Crucea.ro

CAP. 12

Femeia şi bǎlaurul. Goanele bisericii. Rǎzboiul între sfinţii îngeri şi puterile cele rele. Cǎderea bǎlaurului.

 

1. Şi semn mare s’a vǎzut în cer, muiere îmbrǎcatǎ cu soarele, şi luna supt picioarele ei şi pre capul ei cununǎ din douǎsprezece stele,

2. Şi având în pântece striga, chinuindu-se şi muncindu-se sǎ nascǎ.

3. Şi s’a vǎzut alt semn în cer, şi iatǎ bǎlaur mare roşu, având capete şapte şi coarne zece, şi pre capetele lui şapte steme,

4. Şi coada lui trage a treia parte din stelele cerului şi le-a aruncat pre ele pre pǎmânt. Şi bǎlaurul a stǎtut înaintea muierii ceii ce vrea sǎ nascǎ, ca când va naşte pre copilul ei, sǎ-l mǎnânce.

5. Şi a nǎscut fiu parte bǎrbǎteascǎ, carele va sǎ pascǎ toate neamurile cu toiag de fier. Şi s’a rǎpit copilul ei la Dumnezeu şi la Scaunul lui.

6. Şi muierea a fugit în pustie, unde are loc gǎtit dela Dumnezeu, ca acolo sǎ o hrǎneascǎ pre ea zile o mie douǎ sute şasezeci.

7. Şi s’a fǎcut rǎzboiu în cer, Mihaíl şi îngerii lui au dat rǎzboiu cu bǎlaurul. Şi bǎlaurul a dat rǎzboiu şi îngerii lui,

8. Şi nu au biruit, nici loc s’a aflat lor mai mult în cer.

9. Şi s’a aruncat bǎlaurul cel mare, şarpele cel vechiu, care se cheamǎ diavolul şi satana, cel ce înşalǎ toatǎ lumea, s’a aruncat pre pǎmânt, şi îngerii lui cu el s’au aruncat.

10. Şi am auzit glas mare în cer zicând: Acum s’a fǎcut mântuirea şi puterea şi împǎrǎţia Dumnezeului nostru, şi stǎpânirea Hristosului lui, cǎ s’a aruncat pârâtorul fraţilor noştri, cel ce pâra pre ei înaintea Dumnezeului nostru ziua şi noaptea.

11. Şi ei au biruit pre el cu sângele Mielului şi cu cuvântul mǎrturiei lor, şi nu au iubit sufletele lor pânǎ la moarte.

12. Pentru aceasta, bucuraţi-vǎ cerurile şi cei ce lǎcuiţi într’însele. Vai celor ce lǎcuesc pǎmântul şi marea, cǎ s’a pogorît diavolul la voi având mânie mare, ştiind cǎ puţinǎ vreme are.

13. Şi când a vǎzut bǎlaurul cǎ s’a aruncat pre pǎmânt, a gonit pre muierea carea a nǎscut parte bǎrbǎteascǎ.

14. Şi muierii s’au dat douǎ aripi de vultur mare, ca sǎ zboare în pustie la locul sǎu, unde se hrǎneşte acolo vreme şi vremi şi jumǎtate de vreme, de cǎtre faţa şarpelui.

15. Şi a slobozit şarpele dupre muiere din gura sa apǎ ca un râu, ca sǎ o ducǎ râul pre ea.

16. Şi a ajutat pǎmântul muierii, şi a deschis pǎmântul gura sa şi a înghiţit râul care l-a slobozit bǎlaurul din gura sa.

17. Şi s’a mâniat bǎlaurul pre muiere şi s’a dus sǎ facǎ rǎzboiu cu ceilalţi din sǎmânţa ei, cari pǎzesc poruncile lui Dumnezeu şi au mǎrturia lui Iisus Hristos.

Gheorghe Vanau