Mitropolia Slatioara a raspuns prin I.P.S. Vlasie unui articol de propadanda B.O.R. Iata aici un fragment, restul materialului este disponibil pe site-ul B.O.S.V.

În Biserica Ortodoxă de Stil Vechi nu există erezie, şi nici schismă. Schisma vă aparţine vouă, celor ce v-aţi îndepărtat de Biserica Sfinţilor Apostoli şi a Sfinţilor Părinţi. Luaţi armele dreptăţii cele de-a dreapta şi cele de-a stânga, cum spune apostolul, şi „îmbrăcaţi-vă întru toate armele lui Dumnezeu, ca să puteţi sta împotriva meşteşugirilor diavolului” (Efeseni 6, 11), dar nu vă asemănaţi semănătorului de zizanii din ţarina duhovnicească a lui Iisus Hristos, fiindcă „armele oştirii noastre nu sunt trupeşti” (II Corinteni 10, 4), însă destul de puternice pentru a înfrunta neînţelepciunea şi mândria acestei lumi, „care este nebunie la Dumnezeu” (I Corinteni 3, 19).
Cu ajutorul lui Dumnezeu, şi prin nemăsurata Sa milă, vom rămâne aceiaşi propovăduitori ai adevărului de Credinţă, în ciuda tuturor strădaniilor voastre spre a-l denatura. Mărturisim aceasta deoarece credinţa noastră nu este întru înţelepciunea oamenilor, ci întru puterea lui Dumnezeu, pe Care Îl şi rugăm, fiind datori a vă răsplăti nedreptatea prin dragoste, să vă lumineze inima, ca să ajungeţi să cunoaşteţi adevărul.

† Î.P.S. ARHIEPISCOP ŞI MITROPOLIT
VLASIE MOGÂRZAN

Gheorghe Vanau

Cu titlu de document, reproducem aici un articol “anti-stilist” in nota clasica a genului. Josnic. Excelent pentru arhiva:

Erezia stilistă

Autor: Diacon prof. Alin SONEA

Citind cu surprindere în coloanele cotidianului Crişana din 17.07.2008 despre dorinţa a cinci intelectuali bihoreni de a înfiinţa în Oradea o mănăstire de rit vechi (stilistă), ca aceasta să devină ulterior sediul unei episcopii, am dorit să aduc la cunoştinţa publicului cititor un succinct istoric al acestei erezii, spre informare şi luare aminte.

Începuturile mişcarii stiliste datează din 1924, îndată după adoptarea calendarului îndreptat de către Biserica Ortodoxă Română (1/14 octombrie 1924), conform recomandării Conferinţei interortodoxe de la Constantinopol din mai 1923. Partizanii vechiului stil, stiliştii sau calendariştii, cum sunt numiţi uneori, numeroşi mai ales în Moldova, s-au grupat în jurul unor călugări fanatici, certaţi cu disciplina vieţii de mănăstire şi necunoscători ai realităţilor de care a ţinut seama Biserica atunci când a adoptat calendarul îndreptat. Aceştia, rupându-se de Biserică, au început să umble prin sate, îndemnând pe credincioşi la păstrarea vechiului calendar şi la nesupunerea faţă de autoritatea bisericească.
Toate ideile pe care le susţin şi acuzaţiile pe care le aduc Bisericii se bazează pe o crasă ignoranţă a istoriei şi adevărurilor legate de problema calendarului. Ei ignoră defectul originar şi rămânerea în urmă a calendarului iulian (cele 11′ şi 15.02″ de întârziere în fiecare an), şi susţin că singurul calendar bun, de care trebuie să ne ţinem, este cel vechi, deoarece el ar fi fost făcut de Sfinţii Părinţi de la Niceea (Sinodul I ecumenic) şi că de aceştia trebuie să ascultăm, iar nu de părerile astronomilor şi ale filosofilor.

Read the rest of this entry »

Gheorghe Vanau

Encountering the Sacred: The Debate on Christian Pilgrimage in Late Antiquity

This innovative study sheds new light on one of the most spectacular changes to occur in late antiquity—the rise of pilgrimage all over the Christian world—by setting the phenomenon against the wide background of the political and theological debates of the time. Asking how the emerging notion of a sacred geography challenged the leading intellectuals and ecclesiastical authorities, Brouria Bitton-Ashkelony deftly reshapes our understanding of early Christian mentalities by unraveling the process by which a territory of grace became a territory of power.

Examining ancient writers’ responses to the rising practice of pilgrimage, Bitton-Ashkelony offers a nuanced reading of their thinking on the merits and the demerits of pilgrimage, revealing theological and ecclesiastical motivations that have been overlooked, and questioning the long-held assumption of scholars that pilgrimage was only a popular, not an elite, religious practice. In addition to Greek and Latin sources, she includes Syriac material, which allows her to build a rich picture of the emerging theology of landscape that took shape over the fourth to sixth centuries.

Gheorghe Vanau

Η ξεχασμένη Λειτουργία στην Αγία Σοφία το 1919

Ένα συγκλονιστικό ντοκουμέντο για την εκπλήρωση του πιο μεγάλου
Ελληνικού ονείρου.

Κάποτεμου μίλησε ο πάππους μου για ένα Κρητικό παπά, αληθινό παλικάρι,
πού το Γενάρη του 1919 λειτούργησε κάτω από τους χιλιόχρονους θόλους
της Άγια-Σοφίας! Πρωταγωνιστής αυτού του συγκλονιστικού γεγονότος της
εθνικής μας ζωής, το όποιο δυστυχώς αγνοούν πολλοί Έλληνες, ήταν ένα
αληθινό παλικάρι, ένα βλαστάρι της λεβεντογέννας Κρήτης, της οποίας τα
ανδρεία παιδιά έδωσαν πάντα το μεγάλο παρόν σ’ όλους τους αγώνες του
Γένους, από τα πανάρχαια χρόνια ως τις μέρες μας. Αναφερόμαστε στον
παπα-Λευτέρη Νουφράκη από τις Άλωνες Ρεθύμνου, ό οποίος υπηρετούσε ως
στρατιωτικός ιερέας στη Β’ Ελληνική Μεραρχία, μια από τις δυο
Μεραρχίες πού συμμετείχαν στις αρχές του 1919 στο «συμμαχικό»
εκστρατευτικό σώμα στην Ουκρανία. Ή Μεραρχία αύτη στο δρόμο προς την
Ουκρανία στάθμευσε για λίγο στην Κωνσταντινούπολη, την Πόλη των
ονείρων του Ελληνικού λαού, ή οποία βρισκόταν τότε υπό «συμμαχική
επικυριαρχία», ύστερα από το τέλος του Α’ Παγκοσμίου Πολέμου.

Read the rest of this entry »

Gheorghe Vanau

Aristotle East and West: Metaphysics and the Division of Christendom

Historians of philosophy have tended to limit the study of Christian philosophy during the Middle Ages to the medieval West. This book presents the thought of the Greek Fathers as a significant and substantial alternative. Focusing on the central issue of the nature of God and the relationship between God’s being and activity, David Bradshaw traces the history of energeia and related concepts from their starting-point in Aristotle, through the pagan Neoplatonists, to thinkers such as Augustine, Boethius, and Aquinas (in the West) and Dionysius the Areopagite, Maximus the Confessor, and Gregory Palamas (in the East). The result is a powerful comparative history of philosophical thought in the two halves of Christendom, providing a philosophical backdrop to the schism between the eastern and western churches. It will be of wide interest to readers in philosophy, theology, and medieval history.

Gheorghe Vanau

O scindare intr-o loja masonica romaneasca il are ca principal actor pe Bartolomeu Savoiu, arhonte al Patriarhiei Ecumenice de Constantinopole.

Bartolomeu Savoiu, mason si arhonte al Patriarhiei Ecumenice de la Constantinopole

Ordinul Sf. Andrei al Patriarhiei Ecumenice de la Constantinopole va fi subiectul unui viitor articol al publicatiei noastre, in continuarea temei deschise de publicarea fotografiilor “Ordinului Ortodox” al Mitropoliei din Milano, prilej cu care notam:

Desi rinduiala zice ca Ortodoxia respinge prin anatema masoneria, un astfel de arhonte al Patriarhiei ecumenice (Bartolomeu Savoiu) este chiar Marele Maestru al Marii Loji Nationale Unite a Romaniei. O alta licenta interesanta este ca Iosif Constantin Dragan, uniat, a fost (si el) Arhonte al Patriarhiei Ecumenice.

Gheorghe Vanau

Gheorghe Vanau

The US Navy’s Military Sealift Command is hiring a merchant ship to carry the arms on two separate journeys from the Greek port of Astakos to Israel in mid-to-late January, according to Reuters. A ‘hazardous material” designation on the manifest mentions explosive substances and detonators, but no other details. One broker said that the size of a shipment of this kind has not been seen for years. DEBKAfile’s military sources note that the Israel’s air, ground, tank and sea offensive against Hamas in Gaza entered its 15th day Saturday, Jan. 10.

Conform Debka.com

Gheorghe Vanau

 Sfinţii paisprezece mii de prunci, ucişi de Irod

Irod, împăratul iudeilor, a poruncit magilor să se întoarcă pe la el ca să-i spună şi lui unde este Împăratul, Care S-a născut şi pe Care li-L vestise steaua ce-o urmau, pentru ca să se închine şi el Lui. Îngerul Domnului însă le-a spus magilor să nu mai treacă pe la Irod, ci să se ducă pe alta cale în ţara lor. Şi aşa au făcut. Irod, văzând că a fost înşelat de magi, s-a supărat tare. A cercetat cu de-amănuntul vremea când s-a arătat steaua şi a trimis ostaşi ca să omoare pe toţi pruncii, din Betleem şi din împrejurimi, de la doi ani în jos. Că se gândea că de va ucide pe toţi pruncii, atunci va ucide negreşit şi pe Împăratul ce va să fie, şi nu va mai unelti împotriva tronului lui. Dar în zadar s-a ostenit, nebunul! Nu-şi dădea seama, că omul nu poate împiedica voia lui Dumnezeu. Şi aşa Irod a pricinuit pruncilor împărăţia cerurilor, iar lui şi-a pricinuit osânda veşnică.

Gheorghe Vanau

Biserica Sf. Grigorie Teologul din Livadje, un sat de linga Gracanina, in centrul regiunii Kosmet din Kosovo, a fost demolata partial in noaptea dintre 7 si 8 ianuarie (stil nou), cind ortodocsii sarbatoreau a doua zi de la Nasterea Domnului. Preotul Svetislav Trajkovic a gasit biserica devastata si jefuita, inca o nenorocire care se abate asupra ortodoxiei in Kosovo-Metohij.

Sursa: Eparhia de Raska si Prizren a Bisericii Ortodoxe Sarbe si Greek Orthodox Old Calendarist list

Gheorghe Vanau

У селу Ливађе код Липљана синоћ је опљачкана и демолирана Црква св. Григорија Богослова, сазнаје КИМ радио. Свештеник Светислав Трајковић изјавио је КИМ радију да је јутрос око седам часова, када је стигао у цркву како би другог дана Божића, по традицији обавио службу затекао отворену цркву и у њој стравичан призор. „Иконе су биле разбацане, а из цркве је нестало нешто новца и црквених ствари”, рекао је свештеник Светислав Трајковић. Према његовим речима, из цркве су нестала два позлаћена свећњака, позлаћени крст а из помоћне просторије украдени су шпорет на дрва, електрична грејалица и доста тањира.

Вест о пљачкању и демолирању цркве потврдила је и КПС полиција. Портпарол КПС-а, Ветон Ељшани, каже да је вредност украдених ствари око 150 евра. Он додаје да је полиција изашла на лице места, али да се још увек трага за починиоцима. У последња два месеца опљачкано је и демолирано неколико православних цркава на Косову и то махом у Косовском Поморављу. Најчешће се из цркава краде новац и вредне црквене ствари. “Ово је још један у низу напада на српске светиње који указује колико је верско и културно наслеђе на Косову и Метохији угрожено”, наводи се у саопштењу Епархије рашко призренске.

Извор: КИМ радио

Gheorghe Vanau

Fifty Major Cities of the Bible

December 28th, 2008

Fifty Major Cities of the Bible

From the ruins of the ancient seaside city of Acco, to the small but archaeologically important town of Yokneam, Fifty Major Cities of the Bible provides readers with a comprehensive guide to the ancient cities that played a vital role in the world from which the Bible originated. Not only covering renowned cities such as Jerusalem and Jericho, the book also includes lesser known towns like Aroer, Beth-Zur and Gibeah, which have all provided their own valuable contributions to the way in which we now understand the biblical world. A fascinating, easy-to-follow text, key features include:

• the biblical context of each city or town
• a summary of its known archeological history
• non-biblical references to the site
• photographs and illustrations
• a concise bibliography for further reading

Also provided is a handy reference map to the major archaeological sites in Israel, as well as chronological tables for easy reference. Concise, informative and high accessible, Fifty Major Cities of the Bible is a superb overview of the cities and towns that made up the Biblical world, and an essential resource for students and enthusiasts.

Gheorghe Vanau

S-a făcut odată întrebarea între iudei, saduchei, farisei şi elini despre Domnul nostru Iisus Hristos. Unii spuneau că este prooroc, alţii că este înşelător, iar alţii că e Fiul lui Dumnezeu. Atunci Ştefan a stat pe loc înalt şi a binevestit tuturor pe Domnul nostru Iisus Hristos, zicând: “Bărbaţi fraţi, pentru ce s-au înmulţit răutăţile voastre şi s-a tulburat tot Ierusalimul? Fericit este omul care nu s-a îndoit în Hristos. El este Cel ce a plecat cerurile şi S-a pogorât pentru păcatele noastre şi S-a născut din Sfânta şi curata Fecioara, cea aleasă înainte de întemeierea lumii. El a luat neputinţele noastre şi a purtat slăbiciunile noastre. Pe orbi i-a luminat, pe leproşi i-a curăţit, pe demoni i-a izgonit”. Când l-au auzit grăind aşa, l-au dus în sinedriu la arhierei, că nu puteau să stea împotriva înţelepciunii şi duhului cu care grăia.

fântului Apostol, întâiul mucenic şi arhidiacon Ştefan

Intrând înăuntru au adus nişte bărbaţi care au zis: “L-am auzit că a grăit cuvinte de hulă împotriva locului celui sfânt şi a Legii” şi alte cuvinte, aşa precum se scrie în Faptele Apostolilor. Şi când s-au uitat la el au văzut faţa lui ca faţa de înger. N-au mai putut răbda ruşinea biruinţei; l-au lovit cu pietre şi l-au omorât. Iar sfântul se ruga pentru ei zicând: “Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta!”. Dumnezeiescul şi întâiul mucenic Ştefan, prin aşa socotita lui cădere, a doborât pe împotrivă-luptătorul diavol şi s-a odihnit cu somnul cel dulce, arătând minunate moaştele sale. Nişte bărbaţi evlavioşi au luat acele sfinte moaşte, le-au pus într-o raclă făcută din lemn de Persia, l-au acoperit şi l-au aşezat alături de templu. Gamaliel, învăţătorul de Lege, şi Avelvus, fiul lui, crezând în Hristos, au fost botezaţi de apostoli.

Gheorghe Vanau

Pastorală la Naşterea Domnului nostru, Iisus Hristos

Anul Mântuirii 2008

Iubiţilor fii duhovniceşti, întregului cler, cinului monahal şi tuturor credincioşilor dreptslăvitori

„Hristos Se naşte, slăviţi-L; Hristos din ceruri, întâmpinaţi-L,
Hristos pe pământ, înălţaţi-vă…”

Acest mare Praznic dumnezeiesc este al doilea din rânduiala bisericească, după marele Praznic al Învierii, prin care şi noi am fost ridicaţi din moarte spre Înviere. Sărbătoarea Naşterii Domnului este un moment de bucurie pentru toată vârsta credincioşilor de pe întreg pământul, prin cântările frumoase pe care le auzim la fiecare casă de creştin, ce anunţă izbăvirea din blestem. Ca un semn dumnezeiesc, aşa după cum a proorocit Valaam vrăjitorul: „o stea răsare din Iacov; un toiag se ridică din Israil şi va lovi pe căpeteniile Moavului şi pe toţi fiii lui Set îi va zdrobi” (Numerii 24, 17), şi după cum spune şi proorocul Moise: „din mijlocul vostru va ridica Dumnezeu un prooroc ca şi mine şi cine nu-L va asculta, va fi lepădat din Biserica lui Dumnezeu” iar proorocul Miheia zice: „Mesia se va naşte din Bethleem”.
Toate minunile pe care Dumnezeu le-a făcut spre mântuirea lumii nu au fost făcute la întuneric, ci la lumină. Sfântul Nicodim Aghioritul spune că „Dumnezeu nu putea să facă o minune mai mare decât Naşterea Mântuitorului, adică aceea ca Dumnezeu să se facă om”. Pentru aceasta, Dumnezeu a descoperit adevărul mântuirii prin steaua luminoasă, care i-a condus pe magi la locul naşterii Pruncului dumnezeiesc.

Read the rest of this entry »

Gheorghe Vanau

Soborul Preasfintei Stăpânei noastre Născătoarei de Dumnezeu

Gheorghe Vanau