Crucea.ro

CANON 31

Dacă vreun Presbiter, defăimând pe Episcopul său, va aduna îndeosebi, şi jerfelnic altul ar înfiinţa, nici o vină ştiind asupra Episcopului întru buna credinţă şi întru dreptate, caterisească-se, ca un iubitor de începătorie. Că este tiran, aşijderea încă şi ceilalţi Clerici, şi câţi să vor uni cu dânsul. Iar cei lumeşti să se afurisească. Acestea însă facă-se după una, şi a doua, şi a treia rugăminte a Episcopului. [Sobor 4: 18; Sobor 6: 31, 34; Sobor 1 şi 2: 13, 14, 15; Gangra:6; Antiohia: 5; Cartagina: 10, 11, 62]

TÂLCUIRE
Rânduiala ţine şi pe cele Cereşti, şi pe cele pământeşti, după Teologul Grigorie. Deci se cuvine buna rânduială, pretutindeni a se păzi ca una ce ţine şi păzeşte pe toate, iar mai ales între cei Bisericeşti. Care sunt datori a cunoaşte fiecare măsurile sale, şi hotărârile rânduielii sale a nu le trece. Ci Presbiterii, şi Diaconii, şi Clericii toţi să se supună Episcopului lor. Iar Episcopii Mitropolitului lor. Iar Mitropoliţii, Patriarhului lor. Pentru aceasta şi Apostolescul Canonul acesta rânduieşte aşa: Oricare Presbiter ar defăima pe Episcopul său, şi fără să cunoască că greşeşte el arătat sau întru buna Credinţă, sau întru dreptate. Adică, fără să-l cunoască pe el că este arătat, sau eretic, sau nedrept, ar aduna îndeosebi pe creştini, şi zidind altă Biserică, ar Liturghisi într-însa osebit, fără de voia şi socoteala Episcopului său, unul ca acesta ca un iubitor de începătorie să se caterisească. Fiindcă, ca un tiran cu silă şi tiraniceşte, caută să răşluiască cuvenita stăpânire a Episcopului său; Ci şi Clericii ceilalţi câţi se vor uni cu dânsul la o nesupunere ca aceasta, să se caterisească şi ei întocmai, iar cei lumeşti, să se afurisească. Acestea însă să se facă, după ce Episcopul va îndemna cu dulceaţă şi cu blândeţe de trei ori pe cei ce s-au despărţit de el, să se lase de o pornire ca aceasta, şi ei vor stărui în pizma lor. Iar câţi se despart de Episcopul lor mai-nainte de Sinodiceasca cercetare, pentru că el propovăduieşte în auzul tuturor vreo rea socoteală şi eres, unii ca aceia, nu numai că certărilor celor mai de sus nu se supun, ci şi cuviincioasei cinstei celor drept slăvitori se învrednicesc. După Canonul 15 al celui 1 şi 2 Sobor.

Read the rest of this entry »

CANON 61

De se va face vreo prihănire asupra unui credincios, de curvie, sau de preacurvie, sau de altă oarecare faptă oprită, şi se va vădi, să nu se înainteze în Cler. [Sobor 2: 6; Cartag: 59, 138]

TÂLCUIRE
Cel ce se va prinde în curvie, sau în preacurvie, sau într-altă necuviinţă ca aceasta, nu numai Cleric fiind şi Ierosit (adică sfinţit cu hirotonia), după 25 al Apostolilor, ci şi mirean fiind, se opreşte de a se face, nu numai Ierosit (adică Diacon sau Presbiter sau Arhiereu), ci nici Cleric prost, Citeţ adică, sau Cântăreţ, sau uşéri, şi nici ca cum din cei ce se numesc afară de Altar. Precum Canonul acesta rânduieşte, zicând aşa: De s-ar face vreo prihănire de către cineva împotriva vreunui creştin, cum că adică a curvit, sau a preacurvit, sau vreun alt păcat a făcut, oprit de sfinţitele Canoane. Creştinul acela de se va dovedi cu adevărat, că a făcut păcatul acela, pentru care se prihăneşte, să nu se înainteze în Cler, adică să nu se Hirotonisească Cleric al Bisericii. „Se cuvine însă mai întâi a se cerceta feţele prihănitorilor, şi a zicătorilor împotrivă, de nu sunt robi, sau iertaţi din robie, să nu fie opriţi de legile cele politiceşti despre a pârî”, după Canonul 138 din Cartagina: „Să nu fie prihăniţi şi de alţii că toţi aceştia nu sunt primiţi a da pâră nici asupra unei oarecare feţe, de nu vor dovedi mai întâi că sunt nevinovaţi de prihănirile acelea, cu care au fost prihăniţi, după Armenopolul Cartea 1 titlul 2 şi după Canonul 6 al Soborului 2 a toată lumea. Deci de vor fi slobozi pârâşii de cele mai de sus, şi vor dovedi adevărată prihănirea cea împotriva Candidatului aceluia, unul ca acesta nu se face Cleric. Iar de nu vor putea în vreme de trei luni a o dovedi adevărată, ei să se afurisească (adică să se oprească) pentru totdeauna de împărtăşirea pe Curatelor Taine de către Arhiereul cel ce are se hirotonisească pe Cleric, ca nişte clevetitori şi neadevăraţi pârâşi. Iar Clericulcel cu nedreptate clevetit şi pârât să se Hirotonisească, ca unul ce s-a arătat curat şi nevinovat de prihană; precum porunceşte întâiul aşezământ al titlului 1 din Nearale (Fotie titlul 1 Cap 8). Pentru aceasta aceeaşi Neara hotărăşte, că alegerile Episcopilor, şi ale Clericilor, se a se face înaintea tot norodului Bisericii, pentru ca să aibă slobozenie cel ce va voi a zice. Asemenea şi Soborul din Cartagina în Canonul 59 însăşi aceasta zice, hotărând că, dacă se va naşte vreo împotrivă zicere de prihănire şi de vinovăţie despre oarecare, când se fac psifii şi alegerile Arhiereilor, să se cerceteze cei ce zic împotrivă, şi după ce se va arăta Ipopsifiul curat înaintea feţei a tot norodului de prihănirile cele aduse asuprăi, atunci să se Hirotonisească Episcopul. Arătat însă este că aceasta ce o zice Soborul pentru Episcopi, se înţelege întocmai şi pentru Clerici. Despre care vezi sub însemnarea Canon 2, 30 al Apostolilor, şi 5, 13 Laodiceea.

Read the rest of this entry »

STICHERARIUM PALAEOSLAVICUM PETROPOLITANUM
ed. Nicolas Schidlovsky

Monumenta Musicae Byzantinae, Vol. XII
St. Petersburg, Russian Academy of Sciences Library (BAN)
Codex 34.7.6 (late 12th-13th cc.)
C.A. Reitzel Publishers, Copenhagen 2000

Facsimile edition with separate introduction and indices:
Pars principalis: high resolution black & white photographs / 203 folios
Pars suppletoria: introductory materials, essays, indices, bibliography / 96 pages
ISBN (both vols.): 87-7876-171-9
Price: 1800 DKK

Sticherarium Palacoslavicum Petropolitanum provides the first complete edition of an outstanding body of “medieval” musical literature previously issued only in its Byzantine-Greek counterpart. Samples from the office of the Russian Sts. Boris and Gleb (early 11th c., folios 164v-168v) demonstrate the earliest layer of original liturgical composition on Slavic-speaking territory.

Read the rest of this entry »

PROLEGÓMENA
DESPRE SFÂNTUL ŞI ECUMÉNICUL AL PATRULEA SINOD

Sfântul şi Ecumenicul [a toată lumea] al patrulea Sinod [Sobor], s-a adunat în Halkidón, cetate vestită a Vetíniei, în timpul Împăratului Marchián şi Pulhériei la anul 451 după Hristos. Iar Părinţii întru el au fost la număr şase sute treizeci, din care cei mai însemnaţi, şi mai covârşitori au fost, Anatólie al Constantinopolului, Pashasín, şi Lukínsie Episcopul, împreună cu Bonifátie, şi cu Vasílie Presbíterii, cu care au fost şi Iulian Episcopul, ţiind aceştia locul presfântului Léon al Romei. Máxim al Antiohíei, Iuvenálie al Ierusalimului. Care au osândit şi anátemei au dat pe nenorocitul, Evtíhie Arhimandrítul, şi pe Dioscór apărătorul acestuia, care după sfântul Chiril s-au fost făcut Episcop al Alexandríei. Că aceştia căzând în rătăcirea cea împotriva lui Nestórie, împreună au căzut în asemenea pierzare a aceluia. Pentru că acela în două Feţe, şi în două Ipostasuri împărţea pe Unul Hristos. Iar aceştia pe cele două Firi ale lui Hristos Dumnezeirea adică şi Omenirea, din care se alcătuieşte şi întru care se cunoaşte, şi se închină, cu sumeţie întru o Fire le amesteca, necunoscând nebunii, că din această păgânească cugetare, se încheie a nu fi Hristos din aceeaşi fire a Tatălui, şi din aceeaşi fire a oamenilor, şi din alte oarecare. Drept aceea Sfântul Sinodul acesta urmând Símbolului celui întâi din Niceea şi celui al doilea din Constantinopol, şi Epistolíei sfântului Kiríl al Alexandríei, adică hotărârei celui al treilea din Efés. Dar însă şi Epistolía preasfântului Léon al Romei, Símbolul cel de Obşte al celui dintâi din Niceea, şi al celui al doilea Sinod din Constantinopol l-au lăsat nejignit, anatematisind pe acei ce ar îndrăzni a adaoge, sau a scădea dintr-însul. Şi au făcut a sa hotărâre a Orotodoxei Credinţe, având acestea anume (în Praxa 5): „Urmând dar noi Dumnezeieştilor Părinţi, pe Unul şi acestaşi Fiu pe Domnul Iisus Hristos al mărturisi, cu un glas toţi învăţăm, că desăvârşit este acestaşi întru Dumnezeire, şi desăvârşit acestaşi întru Omenire. Dumnezeu cu adevărat, şi Om cu adevărat acestaşi, din suflet şi din trup. Deofiinţă cu Tatăl după Dumnezeire, şi Deofiinţă acestaşi cu noi după Omenire. Întru toate asemenea cu noi, fără de păcat. Mai-nainte de veacuri din Tatăl Născut, după Dumnezeire, iar în zilele cele mai de pe urmă, acestaşi pentru noi, şi pentru mântuirea noastră din Maria Fecioara de Dumnezeu Născătoarea, după Omenire, pe Unul şi acestaşi Hristos, Fiu, Domn, Unulnăscut, din două Firi fără amesteacare, fără schimbare, fără împărţire, fără despărţire cunoscându-se. nicăieri osebirea Firilor stricându-se pentru Unire, ci mai vârtos păzindu-se însuşirea Amândurora Firilor, şi întru o Faţă, şi întru un Ipostas aflându-se. Nu în două Feţe împărţindu-se, sau despărţindu-se, ci Unul şi acestaşi este Fiu, şi Unulnăscut Dumnezeu Cuvântul, Domnul Iisus Hristos. Precum din început Proorocii pentru El, şi însuşi Domnul Iisus Hristos ne-au învăţat şi Símbolel Părinţilor ni l-au predat. Au surpat însă Sinodul acestaşi pe lotreasca adunare ceea ce în Efés mai-nainte s-au fost adunat, în anul 448, întru care Dioscór a fost întâi şezător, pe Evtíhie apărându-l, iar locoţiitorii Episcopului Romei, nu se ascultau; şi sfântul Flavián al Constantinopolului lovindu-se cu piciorul, şi cu multe lovituri rănindu-se, s-a săvârşit. În Sinodul acesta (Praxa 8) Fericitul Teodorít zicând: „Anátema lui Nestórie, şi celui ce nu zice de Dumnezeu Născătoare pe Sfânta Fecioara Maria, şi celui ce împarte pe Fiul cel Unulnăscut. Ci şi pe Evtíhie anatematisindu-l, şi toate eresurile, şi iscălind în cele hotărâte de Sinod s-au îndreptat, şi au şezut la locul său în Sinod, şi Epárhia sa iarăşi şi-au luat.” Iar pe lângă toate acestea, au aşezat şi aceste treizeci de Canoane ce se află în a sa 15-a Praxă. Întărite adică şi adeverite anume şi hotărâtor, de Canonul 2 al Sinodului 6 iar nehotărâtor de cel întâi al Sinodului 7 care sunt de nevoie pentru buna împodobire şi starea Bisericii. Iar Practicalele Sinodului acestuia în trei Tomuri se despart: Şi Tomul cel întâi, cuprinde osebite Epistolíi, şi pe cele în Constantinopol în timpul lui Flavián, şi cele în Efés, de lotreasca adunare lucrate. Iar Tomul 2 cuprinde cele şaisprezece Praxe ale acestuiaşi Sinod din Halchidón. Şi Tomul 3 cuprinde osebite Epistolíi ale Sinodului şi al Împăraţilor, şi alte câteva, câte după dânsul s-au făcut, care privesc către dânsul (adică către Sinodul acesta) vezi la Dosítei, faţa 331 până la 397 şi al 2-lea Tom al Sinodicalelor.

Read the rest of this entry »

PROLEGÓMENA
DESPRE SFÂNTUL ŞI ECUMÉNICUL AL TREILEA SINOD

Sfântul şi Ecumenicul [a toată lumea] al treilea Sinod [Sobor], s-a adunat în Efésul cel din Asia în Biserica cea mare a Cetăţii, care se numeşte Maria de Dumnezeu Născătoarea în timpul împărăţiei lui Teodósie celui mic, în anul de la Hristos 431. Fiind la mulţime peste 200 de Părinţi. Iar povăţuitor întru el era vestitul între Părinţi Chiril al Alexandríei, care plinea mai-nainte şi locul lui Chelestin al Romei, mai sus şezând în locul aceluia, în urmă însă s-a trimis de al Apus locţiitori al Patriarhului Romei, Arcádie, şi Proéct Episcopii, şi Filip Presbíterul. Iuvenálie al Ierusalimului, şi Mémnon al Efésului. S-au adunat însă împotriva lui Nestorie, care se trăgea din Germanichia Cetatea cea în Antiohía, după Teodorít, şi prin Dumnezeiasca depărtare s-a fost suit în scaunul Constantinopolului. Căci, sorbind ticălosul din apele cele tulbure, şi ereticeşti ale lui Diodór, şi Teódor, al Mopsúestiei, s-au făcut răucugetători despre Taina Întrupeştei Iconomii. Că pe unul Hristos, în două feţe, şi Ipostasuri îl împărţeau, Om gol închipuind deosebit Ipostas, fără de cuvântul ce l-a primit, şi Dumnezeu fără partea cea goală de adăugirea omenirii. Precum am zice pe Unul Fiu, în doi fii îl împărţeau, şi altul ziceau că este Fiul lui Dumnezeu, şi altul Fiul Fecioarei. Pentru aceasta şi pe Sfânta Fecioara şi cea după trup Maică a lui, nu voia a o numi de Dumnezeu Născătoare. Deci Sfântul Sinodul acesta, pentru acestea pe acesta anatematisindu-l osebit hotar de Credinţă au făcut, întru care pe Hristos l-au Dogmatisit Unul după Ipostas (Faţă) desăvâşit Dumnezeu pe acestaşi, şi Om desărvârşit pe acestaşi, nu altul, şi altul, ci un Fiu, pe acestaşi, de sus adică din Tatăl fără Maică, iar jos din Maică fără Tată, iar pe pururea Fecioara Maica lui, chiar, şi cu adevărat de Dumnezeu Născătoare a se numi au predanisit, ca una ce chiar, şi cu adevărat pe Dumnezeu Cuvântul cu Trup l-a Născut căci când Exárhul Sinodului acestuia sfântul Chiril al Alexandríei acestea le-a propovăduit în acest Sinod: „Nu om îndumnezeit propovăduim, ci Dumnezeu întrupat mărturisim, pe Roaba sa o a făcut Maică, cel după Fiinţă fără de Maică, şi după Iconomie pe pământ fără de Tată”. Iar în Epistolía cea către Nestórie, pe care osebita sa hotărâre o a făcut acest al 3-lea Sinod (precum zice Dosítei şi precum se arată din Practicalele Sinodului al 4-lea faţa 16 a tomului 6 al Sinodicalelor) al cărei început este aşa: „Bârfesc precum am aflat”. Acestea le zice acestaşi Chiril. „A se întrupa, şi a se face om, însemnează pe Cuvântul cel din Dumnezeu, că nu firea Cuvântului prefăcându-se s-a făcut carne, dar nici că întru tot omul s-a schimbat, în cel din suflet şi din trup. Ci aceea mai vârtos, că carne însuflteţită cu suflet cuvântător unindu-şi Cuvântul luişi după Ipostas, cu negrăit şi neînţeles chip s-a făcut Om, şi a stătu Fiu Omului. Nu numai după voie, sau după bunavoinţă, dar nici numai ca în adăogirea feţei, şi că, osebite sunt firile cele ce ţin către adevărata unire, că unul este dintru amândouă Hristos şi Fiu. Nu ca cum s-ar fi stricat osebirea firilor pentru unire, ci mai vârtos ne-a făcut nouă pe Unul Domnul, şi Hristos, şi Fiu, prin negrăita, şi nepriceputa Lucrare către unirea, a Dumnezeirii şi a Omenirii… Şi iarăşi dacă după unirea cea după Ipostas, sau ca de un neajuns, sau ca de un neîncuviinţat ne-am lepăda, cădem întru a zice doi fii… Şi iarăşi, aceasta soleşte pretutindeni cuvântul scumpătăţitei Credinţe. Aşa vom afla pe sfinţii Părinţi că au cugetat. Aşa au cutezat pe Sfânta Fecioară a o zice de Dumnezeu Născătoare, nu că doar firea Cuvântului, adică Dumnezeirea lui, a luat început de a fi din Sfânta Fecioară. Ci că Născându-se dintr-însa Sfântul Trup, şi însufleţindu-se loghiceşte, cu care şi unindu-se Cuvântul după Ipostas, se zice că s-a născut după Carne”. (Aceasta stă şi în tomul 1 al Sinodicalelor, foaia 436.) Şi Próclu Episcopul Chizícului cel de atuncea în Biserica cea mare, şezând Eresiarhul Nestórie, aşa a serbat. „Împreună ne-au chemat pe noi aici Sfânta, şi de Dumnezeu Născătoarea Fecioara Maria, neîntinata Vistierie a Fecioriei. Raiul cel cuvântător al lui Adam celui Aldoilea. Cămara unirii amânduror firilor. Prăznuirea mântuitoarei împăcări, şi celelalte.” Iar după ce au rânduit (acest al 3-lea Sfânt Sinod) că, alt Símbol afară de acela ce l-au dat întâiul, şi al doilea Ecumenice Sinoade, să nu cuteze cineva a scrie, sau măcar a adăuga ceva, sau a scădea dintr-însul, pe cei ce vor călca porunca aceasta i-au anatematisit. Şi au întărit Sinodul acesta, şi osândirea lui Pelághie şi a lui Kelestín, pe are o au luat ei mai-nainte de la multe localnice Sinoade, şi mai ales de al cel din Cartaghén. Iar pe lângă toate acestea, şi pe acest 8 Canoane, şi această Epistolíe către Pamfília le-au alcătuit, întru al 7-lea şi cea mia de pe urmă a sa Práxă, de nevoie fiind spre buna rânduială, şi starea Bisericii, pe care nehotărât le-au întărit Canonul 1 al Sinodului al 4-lea, iar anume şi hotărâtor Canonul al doilea al Sinodului al 6-lea şi cel întâi al Sinodului al 7-lea.

Read the rest of this entry »