Crucea.ro

PROLEGÓMENA
DESPRE SFÂNTUL ŞI ECUMÉNICUL AL DOILEA SINOD

Sfântul şi Ecumenicul [a toată lumea] al doilea Sinod [Sobor], s-a făcut în vremea marelui Teodosie, în anul 381, care şi 1 se zice al Sinoadelor celor Ecumenice ce s-au făcut în Constantinópol. Iar Părinţii cei mai însemnaţi întru dânsul au fost, Nectárie al Constantinopolului, Timotéi al Alexandríei, Melétie al Antiohíei, Chiríl al Ierusalímului, Grigórie Teológul, şi Grigórie Níssis, şi alţi mulţi Episcopi de la Răsărit, fiind la număr 150. Iar de la Apus nici unul au fost de faţă la acesta, nici împersoană Pápa Dámas, nici locoţiitor al lui, dar nici Epistolíe Sinodicească se vede a lui la aceste Sinod. În urmă însă s-au unit, şi împreună au hotărât la cele hotărâte de Sinod, şi Dámas, şi toată Apuseana Biserică, şi până acum de Ecumenic Sindo îl primeşte şi-l mărturiseşte pe el. S-au adunat însă acest Sinod mai întâi asupra lui Machedónie, care hulea, că Duhul cel Sfânt este zidire a Fiului, iar prin urmare şi asupra lui Apolinárie, şi Evnomiánilor, adică a Evdoxiánilor şi a Saveliánilor, şi a Marchiliánilor, şi a Fotiniánilor, şi în scurt toate erésurile le-au anatematisít, cele ce s-au făcut în timpul stăpânirii lui Constántie, a lui Iulian, şi a lui Válent împăraţilor celor dinaintea Sinodului acestuia. Îndreptând Doxologia, şi închinăciunea Prea Sfintei Treimi ce s-a fost schimbat de Ariéni, au înnoit Dogma Sindului celui din Nicéea ca pe o cu totul adevărat Ortodoxă (Dreptslăvitoare). Drept aceea, pentru ca să se arate că aceluiaşi soleşte cu Sinodul din Nicéea, al Símbol Credinţei osebit nu a făcut, ci pe al aceluia puţin schimbându-l, şi adăugându-l cu aceasta: „A căruia Împărăţie nu-i va fi sfârşit”, pentru eresul Hiliástului (miaşului) Apolinárie, şi pe aceasta: „Şi întru Duhul Sfânt; articului 8, mai pe larg arătându-l şi celelalte 4 articule până la sfârşit împlinindu-le întru acest chip neschimbat l-a făcut, precum de către toţi Dreptslăvitorii acum se citeşte, şi precum în Sinodul acesta al 2-lea se vede (foaia 286 a tomului 1 a adunării Sinoadelor) şi întru a 5-a Práctică a acestuiaşi. (Foaia 155 a aceluiaşi tom. Însă deşi adăugirile şi schimbările acestea, care acest al doilea sinod au făcut în Símbolul celui din Niceea, cu toate acestea, şi Sinoadele cel din urmă, ca pe un Símbol, pe cel a celui dintâi, şi pe cel al celui al doilea Sinod le-au primit. Iar pentru ce adăugirile acestea le-au făcut acesta, vezi la suptînsemnarea Canonului al şaptelea al Sinodului al 3-lea. Şi pe lângă toate acestea, şi pe aceste 7 Canoane le-au aşezat, care privesc spre întărirea şi buna rânduiala Bisericii, întărite fiind ne hotărât de Canonul 1 al Sinodului al 4-lea iar hotărâtor de cel al 2-lea al celui al 6-lea şi de cel întâi al celui al 7-lea (vezi pe Dosítei faţa 222 la Dodecávivlion).

Read the rest of this entry »

PROLEGOMENA
DESPRE SFÂNTUL ŞI ECUMENICUL ÎNTÂIUL SINOD

Sfântul şi întâiul Ecumenic Sinod (A toată lumea Sobor). S-au adunat în Niceea Vitiniei, în timpul marelui Conastantin, la anul de la Hristos: 325. Iar bărbaţii cei mai întâi întru acesta au fost, Alexandru al Constantinopolului, Viton şi Vichentie, Presbiterii împreună cu Cuviosul Episcop al Cudruvei sau Cudruvei din Ispania, tustrei împreună ţinând locul lui Silvestru (Papa) al Romei, şi al lui Iulie; Alexandru (Patriarhul) al Alexandriei, împreună luptători având pe marele Atanasie, aflându-se atunci Diacon. Evtatie al Antiohiei, Macarie al Ierusalimului. Pafnutie, şi Spiridon, Iacov şi Maxim, bărbaţi împodobiţi cu Apostoleşti Daruri, şi cu Muceniceşti pătimiri, şi alţii mulţi, fiind la număr după tradiţia cea de obşte, şi de toţi mărturisită a Bisericii 318 pe lângă care însă, au fost şi altă mulţime de Clerici, de Presbiteri, şi de Diaconi, şi s-au adunat acest Sinod împotriva lui Arie, care hulea, că Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu, nu este de o fiinţă cu Tatăl, şi prin urmare nu este Dumnezeu adevărat, ci zidire, şi făptură, şi trei ani şi jumătate ţinând acest Sinod (măcar deşi Ghelasie la Fotie citirea 256 în şase ani şi jumătate zice) a predat Dumnezeiescul şi Sfinţitul Simbolul Dreptslăvitoarei noastre Credinţe, cel de Obşte cunoscut de către toţi. Întru care pe Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu, l-au propovăduit Dumnezeu adevărat, de o Fiinţă cu Tatăl, adică având aceeaşi fiinţă şi fire întocmai cu Tatăl, şi prin urmare aceeaşi Slavă, şi Stăpânire, şi Domnie, şi pururea vecuire, şi toate celelalte lui Dumnezeu cuviincioase însuşiri ale Dumnezeieştii firi. Care Simbol este anume aşa: „Credem întru Unul Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul Făcătorul tuturor celor văzute, şi al celor nevăzute. Şi întru Unul Domnul Iisus Hristos Fiul lui Dumnezeu, cel născut din Tatăl, Unulnăscut, adică, din fiinţa Tatălui, Dumnezeu din Dumnezeu, Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut nu făcut, de o Fiinţă cu Tatăl, prin care toate s-au făcut, cele din Ceriu, şi cele de pe pământ. Care pentru oamenii, şi pentru a noastră mântuire s-au pogorât, şi s-au întrupat şi om s-au făcut. Au pătimit, au înviat a treia zi, şi s-au suit la Ceruri, şi şade dea Dreapta Tatălui. Şi iarăşi va să vie să judece viii şi morţii. Şi întru Sfântul Duh. Iar pe cei ce zic, că era oare cândva, când nu era, şi că mai-nainte de a se naşte nu era, şi că din cele ce nu era s-au făcut! Sau că din alt Ipostas (faţă) zic, că este, sau din altă fiinţă, Fiul lui Dumnezeu, sau că este schimbăcios şi prefăcăcios, pe aceştia îi anatematiseşte Totalnica (Catoliceasca), şi Apostoleasca Biserică. Pe acest Simbol însă, Teodor al Ierusalimului l-a numit dreaptă mărturisire a Credinţei. Iar Damas al Romei, zid împotrivitor armelor diavolului. Şi de Obşte de către toată Biserica se numeşte Prapor (au semn) haractirisitori, şi Steagul Dreptslăvitorilor. Prin care aceştia ca nişte adevăraţi ostaşi ai lui Hristos, se deosebesc de vrăşmaşii lui Hristos, şi de cei ce se făţărnicesc cu Numele lui Hristos, în vremea ce sunt fraţi mincinoşi şi rău slăvitori. Că şi ostaşii prin semne (adică prin steaguri) desluşesc şi deosebesc pe ostaşii despre cei potrivnici. Drept aceea şi de la metafora ostăşeştilor Simboluri s-au numit, şi Simbolul Credinţei. Au paradosit acest sfânt Sinod şi rânduiala pentru Paşti, pe care acum o ţine nestrămutată Tatalnica (Catoliceasca) Răsăriteană Biserică. Despre care (vezi pe al 7-lea Apostolesc Canon, şi pe cel întâi al Sinodului din Antiohia) dar încă şi pe acestea de faţă douăzeci sfinţite Canoane le-au aşezat. Care nehotărât sunt întărite de cel întâi Canon al Sinodului al 4-lea, iar hotărât de al doilea al Sinodului al 6-lea şi de cel 1 al celui al 7-lea, însemnează însă că Practicalele acestui întâi Sinod acum nu se află nici elineşte, nici Latineşte, ci singure acelea, câte Evsevie al Pamfiliei, Rufin, Socrat, Sozomen, Teodorit, şi Ieronim, şi alţii. Iar mai cu deosebire, şi mai ales Ghelasie Chisicheanul, care se afla în vremea lui Zinon împăratul la anul 476. Care în urmă şi Episcop al Chesariei Palistinei s-a făcut (vezi la Tomul 1 foaia 151 a adunării Sinoadelor) acestea singure zice, se află câte cei mai de sus, şi Ghelasie acesta le-a scris. Iar conscrierea (alcătuirea) lui Ghelasie, practică o numeşte Nichita Honiatul, iar Fotie mai mult Istoricească, decât Practicească, o pomeneşte însă aceasta şi Ioan Chiparisianul. (Vezi la Dositei foaia 108 din Dodecavivlion).

Read the rest of this entry »

Prin corabia aceasta se închipuieşte Soborniceasca Biserică a Lui Hristos, a cărei temelie este Credinţa cea Ortodoxă în Sfânta Treime. Iar scândurile şi grinzile sunt dogmele Credinţei şi tradiţiile. Catargul este Crucea. Vântrelele, nădejdea şi dragostea. Cârmuitorul, Domnul nostru Iisus Hristos. Prorarii şi marinarii, Apostolii, şi Diadohii Apostolilor, şi toţi Cuvioşii. Gramaticii şi notarii, învăţătorii cei după vremi. Călătorii, toţi Ortodocşii Creştini. Marea, este viaţa acesta. Suflarea cea lină şi zefirul, sunt suflările şi harurile Sfântului Duh. Vânturile, ispitele cele împotriva ei. Iar cârma ei, prin care se îndreaptă către limanul Ceresc, este cartea aceasta a Sfintelor Canoane.
Dumnezeiescul Hrisostom (Tom 6, foaia 429, stih 10, şi tom 7, foaia 502, stih 20; Ediţia din Etoni)

Întru slava Tatălui, şi a Fiului, şi a Sfântului Duh, a unuia Dumnezeu.

PIDALION

Sau cârma corăbiei înţelese a Soborniceştii şi Apostoliceştii Biserici a Ortodocşilor. Adică toate Sfintele Canoane, a Sfinţilor Apostoli, a Sfintelor Sinoade Ecumenice, locale şi a Sfinţilor Părinţi de pe alocurea. Traduse din greceşte în româneşte de Înalt Prea Sfinţitul Mitropolit Chirio Chir Venianin Costachi.

Iar acum întâia-ş dată, în zilele Prea Înaltului Domn Mihail Grigoriu Sturza Voievod
Cu blagoslovenia Înalt Prea Sfinţitului Arhiepiscop şi Mitropolit al Moldovei Chirio Chir Meletie.

Tipărită prin sârguinţa şi cheltuiala Prea Cuviosului Arhimandrit şi Stareţ al Sfintelor Mânăstiri Neamţul şi Secul, Chir Neonil.

Îndreptate şi îndeplinite de Protosinghelul Neofit Scriban în tipografia Sfintei Mânăstiri Neamţul, în anul 1844 de Ieromonahul Teofan şi de Monahul Cleopa tipograful.

Read the rest of this entry »

DESPRE SFÂNTUL ŞI ECUMÉNICUL AL CINCILEA SINOD

Sfântul şi Ecumenicul [a toată lumea] al cincilea Sinod [Sobor], (care se numără al doilea din cele ce s-au făcut în Constantinopol), s-a făcut în anul 553 în timpul Împăratului Iustinian întâi, care se în 8 Práxe în limba latinească, după Dosítei, Cartea 5 Cap 16 din Dodecávivlion. Iar în cea Elinească, în cinci Práxe, după Tomul 2 al Sinodicalelor, foaia 261 şi s-au adunat la dânsul Părinţi în număr 165 între care mai mult strălucea Miná la început, apoi după moştenire Evtíhie, care au stătut Patriarhi ai Constantinopolului. Vighílie al Romei, aflându-se în Constantinopol, nu însă şi de faţă în Sinod, nici însuşi în persoană, nici prin locoţiitori (precum au urmat şi la cel al 2-lea Ecumenic Sinod) întărind însă Sinodul în urmă prin în scrisă arătare. Apolinárie al Alexandriei, Dómnos al Antiohíei. Didím şi Evágrie împlinind locul lui Evstóhie al Ierusalimului. Şi au anatematisit Sinodul Conscrierile lui Diodór al Tarsúpolei, şi ale lui Teódor al Mopsustíei, dar şi pe însuşi Teódor acesta, şi pe Diodór, după Fótie, Codica 18 şi după Práxa Sinodului al 7-lea. Precum se arată şi la foaia 14 a Tomului 1 al Catalogului celui despre tâlcuitorii care mai întâi cugetând dogmele lui Nestórie, le-au lăsat acestea în scris, şi după moarte (mai ales Teódor al Mopsustíei, care fiind învăţător al lui Nestórie, zicea că altul este Dumnezeu Cuvântul, şi altul Hristos supărându-se de patimile sufletului, şi de pofta Trupului) au anatematisit şi cele conscrise de Fericitul Teodorit asupra celor 12 capete ale sfântului Chiríl, şi Epistolía ceea ce se zice a lui Íva Episcopul Edései către Marín Pérsul au anatematisit şi pe însuşi Origén, şi pe Didím, şi pe Evágrie, şi dogmele lor cele urâte; care bârfea, că, sufletele sunt mai-nainte de trupuri. Şi că sufletele intră după moartea unui trup într-alt trup; şi că munca are sfârşit. Că de demonii au să ia dregătoria cea dintâi a Îngerescului har, care au avut; că sufletele au să învieze goale, fără de trupuri; şi că Cereştile trupuri au suflete; încă şi alte rele socoteli. Au anatematisit şi pe Ántim Trapezntíul, care cugeta păgâneştile cugetări ale Eutíhie, pe Sevír, şi pe Petru al Apamíei, şi pe Zóora. Iar Canoane Sinodul acesta care să privească spre Bisericeasca stare, nu au aşezat. Ci numai 14 anatematisiri împotriva pomeniţilor eretici, şi altora, şi 25 numai împotriva celor origenişti. Acestea se cuprind în foaia 341 a Tomului al doilea al Sinodicalelor.

Read the rest of this entry »

CANON 21

Cei ce au căzut în vinovăţii canoniceşti, şi pentru aceasta sunt supuşi cei desăvârşite şi pururelnice caterisiri, şi în locul mirenilor împinşi, dacă de bună voie către întoarcere privind, se leapădă de păcatul, pentru care au căzut din Dar, şi s-au făcut pe sineşi desăvârşit străini de acelaşi, în chipul Clerului tunde-se. Iar de nu o vor alege aceasta de voia lor, grijească-şi pletele ca şi mirenii, ca unii ce au cinstit mai mult petrecerea cea în lume decât cereasca Viaţă. [Apostol: 25; Sinod 1: 9; Sinod 6: 4; Neocesareea: 9; Vasilie: 3, 17, 32, 50, 70]

TÂLCUIRE
Câţi Ierosiţi pentru Canoniceşti vinovăţii, pentru curvie, zicând, sau precurvie, sau alte păcate de acest fel, desăvârşit şi pentru totdeauna fiind caterisiţi, şi în formă de mireni îmbrăcaţi, şi împreună cu mirenii stând în Biserică, porunceşte Canonul acesta, că de se vor pocăi de bună voie, şi se vor depărta desăvârşit de păcatul acela, să-şi tundă perii capului, adică să aibă semnul acel numit papalítra în creştet, care era chip şi semn al Clericilor. Iar de nu se vor pocăi de bună voie, grijindu-şi pletele, ca şi cei lumeşti, ca de la chipul cel mirenesc ruşinându-se, să vie cândva întru simţirea răutăţii lor, şi să se pocăiască.

Read the rest of this entry »

CANON 31

Clericii cei ce Liturghisesc, sau Botează prin casele cele de rugăciune, care se află prin case, hotărâm a o face aceasta sub socotinţa Episcopului celui de loc. Încât, dacă vreun Cleric, aceasta nu o va păzi aşa, să se caterisească. [Apostol: 31; Sinod 4: 18; Sinod 6: 34, 59; Sinod 1 şi 2: 12, 13, 14, 15; Gangra: 6; Antiohía: 5; Laodiceea: 58; Cartagina: 10, 62]

TÂLCUIRE
Nu iartă Canonul acesta a Liturghisi, sau a boteza, Preoţii prin cămări, sau în casa cuiva, cea de rugăciune, adică rânduită şi afierosită spre rugăciune, nesfinţită fiind însă, fără de voia şi socotinţa Episcopului de loc. Pentru că aceasta este Parasingoghí (adică complot) şi apostasie împotriva Episcopului, ci să o facă aceasta cu socotinţa şi voia lor. Iar care nu o va păzi aceasta, să se caterisească.

CANON 32

Fiindcă au venit la ştiinţa noastră, cum că în ţara Armenilor, cei ce săvârşesc Jertfa cea fără de sânge, numai vin proaduc la sfinţita Masa, nemestecându-l pe el cu apă, propunând ei pe învăţătorul Bisericii pe Ioan cel cu gura de aur, care zice, prin tâlcuire la Evanghelia lui Matei acestea: „Pentru care pricină n-au băut apă după ce a înviat, ci vin?” [Vor: 52] Pe alt eres rău din rădăcină zmulgându-l. Fiindcă sunt unii care întrebuinţează în Taine apă, arătând că Read the rest of this entry »

CANON 61

Cei ce se dau pe sineşi fermecătorilor, sau celor ce se zic sutaşi, sau altora oarecărora de acest fel, ca cum de la aceia să afle, orice ar voi să li se descopere. După cele ce mai înainte s-au hotărât de către Părinţi pentru dânşii, să cadă sub Canonul Exaetíei (cel de şase ani); sub aceastaşi certare însă trebuie a se supune şi cei ce trag uşi după sine, sau dobitoace de acest fel spre jocul şi spre vătămarea celor mai proşti, şi cei ce spun norocul, şi menirea, şi genealogía (de tragerea neamului), şi o mulţime de nişte graiuri ca acestea, după bârfirile rătăcirii. Şi cei ce se zic gonitori de nori, şi vrăjitori, şi străjuitori, şi fermecători. Rămânând întru acestea însă, şi neschimbându-se, şi neferindu-se de aceste pierzătoare, şi elineşti meşteşuguri, cu totul hotărâm să se lepede de la Biserică. Precum şi sfinţitele Canoane învaţă. «Că ce împărtăşire este luminii cu întunericul», precum zice Apostolul? «Sau ce învoire Bisericii lui Dumnezeu cu idolii? Sau ce parte are credinciosul cu cel necredincios? Şi ce învoire este lui Hristos cu veliar?» [2 Corinteni 6: 14-16]

TÂLCUIRE
Creştinul nu se cuvine a întrebuinţa nici un lucru, din cele ce Elinii le întrebuinţau, fermecătorii adică, şi vrăjitorii, şi altele asemenea; pentru aceasta Canonul acesta şase ani rânduieşte să se depărteze de sfintele Taine Creştinii cei ce se dau pe sineşi vrăjitorilor, şi celor ce se numesc sutaşi sau altora asemeni, cu socoteală ca să afle de la dânşii lucrurile cele ce voiesc (ca să găsească adică banii, sau alte oarecare ce au pierdut) precum şi Părinţii cei mai dinainte asemeni au canonisit. Întocmai însă cu cei mai de sus în şase ani canoniseşte, şi pe cei ce poartă urşi după sine, sau alte dobitoace de acest fel pentru joc, şi vătămare a multor oameni, şi pe cei ce spun noroacele oamenilor, şi ce au să pătimească în viaţa lor, şi că s-au născut în zi bună, sau rea, şi alte cuvinte amăgitoarea de acest fel. Aşijderea canoniseşte şi pe cei ce se numesc gonaci de nori şi pândesc închipuirile norilor, mai ales când apune Soarele, şi după închipuirile lor spun cele fiitoare. Şi pe vrăjitori (aceştia sunt cei ce amestecă cu chemările demonilor, Psalmi ai lui David, nume de ale sfinţilor, şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, pentru care zice Dumnezeiescul Hrisostom: Că măcar Numele Preasfintei Treimi de l-ar chema, sau semnul Crucii, de ar face, să se ferească Creştinii şi să fugă de la dânşii). Şi străjuitori (adică cei ce fac baiere, legându-le cu mătase şi scriind într-însele chemări de draci), aşijderea şi cel ce le poartă. Şi vrăjitorii, toţi cu acest Canon să se canonisească, de se vor pocăi, şi se vor părăsi de acestea. Iar de vor rămâne în răutatea şi rătăcirea aceasta, desăvârşit să se lepede de la Biserica lui Hristos, şi să se despartă din adunarea Creştinilor, precum şi Dumnezeieştile Canoane hotărăsc. Se cuvine însă să însemnăm, că certarea aceasta ce o dă Canonul, o dă numai mirenilor, atât celor ce fac drăciile acestea, cât şi celor ce le primesc. Căci Clericii cei ce ar face unele ca acestea, negreşit urmează a se caterisi, după Valsamón şi Zonará.

Read the rest of this entry »