Crucea.ro

Va propun doar citeva note marginale la ceea ce se petrece in zilele noastre. Nu din nacela, privind cu telescopul intimplari exotice din teritoriile pe care le explorez (din balon), ci vorbind despre lucruri care mi s-au intimplat si mie si unor cunoscuti, pe care le-am trait si vazut.

Mai intii, fiindca nu intelegem de mici ca optiunile dinaintea noastra sint fie viata monahala fie cea de om casatorit, nici macar nu luam in calcul ideea de a fi monahi, asa incit perspectiva noastra e dezechilibrata dintru inceput. Vreau sa spun aici un singur lucru, limpede, ca sa nu fiu interpretat gresit: excluderea optiunii monahale din universul omului tinar este o pierdere iremediabila a perspectivei asupra vietii. O orbire ingrozitoare.

Ar trebui ca asa cum nu ne putem imagina o slujba de tundere intru monahism schimonosita de felurite razne, ci o asociem cu bun temei cu ceva minunat, tot asa ar trebui sa ne cutremuram dinaintea spectacolului sinistru al “cununiilor ortodoxe” de azi.  Mai intii, sa stim ca nu exista cununie civila si cununie religioasa. Ceremonia civila e orice numai cununie nu, o minciuna pe care unii o trec drept adevar pentru a batjocori Taina Cununiei. Faptul ca in unele biserici ti se cere certificatul de casatorie civila ca o conditie pentru Cununie este o mutilare a normalitatii, o rasturnare a ordinii dumnezeiesti a lucrurilor. In ce priveste ideea de cununie religioasa in afara Ortodoxiei, in tot felul de scheme mixte cu miri\nasi\preoti heterodocsi sau pagini sau cine stie cum, e limpede ca aceasta este o impostura autentica.

Curvia nu este inceput de nunta, aflam din Pidalion, din nefericire mult prea tirziu. Nu voi vorbi mai mult despre acest rau pe care necuratul l-a insamintat in lume si care astazi este firesc, anume ideea ca inaintea casatoriei mirii se cunosc trupeste. Din pacate, cred ca stiti, multi dintre voi, la ce ma refer si la cit de contorsionate sint adincimile acestui pacat care schimonoseste pe cei care se apropie de Taina Cununiei si le distruge temelia viitorului.

Urmeaza apoi alaiul smintit al “nuntilor” de azi: nasi alesi pentru bani sau slava desarta, ba chiar dintre cei cu viata de familie smintitoare, ba chiar multe perechi de nasi pe alocuri; nunti savirsite simbata si nu, de pilda, duminica, urmate de chiolhanuri care desfigureaza frumusetea nuntirii, cu dansuri si muzica pe care nu ma ostenesc sa le descriu; nuntasi si nuntiti si nuni care intra in biserici cu totul nepregatiti duhovniceste, cu un duh strain Tainei, imbracati pestrit si necuviincios; preoti care fac “atmosfera” si ingaduie glume care deja au intrat in “ritual” (cutare e pocnit in ceafa sa inghita piscotul, cutare arunca orez si tot asa).

Nu scriu toate astea ca un fel de analiza a ceea ce se intimpla, caci ar trebui sa va ingrop in detalii sinistre si cutremuratoare,  ci doar ca sa propun, intre noi, o tema de reflectie. Pentru cei care nu aleg monahismul ci lumea, cum este cu putinta sa isi ingaduie o asemenea nesocotinta in chiar temelia vietii lor de familie? Daca am cere o omleta si ni s-ar aduce un morman de coji de oua stricate amestecate cu felurite mizerii, probabil ca nu le-am primi. Evident, nu ne-am face noi insine o astfel de spurcaciune pentru a ne hrani. Unii ar merge cu pretentiile de a le fi respectat gustul pina la cea din urma mirodenie sau cel din urma ingredient, cit de mic. Imi cer scuze ca n-am gasit o comparatie mai buna.

Atunci de ce oare in cele duhovnicesti mai acceptam aceste surogate si blestematii sinistre?

Gheorghe Vanau