Crucea.ro

Notă asupra ediţiei din 2008 a Bibliei Sinodale

Volumul de faţă reproduce ediţia cu titlul Biblia adică Dumnezeeasca Scriptură a Legii vechi şi a celei nouă. Tipărită în zilele Majestăţei Sale Carol I Regele României, în al 49-lea an de slăvită domnie. Ediţia Sfântului Sinod, Bucureşti, Tipografia Cărţilor Bisericeşti, 1914. Este şi anul în care Majestatea Sa Carol I a adormit întru Domnul, la capătul celei mai lungi domnii a unui conducator român. Ediţia noastră păstrează cele 1646 de pagini originale, la care se adaugă 9 hărţi afară din text, ilustraţii şi vignete în text, dimpreună cu un extras din Pidalion. Hărţile folosite au fost preluate din Atlasul de geografie istorică a Ţării Sfinte, George Adam Smith, J. G. Bartholomew, editura Hodder and Stoughton, Londra şi au fost preferate altor versiuni pentru ca au fost publicate la doar câteva luni după Biblia sinodală, în 1915.

Extrasul din Pidalion, Sau cârma corăbiei înţelese a Soborniceştii şi Apostoliceştii Biserici a Ortodocşilor, reproduce al 85-lea dintre Canoanele cele ale Sfinţilor şi întru tot lăudaţilor Apostoli, referitor la alcătuirea Sfintelor Scripturi.

Ediţia originală a apărut tipărită in octavo, pe 3 tipuri de hîrtie de calitate diferită, alcătuind volume care costau, în epocă, 15, 10 si respectiv 4 lei. Un preţ foarte accesibil, bagatel, după cum spunea presa vremii, care a dus la epuizarea rapidă a stocului (pentru comparatie, iata un catalog de preturi bisericesti din epoca, aici). Până la recenta reeditare în ediţie anastatică a Bibliei de la 1914 de către o manastire a B.O.R. (editia nu are  indicatia originii, dar pare sa fie, potrivit unor informatii, Mânastirea Petru Voda), această versiune era foarte greu de găsit, în pofida popularităţii sale. Ediţia noastră este îngrijita la Mânăstirea Adormirea Maicii Domnului din Bucureşti, sub ascultarea PS Sale Flavian Ilfoveanul, episcop al Bisericii Ortodoxe de Rasarit din România.

Biblia de la 1914 nu a avut o introducere care sa descrie modul de lucru folosit pentru editarea acestei versiuni istorice. Cîteva informaţii suplimentare pot fi însă extrase din publicaţiile vremii pentru această notă. Detaliile esentiale asupra ediţiei se regăsesc în adresa 112 din 27 mai 1914 a Sf. Sinod către Ministerul Cultelor şi Instrucţiunei, Administraţia Cassei Bisericii, reprodusă în revista Biserica Ortodoxă Română, anul XXXVIII, no. 4 din iulie 1914. Un raport mai complet avea sa apara in culegerea de documente a sedintelor Sfantului Sinod din 1913, publicat si el in 1914. Acest document este disponibil aici.

Lucrarea de revizuire şi imprimare din nou cu litere latine a Vechiului şi Noului Testament a început în toamna anului 1908 şi a solicitat foarte mult Comisiile Sinodale şi chiar Sinodul pentru discutarea noii ediţii. De pildă, Sinodul complet a revizuit Facerea şi Eşirea în 19 şedinţe ţinute regulat şi în fiecare zi, pâna s-a hotărât alcătuirea unei comisii sinodale de 7 membri (din totalul de 19 care alcătuiau Sinodul). Din mai 1911 şi până în luna mai a anului 1914, comisia s-a întâlnit de 257 de ori doar pentru revizuirea Vechiului Testament. Cu Vechiul Testament s-a şi început tipărirea Sfintei Scripturi, în 1911, în paralel cu revizuirea textului biblic.

Efortul depus la munca de revizuire nu a fost în nici un chip singura presiune asupra sinodalilor, încercaţi în epocă de ispite îngrozitoare. La 29 ianuarie 1909 moare Mitropolitul Primat Iosif Gheorghian şi este înlocuit de Athanasie Mironescu, care, la 28 iunie 1911 a demisionat din demnitatea de Mitropolit Primat al României. Conon Arămescu-Donici, noul Mitropolit primat, se va retrage lamentabil din scaun, la rîndul său, câţiva ani mai tîrziu.

Tot in 1909, în luna octombrie, se declanşează o mare turburare bisericeasca, ivită după ce episcopul Gherasim Saffirin al Romanului întrerupe comuniunea cu sinodalii şi ii osândeşte pentru încercarea de smintire a Tradiţiei Ortodoxe prin Legea Consistoriului Superior Bisericesc. Acest gest declanşează un proces sinodal în mai 1911, care se încheie o lună mai tîrziu cu una din cele mai mari nedreptati din istoria Bisericii Ortodoxe Romane, depunerea I.P.S. Gherasim Saffirin din treapta de episcop. I.P.S. Gherasim făcea parte din Comisia Sinodala de revizuire a Bibliei, unde fusese ales ca bun elenist si adânc cunoscator al scrierilor Sfintilor Parinti.

O alta întâmplare tensionată a fost stârnită de controversele iscate de prima ediţie din Mica Biblie, publicată de Asociaţiunea Biblică în 1913. Detaliile chestiunii au fost publicate în acelaşi an în volumul Condamnarea şi punerea la index a lucrării Mica Biblie cu Icoane, iar Sinodul a calmat spiritele sugerând că ediţiile viitoare ale acestei cărţi vor fi publicate fară greşelile incriminate. Mica Biblie aparuse sub oblăduirea episcopului Nicodim al Huşilor, patriarhul de mai tîrziu, şi el membru în Comisia Sinodala pentru revizuirea Bibliei, supusă astfel unei noi presiuni publice.

Aceste întâmplări, dimpreună cu iminenta declanşare a Primului Război Mondial, alcătuiesc contextul în care, în mai 1914, Sinodul decide ca Noul Testament să nu se mai revizuiască din nou, ci să se retipărească în noua ediţie a Bibliei, întocmai după ediţia sinodală din 1905, având ca normă textul revizuit al Noului Testament tipărit la Mânăstirea Neamţului în anul 1818. Hotărârea accelerează publicarea Bibliei Sinodale, întemeiată, aşadar, pe următoarele vechi ediţii româneşti: Biblia de la Bucureşti (1688), Biblia de la Blaj (1795), Biblia de la Petersburg (1819), Biblia de la Sibiu (1855) si Biblia de la Buzău (1854), confruntate cu textul Septuagintei si al Vulgatei, dar şi cu textul Ebraic, cu dicţionare, comentarii etc.

Textul revizuit a păstrat împărţirile pe capitole şi versete ale celei mai vechi Biblii româneşti, cea de la 1688, respectate de toate ediţiile de până atunci. Spre deosebire de versiunea din 1688 (sau de cea de la Sankt Petersburg, 1819), însă, Biblia de la 1914 are şi mici rezumate alături de titlurile fiecărui capitol, ca şi ediţiile Blaj, Buzău şi Şaguna. Explicaţiile lipsesc cu totul din text, iar paralelismele au fost incluse în note de subsol. Paremiile s-au păstrat întocmai după cum se aflau în anii aceia în Triod şi în Minei, aprobate de Sfântul Sinod. Toate corecturile textului revizuit s-au făcut după Septuaginta. Orthografia şi punctuaţia folosite au fost cele stabilite oficial de Academia Română la vremea aceea. Psaltirea şi Paremierul au fost admise după cum au fost retipărite în cărţile de cult aprobate de Sf. Sinod, după ediţia de la Mânăstirea Neamţ, făra vreo revizuire.

Intenţia de căpătîi a Bibliei de la 1914 a fost să stabilească un text credincios Bibliilor vechi româneşti, păstrând însă pretutindenea ca normă, a nu se depărta de textul Original, dar a exprima întotdeauna ideia corectă, atât în privinţa moralei cât şi a dogmelor de credinţă, în cea mai curată şi clasică limbă românească. Generaţiile următoare ştiu că această monumentală lucrare a reuşit să împlinească aceste ţeluri, fiindcă şi azi, 100 de ani mai tîrziu, Biblia sinodală este probabil versiunea cea mai apreciată de creştinii ortodocşi. Iar pentru românii care păstrează calendarul adevărat ortodox, ediţia din 1914 este şi un fel de amintire a unei vârste minunate a Bisericii Ortodoxe Române, când, cu toate greutăţile şi ispitele, unitatea Ortodoxiei rămăsese nesmintită.

Gheorghe Vanau