Crucea.ro

Stiu ca este un inceput mai putin obisnuit, insa trebuie sa va spun ca micul articol care urmeaza nu reprezinta un punct de vedere oficial al vreunei Biserici sau jurisdictii, cel putin nu dupa stiinta mea. Este o marturie personala bazata pe invatatura parintelui Arsenie Cotea, asa cum am primit-o de la secretarul acestuia, parintele Ilarion, pustnic din muntele Athosului, si de la ucenicul sau, tinarul monah Gavriil din Capsala.

Mai intii, nu spunem  “Hristos a Inviat!” asa cum am spune “Hai sa traiesti!” sau “Servus!”. O spunem ca pe o marturie lumeasca a faptului ca sintem martori ai Invierii Domnului. Inainte de a rosti cuvintele acestea, este bine sa le cintarim o clipa greutatea in contextul lumesc in care marturisim: e o marturie pretioasa care nu trebuie sa rasune in desert.

Asta mai cu seama ca marturia lumeasca de care vorbeam inchipuie o marturisire duhovniceasca: trebuie sa simtim ca atunci cind spunem “Hristos a Inviat!” transmitem de fapt Crezul intreg al crestinului:

Cred întru Unul Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul, Făcătorul cerului şi al pământului, văzutelor tuturor şi nevăzutelor.
Şi întru Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toţi vecii. Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut; Cel de o fiinţă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut.
Care pentru noi, oamenii, şi pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara, şi S-a făcut om.
Şi S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponţiu Pilat şi a pătimit şi S-a îngropat.
Şi a înviat a treia zi, după Scripturi.
Şi S-a înălţat la ceruri şi şade de-a dreapta Tatălui.
Şi iarăşi va să vină cu slavă, să judece viii şi morţii, a Cărui împărăţie nu va avea sfârşit.
Şi întru Duhul Sfânt, Domnul de viaţă Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi slăvit, Care a grăit prin prooroci.
Întru una, sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică.
Mărturisesc un botez întru iertarea păcatelor.
Aştept învierea morţilor.
Şi viaţa veacului ce va să fie. Amin!

Asadar, spunind cu mintea si cu gura “Hristos a Inviat”, marturism in chip ortodox Invierea Domnului, cea cintata de tropare:

Piatra fiind pecetluită de iudei şi ostaşii străjuind preacurat Trupul Tău, înviat-ai a treia zi, Mântuitorule, dăruind lumii viaţă. Pentru aceasta, Puterile cerurilor strigau Ţie, Dătătorule de viaţă: Slavă învierii Tale, Hristoase! Slavă împărăţiei Tale! Slavă iconomiei Tale, Unule Iubitorule de oameni!
Când Te-ai pogorât la moarte, Cela ce eşti Viaţa cea fără-de-moarte, atunci iadul l-ai omorât cu strălucirea Dumnezeirii; şi când ai înviat pe cei morţi din cele de desubt, toate Puterile cereşti au strigat: Dătătorule de viaţă, Hristoase, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!
Să se veselească cele cereşti şi să se bucure cele pământeşti! Că a făcut biruinţă cu braţul Său Domnul, călcat-a cu moartea pe moarte, Cel Întâi-născut din morţi S-a făcut; din pântecele iadului ne-a mântuit pe noi şi a dat lumii mare milă.
Propovăduirea Învierii cea luminată înţelegând-o de la înger uceniţele Domnului şi lepădând osândirea cea strămoşească, Apostolilor lăudându-se au zis: Jefuitu-s-a moartea, sculatu-S-a Hristos Dumnezeu, dăruind lumii mare milă.
Pe Cuvântul Cel împreună fără de început cu Tatăl şi cu Duhul, Carele S-a născut din Fecioara spre mântuirea noastră, să-L lăudăm, credincioşii, şi să I ne închinăm; că bine a voit a Se sui cu trupul pe Cruce şi moarte a răbda şi a scula pe cei morţi, întru slăvită Învierea Sa.
Puterile îngereşti la mormântul Tău şi străjerii au amorţit şi sta Maria la mormânt, căutând preacurat Trupul Tău. Prădat-ai iadul, nefiind ispitit de dânsul; întâmpinat-ai pe Fecioara, dăruind viaţă. Cela ce ai înviat din morţi, Doamne, slavă Ţie!
Stricat-ai cu Crucea Ta moartea, deschis-ai tâlharului raiul; plângerea mironosiţelor o ai schimbat şi Apostolilor a propovădui ai poruncit că ai înviat, Hristoase Dumnezeule, dăruind lumii mare milă.
Dintru înălţime Te-ai pogorât, Milostive; îngropare ai luat de trei zile, ca să ne slobozeşti pe noi din patimi. Cela ce eşti Viaţa şi Învierea noastră, Doamne, slavă Ţie!

Acum, daca veti cintari o clipa insemnatatea duhovniceasca a acestei marturisiri de credinta, veti intelege de ce atunci cind spunem unui frate dreptcredincios “Hristos a Inviat” si primim minunatul raspuns “Adevarat a Inviat!”, alcatuim o biserica, dupa Cuvantul Domnului:

Că unde sunt doi sau trei, adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor.   (Matei 18,20)

Iata de ce, cintarind acestea, parintele Arsenie si cei de un duh cu el nu primeau cu usurinta aceasta impreuna marturisire a Mintuitorului, a credintei intregi. Spre uimirea si cirtirea multora, parintii zeloti nu spun cu usuratate, oricui este dispus sa il rosteasca fara temei duhovnicesc, ceea ce trece drept “traditionalul salut pascal“… Multi heterodocsi sau schismatici sau eretici sau chiar atei pot spune in zilele noastre cu gura “Hristos a Inviat!” (sau derivate din categoria “Paste fericit!” sau “Sarbatori fericite”), fara ca aceasta sa insemne nimic in plan duhovnicesc si soteriologic, ci dimpotriva. Aceste saluturi goale de inteles al mintuirii sint o schimonosire cumplita a marturisirii crestine de credinta. Sint o luare in desert a Numelui lui Hristos. Sint un fel de “Hai-sa-traiesti-in-sezonul-pascal” sau, mai rau, o pseudo marturisire de credinta.

Caci ce inseamna pentru un ecumenist “Hristos a Inviat!”? Dar pentru un ateu care o spune din respect condescendent pentru “obiceiuri”? Dar pentru un “ortodox” rupt de Sfanta Traditie? Dar pentru un papistas sau mai stiu eu ce soi de protestant? De buna seama, NU inseamna o marturisire de credinta in chipul descris mai sus. Si atunci, de ce sa impreuna marturisim un asemenea Crez? Din reflexul ecumenist de a celebra un numitor comun care inseamna din ce in ce mai putin? Sa nu fie aceasta!

Asadar, sa cintarim in minte si in suflet minunata marturisire de credinta pe care sintem chemati sa o facem.

Iar daca, si aici se incheie cuvantul zelotilor arsenioti si vine parerea neputinciosului si pacatosului de mine, nu gasim inca taria sa ne asumam singuratatea care decurge din marturisirea nesmintita ortodoxa, si folosim cuvantul “Hristos a Inviat!” doar ca pe o marturie lumeasca, sociala, sa o facem in chip cuviincios si purtind in suflet, in clipa rostirii, o rugaciune cu dragoste pentru cel pe care il salutam desi nu e dreptcredincios, ca Bunul Dumnezeu sa il aduca la intelegerea Adevarului si la Credinta dreptslavitoare. Dar, ca sa inchei in duhul zelotilor arsenioti, nu aceasta este calea, ci numai Ortodoxia, marturisita deplin, mantuitor.

Gheorghe Vanau