Crucea.ro

Vasile Bancila

Reforma calendarului*

Reforma calendarului a produs in sufletul taranului o revolutionare religioasa, una etnica si una practica, biologica. O revolutionare religioasa, fiindca adevarata conceptie populara nu face deosebire intre religie si calendar, prin urmare poporul crede ca, in cazul de fata, s-a schimbat religia. “Ne luam dupa pagani”, spune poporul, pentru care e paganesc orice e in afara de religia lui mostenita. O revolutionare etnica, fiindca poporul vede ca se inlatura traditiile stramosesti, ca sufleteste e despartit de inaintasii sai, care intotdeauna pentru taran sint o realitate formidabila. Si cum tot procesul etnic la popor se tese din traditii, iar poporul este adevaratul creator al etnicului, se intelege ca o atacare a traditiei in popor duce la o criza a realitatii etnice. “Ne pierdem neamul, ne luam dupa nemti”, spune si aici poporul, pentru el “neamt” fiind un termen al notiunii “apusean”. In sfarsit, o revolutionare biologica, cea mai putin grava dar totusi serioasa, fiindca ii complica disciplina muncii si ii cere un efort de acomodare. Iar toate aceste efecte la un loc duc la o revolutionare integrala, in masura in care-i angajeaza metafizica lui. E o spargere a structurii si complexului sau de dispozitii fata de viata, prin urmare un inceput de revolutie metafizica, o pierdere a rosturilor, “o stricare a lumii”, cum se exprima insasi taranii.

Acomodarea la viata a unui popor e un proces lent, organic, care cere o energie infinita, si aproape sacru. Era intelept sa punem in joc acum aceasta acomodare a poporului nostru? De jumatate de veac facem tot ce putem pentru a anarhiza si revolutiona sufletul taranului. In ultimul timp isi gasise refugiul in religie. Ce va fi cand aceasta unitate va fi compromisa pentru totdeauna? Ce va rezulta pentru noi, ca neam si stat, cand temelia se va fi subrezit? Daca “noi, ortodocsii, suntem elementul de plamadire si de reprezentare al romanismului”, cum spune Sfantul Sinod, asa ingrijim de vitalitatea acestui element? Insusi faptul ca Sfantul Sinod a fost obsedat de efectul pe care-l va avea reforma in chestiune asupra poporului dovedeste realitatea acestei constatari. Dar lucrurile nu se marginesc aici. Ele angajeaza problema sociala propriu-zisa. Taranul ramane cu o neincredere crescuta si cu un nou ferment de nemultumire contra celor mari. Pe de alta parte, chestia calendarului a nimicit cel putin o parte din autoritatea pe care preotii o aveau asupra taranilor, iar alteori a nimicit ultimul rest de autoritate pe care-l mai aveau, desi, daca ar avea libertatea, preotii ar trece in majoritate de partea poporului. Aceasta inseamna ca societatea pierde o mare parte, si poate cea mai insemnata, din “apostolii” satelor. Poporul, ramas mai singur si mai nemultumit, va fi o pasta mai usor de sugestionat din partea propagandistilor, fie politici, fie religiosi, interesati de cauza. Acesta e un rezultat? Desigur, daca se face din calendar o simpla problema stiintifica, extra-religioasa, Sfantul Sinod are dreptate. Dar problema nu se judeca asa, ci in cadrul psihologiei populare. Sa descindem in popor, sa mergem in sate, ca sa vedem rezultatele si perspectivele obtinute. Rezultatul e ca nu s-a adus un serviciu nici religiei, nici natiei, nici muncii taranului, ca s-a uitat conceptia lui de viata, ca s-au pus preotii intr-o situatie foarte grea, inconjurati cum sunt fiecare de cateva mii de suflete, carora nu pot sa le arate decat un ordin intempestiv venit de sus, ca s-a slabit insasi Biserica pentru un insemnat sir de ani. Si inca, asteptam sa vedem cum se va comporta poporul cand nu se va intampla ca sarbatorile vechi sa se potriveasca in aceeasi zi cu cele noi, cum a fost in toamna aceasta, si cand va fi vorba de sarbatorile de o mai mare capacitate traditionala, cum e Craciunul. Atunci realitatea va fi complet nuda. Mai spune acum Sfantul Sinod ca schimbarea calendarului “nu pune in joc fiinta credintei, nici vreo parte insemnata din viata noastra bisericeasca”?

*Fragment din articolul Reforma calendarului, aparut in trei editii din Ideea Europeana, VI, nr. 159-161, intre noiembrie 1924 si ianuarie 1925.

Publicat in volumul Duhul Sarbatorii, aparut in 1996 la Editura Anastasia, din care mai puteti citi aici un fragment din articolul Declinul sarbatorii.

Gheorghe Vanau