Crucea.ro

In iarna anului 2002, in holul Palatului Patriarhiei, Patriarhul BOR, Teoctist, rostea o cuvintare la un eveniment special:

“Nu numai prin monahism ci si prin credinciosi Ortodoxia a pastrat aceasta imagine a frumusetii dumnezeiesti in om si a promovat-o si o incurajeaza prin traire ca pe o culme de viata si de traire duhovniceasca. Credem ca la aceasta imagine s-a gindit Sanctitatea Sa Papa Ioan Paul al II-lea, in vizita sa la Bucuresti, cind a elogiat valorile Bisericii Ortodoxe, socotind pe implinitorii acestor valori filocalice ca pe niste elite de gindire si de viata duhovniceasca, numind tara noastra “Gradina Maicii Domnului”. In adevar, la noi au trait multi din cei care gindeau asa si scriau filocalic, iubindu-si semenii si stabilind cu ei raporturi frumoase de convietuire, care ni s-au transmis si noua celor de azi. Marturie despre acest adevar este si lucrarea lansata acum.”

Lucrarea lansata era Filocalia de la Prodromu.

Sigur, mentionarea “recunoasterii” papei ca un soi de certificare a autenticitatii valorilor filocalice e un ornament supradimensionat in economia cuvintarii, care (publicata cu titlul “Cartea Frumosului” in Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, volumul Pe treptele slujirii crestine, XII, Bucuresti 2002) nu aminteste de parintele Arsenie Cotea, cel care pregatise aceasta editie pentru tipar.

De fapt, NIMENI nu aminteste acest “detaliu”. Nimeni. Nici academicianul Candea, nici parintele staret Petroniu de la Schitul Romanesc Prodromu din Sfintul Munte. Desi despre “monahii prodromiti ” care au ostenit la versiunea romaneasca a Filocaliei s-au spus o sumedenie de lucruri bune.

Era greu pentru persoanele interesate de aceasta lucrare sa afle cine sint “editorii” sai de la inceputul veacului XX? Urmarind informatiile tiparite in apendicele volumului Boldurile, sau prefata din Hristoitia, n-ar fi trebuit sa fie atit de dificil. Sau, de pilda, ar fi trebuit sa fie discutate macar in studiile de specialitate, cum este si acesta, care se rezuma la:

Tot in aceasta epoca (prima jumatate a sec. XX) se semnaleaza la Muntele Athos o traducere romaneasca “gata pentru tipar, aranjata si imbogatita si cu alte scrieri ale Sfintilor Parinti” .

Cred ca aceasta informatie cheie a fost ocolita cu buna stiinta. Atit devotamentul aratat de parintele Arsenie parintelui sau duhovnicesc, episcopul Gherasim Saffirin / Safirin, cit si viata sa inchinata marturisirii Sfintei Traditii au facut din el un “indezirabil” al “Ortodoxiei oficiale”.

Gheorghe Vanau