Crucea.ro

Mihnea Maruta semnaleaza in articolul Problema juridică a paşapoartelor biometrice, sintetizată de un expert universitar: “primul articol profesionist şi nepătimaş despre cipurile biometrice care e realizat de un specialist al societăţii civile. Este vorba de textul intitulat “Paşapoartele biometrice, între moderaţie şi pasiune”, scris de profesorul Radu Carp, prodecanul Facultăţii de Ştiinţe Politice a Universităţii Bucureşti.”

Profesorul Radu Carp face citeva precizari de ordin normativ:

• Tema pasapoartelor biometrice in spatiul autohton a fost generata de impunerea in ordinea juridica interna a unui Regulament nr. 2252/2004 adoptat de Consiliul Uniunii Europene “privind standardele pentru elementele de securitate si elementele biometrice integrate in pasapoarte si in documentele de calatorie emise de statele membre”.
•  Acest Regulament a fost adoptat ca urmare a modificarilor intervenite in legislatia SUA dupa atacurile teroriste de la 11 septembrie. Incepand cu 2002 a intrat in vigoare Enhanced Border Security and Visa Entry Reform Act care stipula ca statele ale caror cetateni nu au nevoie de a intra in SUA cu vize trebuie sa introduca pasapoarte biometrice in timp de 2 ani, in caz contrar urmand a fi introdus un regim de vize.
• De fapt, 11 septembrie a fost folosit in acest caz de administratia de la Washington pentru a transa o mai veche disputa in relatia cu Uniunea Europeana.

• In cadrul Consiliului Europei a fost semnata inca din 1981 o conventie privind protectia datelor persoanle, iar odata cu Directiva 95/46/CE Uniunea Europeana s-a dotat cu o legislatie care impune standarde extrem de ridicate in legatura cu stocarea datelor personale si transferul acestora in tari terte.
• Directiva respectiva specifica faptul ca un transfer de date personale ale cetatenilor statelor membre poate avea loc doar daca statul care solicita transferul are un standard de protectie a datelor personale similar celui european.
• Cum in Statele Unite nu exista asemenea standarde uniforme la nivel federal (singurul element de identificare a persoanelor fiind social security number), ci doar la nivel izolat, in cazul unor state din componenta federatiei, a aparut o disputa transatlantica pe aceasta tema.
• 11 septembrie a fost folosit ca motiv pentru ca SUA sa ceara acces in bazele de date personale ale statelor membre UE, legea din 2002 fiind un prim pas in acest sens.
• Au urmat mai multe dispute pe acest subiect, dintre care cele mai cunoscute sunt legate de acordul controversat Europol – FBI si gestiunea bazelor de date ale companiilor aviatice care efectueaza zboruri transatlantice. Cea mai vizibila parte a acestei dispute se poarta pe marginea pasapoartelor biometrice.
• Este dealtfel singurul domeniu legat de protectia datelor personale in care exista un acord partial intre SUA si UE, Regulamentul 2252/2004 incorporand cerintele legii americane din 2002. Acest lucru a fost posibil datorita existentiei unei Rezolutii a Consiliului UE din 2000 prin care se solicita introducerea unor standarde comune in domeniul pasapoartelor, insa doar la nivel de recomandare pentru statele membre.
• Regulamentul 2252/2004 a transformat caracterul acestor standarde din recomandari in norme obligatorii. Aceasta trecere s-a facut cu destul de multa precautie. In primul rand, pasapoartele trebuie sa includa o fotografie faciala si amprentele digitale, acestea fiind asa-numitele date biometrice, insa conditia includerii lor in pasaport este ca “suportul de stocare …sa aiba o capacitate suficienta pentru a garanta …confidentialitatea datelor”. In plus, se specifica foarte clar ca datele de identificare biometrice nu trebuie sa fie incluse in cartile de identitate emise de statele membre – cu alte cuvinte, in interiorul UE nu este nevoie de pasapoarte biometrice.

Chiar daca era evident ca Directiva 95/46/CE se aplica in continuare, Regulamentul 2252/2004 subliniaza existenta sa si faptul ca dispozitiile sale se aplica in paralel cu cele ale Directivei. Statele membre trebuie sa se asigure ca nici un alt fel de date personale, in afara de cele mentionate de Regulament, nu sunt incluse in pasapoartele biometrice.

Aceasta regula este justificata de Regulament prin aplicarea principiului proportionalitatii, ceea ce inseamna ca punerea in aplicare a Regulamentului nu trebuie sa depaseasca “ceea ce este necesar pentru indeplinirea obiectivelor urmarite”. Regulamentul specifica faptul ca trebuie transpus in legislatiile statelor membre in cel mult 18 luni pentru fotografia faciala (pana in iunie 2006) si in cel mult 36 de luni pentru amprentele digitale (pana la sfarsitul anului 2008).

Aceste termene au fost impuse pentru a stimula dezbaterea nationala pe marginea unui subiect controversat, iar diferenta intre cele doua termene de transpunere arata ca Uniunea Europeana este constienta de sensibilitatea foarte ridicata a includerii amprentelor digitale in pasapoarte.Articolul integral e disponibil pe Hotnews.

Gheorghe Vanau