Crucea.ro

În iarna lui 1933, cuviosul Glicherie a tiparit la Suceava Psaltirea si mai multe brosuri. Tot atunci, s-au trimis mai multe memorii la Ministerul de Interne si la celelalte organe ale autoritatii centrale, pentru a protesta împotriva persecutiilor jandarmilor, care trebuiau sa înceteze, neavând un suport legal. Cuviosul a mai tiparit si calendare si s-a zidit o casa parohiala. Împreuna cu cuviosul David au venit de la Neamt si doi ieromonarhi sositi din Sf. Munte, Zosima si Varuh, care slujeau zilnic cu parintele Glicherie. Un frate al parintelui Varuh, calugar si el, îl ducea pe cuviosul Glicherie pe la celelalte parohii, cu caruta, pentru a supraveghea zidirea bisericilor. Cu ajutorul lui Dumnezeu, toate bisericile începute au fost terminate în 1933, prin truda si râvna poporului binecredincios, însufletiti de exemplul personal al parintelui lor duhovnicesc. Tot în acest an, s-a început si zidirea bisericii din satul Draceni (astazi com. Slatina).
În anul 1934, dupa sarbatorile de iarna, s-a zvonit printre oameni, ca vor veni din nou jandarmii sa-i aresteze pe cuviosul Glicherie si ceilalti preoti. Atunci oamenii au început sa se organizeze, astfel: unii pazeau biserica zi si noapte, altii citeau neîncetat la Psaltire. Pentru toti se pregatea mâncare de obste, iar în zilele de post se mânca o data pe zi.

În prima saptamâna a Postului Mare, au venit jandarmii la Radaseni si insistau sa patrunda în biserica. Oamenii au venit la gard, încercând sa-i opreasca, dar jandarmii au reusit sa sara gardul si sa intre în curte. Totodata, au sosit acolo procurorul regiunii, un delegat de la Minister însositi de alte persoane, care doreau sa vada biserica, deoarece ei erau informati ca se slujea într-o “poiata” si prin grajduri. Au privit atenti biserica la interior si au fost foarte placut surprinsi de frumusetea ei. La iesire vorbeau între ei, dându-si seama ca au fost dezinformati si ca nimic din ceea ce se zvonea nu era adevarat. Au vizitat si casa parohiala, dar n-au intrat în camera unde stateau preotii.

Delegatia a plecat la Falticeni, unde erau asteptati de preoti din zona, care se asteptau sa-l vada pe cuviosul Glicherie si ceilalti preoti arestati. Spre dezamagirea lor, n-au avut ocazia sa se bucure si sa-i huiduiasca asa cum doreau, pe slujitorii adevarului, ci pe doi preoti de stil nou, arestati pentru crima si viol. Tot în noaptea aceea, la Vânatori, jandarmii l-au cautat pe parintele Pamvu peste tot sa-l aresteze, dar nu l-au gasit. S-au hotarât atunci sa ia clopotele de la biserica, dar pe când se chinuiau sa le desfaca, un clopot a cazut de la locul lui peste un jandarm, omorându-l pe loc. S-au speriat de moarte si au luat mortul, fugind în graba.

Pentru biserica din Radaseni trebuiau cumparate clopote. Cuviosul Glicherie i-a sfatuit pe oameni sa colecteze bani, iar daca nu vor ajunge sa faca un împrumut la Bucuresti. Dar toti banii necesari au fost adunati numai în ziua aceea, duminica pâna seara si au fost încredintati parintelui. A doua zi, cuviosul a plecat la Cernauti si a cumparat 4 clopote, iar sunetul lor i-a bucurat nespus pe credinciosi, provocând însa spaima pentru preotul satului, care nu se astepta la asa ceva.

În anul 1934, a sosit în România si cuviosul Ghimnazie de la Sf. Munte Athos. Tot în acest an, pe când cuviosul Glicherie mergea sa serbeze praznicul Sf. Treimi, la hramul bisericii din Draceni, a primit o telegrama de la Sf. Munte, care îl informa ca si în Grecia începuse sa se organizeze Biserica Ortodoxa de stil vechi, prin trecerea la calendarul iulian a trei episcopi împreuna cu eparhiile lor. Preotii care se adunasera pe lânga parintele Glicherie, au fost repartizati de catre acesta, astfel: Zosima a ramas la Radaseni, Varuh si fratele sau au fost rânduiti la Râsca, Trifon la Slatioara, iar dânsul împreuna cu fratele sau duhovnicesc, David s-au stabilit la Brusturi. Aici s-a cladit si o casa parohiala pentru ei si s-a încropit si o mica presa de tiparit, cu ajutorul careia au reusit sa scoata calendare si mai multe brosuri, printre care si cea despre “Minciunile de la Maglavit”.

Odata, cuviosul a plecat la Moisa, cu 6 oameni sa sfinteasca un paraclis. Aflând despre aceasta, preotul satului Sacuta, a adunat mai multi sateni ce tineau sarbatorile pe stil nou si au venit la miezul noptii, sa-i pedepseasca pe cei ce au îndraznit sa le “tulbure parohia”. S-au repezit asupra cuviosului si a însotitorilor lui, cu furci si topoare, sape si ciomege. În fata unui astfel de pericol, ca sa nu se verse sânge si sa nu fie moarte de om, care ar fi cazut tot în vina lor, cuviosul si ai lui s-au retras, dar agresorii au reusit sa prinda pe unul dintre ei, pe care l-au batut groaznic, rupându-i o mâna. S-au îndreptat spre satul Nemteni (Boroaia) si urmaritorii le-au pierdut urma.

Gheorghe Creanga, un credincios fiu duhovnicesc al cuviosului Glicherie, s-a pornit atunci prin satele vecine sa anunte oamenii de cele întâmplate. Rezultatul a fost ca în dimineata urmatoare, o mare multime s-a îndreptat spre Nemteni, în carute sau calare, venind mai ales de la Draguseni peste apa Moldovei, pentru a-l pedepsi pe preotul satului. Cuviosul însa i-a oprit si i-a linistit, spunându-le ca nu se cade sa raspunda la faptele rele tot cu fapte necrestinesti, ci sa dea exemplu tuturor ca sunt oameni pasnici si cu frica lui Dumnezeu.

Tot în acel timp, oamenii din satul Bals, de asemenea stârniti de preotul satului, au navalit la crestinul care avea cheile bisericii pe stil vechi si le-a confiscat. Cuviosul Glicherie pornise la hramul bisericii de acolo, nestiind ce se întâmplase cu cheile. Se adunase pentru slujba o multime de credinciosi, veniti si de departe de la Radaseni, Draguseni si Brusturi. Când au ajuns în sat au gasit biserica închisa si jandarmii prezenti. Cuviosul s-a înteles cu satenii si au trimis o delegatie la Iasi, ca sa ceara interventia autoritatilor pentru deschiderea bisericii. La Tg. Frumos, delegatia s-a întâlnit cu o masina în care se aflau superiorii jandarmilor, care veneau la fata locului, fiind informati gresit de preotul paroh, ca este pe cale de a produce o mare încaierare produsa de “cei pe vechi”. Când au aflat adevarul, ca de fapt nu este nici un pericol si totul a pornit de la confiscarea pe nedrept a cheilor, i-au luat pe delegati în masina si s-au întors la Bals, unde le-au restituit cheile si au permis deschiderea bisericii. Cu mare bucurie, cuviosul si toti crestinii prezenti au început atunci slujba, spre slava lui Dumnezeu si a sfintilor.

Rana capatata în timpul incidentelor de la Radaseni, când a fost batut si târât pe sub gard de jandarmi, începuse sa capete amploare si pricinuia mari dureri la piciorul afectat al cuviosului. Aceasta rana nu s-a mai vindecat niciodata si l-a chinuit toata viata. Câtodata cuviosul era izbavit de dureri prin minune, pentru a putea savârsi sfintele Taine, asa cum s-a întâmplat într-un an la praznicul Sfânta Cuvioasa Parascheva, al doilea hram al bisericii din Radaseni, când abia putea sa duca icoana în timpul privegherii, s-a rugat cu lacrimi la Cuvioasa si durerile i-au disparut deodata, putând astfel sa slujeasca si Sfânta Liturghie, a doua zi. Alta data, era la Brusturi si piciorul îl durea foarte tare. Starea întins pe pat, pentru ca nu putea sa atinga piciorul de pamânt. A venit atunci un om, rugându-l sa vina sa împartaseasca o batrâna care era pe patul de moarte. A încercat cuviosul sa coboare din pat, dar la prima miscare s-a prabusit înapoi, atât de mare era durerea. Omul a înteles si a plecat, dar a revenit curând, caci starea femeii devenise foarte grava. Dar nici de data aceasta, cuviosul n-a putut sa mearga. Ramas singur, se gândea cum sa faca sa rezolve acest caz, caci nu vroia sa lase femeia sa moara fara s-o împartaseasca, asa cum era crestineste. A încercat din nou sa umble si ca prin minune a vazut ca durerile au încetat. S-a dus în biserica, a luat Sfintele Taine si a plecat pe jos, ca un om sanatos, cale de doi kilometri, pâna la casa batrânei. A împartasit-o si s-a întors acasa, dar de cum a pasit pragul casei, durerile au început din nou si s-a asezat pe pat. Dupa un sfert de ora, s-au auzit clopotele care vesteau moartea batrânei.

În alta zi, mergea într-o caruta de la Radaseni la Vânatori-Neamt, unde trebuia sa slujeasca. Era noapte si împreuna cu el mergeau un calugar si un credincios. La Brusturi, i-au oprit jandarmii si i-au întrebat de unde sunt. Au raspuns ca din Radaseni si merg la Vânatori. Le-au cerut buletinele de identitate si jandarmul le-a controlat numai pe ale celor doi. Când sa-l verifice si pe al cuviosului, s-au razgândit si le-au urat drum bun.

Odata, a trecut în Basarabia la un preot, Nicolae Climovici, mare aparator al calendarului iulian. Si acolo, oamenii voiau sa înceapa zidirea la o biserica noua. Au avut însa nevoie de prezenta credinciosilor din Moldova pentru ca în urma cu câteva saptamâni, avusese loc o mare tulburare care oprise acest nobil scop. Într-o noapte, la casa preotului, pe când aceasta marturisea niste credinciosi, au venit jandarmii si au început sa traga focuri de arma direct în casa. Preoteasa si copiii, care erau în alta camera, s-au ascuns sub pat de frica, iar preotul cu ceilalti din cealalta camera, au fugit în spatele casei. Satenii, alarmati de focurile de arma, au alergat la fata locului sa vada ce se întâmpla. Patru dintre ei au fost împuscati, ceea ce a provocat mânia oamenilor, care au sarit asupra jandarmilor. Pe unul l-au ranit grav cu o furca si de frica, represaliilor, preotul cu familiia sa si alti credinciosi implicati au trecut Prutul si au venit în Moldova la Draguseni. Au petrecut o vreme aici pâna s-au linistit lucrurile si au fost încurajati sa se întoarca sa zideasca biserica de cuviosul Glicherie si Zosima, care i-au si însotit, pentru a-i ajuta. Dupa savârsirea sfintirii locului, în liniste si pace si în prezenta unui numar mare de credinciosi, cuviosii si fratii din Moldova s-au întors acasa.

Oamenii din judetul Vaslui, l-au poftit pe cuviosul Glicherie sa mearga la ei pentru sfintirea locului unei biserici, în satul Toporasti. Cuviosul s-a pornit într-acolo. Trecând cu o masina printr-un sat din drumul lor, jandarmii i-au observat si i-au urmarit. Masina a ajuns la un pârâu, peste care podul fiind stricat, începusera lucrarile de reparatie. Au fost nevoiti deci sa mearga mai departe pe jos si astfel, jandarmii i-au ajuns. I-au somat sa stea, pe când urcau un deal abrupt. Nu s-au oprit si au continuat urcusul, în ciuda faptului ca pe cuvios îl necajea rana din picior si nu mai putea sa mearga, fiind purtat pe brate de ceilalti. Au ajuns în sat si au intrat la o casa. Jandarmii au ajuns pe alta parte si s-au apropiat amenintator.

Însa oamenii si-au dat seama de intentiile lor si s-au strâns în jurul casei, împiedicându-i pe jandarmi sa intre în actiune. Acestia au telefonat la legiunea lor de la Vaslui si au primit de acolo ordinul sa se retraga si sa lase oamenii în pace. Dupa o saptamâna, au venit în satul Toporasti preotul Mihail si cântaretul Alexandru Antoniu din Basarabia si împreuna cu ceilalti au slujit sfintirea locului pentru biserica. Fiind vreme secetoasa, la rugamintea credinciosilor s-au savârsit si Sfântul Maslu cu rugaciunile pentru ploaie, urmate de procesiunea cu icoane în jurul satului. S-a milostivit Dumnezeu si a doua zi a cazut o ploaie bogata peste acele locuri.

Cuviosul, lasând pe preot si cântaret în sat, a plecat cu o caruta spre Bals. Când a trecut însa prin Târgu Frumos, jandarmii s-au luat dupa caruta, dar n-au putut s-o ajunga. La Bals au slujit de asemenea rugaciunile de ploaie si Sfântul Maslu, iar la plecare i-au lasat în loc pe cuviosul Arsenie si un alt calugar venit din Sfântul Munte Athos. Acestia doi au mers dupa aceea sa-si vada rudele caci, erau de loc din partile acelea, dar au fost prinsi de jandarmi care i-au batut crunt si la scurt timp au si murit.

Peste o saptamâna, cuviosul, fiind în Radaseni, au venit la dânsul preotul Mihail si cântaretul Alexandru Antoniu, pe care cuviosul îi lasase sa mai faca rugaciuni în Toporasti dupa ploaie si i-au povestit cuviosului Glicherie acestea: Cum dupa sfintirea locului pentru biserica, mai multi preoti s-au dus la Legiunea din Vaslui si au cerut sa vina jandarmii în Toporasti ca sa opreasca zidirea bisericii si sa aresteze preotul. Un capitan si mai multi jandarmi au sosit pâna la un sat vecin, unde s-au sfatuit si cu preotii, cum sa organizeze atacul lor. Dar aflând jandarmii despre ce este vorba, nici unul n-a vrut sa mearga acolo si s-au întors la Vaslui. Capitanul ramas singur a ordonat prin telefon la câtiva sefi de prin satele vecine sa vina la el, le-a dat de baut si în starea aceasta, au plecat spre Toporasti. La locul sfintit pentru biserica, lucrau multi zidari cu portile închise si ei nu le-au dat drumul jandarmilor sa intre. Acestia se sileau sa sparga portile. Au aflat si ceilalti sateni si au început sa se adune cu mic cu mare acolo. Jandarmii s-au retras din fata portilor si de la distanta au tras cu armele în multime, omorând trei barbati si o femeie.

Cât au stat în Radaseni, preotul si cântaretul din judetul Vaslui au participat si la hramul bisericii din sat, Sfintii Apostoli. Dupa slujba, cuviosul cu toti preotii adunati, îmbracându-se în vesminte si însotiti de o mare multime de oameni, care purtau cruci si prapori, au pornit spre orasul Falticeni, care nu-i departe, ca sa manifesteze împotriva crimelor savârsite în satul Toporasti. S-au oprit în fata Prefecturii si au protestat ca sa auda autoritatile ce se întâmplase acolo.

Protopopul locului a venit si el la Prefectura; dar nu pentru pace, ci sa ceara interventia armatei împotriva coloanei de manifestanti. Dar prefectul primise deja ordin sa nu se atinga de nimeni, sa lase manifestatia sa se desfasoare în voie. Asa ca, protoiereul s-a întors rusinat la casa sa. Coloana s-a întors pe la orele 15 în Radaseni, unde toata lumea s-a asezat la masa, ca la hram, în cinstea Sfintilor Apostoli. Este de notat, ca în fata Prefecturii, preotii au facut o rugaciune pentru sanatate si pace. Dupa hram, cuviosul a plecat la Brusturi. Aceasta a fost în anul 1935.

În toamna acelui an 1935, dupa sarbatoarea Sfintilor Voievozi, cuviosul Glicherie, însotit de Ghimnazie a hotarât sa plece din nou, prin Serbia, la Sf. Munte Athos. Nu puteau ei calatori ca altadata prin Constanta, deoarece aici se pusese paza ca sa fie arestati calugarii ce vor sa calatoreasca spre Orient. Cuviosul, cugetând la o asemenea masura, luase cu sine un buletin de identitate al unui satean din Brusturi, care semana în fotografie cu el. Dar n-au pornit îndata, ci au stat ascunsi în Bucuresti, pâna în februarie 1936. Au reusit deci sa ajunga în Sfântul Munte, acum prin Serbia. Acolo au aflat ca autoritatile au anuntat ca sa fie urmariti calugarii cu stilul vechi din România, mai ales cu ajutorul Manastirii Vatoped, care era singura care primise noul calendar. Scopul acestei calatorii a fost sa convinga un arhiereu ce slujea pe stil vechi sa vina cu ei în România, dar n-au reusit.

Si acolo în Sfântul Munte, cuviosul a considerat ca este mai bine sa stea ascuns si nu s-a aratat tot Postul Mare. Dupa Sfintele Pasti, au plecat la Atena, unde avea a se tine un Sinod al arhiereilor din biserica pe stil vechi. Cuviosul era însotit de parintele Ghimnazie, care stia greceste si de un alt calugar din Sfântul Munte. Ei vroiau sa propuna arhiereilor, sa hirotoniseasca episcop pe unul din cei doi însotitori, pe Ghimnazie sau pe celalalt calugar. Dar arhiereii nu puteau face nimic fara binecuvântarea întâistatatorului Sinodului, care plecase la Ierusalim, ca sa ia legatura cu patriarhul de acolo în legatura cu problemele Sinodului. Cuviosul si însotitorii lui, au asteptat întoarcerea presedintelui de la Ierusalim timp de doua luni, în Atena. Între timp, ei au aflat ca arhiepiscopul Atenei, care primise calendarul nou, a intervenit la autoritatile engleze sa-l retina pe arhiereul grec de stil vechi în Palestina (aceasta se afla sub protectorat britanic), împiedicând sa se întoarca la Atena. De aceea, cuviosul Glicherie si parintele Ghimnazie au pornit spre Patrie, tot prin Serbia. Dar la granita au fost nevoiti sa stea mai multe zile, din pricina ca în pasaportul cuviosului Ghimnazie se facuse o greseala. Acesta s-a întors în Atena, iar cuviosul Glicherie a plecat la Belgrad, unde avea sa-l astepte, dupa întelegere.

Acum însa situatia personala a cuviosului Glicherie era slaba, caci banii se terminasera. Într-o zi, s-a dus la biserica Sfintilor Apostoli a comunitatii rusesti din Belgrad, unde venise fostul Arhiepiscop al Chisinaului, Anastasie [1], pe care îl cunostea de la Ierusalim. Cuviosul nu mâncase nimic de doua zile si era tare slabit dupa atâta zbucium si lipsa de hrana. Pe când asculta slujba în biserica, în strana, o femeie l-a observat ca este slabit si l-a întrebat ce s-a întâmplat. Apoi l-a luat acasa, unde l-a gazduit cum se cuvine. Mergea zilnic la gara cu sotul femeii, ca sa-l astepte pe Ghimnazie. Când acesta s-a întors, Arhiepiscopul Anastasie i-a sfatuit sa mearga la Budapesta, în Ungaria, unde se afla episcopul rus Serafim, care hirotonisise preoti la Chisinau si care dupa parerea Arhiepiscopului ar fi putut merge si în România sa hirotoniseasca preotii necesari. Ajungând la Budapesta, cuviosii au gasit biserica ruseasca închisa, iar episcopul Serafim plecase la Viena. Ce era de facut? Viena era destul de aproape, deci au pornit într-acolo. S-au întâlnit cu episcopul care era acum fara biserica, dar care a refuzat invitatia, temându-se sa vina în România.

Deci dupa atâta alergatura si multa oboseala si cheltuiala, cuviosii Glicherie si Ghimnazie, au revenit în Bucuresti, tot prin Serbia si s-au oprit la Brusturi. Mare a fost bucuria credinciosilor când au aflat ca parintele lor duhovnicesc s-a întors în mijlocul lor. A fost imediat poftit sa sfinteasca locul pentru biserica în Braiesti, apoi la Motca, lânga Pascani, în Tibucani, la Radeni si la Raucesti. Când a plecat din Raucesti, a întâlnit în sat un autobuz care avea geamurile astupate cu hârtie. Era plin cu jandarmi care au încercat sa-i tina calea, însa s-au oprit vazând ca erau adunati acolo peste 1000 de oameni. Cuviosul a ajuns la Brusturi si a intrat în casa stiuta. Jandarmii au aflat si au venit la miezul noptii dupa el. Au lasat autobuzul la marginea satului si au venit pe jos pâna la biserica, unde au sarit gardul. În curte au dat peste 3 oameni care pazeau biserica, dar atunci adormisera. Jandarmii i-au batut cu patul pustii si cu bocancii si au vrut sa intre în biserica. Dar parintele David, fiind de veghe în clopotnita împreuna cu fratele sau Antonie,au început sa traga clopotele. Lumea s-a trezit si gasind autobuzul i-au spart toate geamurile. S-a produs o galagie grozava, strigate peste tot, s-au tras focuri de arma si pentru ca tot satul se revoltase, simtind pericolul, jandarmii s-au retras.

La 1 septembrie 1936, cuviosul Glicherie a plecat cu însotitorii sai, pentru sfintirea bisericii din Buhalnita (jud. Neamt); cu ei, aproape 500 de carute în care erau vreo 4000 de sateni. Au trecut prin Tg. Neamt si i-a prins noaptea sus pe munte în satul Petru-Voda, unde au înnoptat. În acel drum, s-a întâlnit cu un calugar de la Manastirea Secu, care primise calendarul nou si acesta i-a spus ca se facuse mare tulburare în biserica, deoarece s-a aflat ca Papa de la Roma a trimis în tara noastra doua milioane de lei ca sa distruga stilul vechi. Au trecut prin Poiana Teiului si au ajuns la Buhalnita cu toata multimea de oameni si carute. A fost primit cu bucurie, localnicii întâmpinându-l cu flori. Au savârsit sfintirea bisericii cu slujbe frumoase care au durat pâna târziu. Dupa sfintire cuviosul a ramas pe loc.

A doua zi, o delegatie din partea credinciosilor din Bodesti a venit sa-l invite sa sfinteasca si biserica de acolo. A plecat cu ei. Când au ajuns aproape de Piatra Neamt, le-a iesit în cale un camion încarcat cu jandarmi, vrând sa-i opreasca, poate sa-i si aresteze, însa când au vazut asa de multi oameni si carute nenumarate, caci oamenii care venisera la Buhalnita mergeau acum si la Bodesti, jandarmii s-au temut si s-au retras.

Convoiul s-a oprit la un pod, la intrarea în Piatra Neamt de catre alti jandarmi, care i-au întrebat unde merg si cu ce scop. Un crestin din Boroaia, a vrut sa treaca pe lânga bariera jandarmilor, caci era cu bicicleta, dar un jandarm a tras în el un foc de revolver si l-a ranit la brat. Lumea s-a înfuriat pentru purtarea criminala a jandarmilor si a navalit cu forta pe la margini, intrând în oras. Jandarmii au tras focuri de arma si au folosit gaze lacrimogene. Oamenii s-au tupilat în carute si au continuat înaintarea.
La iesirea din oras, i-au asteptat pompierii care i-au udat cu jeturi de apa. Totusi carutele nu puteau fi oprite, în ciuda faptului ca acum venise si armata care tragea cu mitralierele. Situatia era disperata si fiecare a fugit cum si pe unde a putut. Cuviosul Glicherie si parintele David au fugit printr-o gradina si s-au ascuns la început sub un tufar, caci cuviosul nu mai putea sa mearga din cauza ranii de la picior. Au venit din urma alti oameni si l-au ajutat, ajungând astfel în ograda unui evreu si s-au ascuns într-o magazie. Jandarmii s-au apropiat însa si l-au gasit pe cuviosul David pe care l-au prins si l-au batut amarnic cu teava pustii în spinare, provocându-i rani care l-au chinuit toata viata. Evreul în magazia caruia se ascunsese cuviosul Glicherie, l-a denuntat jandarmilor si acestia l-au scos de acolo si au început a-l bate în cap cu bastoanele de cauciuc. Cuviosul cauta sa-si apere capul cu mâinile, dar loviturile continuau si a fost doborât la pamânt, apoi lovit cu bocancii. L-au ridicat si l-au dus la arest care era plin de oameni arestati si l-au trântit pe podea fara sa-l recunoasca, fiindca era îmbracat în suman. Au venit alti jandarmi, care îl vazusera cu alte ocazii si l-au recunoscut, apoi l-au mutat în alte camere unde podeaua si peretii erau plini de sânge de la bataile ce le suferisera cei interogati mai-nainte. Acolo a ramas pâna noaptea, când l-au dus la Politie. Aici i-au bandajat ranile care îi acopereau tot trupul si l-au fotografiat. L-au îmbracat în haine militare, în manta si cu boneta pe cap. Fata era bandajata toata si nu se vedeau decât ochii, ca sa nu fie recunoscut. Noaptea l-au urcat într-un autoturism si escortat de maiorul Legiunii de jandarmi si seful Politiei din Piatra Neamt, au pornit într-o directie necunoscuta. S-au oprit într-o padure. Cuviosul astepta sa fie împuscat acolo. Calatoria însa a continuat si pe drum maiorul a întrebat: “Oare când ajunge trenul la Roma?”. Într-adevar, l-au suit în tren, dar au ajuns dimineata la Bucuresti. Coborând din tren, cuviosul a auzit un glas de femeie ce întreba: “Dumnealui este din cei de la Piatra Neamt?” A fost dus cu masina la Ministerul de Interne. în curte l-au asteptat mai multi ziaristi si fotografi, care l-au fotografiat, însa mîinile le-au ferit pentru ca erau umflate si înnegrite.

Au venit câtiva politisti si l-au dus într-un beci. Dupa câteva ore, a venit la el acolo jos, sotia generalului Pârâianu, comandantul trupelor de jandarmi pe tara. Doamna l-a întrebat ce a facut si cuviosul i-a descris toata grozavia de la Piatra Neamt. Dânsa a fost foarte miscata de cele auzite si a început sa plânga. I-a spus ca atunci când au aflat de incidentele de la Piatra Neamt, era cu sotul ei la Constanta si generalul a plecat direct la fata locului, iar ea a venit la Bucuresti. Dupa doua ore, doamna i-a trimis o servitoare care i-a adus mâncare, struguri si un sfert de vin.

Seara, cuviosul a fost trimis la Râmnicu Vâlcea, la legiunea de jandarmi. Un sergent de acolo i-a cumparat mâncare din oras pe banii lui, caci cuviosul era lipsit de orice bunuri. Patriarhul Miron Cristea era prim-ministru. El a ordonat unui colonel sa plece la Piatra-Neamt sa supravegheze evenimentele, iar la schitul Iezeru, tot el a dispus sa se faca un arest pentru “stilisti”. A doua zi, cuviosul a fost dus cu masina pâna în localitatea Cheia, unde cei ce-l escortau au cautat trei cai si calare atât ei cât si cuviosul, au ajuns la schitul Iezeru. Acolo, erau deja arestati, cuviosii Pamvu si Evstatie. Cuviosul Glicherie a fost închis într-o camera întunecata. Dupa o saptamâna, au fost adusi în camera si cuviosul David si alti multi arestati. Aici cuviosul Glicherie a ramas sase luni. Apoi a fost mutat la Râmnicu Vâlcea pentru o luna si dus înapoi la Iezeru. Acolo a fost anuntat ca este condamnat la detentie pentru un an. A fost dus din nou la Rm.Vâlcea pentru trei luni, apoi la Craiova trei zile; a fost transportat cu duba la închisoarea Vacaresti din Bucuresti pentru alte trei zile si de acolo la închisoarea din Iasi unde a stat opt luni. în cele din urma a revenit la Iezeru. A fost dus la Piatra Neamt, unde s-au împlinit deja doi ani de detentie.

Gheorghe Vanau