Crucea.ro

CANON 21

Cei ce au căzut în vinovăţii canoniceşti, şi pentru aceasta sunt supuşi cei desăvârşite şi pururelnice caterisiri, şi în locul mirenilor împinşi, dacă de bună voie către întoarcere privind, se leapădă de păcatul, pentru care au căzut din Dar, şi s-au făcut pe sineşi desăvârşit străini de acelaşi, în chipul Clerului tunde-se. Iar de nu o vor alege aceasta de voia lor, grijească-şi pletele ca şi mirenii, ca unii ce au cinstit mai mult petrecerea cea în lume decât cereasca Viaţă. [Apostol: 25; Sinod 1: 9; Sinod 6: 4; Neocesareea: 9; Vasilie: 3, 17, 32, 50, 70]

TÂLCUIRE
Câţi Ierosiţi pentru Canoniceşti vinovăţii, pentru curvie, zicând, sau precurvie, sau alte păcate de acest fel, desăvârşit şi pentru totdeauna fiind caterisiţi, şi în formă de mireni îmbrăcaţi, şi împreună cu mirenii stând în Biserică, porunceşte Canonul acesta, că de se vor pocăi de bună voie, şi se vor depărta desăvârşit de păcatul acela, să-şi tundă perii capului, adică să aibă semnul acel numit papalítra în creştet, care era chip şi semn al Clericilor. Iar de nu se vor pocăi de bună voie, grijindu-şi pletele, ca şi cei lumeşti, ca de la chipul cel mirenesc ruşinându-se, să vie cândva întru simţirea răutăţii lor, şi să se pocăiască.

CANON 22

Cei ce pe bani se Hirotonisesc, ori Episcopi, sau ori de care Clerici, şi nu după cercetare, şi alegere a vieţii, a se caterisi poruncim. Încă şi cei ce i-au hirotonisit. [Apostol: 29; Sinod 4:2; Sinod 6: 23; Sinod 7: 4, 5, 19; Vasilie: 91; Epistola Ghenadie şi Tarasie]

TÂLCUIRE
Porunceşte Canonul acesta să se caterisească Episcopii, şi alţii oarecare Clerici, ce se vor hirotonisi prin darea de bani, şi nu pentru vrednicie, şi îmbunătăţita lor viaţă; împreună şi cei ce i-au Hirotonisit; vezi Apostolescul Canon 29. Citeşte şi suspină frate pentru călcarea unor Canoane ca acestea atât de înfricoşate. Fiindcă în ziua de astăzi întru acest chip se lucrează simonia, ca cum ar fi o faptă bună, şi nu eres urât de Dumnezeu, precum îl numeşte preasfinţitul Ghenádie. Dacă, după perilípsurile Sfinţitelor Canoane, va căuta cineva lucrările cele Bisericeşti ale stării de acum, negreşit nu se dumireşte, şi nu află cea mai mică asemnare cu starea cea mai dinainte, spre a-şi putea vindeca nedumerirea sa. Pentru că toţi cei Bisericeşti afară de lege i-au rânduiala, şi asemeni vieţuiesc, şi se săvârşesc; pentru aceasta şi jugul robiei zace asupră-ne, şi sporeşte cu asprime. Noi însă nu simţim, şi mai fără ruşine facem fără de legi.

CANON 23

Pentru ca nimeni, ori din Episcopi, sau din Presbíteri, sau din Diaconi, dând Preacurata Cuminecătură să cere haru de la cel ce se împărtăşeşte pentru acest fel de împărtăşire, bani sau orice fel de lucru. Că nici este cumpărat Harul, nici cu bani am împărţit Sfinţenia Duhului, ci celor vrednici de Dar, fără vicleşug se cuvine a se da. Iar de s-ar arăta cineva din cei număraţi în Cler, cerând de al acela, pe care îl cuminecă cu Preacurata Cuminecătură, orice fel (de plată) să se caterisească, ca un râvnitor al rătăcirii, şi a răutăţii lui Simon. [Apostol: 29; Sinod 4: 2; Sinod 6: 22; Sinod 7: 4, 15, 19; Vasilie: 91; Epistolia Ghenadie şi Tarasie]

TÂLCUIRE
Canonul acesta rânduieşte, că nici un Episcop, sau Presbíter, sau Diacon, să nu ceară cu îndatorire de la aceea, pe care îi împărtăşeşte cu Dumnezeieştile Taine, parale, sau vreun alt fel de plată, oricât de mică ar fi, pentru Dumnezeiasca Împărtăşire. Căci Darul Sfintelor Taine nu se vinde, nici cu bani dăm sfinţenia Dumnezeiescului Duh. Ci fără plată, celor ce sunt vrednici de el; că pentru aceasta şi Darul de cei mulţi se numeşte Dumnezeiasca Împărtăşire. Iar cel ce o ar face aceasta, să se caterisească, ca un următor al lui Simon vrăjitorului, care a socotit că cu bani se vinde Harul prea Sfântului Duh. Citeşte şi pe 29 Apostolesc.

CANON 24

Nu fie slobod vreunuia din cei ce se numără în Ieraticeasca tagmă, sau din Monahi, a merge la alergarea cu caii (să privească), sau să sufere scenicile jocuri. Ci şi de se va chema vreunul la nuntă, când vor intra însă jocurile spre jucăreile cele spre amăgire, să se scoale, şi îndată să se ducă. Aşa poruncind învăţătura Părinţilor noştri; iar dacă vreunul s-ar prinde întru aceasta, sau să înceteze, sau să se caterisească. [Apostol: 42, 43; Sinod 6: 51, 62, 66; Sinod 7: 22; Laodiceea: 3, 54; Cartagina: 17, 70]

TÂLCUIRE
Nu este iertat vreunuia din cei sfinţiţi, sau din Monahi, precum zice Canonul acesta, să meargă la locurile acelea, unde se fac alergări de cai să privească, sau să asculte cântece de cele muiereşti. Dar şi la nuntă de va fi chemat vreun Cleric: să meargă, însă când vor veni să cânte acest fel de cântări amăgitoare şi sataniceşti, să se scoale şi să fugă îndată, precum porunceşte învăţătura Părinţilor. Adică Canonul 54 al Sinodului din Laodiceea. (Măcar că acela adaugă, că nici alte priviri ce se fac la nunţi, şi la Cine, nu se cade a privi cei sfinţiţi, ci trebuie a fugi.) Iar care se va prinde că a făcut aceasta, ori să înceteze, ori să se caterisească.

CANON 25

Pe lângă toate celelalte reînnoim şi Canonul cel ce învaţă, ca parohiile cele ţărăneşti sau săteşti ale fiecărei Biserici, să rămâie nestrămutate la Episcopii cei ce le ţin pe ele. Şi mai ales de le-au iconomisit în vreme de treizeci de ani fără silă ţiindu-le. Iar dacă, în lăuntrul celor treizeci de ani, s-a făcut oarecare pricire, sau s-ar face pentru ele, să fie iertat celor ce zic că s-au nedreptăţit, a porni (judecată) pentru acestea la Sinodul Epárhiei. [Sinod 4: 17; Cartagina: 128, 129, 130]

TÂLCUIRE
Canonul acesta înnoieşte pe cel al 17-lea al Sinodului al 4-lea pe care îl şi pune anume; însă nu tot, ci parte din acela; pentru aceea şi vezi tâlcuirea acestuia acolo.

CANON 26

Presbíterul, carele din neştiinţă s-au poticnit la nuntă neiertată, de şedere împărtăşească-se după cele legiuite nouă de sfinţitul Canon, iar de celelalte lucrări să se depărteze. Că destul este unuia ca acestuia iertarea, iar a binecuvânta pe altul cel ce este dator a-şi vindeca rănile sale, este lucru necuviincios. Că binecuvântarea este împărtăşire de sfinţenie. Iar cel ce aceasta nu o are, pentru poticnirea cea din neştiinţă, cum o va da altuia? Deci, nici înaintea norodului, nici îndeosebi să binecuvinteze, nici Trupul lui Hristos să-l împartă altora, nici altceva să Liturghisească, ci îndestulându-se cu şederea mai sus, plângă-se către alţii, şi Domnului ca să i se ierte lui nelegiuirea cea din neştiinţă. Bine arătat fiind, că acest fel de nuntă neiertată se va dezlega, şi nicidecum bărbatul va avea împărtăşire cu aceia, pentru care s-au lipsit de sfinţita lucrare. [Apostol: 19; Sinod 6: 3; Neocesareea: 2; Vasilie: 23, 24, 78]

TÂLCUIRE
Canonul acesta este însuşi al 27-lea al marelui Vasilie; care rânduieşte ca Presbíterul acela, care prin Cununie ar lua prin neştiinţă pe vreo rudenie a sa, acela, fiindcă nu ştia rudenia, pentru aceasta se iartă, şi să aibă cinstea şederii împreună cu Presbiterii ceilalţi. Iar de toate celelalte lucrări ale Preoţiei să se depărteze. Adăogând Sinodul că şi cinstea şederii acesteia să o aibă, după ce mai întâi se va despărţi de neiertata nunta aceea, pentru care s-a caterisit de Preoţie; că de nu se va despărţi, nu numai că şi de cinstea aceasta se va lipsi, ci se va supune şi sub certări.

CANON 27

Nimeni din cei ce se numără în Cler să nu se îmbrace în haină necuvenită, nici în cetate petrecând, nici în cale mergând, ci să întrebuinţeze îmbrăcăminţi cele acum obişnuite celor ce se numără în Cler. Iar dacă unul va face una ca aceasta, pe o săptămână să se aforisească. [Sinod 7: 16; Gangra: 12, 21]

TÂLCUIRE
Clericii, şi cei Ierosiţi se cuvine a fi cucernici şi după chipul cel din afară, pentru că Dumnezeu cu adevărat vede în inimă, iar oamenii privesc la starea cea din afară a trupului, după ceea ce este scris: «Omul vede în faţă, iar Dumnezeu vede în inimă.» [1 Împăraţi 16: 7] Drept aceea din cele dinafară chibzuiesc şi aşezarea cea din lăuntru a inimii. Pentru aceasta şi Canonul acesta porunceşte, ca nici un Cleric să nu poarte haine nepotrivite Epánghelmei sale. Adică de mult preţ, şi de mătase, sau şi ostăşeşti, nici în cetate aflându-se, nici în călătorie, ci să întrebuinţeze hainele cele obişnuite Clericilor, adică cucernice şi umilite. Iar care ar face dimpotrivă, să se aforisească pe o săptămână.

CANON 28

Fiindcă ne-am înştiinţat că în osebite Biserici, struguri proaducându-se în Altar, după oarecare păzit obicei, liturghisitorii Altarului împreunându-i pe aceştia cu Jertfa cea fără de sânge a Proaducerii, aşa pe amândouă împreună le împart poporului. Împreună am socotit, ca să nu mai facă vreunul din cei sfinţiţi aceasta, ci spre viaţa veşnică, şi spre iertarea păcatelor singură Proaducerea să se dea poporului. Iar aducerea strugurilor ca o pârgă socotindu-o ei, osebit binecuvântându-o Iereii să dea dintr-însa celor ce cer spre mulţumirea dătătorului rodurilor, prin care trupurile noastre, după Dumnezeiasca hotărâre, cresc şi se hrănesc. Deci dacă vreun Cleric ar face afară din cele rânduite, să se caterisească. [Apostol: 3, 4; Sinod 6: 32, 57, 99; Cartagina: 40]

TÂLCUIRE
De vreme ce în unele locuri, după oarecare obicei proaduceau unii struguri şi îi puneau pe Sfânta Masă, pe care unindu-i Presbíterii cu Preacuratele Taine, le împărţeau pe amândouă împreună la norod, pentru aceasta porunceşte Canonul acesta, ca de acum să nu mai cuteze vreun Presbíter a face aceasta. Ci Dumnezeiasca Cuminecătură singură să o dea celor vrednici, pentru Viaţa veşnică, şi pentru iertarea păcatelor lor. Iar struguri ca pe o pârgă să-i blagoslovească cu osebită rugăciune, şi să-i împartă norodului, spre mulţumirea lui Dumnezeu. Iar care va face afară de Canonul acesta, să se caterisească. Citeşte şi pe cel al 3-lea Apostolesc.

CANON 29

Canonul celor adunaţi în Cartaghén învaţă, ca, sfintele Altarului să nu se săvârşească, decât de oameni postiţi, osebindu-se o zi a anului, întru care se săvârşeşte Dumnezeiasca Cină, poate atunci, pentru oarecare pricinuiri folositoare Bisericii după locuri, acei Dumnezeişti Părinţi, întrebuinţând o iconomie ca aceasta. Dar pe noi nimeni silindu-ne a lăsa scumpătatea, hotărâm, Apostoliceştilor, şi Părinteştilor predări urmând, că nu se cade în patruzecime a deslega Joia săptămânei celei de pe urmă, şi toată patruzecimea a o necinsti. [Apostol: 69; Sinod 6: 89; Laodiceea: 49, 50, 51, 52; Cartagina: 48, 56; Dionisie: 1; Timotei: 8, 10]

TÂLCUIRE
Precum Domnul nostru Iisus Hristos în seara Joii celei mari, mai întâi a mâncat Cina cea de Obşte, şi după aceea a dat Dumnezeieştile Taine Apostolilor, cu un chip ca acesta au apucat a se ţine obiceiul şi în locurile Africii, mai întâi a mânca cei de acolo în Joia cea mare oarecare desfătate mâncări, după Zonará, deslegătoare fiind a obişnuitei uscatei mâncări ce se face în toate zilele Postului celui mare, şi apoi să săvârşeasca Liturghie, şi să se împărtăşească cu sfintele Taine. Deci Sinodul acesta îmbunătăţind Canonul al 48-lea al Sinodului din Cartagina, care cuprinde acest obicei, rânduieşte, că Părinţii aceia, poate au întrebuinţat Iconomia aceasta, pentru oarecare pricini folositoare în locurile acelea; iar noi (zic Părinţii acestui Sinod) neavând vreo pricină, care să ne silească, a lăsa scumpătatea Canoanelor, urmăm atât predaniilor Apostolilor, adică Canonului al 69-lea al lor, care rânduieşte, ca toţi să postească sfânta Patruzecime (întru care aceste patruzeci de zile se cuprinde şi Joia cea mare, şi toată Săptămâna mare) cât şi cele ale Părinţilor, adică Canonul 8 al Părinţilor din Laodiceea, care rânduieşte, că nu se cade cineva a dezlega Postul Joii celei mari a Săptămânii celei de pe urmă a marelui Post, şi prin dezlegarea aceasta să necinstească, şi să netrebnicească tot Postul Patruzecimii; ci trebuie toată Patruzecimea a o posti cu mâncare uscată, împreună adică cu Joia cea mare.

SIMFONIE
„Însemnează însă, că nu numai acest 48 al Cartaghénei hotărăşte, că se cuvine Iereii postiţi a Liturghisi, dar şi cel 56 acestea zice, că aceasta s-ar fi adeverit şi de Sinodul cel in Niceea. Dacă însă se primejduieşte cineva spre moarte, trebuie a-l cumineca şi după ce a mâncat, după al 9-lea Canon al Sfântului Nichífor. Iar Dumnezeiescul Hrisostom categorisit fiind, pentru ce a împărtăşit pe oarecare după ce au mâncat, scrie în Epistolía cea către Chiriác Episcopul: De am făcut aceasta să se şteargă numele meu din cartea Episcopilor. Iar fiindcă că-mi zic aşa, şi prigonesc, surpe pe Pavel, care după ce a cinat, pe toţi cei din casă i-a botezat. Surpe aceştia încă şi pe Hristos, care după ce a cinat a dat Apostolilor Împărtăşirea. Pentru aceasta cei ce vor a se cumineca, până înainte de miezul nopţii au voie a bea apă, şi după aceasta se cuvine a nu pune nimic în gură, până după împărtăşire. Citeşte şi pe 69 Apostolesc.”

CANON 30

Toate voind noi spre zidirea Bisericii a se lucra, am socotit a iconomisi şi pe Iereii cei ce se află în Bisericile cele barbariceşti, ca Apostolescul Canon cel pentru a nu-şi lepăda pe femeia sa cu pricinuire de evlavie, şi a covârşi pe cât ar putea, şi a face lucruri mai presus de cele rânduite, din aceasta învoindu-se cu soţiile lor, de împreunarea cea unul către altul se depărtează. Hotărâm, aceştia să nu mai locuiască împreună cu ele, după nici un chip cândva, ca de aici să ne dea dovadă desăvârşită pentru făgăduinţă. Către aceasta însă pentru dânşii, nu pentru alt ceva, ne-am înduplecat, decât pentru împuţinarea de suflet a socotelii lor, şi pentru înstrăinarea moralurilor, şi neîntărirea. [Apostolesc: 5; Sinod 6: 12, 13, 48; Gangra: 4; Cartagina: 3, 4, 33]

TÂLCUIRE
Fiindcă cei Ierosiţi ce se află în barbária Africii, precum am zis, vrând să covârşească legiuirea Apostolicescului al 5-lea Canon, care porunceşte, a nu-şi despărţi vreun Iereu pe femeia sa cu pricinuiri de evlavie, se învoiesc cu femeile lor, şi se depărtează de trupeasca împreunare; pentru aceasta Canonul acesta hotărăşte, că, cei ce au făcut aşa, să nu mai locuiască împreună cu femeile lor după nici un chip. Întâi adică, pentru ca să arate cu despărţirea aceasta a împreună-locuirii, că nu pentru făţarnică, şi mincinoasă evlavie, ci cu adevărat pentru dorul întregii înţelepciuni, şi al fecioriei au făcut acest fel de făgăduinţă, şi învoire. Şi alta încă, pentru că, din deasa privire, şi împreuna petrecere cu femeile lor, se îndeamnă iarăşi spre trupeasca împreunare cu dânsele. Însă şi aceasta, zice, o am iertat lor, nu pentru altă pricină, ci pentru socoteala lor cea cu micşorare de suflet, şi pentru sălbaticul lor moral, după Zonará, sau pentru străinătatea bunei rânduieli a Bisericeştilor Moraluri, după Valsamón. Şi pentru neîntărirea credinţei lor. (Şi vezi că însuşi aceasta de o iartă Sinodul în Barbária pentru pricinile acestea, la Roma nu o iartă a se face, pentru domesnicia Moralurilor, pentru Bisericeasca buna rânduială, şi pentru celelalte, şi cu toate că obiceiul acesta de la Romani a urmat şi în Barbária, după Canonul al 4-lea al Sinodului din Cartaghén.) Citeşte şi pe al 5-lea Apostolesc.

Gheorghe Vanau