Crucea.ro

CANON 61

Cei ce se dau pe sineşi fermecătorilor, sau celor ce se zic sutaşi, sau altora oarecărora de acest fel, ca cum de la aceia să afle, orice ar voi să li se descopere. După cele ce mai înainte s-au hotărât de către Părinţi pentru dânşii, să cadă sub Canonul Exaetíei (cel de şase ani); sub aceastaşi certare însă trebuie a se supune şi cei ce trag uşi după sine, sau dobitoace de acest fel spre jocul şi spre vătămarea celor mai proşti, şi cei ce spun norocul, şi menirea, şi genealogía (de tragerea neamului), şi o mulţime de nişte graiuri ca acestea, după bârfirile rătăcirii. Şi cei ce se zic gonitori de nori, şi vrăjitori, şi străjuitori, şi fermecători. Rămânând întru acestea însă, şi neschimbându-se, şi neferindu-se de aceste pierzătoare, şi elineşti meşteşuguri, cu totul hotărâm să se lepede de la Biserică. Precum şi sfinţitele Canoane învaţă. «Că ce împărtăşire este luminii cu întunericul», precum zice Apostolul? «Sau ce învoire Bisericii lui Dumnezeu cu idolii? Sau ce parte are credinciosul cu cel necredincios? Şi ce învoire este lui Hristos cu veliar?» [2 Corinteni 6: 14-16]

TÂLCUIRE
Creştinul nu se cuvine a întrebuinţa nici un lucru, din cele ce Elinii le întrebuinţau, fermecătorii adică, şi vrăjitorii, şi altele asemenea; pentru aceasta Canonul acesta şase ani rânduieşte să se depărteze de sfintele Taine Creştinii cei ce se dau pe sineşi vrăjitorilor, şi celor ce se numesc sutaşi sau altora asemeni, cu socoteală ca să afle de la dânşii lucrurile cele ce voiesc (ca să găsească adică banii, sau alte oarecare ce au pierdut) precum şi Părinţii cei mai dinainte asemeni au canonisit. Întocmai însă cu cei mai de sus în şase ani canoniseşte, şi pe cei ce poartă urşi după sine, sau alte dobitoace de acest fel pentru joc, şi vătămare a multor oameni, şi pe cei ce spun noroacele oamenilor, şi ce au să pătimească în viaţa lor, şi că s-au născut în zi bună, sau rea, şi alte cuvinte amăgitoarea de acest fel. Aşijderea canoniseşte şi pe cei ce se numesc gonaci de nori şi pândesc închipuirile norilor, mai ales când apune Soarele, şi după închipuirile lor spun cele fiitoare. Şi pe vrăjitori (aceştia sunt cei ce amestecă cu chemările demonilor, Psalmi ai lui David, nume de ale sfinţilor, şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, pentru care zice Dumnezeiescul Hrisostom: Că măcar Numele Preasfintei Treimi de l-ar chema, sau semnul Crucii, de ar face, să se ferească Creştinii şi să fugă de la dânşii). Şi străjuitori (adică cei ce fac baiere, legându-le cu mătase şi scriind într-însele chemări de draci), aşijderea şi cel ce le poartă. Şi vrăjitorii, toţi cu acest Canon să se canonisească, de se vor pocăi, şi se vor părăsi de acestea. Iar de vor rămâne în răutatea şi rătăcirea aceasta, desăvârşit să se lepede de la Biserica lui Hristos, şi să se despartă din adunarea Creştinilor, precum şi Dumnezeieştile Canoane hotărăsc. Se cuvine însă să însemnăm, că certarea aceasta ce o dă Canonul, o dă numai mirenilor, atât celor ce fac drăciile acestea, cât şi celor ce le primesc. Căci Clericii cei ce ar face unele ca acestea, negreşit urmează a se caterisi, după Valsamón şi Zonará.

CANON 62

Cele ce aşa se zic calánde, şi cele ce se zic Votá, şi cele ce se numesc Vrumália, şi prăznuirea ceea ce se săvârşeşte în ziua dintâi a lui Martie, deodată voim cu totul a se ridica din petrecera Credincioşilor. Dar însă şi săltările muierilor cele în arătarea publicului, care pot a face multă vătămare şi pierzare. Încă şi săltările, şi slujbele cele ce se fac în numele dumnezeilor celor ce mincinos se numeau de către Elini, sau de bărbaţi, sau de muieri, după oarecare vechi obicei, şi străin de viaţa Creştinilor, le lepădăm, hotărâm ca nici un bărbat să se îmbrace cu podoabă muierească, sau muierea cu cea cuvenită bărbaţilor. Dar nici cu măşti comiceşti, sau satiriceşti, sau traghiceşti, să se îmbrace. Nici să chiuie în numele urâtului Dionísie [Bahus] când tescuiesc strugurii în linuri. Nici storcând vinul în vase, cu chip de a porni râsul neştiinţei, sau al deşertăciunii, lucrând cele ale drăceştii rătăciri. Deci cei ce de acum înainte ceva din cele mai înainte zise s-ar apuca să facă, după ce s-au înştiinţat de acestea, aceştia de vor fi Clerici, poruncim să se caterisească, iar de vor fi mireni, să se aforisească.

TÂLCUIRE
Calénde se numesc întâiele zile ale fiecărei luni, în care obişnuiau elinii a prăznui, ca când să petreacă toată luna întru veselie. Iar Botá, şi Brumália erau sărbători elineşti; Botá, adică păscătoare şi oi, întru cinstea zeului Pan, care se socotea de elini, că este éforul oilor, şi al celorlalte dobitaoce; iar Brumália întru cinstea lui Dionísie [Báhus]; că Brómie era porecla lui Dionísie la elini de la Vrómos care însemnează vuietul sau trăsnetul, de la care se numeşte. Aceasta însă Romanii Brumália o numea adică pe Vrómos; şi sărbătoare, în număr multoratic Brumália; care de asemenea sunt cu cele ce elinii le zicea Dionísia. Deci porunceşte Canonul acesta, ca aceste elineşti sărbători, încă şi prăznuirea ceea ce se săvârşea în ziua dintâi a lui martie, ca când pentru buna întocmirea aerului, desăvârşit să se ridice de la petrecerea Creştinilor. Nici jocuri obşteşti măcar de femei să se facă, nici sărbători, şi jocuri de bărbaţi, sau de muieri în numele mincinoşilor dumnezei ai Elinilor. Hotărăşte însă pe lângă acestea, ca nici vreun bărbat să îmbrace haină muierească, nici muierea haină bărbătească; nici să se măscărească cu obrăzare comiceşti, adică pricinuitoare de râs. Sau traghiceşti, adică pricinuitoare de plâns, şi de lacrimi. Sau satiriceşti, adică cuviincioase Satírilor, şi Báchilor, care în cinstea lui Dionísie, jucau ca nişte uimiţi, şi îndrăciţi; şi ca să nu cheme cineva numele urâtului Dionísie (care se socotea că este dătătorul şi éforul vinului), când se calcă strugurii în teascuri, nici să râdă, şi să ciuiască, când se toarnă vinul nou în vase. Deci oricare de acum înainte, după ce s-a înştiinţat de acestea, s-ar apuca întru ştiinţă a face ceva din drăciile şi elineştile faptele acestea, de va fi Cleric, să se caterisească, iar mireanul, să se aforisească.

CANON 63

Martirológiile [istoriile mucenicilor] cele mincinos plăsmuite de vrăjmaşii adevărului, că doar ar necinsti pe Mucenicii lui Hristos, şi ar aduce la necredinţă pe cei ce le aud, poruncim, a nu se publica prin Biserici, ci să se dea focului acestea. Iar pe cei ce le primesc, sau ca la nişte adevărate iau aminte la acestea, îi anatematisim.

TÂLCUIRE
Necredincioşii, şi vrăşmaşii Adevărului, vrând să prihănească pe cele ale Creştinilor, precum se vede, au scris oarecare de râs şi străine, ca cum le-ar fi zis, şi le-ar fi făcut Mucenicii lui Hristos; ca şi Mucenicii din acestea să se ocărească, şi Credinţa Dreptslăvitorilor să se batjocorească. Drept aceea Canonul acesta porunceşte a nu se citi în Biserică acest fel de cuvinte mincinoase, ci să se ardă, iar cei ce le plinesc pe acestea ca pe nişte adevărate să se anatematisească.

CANON 64

Cum că nu se cuvine mireanului a porni cuvânt în public, sau a învăţa, însuşindu-şi de aici luişi dregătorie dăscălească, ci a urma rânduirii celei predate de Domnul, şi a deschide urechea, la cei ce au luat Darul învăţărescului cuvânt, şi a se învăţa de la dânşii cele Dumnezeieşti. Că într-o Biserică osebite mădulare a făcut Dumnezeu, după glasul Apostolului [1 Corinteni 12: 27]. Pe care Teológul Grigorie arătat tâlcuind pe rânduiala cea întru acestea o arată zicând: „Pe această rânduială să o cinstim fraţilor, aceasta să o păzim. Unul oricare fie ureche. Iar altul limbă; unul mână; iar celălalt altceva. Acela înveţe; iar acesta învaţă-se; şi după puţine; şi cel ce se învaţă (fie) întru bună supunere, şi cel ce dă întru blândeţe; şi cel ce slujeşte întru osârdie; să nu fim toţi limbă, parte cea preagata; că, au doar toţi sunt Apostoli? Au doar toţi Prooroci; Au doar toţi tâlcuitori? Şi după oarecare: Ce te faci pe tine Păstor oaie fiind? Ce te face cap, picior fiind? Ce te apuci a comendui oşti, fiind rânduit între soldaţi? Şi aiurea înţelepciunea porunceşte; nu fi grabnic în cuvinte, nu te întinde împreună cu bogatul sărac fiind; nici căuta a fi mai înţelept decât cei înţelepţi.” (În cuvântul pentru buna rânduială în grăiri) Iar de se va prinde cineva strămutând Canonul acesta, patruzeci de zile să aforisească.

TÂLCUIRE
Opreşte Canonul acesta pe tot mireanul a nu învăţa ca un Dascăl în arătare, şi în Biserică, ci mai vârtos el învaţă-se de la cei ce au luat darul învăţăturii. Căci precum într-un trup se află osebite mădulare, precum zice Pavel, aşa şi într-o Biserică se află osebiţi oameni, după rânduiala ce Dumnezeu o dat fiecăruia. Precum Teológul Grigorie tâlcuind cuvântul Apostolului zice, că altul este în Biserică ureche, altul limbă, altul mână, şi altul altceva mădular, nici toţi sunt limbă, adică învăţători, nici toţi Apostoli, nici toţi Prooroci. Deci, omule, tu oaie fiind, ce te face păstor? Picior fiind, ce te faci cap? Soldat fiind, ce te apuci a te face General de oşti? Zice şi Solomón: Nu fii lesnicios a vorbi, nici sărac fiind, să te întreci cu cei bogaţi, nici căuta a te face mai înţelept între cei înţelepţi. Iar care va face afară de Canonul acesta, să se aforisească pe 40 de zile. De va fi însă vreun mirean iscusit în cuvânt, şi cu chip cucernic, nu se opreşte de a răspunde şi a învăţa îndeosebi pe cei ce îl întreabă, precum zice Zonará, şi capul 32 a Cărţii a 8-a din Apostoleştile aşezământuri; că vor fi zice toţi învăţaţi de Dumnezeu; în ce chip grăia şi Apolós, şi învăţa cele pentru Domnul, cu toate că numai Botezul lui Ioan ştia [Fapte 18, 25] şi Achíla, şi Priscíla, cei ce au învăţat pe acestaşi Apolós mai cu scumpătate calea lui Dumnezeu (acolo).

CANON 65

Focurile de la luni noi ce se aprind de către unii înaintea prăvăliilor, şi a caselor sale, care le săreau unii, după oarecare vechi obicei, bârfesc, de acum poruncim a nu se mai lucra. Deci oricare va face ceva de acest fel, de va fi Cleric, să se caterisească. Iar de va fi mirean să se aforisească. Că scris este în Cartea 4 a Împăraţilor: «Şi a zidit Manasi Jertfelnic tuturor Oştilor Cereşti, în cele două curţi ale Casei Domnului, şi au trecut prin foc pe fiii săi, şi se descânta şi se vrăjea, şi au făcut Engastrimíti (bârfitori din pântece), şi au înmulţit cunoscători, şi au înmulţit a face răutate înaintea Domnului, ca să-l mânie pe el.» [21: 5-6]

TÂLCUIRE
Fiindcă după urmarea elinilor, şi a păgânilor, oarecare Creştini aprindeau focuri înaintea prăvăliilor, şi a caselor sale, peste care săreau. Sinodul acesta pe Clericii care ar face una ca aceasta de aici înainte, îi cateriseşte, iar pe mireni, îi aforiseşte. Şi vrând a arăta, că dacă nişte obiceiuri elineşti ca acestea făcându-se de către Iudeii cei nedepliniţi, porneau pe Dumnezeu spre mânie, şi spre urgie, cu cât mai vârtos pe El îl mânie, când se fac de noi Creştinii cei depliniţi, şi ucenicii Evangheliei, zice: „Că împăratul Manase a făcut Jertfelnic, adică aducea jertfe Oştii şi puterii Cerului, adică Stélelor (şi mai ales Lunii; precum este scris la Ieremía. A tămâia împărătesei Cerului şi a jertfi ei jertfe, adică Lunii) într-amândouă curţile casei Domnului; şi treceau pe fiii săi prin foc, şi se descânta, şi se vrăjea, şi au făcut grăitori din pântece, şi ghicitori şi au înmulţit a face ce este rău întru Ochii Domnului, ca să-l întărâte pe El. Însemnează însă, că aceasta ce se zice, a trecut prin foc pe fiii săi, Sinodul aici o au înţeles, în loc de, că au făcut Manasi pe fiii săi să sară prin foc; iar Chiríl al Alexandríei la tâlcuirea lui Isaía, o a tâlcuit în loc de, că de tot au ars pe fiii săi în foc, proaducându-i pe ei jertfă dracilor.

CANON 66

Din Sfânta zi a Învierii lui Hristos Dumnezeului nostru, până la Duminica nouă, toată săptămâna se cuvine a se zăbovi Credincioşii nelipsit în Sfintele Biserici, cu Psalmi şi cu laude, şi cu Cântări Duhovniceşti, veselindu-se şi serbând întru Hristos, şi luând aminte la citirea Dumnezeieştilor Scripturi, şi desfătându-se cu sfintele Taine. Că aşa vom fi cu Hristos împreună înviaţi, şi împreună înălţaţi. Nicidecum dar în proarătatele zile să se săvârşească alergare de cai, sau vreo altă privelişte de norod.

TÂLCUIRE
Fiindcă toată săptămâna cea luminată, ca o zi cu Numele Domnului numită se socoteşte, pentru aceasta Canonul acesta rânduieşte, că toţi Creştinii în săptămâna aceasta se cuvine a îngădui înlăuntru în Biserici, veselindu-se şi serbând Învierea Domnului cu Psalmi, şi cu laude, şi cu cântări Duhovniceşti, luând aminte la cuvintele Dumnezeieştilor Scripturi, şi împărtăşindu-se cu Dumnezeieştile Taine. Pentru că cu un chip ca acesta împreună vom învia, şi împreună ne vom înălţa cu Hristos. Drept aceea în zilele acestea alergături de cai să nu se facă, nici vreo altă privelişte de norod, necuviincioasă adică, de jucărei, sau de jocuri, sau de luptări, sau de altă banchetuire de acest fel.

CANON 67

Dumnezeiasca Scriptură ne-a poruncit, a ne depărta de sânge, de <animal> sugrumat şi de curvie. Deci pe cei ce pentru lacomul pântece, sângele de orice fel de vită cu oarecare meşteşug îl fac de mâncare, şi aşa îl mănâncă, potrivit îi certăm. Deci, de acum înainte oricine se va apuca sânge de vită, cu orice fel de chip, de va fi Cleric să se caterisească, iar de va fi mirean să se aforisească. [Fapte 9: 3, 4; Levitic 17: 13; Fapte 15: 28, 29]

TÂLCUIRE
Acestea fiind oprite de Dumnezeiasca Scriptură cea veche, şi mai ales s-au oprit şi de cea nouă ca nişte desfrânătoare şi nu de nevoie.

CANON 68

Pentru a nu fi iertat nimănui Cărţi de ale Testamentului vechi, şi ale celui nou, şi ale sfinţilor şi aleşilor propovăduitorilor şi învăţătorilor noştri, ale strica, sau a le rupe, sau vânzătorilor de cărţi, sau celor ce se zic făcători de miruri, sau altcuiva dintre toţi a le da spre pierzare; fără numai de cumva desăvârşit, ori de Cári, ori de apă, ori cu vreun alt chip, s-ar netrebnici; iar cel ce se va prinde de acum înainte făcând ceva de acest fel, pe un an să se aforisească; asemeni şi cel ce cumpără acest fel de cărţi, dacă nici el le ţine pe acestea spre folosul său, nici altuia de le dă spre facerea de bine şi spre a se păzi, ci de se va apuca a le strica pe acestea să se aforisească.

TÂLCUIRE
Nu este slobod, zice Canonul acesta, nimănui a strica, sau a rupe cărţi de ale Testamentului vechi şi ale celui nou, şi de ale învăţătorilor celor aleşi, care cu cercetare au fost primite (că mulţi au scris, şi s-au lepădat), ori a le da cârciumarilor de cărţi, adică celor ce le strică, ori celor ce vând mirodenii, sau altcuiva spre stricăciune, fără numai de s-au mâncat desăvârşit de viermi, sau de au putrezit şi s-au şters literele pentru vechime, încât nu se poate citi, ci şi atunci acest fel de hârtii, nu se cuvine a se întrebuinţa în lucrări necinstite, şi a se arde, sau a se îngropa în loc necălcat, pentru ca să nu se spurce cele sfinte, şi care cuprind cuvinte sfinţite. Că se potriveşte şi la aceasta zicerea Proorocului Isaía, aceasta: «Şi va fi odihna lui (Hristos adică şi Dumnezeu) cinstită» [11: 16]

CANON 69

Să nu fie iertat cuiva dintre mireni săvârşind, a intra în lăuntru în Sfinţitul Altar, că împărăteştii stăpâniri şi domniri îi este iertat aceasta, când ar vrea să aducă daruri Ziditorului său, după oarecare preaveche predare.

TÂLCUIRE
Sfântul Altar afierosit fiind celor Preoţiţi; pentru aceasta Canonul acesta opreşte a intra într-însul pe oricare mirean, afară numai de Împăratul; şi acesta încă, nu ca un mirean, ci ca unul ce are stăpânie, şi Domnie, şi este Unsul Domnului. Căruia s-a iertat a intra după veche tradiţie, când voieşte a aduce Daruri Ziditorului său Dumnezeu şi să se cuminece.

CANON 70

Să nu fie iertat femeilor în vremea Dumnezeieştii Liturghii a vorbi, ci după glasul Apostolului Pavel, tacă [1 Corinteni 14, 34]. Că nu li s-a dat voie lor a grăi, ci a se supune, precum şi Legea zice [Facerea 3, 16]. Iar de voiesc a se învăţa ceva, în case întrebe-şi pe bărbaţii lor.

TÂLCUIRE
Porunceşte Canonul acesta, să nu grăiască femeile în vremea Dumnezeieştii Liturghii (încă şi întru toate adunările Credincioşilor ce se face în Biserică).

CANON 71

Cei ce se învaţă legile politiceşti, nu trebuie a întrebuinţa obiceiuri elineşti, nici prin teatre a se judeca, sau a săvârşi cele ce se zic restogoliri, sau a se îmbrăca cu haine afară de obşteasca întrebuinţare, nici în vremea când încep învăţăturile, sau când ajung către sfârşitul lor, sau, peste tot să zicem, pe la mijlocul acestui fel de învăţături. Iar dacă cineva de acum înainte va îndrăzni a face aceasta să se aforisească.

TÂLCUIRE
Precum cei mai fără de socoteală dintre cei învăţaţi ai Atenienilor, obişnuiau precum scrie Teológul Grigorie în Cuvântul asupra îngropării marelui Vasilie, a se lupta cu împotrivnicii lor, şi a apuca cetăţile, şi căile, şi altele asemeni ca acestea obiceiuri a face sofiştilor celor tineri; întru acest chip şi Creştinii cei ce se învăţau legile politiceşti, întrebuinţau aceste elineşti obişnuinţe, şi se judecau în Teatre, pentru cine dintre ei să se facă mai întâi, făcea încă şi cele ce se ziceau rostogoliri, adică arunca oarecare semne, când se prigoneau învăţătorii, care dintre ei să ia pe cutare ucenic, şi care pe cutare (precum am zice, ca nişte sorţi). Sau purtau îmbrăcăminte afară de ceea ce se obişnuia la mulţi. Şi acestea toate porunceşte Canonul să nu se facă, nici când încep învăţătura Legilor, nici când ajung la mijlocul ei, nici când o sfârşesc. Iar care de aici ar mai face aceasta, să se aforisească.

CANON 72

Să nu iertat bărbatul dreptslăvitor a se împreuna cu muiere eretică, nici iarăşi bărbat eretic a se însoţi cu femeie dreptslăvitoare, ci deşi s-ar afla ceva de acest fel că s-a făcut de vreunul dintre toţi, nunta să se socotească neîntărită, şi nelegiuita însoţire să se deslege, că nu trebuie cele neamesteacate a se amesteca, nici cu oaia lupul a se împletici, şi cu partea lui Hristos soarta păcătoşilor. Iar de va călca cineva acestea de noi hotărâte, să se aforisească. Iar dacă unii încă întru necredinţă aflându-se, şi încă nu sunt număraţi în turma celor dreptslăvitori, s-au însoţit cu legiuită nuntă, între sineşi, apoi, o parte adică binele alegându-l, a alergat la lumina Adevărului; iar cealaltă, se ţine încă de legătura rătăcirii, nealegând a căutat către Dumnezeieştile Raze ale adevărului (însă de binevoieşte cea necredincioasă a locui împreună cu cel credincios, sau dimpotrivă cel necredincios cu cea necredincioasă) să nu se despartă, după Dumnezeiescul Apostol: «Că se sfinţeşte bărbatul necredincios prin femeia credincioasă, şi se sfinţeşte femeia necredincioasă prin bărbatul credincios.» [1 Corinteni 7: 14] [Sinod 4: 14]

TÂLCUIRE
Poate că din învoirea aceasta, şi din împreună locuinţa, se va povăţui şi cealaltă parte către buna cinstire; după zicerea a însuşi acestui Dumnezeiesc Apostol, că ce ştii femeie de-ţi vei mântui bărbatul? Şi ce ştii bărbate de-ţi vei mântui femiea? [1 Corinteni 7: 16] Teamă-se de certarea acestui Sfânt Sinod Arhiereii cei ce slobod nişte asemenea însoţiri, şi nici întru un chip să ierte nişte nunţi ca acestea.

CANON 73

Crucea cea făcătoare de viaţă arătându-se nouă Mântuire, trebuie să punem toată silinţa, spre a da cinstea ce cuviincioasă aceea prin care ne-am mântuit din greşala cea veche. Drept aceea şi cu gândul, şi cu cuvântul, şi cu simţirea dându-i ei închinăciune, închipurile Crucii cele ce se fac de oarecare pe faţa pământului, a se şterge cu tot chipul poruncim, ca nu cu călcarea celor ce umblă, semnul Biruinţei noastre, să se ocărască. Deci, de acum înainte cei ce fac chipul Crucii pe faţa pământului, poruncim să se aforisească.

TÂLCUIRE
Hotărăşte Canonul acesta ca să ne sârguim cu tot chipul a da cuviincioasa cinste Sfintei Cruci, prin care ne-am mântuit, şi din robia păcatului ne-am slobozit, şi cu gândul aducându-ne aminte adică, de câte bunătăţi printr-însa ne-am norocit; şi cu cuvântul, povestind acestea şi la alţii, şi mulţumind lui Hristos celui ce s-a răstignit pe ea. Şi cu simţire, sărutându-o, cinstindu-o, ori unde o vom vedea. Şi fiindcă unii, mai proşti, însemnează pretutindeni închipuirea cinstitei Cruci, până şi pe faţa pământului, poate pentru evlavie, pentru aceasta porunceşte Sinodul, oriunde s-ar afla semnul Sfintei Cruci, jos închipuit, să se şteargă, şi să se strice, pentru a nu se călca, şi a nu se necinsti de cei ce umblă, semnul cel biruitor al Mântuirii noastre. Şi cei ce de acum înainte ar face semnul sfintei Cruci pe locul unde s-ar călca în picioare, să se aforisească.

CANON 74

Că nu se cuvine întru cele Domneşti [locurile consfinţite Domnului], sau în Biserici, a face cele ce se zic agápe, şi în lăuntru în casă a mânca, şi a aşterne acúbita. Iar cei ce îndrăznesc a face aceasta, ori să înceteze, ori să se aforisească.

TÂLCUIRE
Canonul acesta, este întocmai cu cel 28 din Laodíchia, care opreşte a face Creştinii agápe adică ospeţe din dragoste, care aduc spre unire pe cei ce împreună mănâncă, în Domnitoarele Biserici. Şi a nu aşterne aşternuturi moi, şi înalte, pe care le numesc cu cuvânt latineşte acúbite, că pe unele ca aceastea şezând Creştinii mâncau. Iar câţi ar îndrăzni a face aceasta, ori să se părăsească, ori să se aforisească. Trebuie a însemna, că Valsamón, Chiriacá (Domneşti) voieşte să înţeleagă aici Canonul, fiecare loc afierosit Domnului, precum Nártica, adică şi Tinda Bisericii.

SIMFONIE
„Întocmai cu acesta şi cel 49 al celui din Cartghén, opreşte pe Episcopi şi pe Clerici, şi pe mireni în Biserici să nu facă ospeţe, afară numai, dacă după nevoie după nevoie vor mânca oarecare străini ce călătoresc. Însemnează că, deşi opresc Canoanele acestea la Biserici a se face Agápe [dragoste], nu opresc însă a se face şi în casele obşteşti. Pentru că cel 27 al acestuiaşi Sinod al Laodichiei porunceşte să nu ia cei sfinţiţi, şi mirenii, părticele oarecare din bucate cu nesaţiu, când se cheamă la acest fel de Agápe. Iar cel 11 din Gángra anatematiseşte pe care defaimă pe cei ce fac acest fel de Agápe (afară din Biserică adică) şi întru cinstea Domnului chemând pe fraţi, şi dispreţuite făcându-le, nu voiesc să meargă la acestea. Iar cel 76 al acestuia al 6-lea aforiseşte pe cei ce vând vin, şi mâncări, sau alte oarecare înlăuntrul sfinţitelor Curţi. Însă şi cel 97 al acestuiaşi, pe Clerici îi cateriseşte, iar pe mireni îi aforiseşte, pe care vor poposi în lăuntrul locurilor celor sfinţite. Dar cel 88 al acestuiaşi, pe Clerici îi cateriseşte, iar pe mireni aforiseşte, care bagă dobitoace în sfinţitul Locaş, afară însă dacă numai de mare nevoie. Vezi şi subînsemnarea celui 83 al acestuaişi al 6-lea Sinod.

CANON 76

Cei ce vin în Biserică spre a cânta, voim nici strigări necuviincioase a întrebuinţa, şi firea spre răcnire a o sili, nici a zice ceva din cele nepotrivite neînsuşite Bisericii; ci cu multă luare aminte, şi cu umilinţă a aduce lui Dumnezeu Privitorului celor ascunse acest fel de Psalmodii. Că sfinţitul Cuvânt a învăţat evlavişti a fi fiii lui Israil. [Levit 15: 30]

TÂLCUIRE
Cântarea Psalmilor ceea ce se face în Biserică, rugăciune este către Dumnezeu, pentru a se milostivi asupra păcatelor noastre. Şi cel ce se roagă, şi se tânguieşte, trebuie a avea Moral cucerit, şi umilit, iar răcni cineva, arată moral sumeţ şi neevlavist. Pentru aceasta porunceşte Canonul acesta, ca cei ce cântă în Biserică, să nu-şi silească firea lor pentru a striga puternic. Nici să zică altele necuviincioase în Biserică. Care însă ar fi cele neîncuviinţate în Biserică? Răspunde Zonará tâlcuitorul, a fi cântecele femeieşti, cele jalnice (prin aceasta zice şi multele tereremuri, şi cea peste măsură pestriţime a cântării, sau cele ce pleacă spre curvie). Însă porunceşte Canonul acesta ca toate acestea să lipsească din Biserică, şi Cântăreţii să proaducă lui Dumnezeu, Cântările cu multă luare aminte, ca celui ce vede ascunsele inimii adică, şi mai ales cugetele inimii celui ce cântă şi se roagă, căci strigările sunt a celor din afară. Pentru că şi sfinţitul cuvânt al Leviticónului învaţă, a fi către Dumnezeu cucernici fiii lui Israíl.

SIMFONIE
Zice şi Proorocul Davíd „cântaţi cu înţelegere”. Acest grai tâlcuindu-l marele Vasilie (în adunarea în scurt 279) zice: Înţelegerea cuvintelor sfintei Scripturi se aseamănă cu felurimea bucatelor ce mănâncă gura. Fiindcă după Iov [cap 12: 11] «Gâtlejul gustă bucatele.» Iar mintea judecă cuvintele. Aşa dar dacă sufletul cuiva judecă puterea fiecărui cuvânt, precum şi gustul pe felurimea bucatelor, acesta plineşte Daviticeasca această poruncă. Adaugă acelaşi Vasilie iarăşi (vezi adunarea în scurt 281) că oricare nu merge în Biserică să cânte cu dorinţă, acela ori să se îndrepteze, ori să se izgonească. Iar dacă sunt Psalţi mulţi, zice, (vezi adunarea în scurt 307) aceştia, să întrebuinţeze Psalmodiile [cîntare de Psalmi], cu rândul (efimería), adică după săptămână. Iar cel din Laodíchia al 15-lea Canon porunceşte să nu cânte în Biserică altul careva, afară de cei canonici, şi din Cărţile cele de piele Psalţii să cânte. Adică numai de pe cele de membrană, cântând însă şi de pe alte Cărţi de psaltichíe. Dar şi cel 23 al acestuiaşi, zice, că nu pot Psalţii când cântă Orariu. Se cuvine însă ca printre cântări să fie şi citire (şi rugăciune) după cel 17 al acestuiaşi.

CANON 76

Cum că nu trebuie în lăuntru în sfinţitele Curţi, a se aşeza cârciumă, sau a se pune înainte felurile cele de aromsévasul [cucernicia] către Biserici. Că Mântuitorul nostru şi Dumnezeu prin petrecerea cea în trup învăţându-ne pe noi, poruncea a nu face Casa Părintelui său casă de neguţătorie [Ioan 2: 16]. Care şi mesele schimbătorilor de bani le-a răsturnat, şi pe cei ce făceau Biserica locaş mirenesc i-a izgonit. Deci de se va prinde vreunul în greşeala aceasta de faţă, să se aforisească.

TÂLCUIRE
„A zis Domnul Iudeilor [Luca 19, 46] scris este: Casa mea, casă de Rugăciune se va chema [Isaia 56, 7]. Iar o aţi făcut pe ea peşteră de tâlhari [Ieremia 7, 10].» Drept aceea ca să nu se zică şi celor Credincioşi acest înfricoşat cuvânt, opresc sfinţii Părinţi prin Canonul acesta, a nu se pune cârciume, adică a nu se vinde vin, sau rachiu, sau alte feluri de mâncări, după Zonará; sau şi oarecare feluri de aromaticá, după Valsamón, sau alte oarecare neguţătorii a se face, în lăuntru în curţile sfinţitelor Lăcaşuri, şi ale Dumnezeieştilor Biserici, pentru a se păzi cinstea lor. Pentru că şi Domnul Legiuind nouă, zice, să nu facem Casa Tatălui lui, casă de neguţătorie, care şi banii celor ce vindeau monedele, sau banii cei răi i-a risipit, şi pe cei ce făcuseră pe Biserică casă obştească cu bici de frânghie i-a izgonit. Iar care va îndrăzni a face aceasta, să se aforisească. Citeşte şi cel 74 al acestuiaşi al 6-lea Sinod.

CANON 77

Că nu se cuvine cei sfinţiţi, sau Clericii, sau aschitíii, a se scălda în baie, cu muieri; nici tot Creştinul mirean; că această prihănire este întâia la păgâni. Iar de se va vădi cineva întru aceasta, de va fi Cleric, să se caterisească, iar de va fi mirean să se aforisească.

TÂLCUIRE
Canonul acesta, este întocmai cu cel 30 al Sinodului din Laodíchia, afară însă de certări numai, căci zice că nu se cuvine cei sfinţiţi ce sunt în lăuntrul Altarului, cum şi ceilalţi Clerici ce sunt afară de Altar, adică Monahii şi aschitíii, şi de obşte fiecare Creştin, a se scălda în băi împreună cu muierile; fiindcă această necuviinţă la păgâni se vede a fi cea întâia prihănire, şi cea mai mare sminteală împotriva Creştinilor. Iar Apostolul porunceşte «a nu ne face sminteală Iudeilor, şi Ellinilor, şi Bisericii lui Dumnezeu» [1 Corinteni 10: 32]. Şi dacă, precum zice Zonará, şi numai chiar a întâmpina cineva muiere în cale, sau în casă, îi tulbură gândul, cum dar nu se afunda, şi nu se va porni spre poftă mintea bărbaţilor acelora, care se scaldă împreună cu muierile? Dar nici cei însoţiţi după Lege se cuvine a se scălda împreună, după Valsamón, sau în baie, sau în mare, sau în Râu; că îşi stăpânesc trupurile sale pentru naşteri de copii, şi nu pentru a se dezgoli, şi a-şi vedea ruşinea lor.

CANON 78

Că se cuvine celor ce se luminează a se învăţa Credinţa, şi în joia săptămânii a o spune Episcopului, sau Presbíterilor.

TÂLCUIRE

Şi Canonul acesta, este întocmai cu cel din Laodíchia 46 care zice că cei ce se catehisesc şi se gătesc spre luminare, şi spre Botez, se cuvine în toată vremea catehisirii lor (iar câtă este aceasta? Vezi sub însemnarea Canonului al 2-lea al Sinodului întâi), pentru ca să se înveţe bine Dogmele Ortodoxei Credinţe, şi în fiecare Joi a săptămânii, după Zonará, să le zice de rost Arhiereului, sau Presbíterilor celor ce-i catehisesc pe ei. Ca nu neştiind Taina noastră să se boteze, şi neînvăţaţi şi neîntăriţi fiind, cu lesnire să se amăgească de către eretici.

CANON 79

Nelehusítă pe Dumnezeiasca Naştere cea din Fecioară mărturisind, precum şi fără de sămânţă s-a făcut, şi al toată turma propovăduind, pe cei ce din neştiinţă fac ceva din cele ce nu se cuvin, îndreptării îi supunem. Drept aceea fiindcă unii după Ziua sfintei Naşteri a lui Hristos Dumnezeului nostru, arată fierbând semidále, şi aceasta unii altora împărţindu-o, cu pricinuire adică de cinstea lehusírii a Preacuratei Fecioarei Maici. Poruncim nimic de acest fel a se săvârşi de cei Credincioşi, că aceasta nu cinste Fecioarei celei ce mai presus de minte şi de cuvânt, a Născut cu Trup pe Cuvântul cel neîncăput, din cele obşteşti, şi ale noastre a hotărî, şi a însemna pe cele după negrăita sa Naştere. Deci de se va vădi cineva de acum înainte, făcând una ca aceasta, de va fi Cleric, să se caterisească; iar de va fi mirean, să se aforisescă.

TÂLCUIRE
Fiindcă oarecare Creştini, de la neştiinţă pornindu-se a doua zi după Naşterea lui Hristos fierbe semidale (adică făină de grâu curată), şi alte feluri oarecare, care împărţindu-le unii altora le mănâncă, făcându-o aceasta ca când întru cinstea Lehusirii Născătoarei de Dumnezeu (Precum se obişnuieşte a se face şi la celelalte femei, care după natură nasc); pentru aceasta opreşte Canonul acesta de a face Creştinii acest lucru. Fiindcă a asemăna noi prin acest fel de obicei, cu obşteasca, şi smerita naşterea noastră a oamenilor, pe Naşterea cea negrăită a pururea Fecioarei, aceasta nu i se socoteşte cinste, celei ce mai presus de minte şi de cuvânt a Născut cu Trup pe Dumnezeu Cuvântul cel întru toate neîncăput, ci mai vârtos necinste. Că precum fără de sămânţă, şi din Duhul Sfânt, mărturisim pe Zămislirea de Dumnezeu Născătoarei, aşa asemeni şi pe Naşterea acesteia, o mărturisim mai presus de toată moşirea şi lehusirea, care este naşterea de prunc cea cu dureri, şi următoare curgere a sângiurilor după Zonará.  Iar care va voi a o face aceasta, de va fi Cleric, să se caterisească, iar mireanul să se aforisească.

CANON 80

Dacă vreun Episcop, au Presbíter, sau Diacon, sau din cei ce se numără în Cler, sau mirean, nici o nevoie grea având, sau lucru greu încât a lipsi de Biserica sa mai mult; ci în oraş petrecând, în trei zile de Duminici, şi în trei săptămâni nu s-ar împreună aduna. De va fi Cleric să se caterisească, iar de va fi mirean să se îndepărteze de la împărtăşire.

TÂLCUIRE
Canonul acesta rânduieşte, dacă vreun Episcop, sau Presbíter, sau de Diacon, şi de obşte oricare Cleric, sau mirean, fără de mare nevoie, şi grea silă, a nu lipsi de la Biserica sa, ci aflându-se în lăuntru în oraş, în trei Duminici nu va merge împreună cu ceilalţi Credincioşi la Biserică. De va fi Cleric să se caterisească; iar de va fi mirean, să se aforisească. Că, din două una este, ori unul ca acesta nu este Credincios, ori Credincios fiind, defaimă obşteasca cântarea de laudă cea către Dumnezeu, şi rugăciunea.

Gheorghe Vanau