Crucea.ro

PROLEGÓMENA
DESPRE SFÂNTUL ŞI ECUMÉNICUL AL TREILEA SINOD

Sfântul şi Ecumenicul [a toată lumea] al treilea Sinod [Sobor], s-a adunat în Efésul cel din Asia în Biserica cea mare a Cetăţii, care se numeşte Maria de Dumnezeu Născătoarea în timpul împărăţiei lui Teodósie celui mic, în anul de la Hristos 431. Fiind la mulţime peste 200 de Părinţi. Iar povăţuitor întru el era vestitul între Părinţi Chiril al Alexandríei, care plinea mai-nainte şi locul lui Chelestin al Romei, mai sus şezând în locul aceluia, în urmă însă s-a trimis de al Apus locţiitori al Patriarhului Romei, Arcádie, şi Proéct Episcopii, şi Filip Presbíterul. Iuvenálie al Ierusalimului, şi Mémnon al Efésului. S-au adunat însă împotriva lui Nestorie, care se trăgea din Germanichia Cetatea cea în Antiohía, după Teodorít, şi prin Dumnezeiasca depărtare s-a fost suit în scaunul Constantinopolului. Căci, sorbind ticălosul din apele cele tulbure, şi ereticeşti ale lui Diodór, şi Teódor, al Mopsúestiei, s-au făcut răucugetători despre Taina Întrupeştei Iconomii. Că pe unul Hristos, în două feţe, şi Ipostasuri îl împărţeau, Om gol închipuind deosebit Ipostas, fără de cuvântul ce l-a primit, şi Dumnezeu fără partea cea goală de adăugirea omenirii. Precum am zice pe Unul Fiu, în doi fii îl împărţeau, şi altul ziceau că este Fiul lui Dumnezeu, şi altul Fiul Fecioarei. Pentru aceasta şi pe Sfânta Fecioara şi cea după trup Maică a lui, nu voia a o numi de Dumnezeu Născătoare. Deci Sfântul Sinodul acesta, pentru acestea pe acesta anatematisindu-l osebit hotar de Credinţă au făcut, întru care pe Hristos l-au Dogmatisit Unul după Ipostas (Faţă) desăvâşit Dumnezeu pe acestaşi, şi Om desărvârşit pe acestaşi, nu altul, şi altul, ci un Fiu, pe acestaşi, de sus adică din Tatăl fără Maică, iar jos din Maică fără Tată, iar pe pururea Fecioara Maica lui, chiar, şi cu adevărat de Dumnezeu Născătoare a se numi au predanisit, ca una ce chiar, şi cu adevărat pe Dumnezeu Cuvântul cu Trup l-a Născut căci când Exárhul Sinodului acestuia sfântul Chiril al Alexandríei acestea le-a propovăduit în acest Sinod: „Nu om îndumnezeit propovăduim, ci Dumnezeu întrupat mărturisim, pe Roaba sa o a făcut Maică, cel după Fiinţă fără de Maică, şi după Iconomie pe pământ fără de Tată”. Iar în Epistolía cea către Nestórie, pe care osebita sa hotărâre o a făcut acest al 3-lea Sinod (precum zice Dosítei şi precum se arată din Practicalele Sinodului al 4-lea faţa 16 a tomului 6 al Sinodicalelor) al cărei început este aşa: „Bârfesc precum am aflat”. Acestea le zice acestaşi Chiril. „A se întrupa, şi a se face om, însemnează pe Cuvântul cel din Dumnezeu, că nu firea Cuvântului prefăcându-se s-a făcut carne, dar nici că întru tot omul s-a schimbat, în cel din suflet şi din trup. Ci aceea mai vârtos, că carne însuflteţită cu suflet cuvântător unindu-şi Cuvântul luişi după Ipostas, cu negrăit şi neînţeles chip s-a făcut Om, şi a stătu Fiu Omului. Nu numai după voie, sau după bunavoinţă, dar nici numai ca în adăogirea feţei, şi că, osebite sunt firile cele ce ţin către adevărata unire, că unul este dintru amândouă Hristos şi Fiu. Nu ca cum s-ar fi stricat osebirea firilor pentru unire, ci mai vârtos ne-a făcut nouă pe Unul Domnul, şi Hristos, şi Fiu, prin negrăita, şi nepriceputa Lucrare către unirea, a Dumnezeirii şi a Omenirii… Şi iarăşi dacă după unirea cea după Ipostas, sau ca de un neajuns, sau ca de un neîncuviinţat ne-am lepăda, cădem întru a zice doi fii… Şi iarăşi, aceasta soleşte pretutindeni cuvântul scumpătăţitei Credinţe. Aşa vom afla pe sfinţii Părinţi că au cugetat. Aşa au cutezat pe Sfânta Fecioară a o zice de Dumnezeu Născătoare, nu că doar firea Cuvântului, adică Dumnezeirea lui, a luat început de a fi din Sfânta Fecioară. Ci că Născându-se dintr-însa Sfântul Trup, şi însufleţindu-se loghiceşte, cu care şi unindu-se Cuvântul după Ipostas, se zice că s-a născut după Carne”. (Aceasta stă şi în tomul 1 al Sinodicalelor, foaia 436.) Şi Próclu Episcopul Chizícului cel de atuncea în Biserica cea mare, şezând Eresiarhul Nestórie, aşa a serbat. „Împreună ne-au chemat pe noi aici Sfânta, şi de Dumnezeu Născătoarea Fecioara Maria, neîntinata Vistierie a Fecioriei. Raiul cel cuvântător al lui Adam celui Aldoilea. Cămara unirii amânduror firilor. Prăznuirea mântuitoarei împăcări, şi celelalte.” Iar după ce au rânduit (acest al 3-lea Sfânt Sinod) că, alt Símbol afară de acela ce l-au dat întâiul, şi al doilea Ecumenice Sinoade, să nu cuteze cineva a scrie, sau măcar a adăuga ceva, sau a scădea dintr-însul, pe cei ce vor călca porunca aceasta i-au anatematisit. Şi au întărit Sinodul acesta, şi osândirea lui Pelághie şi a lui Kelestín, pe are o au luat ei mai-nainte de la multe localnice Sinoade, şi mai ales de al cel din Cartaghén. Iar pe lângă toate acestea, şi pe acest 8 Canoane, şi această Epistolíe către Pamfília le-au alcătuit, întru al 7-lea şi cea mia de pe urmă a sa Práxă, de nevoie fiind spre buna rânduială, şi starea Bisericii, pe care nehotărât le-au întărit Canonul 1 al Sinodului al 4-lea, iar anume şi hotărâtor Canonul al doilea al Sinodului al 6-lea şi cel întâi al Sinodului al 7-lea.

CELE 8 CANOANE AL SFÂNTULUI ŞI ECUMENICULUI AL TREILEA SINOD TÂLCUITE

CANON 1

Fiindcă se cuvine să ştie şi cei ce lipsesc de la Sfântul Sinod, şi care rămân prin ţară sau în cetate, pentru oarecare pricină Bisericească, sau trupească, cele ce pentru dânşii s-au închipuit, facem cunoscut sfinţeniei şi dragostei voastre, că dacă vreun Mitropolit de Epárhie, apostatisindu-se sau despărţindu-se de Sfântul şi Ecumenicul Sinod, va trece către adunarea apostasiei (revoltei), sau după aceasta s-ar adăuga (unii cu dânsa), sau cele ale lui Chelestin au cugeta sau va cugeta. Aceasta nicidecum poate lucra împotriva Episcopului Epárhiei, fiindcă este nelucrător, şi scos de către Sinod, de acum înainte de la toată Bisericeasca împărtăşire. Ci încă şi se va supune întru totul Episcopilor Epárhiei, şi Mitropoliţilor de prin prejur care cugetă cele ale Ortodoxiei, şi din treapta Episcopiei se va scoate.

TÂLCUIRE
Canonul acesta înştiinţează pe cei ce nu s-au aflat în Sinod, de caterisirea lui Ioan al Anitohíei, a lui Teodorít Episcopul Chírului, a lui Íva Episcopul Edései, şi a celor împreună cu aceştia 30 Episcopi, zicând: fiindcă Episcopii cei ce nu s-au înfăţoşat la sfântul Sinodul acesta pentru vreo pricină a lor Bisericească, sau trupească, trebuie să ştie cele ce s-au făcut pentru aceşti zişi. Facem cunoscut dragostei voastre, că oricare Mitropolit s-a despărţit de Sfântul şi Ecumenicul Sinodul acesta, şi s-au unit cu adunarea apostasiei (revoltei), a lui Nestórie adică, şi a lui Ioan, şi a celor împreună cu dânsul. Sau mai în urmă se va uni.  Sau au cugetat ereticeştile dogme ale lui Chelestín. Acesta nici o putere are a face ceva rău asupra Episcopilor, sau şi asupra mirenilor, asupra celor Dreptslăvitori. Fiindcă s-au făcut lepădat de la Sinodul acesta despre toată Bisericeasca împărtăşire, şi Sfinţita lucrare, şi fiindcă are a se face de aici înainte cu totul lepădat din treapta Episcopiei, încă şi dintre însuşi Drepslăvitorii Episcopi, şi Mitropoliţii cei ce sunt prin prejur.

CANON 2

Iar dacă oarecare Episcopi Eparhioţi s-au lipsit de Sfântul Sinod, şi s-au unit cu apostasia (revolta), ori s-ar ispiti a se uni, ori şi iscălind în caterisirea lui Nestórie, s-au întors către adunarea apostasiei. Aceştia cu totul după socotinţa Sfântului Sinod, străini să fie de Preoţie, şi căzuţi din treaptă.

TÂLCUIRE
Şi acest Canon, asemene cu cel dintâi zice, că dacă niscaiva Episcopi din Eparhia Antiohíei, nu s-au aflat faţă în Sinod. Ci ori s-au unit cu apostasia (revolta) acestui al Antiohíei, sau în urmă s-ar uni, sau şi după ce au iscălit, şi au adeverit caterisirea lui Nestórie, iarăşi s-au întors la apostaticeasca lui adunare. Aceştia zic, s-a socotit de cuviinţă de către Sfântul Sinod, să fie străini de Preoţie, şi lepădaţi din treapta Episcopiei.

CANON 3

Iar dacă oarecare din Clericii ce se află în fiecare cetate, sau sat, de către Nestórie, şi de cei ce sunt împreună cu el, de Preoţie s-au oprit pentru că cugetă drept, i-am îndreptuit şi pe aceştia a-şi lua iarăşi treapta lor. Şi în de Obşte Clericilor celor ce împreună cugetă cu Ortodoxul şi Ecumenicul Sinodul acesta, le poruncim ca Episcopilor celor ce au apostat (revoltat), sau s-au depărtat, nici decât să se supuie, sub nici un fel de chip.

TÂLCUIRE
De vreme de Patriarh al Constantinopolului fiind Nestórie, a aforesit, şi a caterisit pe Clericii aceia ce nu erau de o cugetare cu el, dar şi Episcopii cei de o socoteală cu el printr-alte ţări aceastaşi o au făcut. Pentru aceasta Canonul acesta a judecat cu dreptul ca aceşti caterisiţi să-şi dobândească iarăşi treapta lor. Şi totaliceşte zicând au poruncit ca după nici un chip să fie supuşi apostaţilor Episcopi, Clericii aceia ce sunt de o cugetare cu Dreptslăvitorul şi Ecumenicul Sinodul acesta.

CANON 4

Iar dacă vreunul din Clerici ar apostá (revolta) şi ar îndrăzni ori îndeosebi, ori în public a cugeta cele ale lui Nestórie, sau ale lui Chelestín, şi aceştia de Sfântul Sinod, s-au îndreptuit a fi caterisiţi.

TÂLCUIRE
Şi Canonul acesta deopotrivă cu cel mai de sus cuprinde pentru Clericii aceia, de ar apostá, şi ori îndeosebi, ori în auzul poporului, ar îndrăzni a cugeta, sau a învăţa dogma lui Nestórie, şi a lui Chelestín celui de o cugetare cu el, zicând, că s-a judecat drept de Sfântul Sinod, că unii ca aceştia să fie caterisiţi din treapta lor.

CANON 5

Câţi pentru fapte necuviincioase de către Sfântul Sinod, sau de Episcopii lor s-au osândit, şi pentru acestea Nestórie, după toată a sa nebăgare de seamă, şi cei ce cugetă ale sale fără canonisire s-au ispitit, sau s-ar ispiti a le da împărtăşirea, sau treaptă. Am îndreptuit să rămâie şi aceştia nefolosiţi, şi întru nimic a fi mai puţin decât cei caterisiţi.

TÂLCUIRE
Acest Canon rânduieşte, că Clericii câţi pentru oarecare păcate, ce aduc asupra aforisirii, s-au catérisis, s-au aforesit, veri <ori> s-au caterisit de Sfântul Sinodul acesta, sau de însuşi Episcopii lor. Iar Nestórie, şi cei de o socoteală cu el, fără a face vreo osebire între oprit, şi neoprit, ori au îndrăznit de a le da iertare de aforisire, ori lucrare de preoţie, ori şi după aceasta de vor îndrăzni, aceştia, zic, am judecat drept ca să rămâie nefolosiţi de această iertare afară de Canoane, şi să fie iarăşi caterisiţi ca şi mai înainte.

CANON 6

Aşişderea şi care ar voi cu orice chip a strămuta cele ce s-au lucrat în Sfântul Sinod cel din Efés, pentru fiecare; Sfântul Sinod a hotărât, de ar fi Episcopi, sau Clerici, desăvârşit să cadă din treapta lor. Iar de ar fi mireni, să fie neîmpărtăşiţi.

TÂLCUIRE
Canoanele cele mai de sus mai particulare sunt, iar acesta în de Obşte rânduieşte, căci, câţi ar îndrăzni a strămuta cu orice chip cele lucrate pentru fiecare pricină în Sinodul cel din Efés; aceştia, de ar fi Episcopi, sau Clerici, să se caterisească, iar de ar fi lumeni să se aforisească.

CANON 7

Acestea citindu-se, a hotărât Sfântul Sinod, altă Credinţă nimănuia a-i fi slobod să aducă sau să scrie, sau să alcătuiască, afară de cea hotărâtă de sfinţii Părinţi, cei adunaţi în cetatea Neceenilor, împreună cu Sfântul Duh; iar pe cei ce îndrăznesc, ori a alcătui altă credinţă, ori a propune, ori a o proaduce celor ce voiesc a se întoarce la cunoştinţa adevărului, sau din ellinísm, sau din Iudaísm, sau din orice fel de erés. Aceştia, de ar fi Episcopi, sau Clerici, străini să fie, Episcopii de Episcopie, şi Clericii de Clericat, iar de ar fi lumeni, să se anatematisească. Şi după asemenea chip, de s-ar vădi oarecare, ori Episcopi, o ri Clerici, ori mirensa scriere de către Harísie Prebíterul, despre Înomenirea Unuia născut Fiului lui Dumnezeu, adică spurcatele şi răzvrătitele dogmele lui Nestorie, car s-au şi supus (unii ca aceştia), supuie-se hotărârii Sfântului acestuia şi Ecumenicului Sinod. Încât, adică, Episcopul să se înstrăineze de Episcopie, şi să fie caterisit. Iar Clericul asemenea să cadă din Cler. Iar mirean de ar fi cineva, şi acesta să se anatematisească. Precum s-a zis.

TÂLCUIRE
Fiindcă întru acest Sfânt şi Ecumenic Sinod s-au citit şi Símbolul Sfântului şi Ecumenicului Sinodului întâi celui din Niceea, şi símbolul lui Nestórie celui de o cugetarea cu Iudeii, întru care se cuprindeau spurcatele lui dogme, care s-au adus în Sinod de Harísie Presbiterul Filadélfiei; pentru acestă pricină, după citirea acestora, Sfântul Sinodul acesta a aşezat acest Canon, hotărând, că nu este iertat vreunuia a alcătui, sau a scrie, sau a înfăţoşa la cei ce se întorc către Ortodoxie, altă credinţă, adică alt símbol de credinţă, afară de Simbolul Credinţei cel hotărât de Părinţii cei adunaţi în cetatea Niceenilor, prin luminarea Sfântului Duh. Iar cei ce vor îndrăzni, ori a alcătui alt símbol de credinţă, ori al propune pe acela în arătare, ori al şi înfăţoşa Elinilor, şi Iudeilor, şi ereticilor, celor ce se întorc la cunoştinţăa Adevărului. Unii ca aceştia, de vor fi Episcopi şi Clerici, să fie lepădaţi din Episcopie şi din Clericat, iar de vor fi mireni, să se anatematisească. Asemenea încă şi câţi se vor vădi că cugetă întru sineşi ori învaţă pe alţii spurcatele, şi ereticeştile dogme ale lui Nestórie despre Înomenirea Unuia născut Fiului lui Dumnezeu, care se cuprind în alcătuirea cea de dânsul alcătuită, şi adusă în Sinodul acesta de Harísie Presbíterul, şi aceştia zic, de vor fi Episcopi, şi Clerici, să fie caterisiţi, şi din Episcopie şi din Clericat lepădaţi. Iar de vor fi mireni, să se anatematisească, precum mai-nainte am zis.

CANON 8

Lucru din nou scornit (Kenotomít), afară de Bisericeştile legiuiri, şi de Canoanele Sfinţilor Apostoli. Şi care de slobozenia tuturor se atinge ne-au vestit preiubitorul de Dumnezeu Sinepiscopul Righín, şi cei împreună cu dânsul prea iubitori de Dumnezeu Episcopi ai Eparhiei Chiprienilor Zínon, şi Evágrie. Drept aceea fiindcă obşteştile patimi de mai mare vindecare au trebuinţă, ca unele ce şi mai mare vătămare aduc, şi mai vârtos, dacă nici vreun obicei vechi a urmat, ca Episcopul Cetăţii Antiohénilor, să facă Hirotoniile cel în Kípru, precum prin Libéle (scrisori), şi prin însuşi glasurile lor, au învăţat bine cinstitorii bărbaţi, cei ce au avut întrarea în Sfântul Sinod vor avea nebântuirea, şi ne silnicia proiestoşii Sfintelor Biserici, celor din Kípru, după Canoanele Cuvioşilor Părinţi, şi după vechiul obicei, înşişi ei făcând Hirotoniile Preacuvioşilor Episcopi. Aceastaşi însă se va păzi şi la celelalte ocârmuiri, şi la Bisericile cele pretutindenea. Încât nimeni din iubitorii de Dumnezeu Episcopi, altă Eparhie care n-a fost mai înainte şi din început sub acelaşi, adică sub cei mai-nainte de el, să puie mâna pe ea. Ci şi de au apucat cineva, şi de altul de s-a făcut silit fiind, aceasta să o dea înapoi, ca nu Canoanele Părinţilor să se calce nici măcar cu chip de sfinţită lucrare, ca să nu încapă mândria stăpânirii lumeşti, nici să lăsăm slobozenia câte puţin pierzându-o, pe care o au dăruit nouă cu Sângele său Domnul nostru Iisus Hristos, slobozitorul tuturor oamenilor. Deci au socotit Sfântul şi Ecumenicul Sinod a se păzi pentru fiecare Epárhie, curate şi nesilite dreptăţile cele cuvenite ei din început, şi după vechiul obicei ce s-a apucat, fiecare Mitropolit având voie la cele întocmai cu cele lucrate, a primi spre a sa întărire. Iar dacă cineva ar arăta un chip luptător celor acum hotărâte, fără tărie acesta a fi s-a socotit de tot sfântul şi Ecumenicul Sinod. [Apostol: 35; Sinod 2: 2; Sinod 6: 20; Antiohía: 13, 22; Sard: 3, 11, 12] [Apostol: 34; Sinod 1: 6, 7; Sinod 2: 20; Sinod 6: 36, 39; Antiohía: 9]

TÂLCUIRE
De vreme ce Kíprul după ocârmuirea cea dinafară, era supusă Dukului <ducelui> Antiohíei, care şi trimitea Voievod oştenesc într-însul. De aici Episcopul Antiohíei urmând politicescului şi celui din afară chip, şi legii acesteia, au voit să arate supuse luişi Epárhia aceasta, şi după ocârmuirea cea din lăuntru, şi Bisericească, Hirotonind pe Episcopii cei din Kipru afară de hotarele sale, şi neurmând după vechiul obicei. Lucru ce este afară de Apostoleştile Canoane de cel 34, 35. Deci primind Sinodul pe Righín Arhiepiscopul Constantiei, care din vechi se numea Salamína, iar acum Amohóstos, şi Episcopii cei împreună cu el Zínon al Kirínei, şi pe Evágrie al Solónului, care şi prin scrisori, şi prin viul glas, spuind acestea: Legiuieşte prin Canonul acesta, că, după Canoane, şi după vechiul obicei Mitropoliţii Kíprului să Hirotonisească însuşi de sineşi pe Episcopii cei din Kípru, şi despre altul să rămâie nesupăraţi, şi ne siliţi. Făcând însă Canon generalnic, şi Catolicesc, Părinţii Sinodului acestuia, adaog, că însăşi aceasta să se păzească şi la celelalte ocârmuiri şi Epárhii pretutindenea. Încât să nu reşluiască, şi săşi însuşească nici un Episcop altă Epárhie, ce din început şi din vechime nu a fost supuse, ori stăpânirii sale, ori Procátohilor lui. Iar dacă vreunul cu sila îşi va însuşi aceasta, să o dea înapoi, ca să nu calce Canoanele Părinţilor, şi ca nu Arhiereii propunând poate ca un acoperământ sfinţita Lucrare, sub acesta pe ascuns să ia deşarta slavă de lumească stăpânire şi de aicea robindu-se nedreptăţii, să piarză câte puţin puţin slobozenia, pe care slobozitorul tuturor oamenilor Iisus Hristos cu sângele său o a dăruit nouă. Deci s-a socotit de cuviinţă de către sfântul acesta şi Ecumenicul Sinod, să rămâie curate, şi ne silite, dreptele Pronómii, care din început şi din învechit obicei, au dobândit fiecare Epárhie. Şi fiecare Mitropolit să aibă voie a lua copie întocmai de pe Canonul acesta spre întărirea, şi adeverirea  Pronómiilor Mitropoliei sale. Iar de ar arăta cineva tip (formă), sau lege politiceasc, şi împărătească, potrivnică Canonului acestuia, au socotit de cuviinţă tot Sinodul acesta, ca politiceasca legea aceasta să rămâie fără tărie şi nelucrătoare.

EPISTOLÍA ACESTUIAŞI SFÂNT ŞI ECUMENIC AL TREILEA SINOD, CĂTRE SFINŢITUL SINOD CEL DIN PAMFILIA PENTRU EVSTATIE CEL FĂCUT LOR MITROPOLIT

Fiindcă de Dumnezeu însuflata Scriptură [Pilde 25: 29; Sirah 32: 29] zice: „Toate cu sfat să faci, mai vârtos celor ce au primit soarta sfinţitei dregătorii se cade cu toată scumpătatea a face cercetare pentru cele ce se cuvine să facă. Pentru că cei ce voiesc a petrece viaţa aşa fel urmează aceea adică, că ei aflându-se în buna nădejde despre cele ale lor, ca de un norocos vânt se poartă după pornirea dorinţei lor, cuvântul acesta mult adevăr-asemănare are. Iar uneori se întâmplă, că întristarea ce iute şi nesuferită împovărând, pe minte, cumplit o tulbură, mutându-o de la vânarea celor trebuincioase, şi înduplecându-o la cele nepotrivite fiinţei sale, ca cum ar vedea ceva folositor. Ceva de acest fel am văzut că au pătimit preacucernicul şi prea-iubitorul de Dumnezeu Evstátie. Că s-a Hirotonit Canoniceşte, precum se mărturiseşte. Tulburat însă fiind, precum zice, de către oarecare şi în neaşteaptate împrejurări încăpând, apoi din foarte multa neiscusinţă obosind de a mai sta asupra purtărilor de grijă celor ce veneau asupra sa, şi putând a opri ocările cele ce i se aduceau asuprăşi, a adus, nu ştim în ce chip, carte de paretisire; Că trebuia ca unul ce odată i se încredinţase Ieraticeasca purtarea de grijă, de aceasta să se ţie cu vitejie Duhovnicească, şi a se găti a suferi de bună voie ostenelile şi sudorile cele cu plată. Fiindcă după ce odată s-au arătat pe sineşi a fi obosit, acesta pătimindu-o mai mult din ne iscusire, decât din lenevire şi trândăvire, a voastră cinstire de Dumnezeu de nevoie au Hirotonit pe preacucernicul şi prea iubitorul de Dumnezeu, pe fratele nostru şi Sinepiscopul Teódor, purtătorul de grijă al Bisericii. Că nu era de cuviinţă a văduvi Biserica, şi turmele Mântuitorului a petrece fără purtător de grijă. Însă fiindcă a către noi plângând, nu despre cetate, nici despre Biserică prigonind pe zisul cinstitorul de Dumnezeu Episcopul Teódor, şi cerând adică cinste de Episcop, şi numire; ne-a durut inima pe toţi pentru bătrân, şi obşteşti socotind noi a fi lacrimile lui, ne-am silit a afla, de a suferit zisul caterisire legiuită, adică, ori de s-au adus asupra lui de către oarecare ce au bârfit împotriva cinstei lui, oarecare mustrări de fapte necuviincioase. Şi dar am aflat că nimic de aceste s-au lucrat, s-au făcut însă mai vârtos de către zisul în loc de învinovăţire paretisire. Drept aceea nici pe a ta cinstire de Dumnezeu o am prihănit căci ai Hirotonisit după trebuinţă în locul lui pe pomenitul cucernicul Episcopul Teódor.” Fiind dar că pentru neiscusirea bărbatului, nu urmează mult a ne filonichisí (disputá), trebuia însă mai vârtos a ne fi milă de bătrân, fiind depărtat aşa într-atâţia ani şi din cetatea Cetatea ceea ce l-a născut pe dânsul afară, şi din părinteştile locuinţi, am îndreptuit şi am hotărât fără de toată zicerea împotrivă să aibă, şi numele Episcopiei, şi cinstea şi împărtăşirea. Aşa însă, încât nici să Hirotonisească, nici vreo Biserică apucând să Ierurghisească cu de la sine stăpânire. Ci dacă împreună s-ar lua, adică dându-se voie, de s-ar întâmpla, de către vreun frate, şi Sinepiscop, după aşezare sufletească şi dragostea cea întru Hristos. Iar de veţi voi ceva mai bun pentru el, ori acum, ori în viitorime, şi aceasta va plăcea sfântului Sinod. [Sobor 1 şi 2: 16; Petru: 10; Chiríl: 2, 3]

TÂLCUIREA EPISTOLIEI
Acest Eustátie pentru care zice Epistolía aceasta au fost Episcop al Pamfíliei, care este Epárhie a Atáliei. Căzând însă în griji, şi în pricini ale Episcopiei, şi obosind pentru micşorare de suflet şi neiscusirea ce avea în lucrările Episcopiei, şi în ispite, a făcut în scris parétisis (adică lepădare de Episcopie). Deci în locul lui Sinodul cel de acolo a Hirotonit pe altul. Acesta dar mai în urmă a venit la sfântul acesta şi Ecumenicul Sinod, cu lacrimi cerând, nu Episcopia de care s-a paretisit, ci să aibă cinstea, şi numele Episcopului. Iar Sinodul jelindu-l, şi durere simţind pentru dânsul, mai ales pentru bătrâneţile şi lacrimile lui, şi pentru înstrăinarea de patria sa, şi de părinteasca sa casă. Iar mai ales, şi mai cu deadinsul, pentru că, nu pentru vreo oarecare răutate caterisindu-se s-a paretisit, nu pentru lenevirea şi trândăvirea sa (pentru că de ar fi urmat acestea, nu l-ar fi miluit cândva pe el Sinodul, nici măcar nume gol de Episcop i-ar fi dat) ci fiindcă pentru micşorarea de suflet a lui, şi pentru neiscusinţa întru lucrări, au hotărât să aibă şi numele de Episcop; adică a se zice Episcop. Şi cinstea, adică a şedea împreună cu Episcopii. Şi împărtăşirea, adică a se împărtăşi împreună, şi a Liturghisi împreună, şi a Hirotonisi împreună cu Episcopii, nu însă însuşi de sineşi, ci cu voia şi porunca Episcopului celui de loc. Zice însă pe lângă acestea Episcopilor Pamfiliei Sinodul, cum că orice altă vor socoti mai bun, şi mai presus, ca să dea lui Evstátie, ori acum, ori mai în urmă, aceasta va plăcea şi Sinodului. Şi aceasta nu este alta, precum tâlcuieşte anonimul (nenumitul) tâlcuitor, decât, al pune pe el Episcop vreunei Epárhii lipsite de Episcop.

Gheorghe Vanau