Crucea.ro

Amid a global economic meltdown, high-ranking delegations from 75 countries met at Sharm e-Sheikh Monday, March 2, and approve $5.5 billion for rebuilding the Gaza Strip ravaged during Israel’s 22-day anti-terror operation last month.

Hillary Clinton will announce at her debut Middle East appearance as secretary of state a $900 million donation: $600 million for the Palestinian Authority, $300 million for Gaza.

Germany too is expected to pledge 100 million euros in addition to a European Union package, but the primary donors are Arab nations led by Saudi Arabia.

Egypt will share the kudos with the Obama administration, which will use the occasion to reassert Washington’s role as lead Middle East peacemaker.

After they leave the Middle east, their donations will eventually be streamed to three destinations: The Palestinian Authority, Hamas in Gaza and… Tehran.

The donors are undecided over where to deposit the funds once they are delivered, understanding that not a cent can be spent on rehabilitating this Palestinian enclave without going through its ruler, Hamas. Some advise depositing the money with Mahmoud Abbas’ Palestinian Authority, some suggest the World Bank, others a special mechanism (whose bureaucracy would eat up large sums).

The truism that Hamas controls everything that moves in Gaza was amply borne out by the Quartet’s envoy Tony Blair. He postponed entering Gaza for months over threats to his life. He finally went in – albeit not too far in – Sunday, March 1 under the protection of an armed Hamas escort.

More in the original article on Debka.

Mihnea Maruta semnaleaza ca a trecut oarecum neobservat şi insuficient dezbătut un excelent articol, apărut în “Gardianul”, în care se explică şi se dovedeşte cum Ministerul Justiţiei a renunţat la reglementarea incestului ca infracţiune distinctă şi, mai mult decât atât, a dezincriminat, în proiectul noului Cod Penal, incestul comis de două persoane majore, cu acceptul amândurora.

“Proiectul a renunţat la reglementarea incestului ca infracţiune distinctă, fiind preferată prevederea ipotezelor de incest regăsite cel mai frecvent în practica judiciară ca forme agravate ale unora dintre infracţiunile la viaţa sexuală. (…) Ipotezele care nu se includ în textele legale menţionate nu justifică o reacţie penală, problematica incestului în cazurile respective fiind un aspect de patologie socială, iar nu de incriminare penală”, astfel sună justificarea Ministerului.

Cele mai vehemente şi îndreptăţite reacţii au venit de la Patriarhia Ortodoxă, care afirmă într-un comunicat că “incestul reprezintă o degradare a instituţiei familiei, având drept consecinţe grave tulburări genetice şi psihice, precum şi dificultăţi în relaţiile sociale şi în recuperarea ca persoană umană cu demnitate”, precum şi de la Arhiepiscopia Romano-Catolică de Bucureşti, care, citând din Catehismul Bisericii Catolice, spune că incestul “corupe relaţiile familiale şi indică un regres spre animalitate” (sursa articolului aici).

Imi imaginez ca lacuna Codului  Penal, semnalata corect de jurnalistii de la Gardianul si de Mihnea Maruta, va fi indreptata curind; insa faptul ca o asemenea angoasa e justificata mi se pare un semn distinct al vremurilor.

The Triumph of Orthodoxy
I. A. von Gardner
From: Recollections of Youth

It was 1914. Moscow. The first Sunday of Great Lent – “The Sunday of Orthodoxy.” On that day, all lovers of church splendor flock to the Uspensky Sobor, the Dormition Cathedral, to try to attend the festal services, the “Anathema,” as it was known. But for an ordinary mortal, getting into the Dormition Cathedral on that day was not easy. You needed to get on line very early in the morning, almost at dawn, and even then the chances of getting into the church were slim. Long before the beginning of the service, the Cathedral was filled to capacity, and the police charged with maintaining order closed off access to the church in order to prevent people from being crushed.

When I learned that among the bishops serving at the Dormition Cathedral would be Bishop Arseny of Serpukhov , someone with whom I was acquainted, I asked his subdeacon, Hierodeacon Fr. Joasaph, to help me get into the Dormition Cathedral for the Anathema service.

Kind Fr. Joasaph said, “Nothing could be easier. Come to me on Sunday, and I will give you Vladyka’s miter case , and we will go to the Cathedral together.”

At the appointed time, I came to see Fr. Joasaph in the Chudov Monastery (later demolished after the Revolution) , and we went together to the Dormition Cathedral, which was but a three minute walk [from the Chudov Monastery.]

It was a warm day, on the threshold of springtime. The sun shone dully through a thin layer of clouds.  Dirty yellowish-brownish snow was already melting, and murky streams were running along the sidewalks and noisily pouring out into the storm sewers. The air was gentle, humid, and filled with the smell of slushy melting snow. From the Ivan the Great bell-tower, the great bell droned, vibrating the air with its velvet, thick, brazen tongue, and causing my chest to shiver.

Read the rest of this entry »

Торжество Православия

И. А. Гарднер
Из юношеских воспоминаний

1914 год. Москва. Первое воскресенье Великого поста — «Неделя Православия». Все любители церковного благолепия стремятся в этот день попасть в Успенский собор, на торжественное богослужение, — на «Анафему», как говорили. Но попасть в этот день в Успенский собор простому смертному было нелегко: для этого нужно было становиться в очередь с раннего утра, чуть не с рассвета, и то возможность попасть в храм была невелика; еще задолго до начала службы он бывал до отказа набит народом, и полиция, следившая за порядком, прекращала доступ в храм, во избежание давки.

Узнав, что в числе прочих архиереев в Успенском соборе будет служить и епископ Серпуховской Арсений, с кoтоpым я был знаком, я просил его иподьякона, иеродиакона о. Иоасафа, помочь мне попасть в Успенский собор на Анафему.

— Ничего нет проще, — сказaл добрый о. Иоасаф, — приходите ко мне в воскресенье, я дам вам коробец с митрой Владыки, и мы пойдем в собор вместе.

В назначенное время я был в Чудовом монастыре (снесенном после революции) у о. Иоасафа, и мы пошли вместе в Успенский собор, до которого не было и трex минут ходьбы.

Был теплый предвесенний день: сквозь тонкую облачную пелену светило мутное солнышко; грязный желто-бурый снег уже таял, и вдоль тротуаров бежали мутные ручьи, с шумом вливавшиеся в люки канализaции. Воздух был мягкий, влажный, полон запаха талого снега. На колокольне Ивана Великого мощно гудел большой колокол, потрясая воздух своим бархатным, густым медным языком, от которого дрожала грудь…
Read the rest of this entry »

Spiritele se încing la Ierusalim când Rusia pune din nou stăpânire pe Palatul Serghei
De Nir Haason, Haaretz

După mai bine de 100 de ani, ruşii se întorc în Palatul Serghei. Membri de seamă ai parlamentului rus şi ai Bisericii Ortodoxe de Răsărit au început să sosească la Ierusalim pentru a da start lucrărilor de renovare, ca urmare a preluării controlului Palatului Serghei de către Rusia.
Lucrările de renovare au fost aspru criticate de către organismele ce îşi au sediul în interiorul clădirii, precum şi de Municipalitatea Ierusalimului.
Clădirea a fost construită în 1890 pentru a servi pelerinii sosiţi din Rusia ţaristă, şi timp de mulţi ani a fost cea mai luxoasă locuinţă pentru pelerini şi aristocraţi din întreg Ierusalimul. În urma primului război mondial, aceasta a trecut în mâinile autorităţilor Mandatului Britanic, şi apoi în mâinile Israelului.
În ultimii ani, Kremlinul a cerut înapoierea palatului, susţinând că acesta a fost obţinut ilegal de către Israel. În luna Octombrie 2008 primul ministru israelian Ehud Olmert a anunţat că acesta va fi înapoiat ca gest de bunăvointă, în urma aprobării transferului de către parlementul israelian şi a respingerii de către Înalta Curte de Justiţie a unei petiţii împotriva transferului.
Primul stadiu al înmânării constă în acordarea către Rusia a autorităţii absolute asupra unei aripi a clădirii, zona unde au început deja renovările, după care vor urma discuţii asupra viitorului întregului palat. Organismele care işi au sediul în interiorul clădirii – Ministerul Agriculturii, Autoritatea Parcurilor şi a Naturii, şi Societatea de Protecţie a Mediului – se tem că vor fi obligate sa părăsească această locaţie.
„Principala noastră îngrijorare este că palatul va rămâne deschis publicului în ciuda trecerii acestuia în proprietatea Rusiei. Nu doar birourile noastre sunt acolo – palatul a fost folosit pentru o mulţime de activităţi desfăşurate în beneficiul locuitorilor Ierusalimului”, declară  Pazit Shavid, director al Societăţii Naţionale de Protecţie a Mediului, sucursala Ierusalim.
Între timp, primarul Ierusalimului, Nir Barkat i-a scris Ministrului de Externe Tzipi Livni, cerându-i să menţină status quo-ul asupra accesului public în palat. „Mii de vizitatori vin aici în fiecare an, datorită eforturilor SNPM, şi trebuie să menţinem această situaţie cu orice preţ,” a scris acesta.
Barkat şi-a exprimat deasemenea îngrijorarea că şi alte state ce au legătura cu proprietăţi din Ierusalim ar putea încerca să îşi afirme controlul asupra lor. El a mai cerut ca un reprezentant al biroului său să participe la discuţiile cu autorităţile ruse, privitoare la Palatul Serghei.
(Traducere de Lavinia-Loredana Berţia)

The Times, March 4, 2009
Boys in the hood: the fight for religion’s soul

The Esphigmenou monks of Mount Athos are battling against what they see as the ultimate heresy – religious unity

Tom Whipple

Outside the church of St Antoni, a small domed chapel on the cliffs
above Esphigmenou, a chilly grass snake struggles along a cold rock.
From here, the monastery looks like a fortress, its sea-face a blank, turreted
wall against the Aegean. This wall has protected the riches and relics within
from pirates and Muslims alike. It has weathered the humiliations of the Ottoman
Turks, and gloried in the triumph of Byzantium. And yet Esphigmenou now finds
itself embroiled in a battle so formidable that its occupiers believe that the
outcome will determine the very future of humanity.

The tale of the Esphigmenou monks is one that should exist only in the pages of
a Dan Brown thriller. Divided from the Orthodox establishment by a theological
disagreement, and living in an isolated monastic peninsula, they are fighting a
lone battle for the soul of their religion. Esphigmenou is a community under
siege. Its lands have been seized, its bank accounts frozen, and it has severed
all contact with its 19 brother monasteries throughout Mount Athos, the obscure,
semi-autonomous monks’ republic of northern Greece. In that time, the monks have
faced warships, marines, the police and the coastguard, and engaged in
hand-to-hand combat with rival monks, while at night they take part in stealthy
sorties into the surrounding forest and in a speedboat that smuggles in
essential goods. All of this to beat a blockade imposed by the Patriarch of
Constantinople, the leader of their own church.

Put simply, the conflict is down to what the monks consider is Patriarch
Bartholomew’ s cosy relationship with the Pope. The monks believe that ecumenism
- the search for religious unity, in their case with Roman Catholicism – is not
just heresy, it is the final heresy that precedes the end of the world. After
years of debate with Constantinople over it, the monastery ceased to pray for
the Patriarch 30 years ago, and since then he has been trying to evict them.
When a warship was dispatched by the Greek Government to cut off the monastery
by sea Esphigmenou faced them with a black banner: Orthodoxy or death.
Read the rest of this entry »

by St. Basil the Great
Archbishop of Cæsarea in Cappadocia
1. “Sound the trumpet at the new moon,” says the Psalmist, “in the notable day of your feast.”2 This injunction is prophetic. The Scripture readings indicate to us more loudly than any trumpet and more distinctly than any musical instrument the Feast that precedes these days. For we have learned from Isaiah the Grace to be gained from the fasts. Isaiah rejected the Jewish way of fasting and showed us what true fasting means. “Fast not for quarrels and strifes, but loose every bond of iniquity.”3 And the Lord says: “Be not, as the hypocrites, of a sad countenance, but anoint thine head, and wash thy face.”4 Let us, therefore, exhibit the demeanor that we have been taught, not being doleful about the coming days, but maintaining a joyful attitude, as befits holy people. No one who desponds is crowned; no one who sulks sets up a trophy of victory. Do not be sullen while you are being healed. It would be absurd not to rejoice over the health of your soul, but rather to be distressed over a change of diet and to give the impression of setting more store by the pleasure of your stomach than by the care of your soul. For satiety brings delight to the stomach, whereas fasting brings profit to the soul. Be of good cheer, for the physician has given you a medicine that destroys sin. For, just as the tapeworms that breed in the intestines of children are obliterated by certain very pungent drugs, so also fasting—a remedy truly worthy of its appellation5—, when introduced into the soul, kills off the sin that lurks deep within it.

Read the article in pdf version here

Read the rest of this entry »

Luare de pozitie cu privire la aberatiile Patriarhiei din Comunicatul emis in data de 10 martie 2009

Organizatiile societatii civile isi manifesta indignarea si consternarea fata de recentul Comunicat oficial al Patriarhiei, publicat in data de 10 martie, in care sunt jigniti si etichetati insultator protestatarii societatii civile care au luat atitutine impotriva masurilor statului politienesc.

Patriarhia pretinde ca membrii societatii civile care contesta masurile de supraveghere si de limitare a drepturilor cetatenesti ar fi membri ai unor “grupuri de presiune care – sub pretextul apararii drepturilor si libertatilor cetatenesti – au atitudini totalitare”.

Membrii societatii civile vizati in atacul sub-urban al Patriarhiei resping hotarat etichetarile cu caracter calomnios la adresa protestatarilor impotriva statului politienesc intre care se afla inclusiv victime ale Mineriadei din iuniie 1990 conduse de Ion Iliescu, cel care il propunea, la un an diferenta, in 1991, drept prim-ministru al FSN pe actualul Patriarh Daniel Ciobotea.

Intre membrii organizatiilor noastre se afla si fosti detinuti politici, oameni care au platit cu ani grei de puscarie indrazneala de a manifesta impotriva regimului totalitar comunist. Desfidem pe oricine ar indrazni sa-i acuze (si) pe acestia ca ar fi promotorii unor “atitudini totalitare”. Comunicatul Patriarhiei este un derapaj de la normele de bun simt si o ofensa inacceptabila.

Read the rest of this entry »

Greeting by His All Holiness Ecumenical Patriarch Bartholomew
to the Participants of the Roman Catholic Bishops’ Conference of Southeastern Europe (7 March 2009).

Dear Brothers in the Lord,

It is truly a joy to welcome your esteemed and venerable gathering to Istanbul, formerly the Royal City of Constantinople, being the See of New Rome and the Ecumenical Patriarchate, sister of the Church of the Elder Rome.
We welcome you here as family, honoring first of all the close relations between our two Churches, but also recognizing the importance of brother hierarchs assembling and meeting together in meditation, reflection and consultation.

We recall with great affection the historical visit in November 2006 to the Phanar of His Holiness, our Brother in Christ, Pope Benedict XVI, very soon after his election and installation, continuing the established tradition of his predecessor, the late Pope John Paul II. At the same time, we cannot forget our numerous visits to the Vatican, most recently to address, at the personal invitation of His Holiness, the Synod of Bishops during the XIIth Ordinary General Assembly in Rome in October of 2008.

As you know, these unique encounters are more than merely historical; they are sacred, inasmuch as they restore healing to a broken Church and trust to the people of God. Moreover, they enable us to affirm our shared roots and vision for unity, as well as to deliver common declarations on critical issues of our world and our time, such as the statement in Venice signed by our Modesty with Pope John Paul II on environmental ethics (being the first ever by our two Churches on the burning problem of climate change and ecological degradation) and the statement in Istanbul signed by Pope Benedict and ourselves on our solidarity in the effort for peace and mutual understanding.

Nevertheless, your own meeting as brother hierarchs is equally essential in our troubled times, when global insecurity and rampant poverty grip our world. Today, there is need for a focused and prayerful response by church leaders to the problems faced by our faithful. It is, therefore, our responsibility to take the time – in spiritual retreat and renewal – to reflect on our vocation and respond to our obligations in Christ-like manner. The Body of Christ demands this of us as bishops of the Church; and the people of the Lord surely deserve no less of us.

We wish you every blessing in your deliberations. And, please remember, our home is your home. Welcome.

George Monbiot: Despre închisorile private şi copii încarceraţi în schimbul banilor
Profitul nelegiuirii
“Acest scandalos comerţ cu vieţi omeneşti stimuleaza în permanenţă privarea de libertate a oamenilor, şi nu din cauza ca detenţia are rezultate bune, ci pentru că ea  aduce profit. Privatizarea pare să fi afundat ţara aceasta într-o stare de detenţie în masă.”

Guvernele Statelor Unite şi al Marii Britanii au creat o industrie a închisorilor private, a caror jertfe sunt vieţile omeneşti.
Este un caz zguduitor, dar mai zguduitor este faptul că această problemă abia dacă a fost menţionată în Arhipelagul Britanic. În ultimele două săptamâni, doi judecători din Pennsylvania au fost condamnaţi pentru încarcerarea a aproximativ 2000 de copii în schimbul unor mite primite din partea companiilor ce deţin închisorile private.
Mark Ciavarella şi Michael Conahan au trimis copii în închisoare pentru abateri atât de minore încât nici nu pot fi considerate infracţiuni. O adolescentă de 15 ani, pe nume Hillary Transue, a primit trei luni de detenţie pentru crearea unei pagini web ce îl ridiculiza pe asistentul directorului şcolii unde învaţă. Ciavarella l-a trimis pe Shane Bly, atunci în vârstă de 13 ani, într-o tabără de corecţie pentru că a pătruns într-o clădire dezafectată.  Tot el a condamnat-o pe Jamie Quinn, în vârstă de 14 ani, la 11 luni de închisoare pentru că l-a pălmuit pe prietenul său în timp ce se certau, după ce mai întâi ea fusese pălmuită de către prietenul său. Judecătorii au primit 2.6 milioane de dolari din partea unor companii aparţinând Corporaţiei Mid Atlantic Youth Services, a cărui scop este de a-şi umple închisorile. Iată ce se întâmplă când serviciile publice funcţioneaza pe profit.
Acesta este un exemplu extrem, dar el sugerează consecinţele mai ample ale comerţului cu vieţi omeneşti creat de către închisorile private. În SUA şi Marea Britanie, acestea sunt puternic stimulate să crească în permanenţă numărul prizonierilor.
Sistemul din SUA este mai corupt decât cel din Marea Britanie, dar în acelaşi timp este mai transparent. Acolo, grupurile de presiune care cer şi primesc schimbări ale politicii judiciare pot fi descoperite, iar oficialii corupţi pot fi identificaţi şi urmăriţi penal. Marea Britanie, înrădăcinată în tradiţia secretului oficial şi abia familiarizată cu jurnalismul de cercetare şi investigaţie, nu are asemenea măsuri de siguranţă.
Judecătorii corupţi au fost plătiţi de către închisorile private nu numai să mărească numarul prizonierilor, ci şi să închidă o închisoare concurentă, aparţinând sectorului public. Luarea de mită pentru închiderea copiilor este o problema nouă, dar închiderea unor instituţii publice spre profitul companiilor private este un fenomen care se întâmplă în permanenţă pe ambele ţărmuri ale Atlanticului.
Read the rest of this entry »

Sursa, Youtube, via Laurentiu Dumitru: http://laurentiudumitru.ro/blog/2009/03/07/what-is-that-2007/

În cartea sa DOCTRINA ŞOCULUI, Naomi Klein distruge mitul conform căruia piaţa liberă globală a triumfat prin democraţie. Demascând gândirile, finanţările din umbră şi manipulările aflate în spatele crizelor şi războaielor ce au schimbat lumea în ultimii patruzeci de ani, Doctrina şocului este o poveste captivantă despre cum au ajuns politicile americane de „piaţă liberă” să domine lumea – prin exploatarea oamenilor şi a ţărilor lovite de dezastre.
În cel mai haotic moment al războiului civil din Iraq, o nouă lege apare, ce permite companiilor Shell şi British Petroleum să revendice uriaşele rezerve de petrol ale ţării… Imediat după atacurile de la 11 septembrie, administraţia Bush delegă comanda „războiului împotriva terorii” companiilor Halliburton şi Blackwater… După ce un tsunami nimiceşte coastele Asiei de Sud-Est, plajele imaculate sunt vândute prin licitaţie către investitori turistici… Locuitorii din New Orleans, spulberaţi de uraganul Katrina, află că locuinţele sociale, spitalele şi scolile lor nu vor mai fi nicicând redeschise… Acestea sunt exemple ale „doctrinei şocului”: folosirea derutei generale ce urmează unor şocuri asupra maselor – războaie, atacuri teroriste, dezastre naturale – pentru deţinerea controlului prin impunerea terapiei de şoc economic. Uneori, când primele două şocuri nu reuşesc să înfrângă orice rezistenţă, se întreprinde un al treilea şoc: electrodul în celulele închisorilor, sau pistolul cu electroşoc pe străzi.
Bazată pe cercetari istorice inovatoare şi patru ani de reportaje pe teren în zonele de dezastru, Doctrina şocului arată clar cum capitalismul dezastrului – fulgerătoarea re-organizare a societăţilor în convalescenţă de catre diversele corporaţii – nu a început în 11 septembrie 2001. Cartea îi găseşte originile 15 ani mai devreme, la Universitatea din Chicago, în timpul profesorului Milton Friedman, care i-a format pe mulţi dintre gânditorii neo-conservatori şi neo-liberali a căror influenţă este încă semnificativă în Washingtonul zilelor noastre. Cartea descoperă legături noi şi suprinzătoare între politica economică, războiul „şocului şi al groazei”, şi experimentele secrete finanţate de către CIA în anii `50, în sfera electroşocului şi a privării senzoriale, care au ajutat la scrierea manualelor de tortură folosite în tabăra de detenţie de la Guantánamo Bay.
Doctrina Şocului urmăreşte punerea în practică a acestor idei în epoca contemporană, arătând în cele mai captivante detalii cum evenimente binecunoscute ale trecutului recent au fost locul de desfăşurare activă şi deliberată a doctrinei şocului. Printre aceste evenimente se numără şi lovitura de stat a lui Pinochet în Chile din anul 1973, războiul Malvinelor din 1982, masacrul din Piaţa Tiananmen din 1989, căderea Uniunii Sovietice în 1991, criza financiară asiatică din 1997 si uraganul Mitch în 1998.
(Traducere de Lavinia-loredana Berţia)

Patriarhia Română nu sprijină iniţiative răzleţe contrare hotărârii Sfântului Sinod

Patriarhia Română consideră inoportună decizia Primăriei Capitalei care a aprobat – în ziua de 7 martie 2009 – includerea spaţiului de la baza Dealului Mitropoliei ca loc de manifestare a persoanelor care nu sunt de acord cu paşapoartele biometrice.

Respectând dreptul la liberă exprimare, Patriarhia Română consideră totuşi nejustificată manifestarea într-un spaţiu asociat cu Biserica Ortodoxă Română din următoarele motive:
- paşapoartele biometrice sunt eliberate de către Direcţia Generală de Paşapoarte din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, iar nu de către Patriarhia Română;
- în ceea ce priveşte adoptarea legilor Statului, organismul competent este Parlamentul, iar nu Patriarhia Română;
- Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române – conform hotărârii 638/2009, adoptată în unanimitate în şedinţa de lucru din 25 februarie 2009 – a lăsat libertatea credincioşilor ortodocşi români de a opta între noul tip de paşaport biometric şi unul simplu temporar. În acest sens, ca organism executiv al Sfântului Sinod, Patriarhia Română a intervenit deja la cele două Camere ale Parlamentului pentru includerea între prevederile eliberării unui paşaport simplu temporar şi motive de conştiinţă sau religioase.

Prin urmare, Patriarhia Română nu sprijină iniţiative răzleţe particulare şi de grup fără consultarea şi binecuvântarea ierarhului locului şi se delimitează de manifestările unor grupuri de presiune care – sub pretextul apărării drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti – au atitudini totalitare şi încearcă să impună dictatura propriilor convingeri asupra majorităţii opiniei publice.

Mai mult, aceste grupuri se arată incapabile să respecte hotărârile Sfântului Sinod care, deodată cu obligaţia de a apăra credinţa ortodoxă şi demnitatea umană, are şi datoria de a fi un factor al păcii sociale.

BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE

Imagini dintr-o catedrala ortodoxa rusa a ROCOR. Vi le-ati putea lesne imagina intr-o adunare papistaseasca sau protestanta.
Filmed in a Russian Orthodox cathedral belonging to ROCOR. Yet, one could easily imagine they could have been recorded in a papist or protestant temple.

January 7, 2009, The Choir of St. John the Baptist Russian Orthodox Cathedral in Mayfield, PA, under the direction of Choir Director Gary Brzuchalski, singing “O Come All Ye Faithful” following Divine Liturgy. January 7th marks the Nativity of Our Lord and Saviour Jesus Christ (Christmas) according to the Julian Calendar.

Cuvânt la Duminica întâi a Sfântului şi Marelui Post
Sf Ioan Gura de Aur: “Omilii la Postul Mare”

„Atunci dus a fost Iisus în pustie de duhul,
ca să se ispitească de diavolul”
(Mt. 4, 1)

Nu arunca vinovăţia păcatelor tale asupra Satanei

Astăzi vom vedea că, deşi Satana ne ispiteşte, el totuşi nu este vinovat în nenorocirea noastră numai dacă noi înşine vom lua seama bine asupra noastră. Cine însă este uşuratic la minte şi nu are un îndemn tare spre bine, acela cade în păcat şi se aruncă pe sine în pierzare, chiar de nu ar fi diavolul. Satana negreşit voieşte să ne piardă; eu ştiu aceasta, şi nimeni nu o tăgăduieşte. Dar să luaţi aminte la cele pe care am să le zic acum.

1. Spre a arăta că nu Satana, ci propria noastră neîngrijire este pricina păcatelor noastre, voi vorbi mai întâi despre plăsmuirea lumii. Oricât de bună şi aleasă este ea, totuşi celor neîngrijitori le slujeşte spre pietre. Ce să zicem noi despre plăsmuirea cea mărită şi vrednică de mirare ? Este ea oare rea şi îndreptată spre pierderea noastră ? Cine ar putea să fie aşa de nebun şi nepriceput încât să hulească plăsmuirea şi să o învinovăţească ? Aşadar, ce să zicem despre dânsa ? Nu este rea, ci mărită, fiind o dovadă despre înţelepciunea, puterea şi bunătatea lui Dumnezeu. Ascultă cum Psalmistul se minunează de plăsmuire zicând: „Cât de mari sunt lucrurile tale, Doamne, toate întru înţelepciune le-ai făcut” (Ps. 103, 24).

Read the rest of this entry »