Crucea.ro

UN PAS FATAL PE CALEA APOSTAZIEI

(La 70 de ani de la congresul ”pan-ortodox” de la Constantinopol)

de Episcopul Fotie de Triadita

În 1919, înca pe timpul aflarii sale necanonice în scaunul arhiepiscopal de la Atena, francmasonul Meletie Metaxakis pune în fata Sinodului Bisericii din Grecia chestiunea schimbarii calendarului.

Meletie propune formarea unei comisii pentru studierea acestei probleme.
Sinodul Bisericii din Grecia aproba propunerea si emite directiva corespunzatoare.
Comisia înfiintata trimite Sinodului urmatorul text definitivat: „Dupa parerea comisiei schimbarea calendarului iulian, daca acest fapt nu contravine principiilor canonice si dogmatice, poate fi realizata cu conditia acordului tuturor celorlalte biserici autocefale si. înainte de toate, a Patriarhiei Constantinopolului, careia s-ar cuveni sa i se dea libertatea oricaror initiative în acest domeniu, cu conditia sa nu se treaca la calendarul gregorian, ci sa fie elaborat un nou calendar, mai exact din punct de vedere stiintific, purificat si de alte neajunsuri proprii ambelor calendare – celui iulian si celui gregorian”.

Aceasta propunere exprimata cu abilitate în termeni diplomatici si instabila în constructia sa interioara, neavând nici un fel de argumentatie deosebita, considera schimbarea calendarului drept necesara. Concomitent, se încearca a se pastra aparentele, mentionând principiile canonice si dogmatice si cerând sobornicitatea hotarârii finale. Ulterior, aceste conditii vor fi definitiv uitate.

Hotarârea comisiei a constituit un nou pas catre atât de dorita, de catre Meletie si tovarasii sai, reforma calendaristica.

La sedinta sa din 20 mai 1919, Sinodul Bisericii din Grecia accepta în unanimitate parerea lui Meletie ca „statul este liber sa accepte calendarul gregorian ca fiind cel european, iar pâna la crearea unui nou calendar stiintific, pentru Biserica ramâne valabil calendarul iulian”.

Sinodul trimite guvernului grec aceasta opinie împreuna cu hotarârea comisiei privitoare la reforma calendaristica. La aceasta consfatuire Meletie pronunta, printre altele, si urmatoarele cuvinte semnificative: „în prezent situatia Bisericii Ortodoxe din Rusia s-a schimbat si au aparut perspective mai favorabile pentru apropierea de Occident”.

Si, mai departe Meletie subliniaza: „Consideram ca, trebuie schimbat calendarul”.

Dupa instalarea sa fulgeratoare si nelegala pe scaunul de la Constantinopol, Meletie Metaxakis continua sa actioneze metodic si insistent în aceasta directie. El preia asupra sa initiativa recomandata le catre comisia Sinodului si în circulara din 3 februarie 1923 „catre Prea Fericitii si înalt Prea Sfintitii întâistatatori ai Sfintelor Biserici Ortodoxe din Alexandria, Antiohia, Ierusalim, Serbia, Cipru, Grecia si România” pune problema schimbarii calendarului bisericesc. În circulara sunt evocate urmatoarele motive ale reformei: „Problema calendarului exista demult, dar a capatat o însemnatate deosebita în zilele noastre, când devine tot mai evidenta necesitatea folosirii unui calendar comun, acelasi cu calendarul folosit în celelalte tari ale Europei si în America. Din toate partile Biserica primeste cereri si doleante de a se stabili un calendar comun în viata laica si religioasa, nu numai pentru ca crestinul sa fie în armonie cu sine însusi, ca cetatean si crestin, ci si pentru a contribui la unirea tuturor crestinilor chemati în numele Domnului, care sa poata sarbatori în aceeasi zi Nasterea si învierea Sa”. Aceleasi motive sunt invocate de catre patriarhul Meletie si în cuvântarea sa la deschiderea Congresului ”pan-ortodox”: Devine evident ca principiile directe care au dus la reforma calendarului bisericesc îsi aveau radacinile nu în traditie, teologie, în viata liturgica si normele canonice ale Bisericii Ortodoxe, ci în dimensiunea orizontala a gândirii semilaice, semireligioase, în cultul ecumenic al ideii politico-religioase a unitatii crestine.

În circulara sa Metaxakis cheama pe „întâistatatorii Sfintelor Biserici Ortodoxe sa-si dea consimtamântul pentru formarea Comisiei cu participarea unor reprezentanti din fiecare Biserica imediat dupa sarbatoarea Pastelui, pentru a dezbate chestiunea calendarului si alte chestiuni urgente”.

Circulara lui Meletie nu întâmpina însa bunavointa celor mai vechi Patriarhate dupa Constantinopol: cel de la Alexandria, Antiohia si Ierusalim. Cu toate acestea, în data de 10 mai 1923, sus pomenita comisie sub presedintia lui Meletie Metaxakis îsi începe lucrul. La sedintele ei participa 9 membri: 6 episcopi, un arhimandrit si doi laici.

Iata numele participantilor ei:

Din partea Patriarhiei Constantinopolului – trei reprezentanti: patriarhul Meletie IV, mitropolitul Calinic, laicul Antoniadis, profesor de teologie.

Din partea Bisericii Ciprului: mitropolitul Vasile de la Niceea (ulterior patriarh ecumenic 1925-1929).

Din partea Bisericii Sârbe: mitropolitul Gavriil din Cernogorie (ulterior patriarh al Serbiei †1952), dr. Milancovici, profesor de matematica si mecanica la Universitatea din Belgrad.

Din partea Bisericii din Grecia: mitropolitul Iacov.

Din partea Bisericii Române: arhimandritul Iulie (Scriban).

Din comisie a facut parte si arhiepiscopul Alexandru (Nemolovski) din America de Nord, aflat pe atunci într-o situatie canonica neclara si care, de fapt, nu era reprezentantul nimanui (mai târziu a trecut în exarhatul evloghian, aflat sub jurisdictia patriarhului ecumenic).

În afara de cei 9 participanti, la primele sedinte ale congresului a fost prezent si arhiepiscopul Anastasie (Gribanovski) al Chisinaului si Hotinului, membru al Sinodului Arhieresc al Bisericii Ruse din afara Rusiei. Chiar de la prima sedinta el declara categoric ca nu are „instructii precise privitoare la chestiunea calendarului din partea ierarhilor rusi” si în curând paraseste aceasta ciudata adunare.

Sa numesti un forum bisericesc cu o astfel de componenta ”pan-ortodox” este, fara exagerare, samavolnicie. La acest congres au refuzat sa participe reprezentantii celor 3 Patriarhate: ai Alexandriei, Antiohiei si Ierusalimului. N-a participat nici Patriarhia Moscovei, arhiepiscopia Sinaiului, Biserica Ortodoxa Bulgara (considerata pe atunci de catre Patriarhia Ecumenica drept schismatica). Trebuie deci sa notam absenta nu doar a mai mult de jumatate din Bisericile Ortodoxe, ci si împuternicirile dubioase ale participantilor însisi. Dupa Opinia prof. S. Troitki, un renumit teolog si dogmatist, care a clarificat latura ecleziologica si juridica a chestiunii în cauza, membrii Congresului nu aveau dreptul sa exprime parerea Bisericilor lor, deoarece Bisericile locale pe atunci înca nu dezbatusera aceasta chestiune la sinoadele lor arhieresti.

În aceasta situatie delegatii nu puteau de fapt sa-si exprime decât „opinia lor personala, particulara” sau, în cel mai bun caz, opinia Sinoadelor lor, care însa nu aveau dreptul sa hotarasca chestiuni canonice si cu atât mai putin dogmatice, ce priveau Biserica în general.

Prof. Troitki defineste Congresul ”pan-ortodox” din punct de vedere juridic si bisericesc drept „o reuniune particulara a câtorva persoane, care si-au pus ca scop sa cerceteze unele chestiuni ce interesau în acel moment Biserica si sa-si exprime parerea lor privitor la aceste chestiuni”. Dar, în ciuda nelegitimitatii canonice a acestui Congres si în ce priveste componenta si împuternicirile, patriarhul Meletie declara cu înfumurare în una din luarile sale de cuvânt: „Noi functionam ca o comisie a întregii Biserici”.

Si ca ”organ” al legislatiei ecleziastice, Congresul din 1923 reprezinta un precedent anormal. Convocat la început ca o „Comisie a Bisericilor Ortodoxe” sau „Comisia pan-ortodoxa”, la cea de-a treia reuniune în data de 28 mai 1923, i se schimba denumirea în „Congres pan-ortodox”. Prof. Troitki noteaza ca, pentru prima data în istoria Bisericii Ortodoxe, care pâna acum avea doar un organ legislativ bisericesc – sinoadele, în prezent aceasta functie a fost preluata de catre un oarecare ”Congres pan-ortodox”, instituit dupa exemplul congreselor pan-anglicane si a congreselor si conferintelor politice. În memorandumul sau de la 14 iulie 1929 catre Sinodul Arhieresc al Bisericii din Grecia, mitropolitul Irineu (†1945) de Kesandria scrie cu îngrijorare: „Ce drept avea acest venetic (Meletie Metaxakis) sa cheme fara consimtamântul mitropolitilor scaunului ecumenic un congres pan-ortodox? Si conform carei legi sau pravile întâistatatorul unei Biserici locale a putut sa anuleze hotarârea tuturor Patriarhilor rasariteni asupra chestiunii calendarului si Pascaliei adoptata de catre Patriarhii renumiti – Ieremia II al Constantinopolului, Meletie Pigas al Alexandriei, loachim al Antiohiei si Sofronie al Ierusalimului? Este permis oare în treburile civile, ca o instanta judecatoreasca inferioara sa anuleze decizia celei superioare? Generalizând vom spune ca: conform sfintelor canoane chestiunile bisericesti de importanta locala sau universala se discuta si se hotarasc exclusiv de catre Sinodul episcopilor, având eparhii si pastoriti, si nu de congrese, consfatuiri sau conferinte. Din punct de vedere legislativ – bisericesc, Congresul ”pan-ortodox” de la Constantinopol este necanonic dupa componenta, împuternicirile si functiile sale.

De aceea hotarârile lui, luate absolut pe nedrept, ca din partea întregii Biserici Ortodoxe, nu pot avea nici o însemnatate pentru Bisericile Ortodoxe locale.

În cele ce urmeaza vom vedea ca si celelalte rezolutii dupa continutul lor se afla într-un dezacord pronuntat cu canoanele Bisericii Ortodoxe.

Sa caracterizam succint activitatea Congresului din 1923, care a decurs în 11 sedinte, de la 20 mai pâna la 8 iunie 1923 si nu s-a marginit doar la chestiunea reformei calendarului. La cea de-a doua sedinta, în 11 mai, patriarhul Meletie enumera urmatoarele „chestiuni bisericesti si canonice”, asupra carora comisia urma sa-si exprime opinia:

1. Chestiunea mutarii marilor sarbatori în cinstea unor sfinti în duminica urmatoare cu scopul de a micsora numarul zilelor nelucratoare;

2. Impedimentele privitoare la oficierea unor casatorii;

3. Chestiunile privitoare la casatoria unor fete duhovnicesti;

a) cinul episcopal si casatoria;

b) a doua casatorie a diaconilor si preotilor vaduvi;

c) este oare necesar ca taina preotiei sa urmeze neaparat dupa taina casatoriei?

4. Chestiunea slujbelor liturgice;

5. Posturile;

6. Necesitatea de a convoca în fiecare an sinoade pan-ortodoxe;

La cele 6 puncte mai sus mentionate se adauga înca unele întrebari cu privire la vârsta hirotoniilor, despre scurtarea parului, despre îmbracamintea clerului, etc.

Toate aceste chestiuni, deopotriva cu problema calendarului sunt puse în discutie cu urmatoarele tendinte renovationiste, specifice liberalismului ”ortodox” de dupa razboi: înlocuirea calendarului iulian bisericesc privitor la sarbatorile schimbatoare si neschimbatoare, cu admiterea posibilitatii ca Pastele sa devina o sarbatoare cu data fixa într-o anumita duminica; acordul de a adopta orice sistem calendaristic mai perfectionat din punct de vedere stiintific, admitând chiar schimbarea rânduielii saptamânii de 7 zile; admiterea episcopatului casatorit si a casatoriei repetate pentru clerici, corespunzator – a casatoriei dupa hirotonie; scurtarea slujbelor si a posturilor.

A fost luata în discutie si posibilitatea unirii anglicanilor cu Biserica Ortodoxa. De exemplu, la a 5-a sedinta din 23 mai participa în calitate de oaspete fostul ”episcop” de Oxford, Gore, împreuna cu ”parintele” Baxton. Oaspetele ocupa locul din dreapta patriarhului Meletie, înmânându-i doua documente. Unul din ele contine iscaliturile a 5000 de preoti anglicani, care declara ca dupa parerea lor nu exista impedimente pentru unirea deplina cu ortodocsii. Al doilea document îl reprezinta referatul despre conditiile reunificarii.

Principala chestiune discutata de congres a fost acceptarea asa-numitului calendar ”nou-iulian” sau ”iulian-revizuit”, proiectul prof. Milancovici, unul din delegatii congresului, în fapt, ”noul” calendar coincidea cu calendarul gregorian pâna în anul 2800, când urma sa apara o diferenta de o zi în anii bisecti. De altfel, aceasta diferenta va fi egalizata în 2900. Ce descoperire epocala!

Acest calendar dadea posibilitatea „sa fie celebrate toate sarbatorile principale o data cu heterodocsii” si, în acelasi timp, crestinii ortodocsi traditionalisti erau asigurati ca nu va fi adoptat calendarul romano-catolic. Patriarhul Meletie, folosind o sofistica tipic iezuita pentru a-i domoli pe cei care se împotriveau reformei calendaristice, în timpul celei de-a patra sedinte citeste telegrama Patriarhului Damian al Ierusalimului, continând urmatoarele: „O schimbare în calendarul bisericesc ar fi nefolositoare si nu va fi acceptata de Patriarhatul nostru, întrucât ne va plasa într-o pozitie nefavorabila în relatie cu locurile sfinte de pelerinaj si cu latinii”.

Meletios raspunde anuntând ca „în plus, Biserica Ierusalimului nu doreste sa adopte calendarul gregorian si sa sarbatoreasca Pastele împreuna cu romano-catolicii. Trebuie sa specificam ca noi nu adoptam calendarul gregorian si ca peste un oarecare numar de ani va aparea o diferenta între data celebrarii Pastelui la ortodocsi si la catolici. Prin urmare, temerile Bisericii din Ierusalim sunt, în parte, calmate”.

Desigur, Meletie omite sa precizeze ca acel ”oarecare numar de ani” sunt de fapt noua secole complete!

În concluzie, activitatea si hotarârile Congresului ”pan-ortodox” din 1923 pot fi caracterizate prin cuvintele Sfântului Atanasie cel Mare: „Si toate acestea fara consimtamântul întregii Biserici (universale)”.

De fapt, primele cinci rezolutii ale Congresului sunt în totala contradictie cu Traditia si normele canonice ale Bisericii Ortodoxe universale.

Abolirea Pascaliei iuliene a constituit o abatere de la canonul 7 apostolic si de la hotarârile Sinodului I Ecumenic (la care se refera si Sinodul din Antiohia), Congresul de la Constantinopol plasându-se potential sub cea mai serioasa sanctiune canonica. Conform canoanelor mentionate mai sus, sarbatorirea Pastelui este categoric interzisa în aceeasi zi cu Pastele evreiesc. Urmând Pascalia iuliana noua (care, de fapt, corespunde cu cea gregoriana), Învierea lui Hristos uneori cade în aceeasi zi cu Pastele evreiesc, iar uneori înainte (ceea ce este de asemenea interzis). Este binecunoscut faptul ca, în acord cu hotarârile Sfintilor Parinti de la Sinodul din Antiohia, cei care încalca pravilele referitoare la sarbatorirea Pastelui, urmeaza sa fie excomunicati de catre Biserica fara o cercetare prealabila a acestei încalcari. O sentinta atât de stricta este rar întâlnita în canoane.

Acelasi spirit îl întâlnim în enciclicile Patriarhilor Rasariteni din 1583 si 1584, cât si în epistola ecumenica a Patriarhului Ecumenic Chiril V din 1756, care condamna categoric pe cei ce adopta calendarul si Pascalia gregoriana.

De teama acestor sanctiuni si fiind constiente de uriasa responsabilitate canonica, nici o Biserica locala din cele ce accepta noul calendar pentru celebrarea ciclului de sarbatori de peste an n-a îndraznit sa introduca Pascalia gregoriana, cu exceptia Bisericii din Finlanda (Biserica Româna la început a sarbatorit Pastele de doua ori împreuna cu catolicii). În consecinta, Bisericile de stil nou au început, practic, sa foloseasca simultan doua calendare: cel gregorian pentru sarbatorile fixe si cel iulian pentru cele schimbatoare.

Nici o Biserica locala nu a adoptat rezolutiile 3, 4 si 5, care erau în contradictie flagranta cu Traditia bisericeasca si cu canoanele.

Daca cineva poate ca nu considera importanta esenta necanonica a Congresului de la Constantinopol, iregularitatea actiunilor sale si natura anti-ortodoxa a acestui congres ce s-a autodenumit ironic drept ”pan-ortodox”, sunt suficiente pentru a-l discredita.

De altminteri, în timpul sedintelor deja se ridicase un val de insatisfactii.

Arhiepiscopul Crisostomos, el însusi un initiator al reformei calendarului, scria: „Din nefericire, Patriarhii rasariteni care au refuzat sa ia parte la congres au respins toate deciziile lui printr-un singur act – absenta lor”. Masonul Zervudakis, în monografia sa despre Meletie Metaxakis scrie: „Meletios a stârnit mari disensiuni când a hotarât sa introduca la Constantinopol unele traditii americane, cât si ideile sale novatoare referitoare la calendar, Pascalie, casatoria clericilor etc., care au suscitat polemici si o apriga rezistenta”.

Sa ne amintim ca, în data de l iunie 1923 un grup de lideri religiosi si avocati s-au adunat la Constantinopol la un miting ce s-a transformat într-un atac asupra Patriarhiei, cu scopul de a-l rasturna pe Meletie si de a-l izgoni din oras.

Contrar acestora, Sinodul de la Constantinopol, sub presedintia lui Meletie, a difuzat în 25 iunie o circulara scrisa catre toate Bisericile locale, exprimându-si speranta unei „aprobari generale din partea lor a rezolutiilor asupra reformei calendaristice si confirmarea de catre ele a rezolutiilor Bisericii Unice, Sfinte, Sobornicesti si Apostolicesti” (sic!). Totusi, ambitiile masonului Meletie Metaxakis au întâlnit o serioasa rezistenta. Patriarhul Fotie al Alexandriei în epistola sa din 25 iunie 1923 catre Patriarhul Grigorie al Antiohiei, caracterizeaza reforma calendarului, ca fiind „fara rost, necanonica si daunatoare”. Conform expresiei Patriarhului Fotie rezolutiile Congresului de la Constantinopol „duhnesc a erezie si schisma”.

În epistola Patriarhului Grigorie din 7 octombrie 1923 catre Patriarhul Ecumenic, acesta arata ca reforma calendarului a fost adoptata prea repede si instituirea sa a fost „nepotrivita si dubioasa”.

Patriarhul Antiohiei trimite o copie a epistolei Patriarhului Fotie mitropolitului rus Antonie (Hrapovitki) la Karlovty cu o gramata în care scria: „Puteti atesta cu claritate opinia celor trei Patriarhi rasariteni cu privire la chestiunile ridicate de catre reuniunea de la Constantinopol”. Patriarhul Damianos al Ierusalimului în telegrama sa adresata Patriarhului Constantinopolului de asemenea subliniaza: „Patriarhia noastra se afla în imposibilitatea de a accepta o schimbare în calendarul bisericesc de vreme ce se plaseaza într-o pozitie extrem de dezavantajoasa fata de locurile sfinte de pelerinaj în relatie cu romano-catolicii si din cauza pericolului de prozelitism”.

Patriarhul Meletie IV era gata de a recurge la înselatorie pentru a-si atinge telurile sale anti-ortodoxe. În scrisoarea din 10 iulie 1923 el încearca sa-l duca în eroare pe arhiepiscopul Serafim al Finlandei, încredintându-l ca noul calendar a fost acceptat pentru uzul bisericesc „în comun acord cu opinia generala si rezolutiile Bisericilor Ortodoxe”.

Patriarhul Tihon a fost înselat în aceeasi maniera. Sub impresia falsa ca reforma calendaristica a fost acceptata de catre întreaga Biserica Ortodoxa, el a publicat un edict, introducând noul calendar în jurisdictia Bisericii Ruse. Aceasta inovatie a fost respinsa decisiv de catre popor. Când adevarul a iesit la iveala, rezolutia patriarhala a fost anulata. Mitropolitul Antonie al Kievului, în numele Arhiereilor rusi de peste hotare, a declarat ca „reforma calendarului nu poate fi acceptata de catre Biserica Rusa, deoarece contrazice sfintele canoane si vechea traditie a practicii Bisericii consfintita de catre Sinoadele Ecumenice”.

Patriarhul Dimitrie al Serbiei îl informeaza pe Meletie, ca el va fi de acord cu rezolutia congresului referitoare la schimbarea calendarului numai „cu conditia sa fie acceptata simultan de catre toate Bisericile Ortodoxe”. Arhiepiscopul Chiril al Cretei sugereaza „sa fie amânata acceptarea rezolutiei pâna la un acord comun între toate Bisericile, cu scopul de a evita schisma între Bisericile Ortodoxe”.

Doar mitropolitul Miron Cristea de la Bucuresti anunta în scrisoarea sa din data de 17 decembrie 1923 ca Biserica Ortodoxa Româna accepta decizia congresului, specificând ca aceasta va fi pusa în practica în 1924.

Amestecul brutal al autoritatilor civile în adoptarea noului calendar pentru uzul bisericesc în Grecia, România si Finlanda este confirmat de catre bine cunoscutul val de violenta îndreptat împotriva acelor crestini care au îndraznit sa ramâna credinciosi Credintei Parintilor lor.

Chiar si arhiepiscopul Crisostomos al Atenei, el însusi un activ propagator al reformei calendaristice, a gasit de cuviinta ca ar fi mai bine ca chestiunea reformei calendarului bisericesc sa fie repusa în discutie la un sinod al episcopilor greci în legatura si cu cererea insistenta a Patriarhului Fotie al Alexandriei de a chema un Sinod Ecumenic.

Ca atare, însasi Patriarhia Constantinopolului, în concordanta cu rezolutia 6 a Congresului ”pan-ortodox”, a intentionat sa cheme un Sinod Ecumenic în 1925.

Ulterior, în vederea pregatirii unui Sinod Ecumenic în 1930, la manastirea Vatoped din Muntele Athos, a fost alcatuita o comisie inter-ortodoxa.

Conform mitropolitului Irineu de Kesandria, reprezentantul Patriarhiei Serbiei, mitropolitul Nicolae (Velimirovici, †1956), un ierarh cuvios si bine cultivat, a declarat ca Biserica Sârba nu va participa la comisia inter-ortodoxa pâna ce nu va primi asigurarea ca aceasta nu are nimic în comun cu Congresul ”pan-ortodox” de la Constantinopol.

Dupa mitropolitul Hrisostom de Florina (†1955), primul Ierarh al Bisericii Ortodoxe de stil vechi din Grecia, reprezentantii Bisericilor Sârbe si Poloneze îi considerau pe întâistatatorii Bisericilor Ortodoxe locale care au adoptat noul calendar, ca fiind „în fond schismatici” si evitau comuniunea liturgica cu ei.

Cu timpul însa, în ciuda reactiilor negative împotriva deciziilor Congresului din 1923 referitoare la reforma calendarului, si în ciuda refuzului categoric de a accepta celelalte rezolutii anti-canonice, asa-numitul calendar ”nou-iulian” a fost treptat acceptat de catre corpul guvernant al multor Biserici locale. În 1924, succesorul lui Meletie, mitropolitul Grigorie IV, care era înconjurat de adepti si sustinatori ai lui Meletie, a introdus stilul nou în jurisdictia Patriarhiei Constantinopolului. Biserica Greaca a acceptat noul calendar la 1 martie 1924.

Biserica Româna adopta noul calendar la l octombrie 1924 si ca recompensa primeste statutul de Patriarhie.

În Biserica din Alexandria noul calendar a fost introdus cu ajutorul arabilor din America, fara a caror subsidii materiale Patriarhia Antiohiei n-ar fi putut supravietui, conform declaratiei mitropolitului Alexandru din Emess în iulie 1948.

Aceasta lista deprimanta de date ar putea fi continuata, dar tot ce am raportat pâna aici este suficient pentru a demonstra urmarile tragice ale Congresului ”pan-ortodox” de la Constantinopol.

Adoptarea, chiar si în parte, a rezolutiilor anti-canonice privitoare la reforma calendarului bisericesc a distrus unitatea liturgica de secole a Bisericii Ortodoxe si a introdus diviziunea în Bisericile locale – între adeptii calendarului bisericesc al Parintilor si cei care au acceptat calendarul ”iulian-revizuit”.

Congresul ”pan-ortodox” sau, de fapt, dupa cum am aratat, Congresul anti-ortodox de la Constantinopol a fost prima ruptura în lantul unit ai Ortodoxiei în secolul nostru. Congresul a introdus calul troian al ecumenismului în curtea Bisericii Ortodoxe, din a carui burta continua sa se reverse noi si noi profeti ai Babilonului, care încearca sa distruga sfintele altare ale Ortodoxiei, pentru a construi pe ruinele sale templele ereziei si apostaziei.

Epilog:

July 1935 – Meletios Metaxakis goes out of his mind, and after six days of grinding his teeth and wringing his hands, dies, groaning plaintively his last words: “Alas, I have divided the Church, I have destroyed Orthodoxy.” He dies in Zurich, Switzerland and is buried in Cairo, Egypt. At his hierarchal funeral, his Masonic apron is placed over his episcopal vestments by his brother Masons. His Masonic gloves and evergreen twig are placed in his coffin.

1949 – Archbp. Chrysostomos (Papadopoulos) dies a sorrowful death in a Greek hospital. In the posture of an animal, on his hands and knees, he constantly tries to flee visions of demons, until his death. Nurses who attend him convert to the old calendar.

Cf. Orthodoxos.net

Gheorghe Vanau