Crucea.ro

Staretul Dionisie. Duhovnicul de la Sfantul Munte Athos
Editura Prodromos
Pret: 10.00 lei
14 x 21 cm
304 pagini + 8 planse color
De vinzare la Libraria Sophia

Volumul cuprinde, pe lângă dialogurile purtate cu bâtrânul avvă, un prolog semnat de Arhim. Efrem, stareţul Măn. Vatopedu, un cuvânt de introducere al ucenicilor părintelui Dionisie şi o scurtă biografie a acestuia. Temele pe care sunt purtate dialogurile sunt: viaţa mirenilor, modernismul, ortodoxia, ecumenismul, lupta cu patimile, despre preoţie, către tineri, despre post, spovedanie şi împărtăşanie, asupra rugăciunii minţii ş.a. precum şi “prima sută de capete ale Stareţului Dionisie”.

by Zornitsa Gavrilova
Correspondent of The Standart
Rome

For the first time ever an (Bulgarian) Orthodox and a Catholic priests participated together on the public prayer for May 24th, the Day of Sts Cyril and Methodius in Rome yesterday. Monsignor Hristo Proykov and Metropolitan of Rousse, Neofit served the special prayer at San Clemente basilica which keeps the relics of St Cyril. Bulgaria?s President Georgi Parvanov and his wife Zorka were the VIPs at the ceremony. The Bulgarian first couple was on an official visit in Rome for the annual audience with Pope Benedict XVI. Dozens of Bulgarians living in Rome arrived for the prayer. When it was over everybody in the church sang together the Slav Orthodox hymn Mnogoya Leta (Many Years to Live) and the Bulgarian song for May 24th Varvi Narode Vazrodeni (Forward, Revived People).

Later, Bulgaria’s President Georgi Parvanov visited Santa Maria Maggiore basilica where centuries ago St Cyril received acknowledgement for the Slavic script.Together with visitors from all over the world, Georgi Parvanov prayed in the church.

Iliescu. Un comunist, care stia ce se intimpla si, desigur, ce avea sa urmeze. Dupa el, pina azi, altii, un lant al minciunii si rusinii. Decembrie 1989.

Iata un articol despre ultima miscare prin invaluire a UE: un set nou de recomandari care se refera la “respectarea vietii private“. Este, banuiesc, limpede ca premisa centrala a UE este ca implementarea acestei tehnologii merge mai departe cu un ritm de crestere substantial: se vorbeste de o piata mondiala care va creste de 5 ori in urmatori zece ani:

Cipuri mici cu potențial mare: noile recomandări ale UE asigură respectarea vieții private de către codurile de bare ale secolului XXI
Europenii ar trebui să poată controla cipurile inteligente – o piață mondială care se preconizează că va crește de cinci ori în următorii zece ani – fiind totuși în același timp capabili să le utilizeze cu ușurință pentru simplificarea vieții de zi cu zi. Există deja peste 6 miliarde de cipuri inteligente, dispozitive microelectronice care pot fi integrate într-o diversitate de obiecte de uz cotidian, de la frigidere la cartelele de autobuz. Cu ajutorul tehnologiei de identificare prin frecvență radio (Radio Frequency Identification – RFID), cipurile pot prelucra automat date atunci când sunt apropiate de dispozitive de „citire” care le activează, le recepționează semnalul radio și fac schimb de date cu ele. Sunt în cartelele pe care le utilizați pentru a intra în birou și în cardurile inteligente cu care vă plătiți taxele de autostradă. Comisia Europeană a adoptat astăzi un set de recomandări prin care se asigură faptul că toți cei implicați în proiectarea sau exploatarea de tehnologii bazate pe cipuri inteligente respectă dreptul fundamental al persoanelor la viață privată și la protecția datelor cu caracter personal, cuprins în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene proclamată la 14 decembrie 2007.

„Cipurile inteligente, o tehnologie promițătoare pentru viitor, ne pot ușura viața în multe feluri. Vorbim de obiecte banale care devin deodată inteligente, conectându-se la o rețea și făcând schimb de informații. Gândiți-vă la frigidere inteligente care vă anunță că laptele este expirat sau la ambalaje inteligente pentru alimente, care îi avertizează pe părinți cu privire la posibile alergii”, a declarat Viviane Reding, comisarul UE pentru societatea informațională și media. „Utilizarea de mici cipuri inteligente pentru a permite comunicarea între obiecte prezintă un clar potențial economic. Dar europenii nu trebuie să fie luați niciodată prin surprindere de noile evoluții tehnologice. De aceea, Comisia a adoptat astăzi recomandări ferme adresate industriei de profil. Consumatorii europeni trebuie să aibă încredere că, dacă vine vorba de datele lor personale, viața lor privată va rămâne la adăpost chiar și într-un mediu tehnologic în schimbare. Prin urmare, Comisia dorește ca tehnologia RFID să permită consumatorilor să controleze securitatea datelor lor personale, acesta fiind cel mai bun mod de a asigura succesul său economic. În definitiv, cota Europei pe piața mondială a cipurilor inteligente va atinge 35% în următorii opt ani.”

Cipurile inteligente (sau dispozitivele de identificare radio) pot avea și au deja un impact enorm asupra activității întreprinderilor, asupra serviciilor publice și a produselor de consum, de la eficientizarea reciclării și a serviciilor de sănătate la reducerea timpului de așteptare pentru plata taxelor de autostradă și pentru recuperarea bagajelor în aeroporturi.

Pentru a se asigura că Europa este pregătită pentru aceste schimbări, Comisia a prezentat astăzi următoarele principii vizând protejarea vieții private și a datelor cu caracter personal în cursul utilizării cipurilor inteligente:

* Consumatorii ar trebui să poată decide dacă produsele pe care le cumpără din magazine folosesc sau nu cipuri inteligente. La cumpărarea unui produs cu cipuri inteligente, acestea ar trebui dezactivate automat, imediat și gratuit la punctul de vânzare, cu excepția cazului în care consumatorul optează pentru păstrarea lor în funcțiune și cere în mod explicit acest lucru. Se pot acorda exceptări, de exemplu pentru a se evita impunerea unor sarcini inutile comercianților cu amănuntul, însă numai după ce se evaluează impactul cipului asupra vieții private.
* Companiile sau autoritățile publice care utilizează cipuri inteligente ar trebui să ofere consumatorilor informații simple și clare, din care aceștia să înțeleagă dacă datele lor cu caracter personal vor fi utilizate, ce tip de date se colectează (cum ar fi numele, adresa, data nașterii) și în ce scop sunt colectate acestea. De asemenea, acestea ar trebui să eticheteze în mod clar dispozitivele care „citesc” informațiile stocate în cipurile inteligente, pentru ca acestea să poată fi identificate, și să pună la dispoziție un punct de contact de unde cetățenii să poată obține mai multe informații.
* Asociațiile și organizațiile din domeniul comerțului cu amănuntul ar trebui să atragă atenția consumatorilor asupra produselor care conțin cipuri inteligente, prin adoptarea unui semn comun la nivel european care să indice prezența unui cip inteligent într-un produs.
* Înainte de a utiliza cipuri inteligente, companiile și autoritățile publice ar trebui să realizeze evaluări ale impactului în ceea ce privește protecția vieții private și a datelor. Aceste evaluări, supervizate de autoritățile naționale însărcinate cu protecția datelor, ar trebui să asigure faptul că datele cu caracter personal sunt în siguranță și bine protejate.

În 2008 s-au vândut, la nivel mondial, 2,2 miliarde de dispozitive RFID, cum ar fi cele utilizate pentru plata taxelor de autostradă sau pentru identificarea containerelor de transport, dintre care aproximativ o treime s-au vândut în Europa. Potrivit estimărilor, piața mondială a dispozitivelor RFID s-a ridicat la 4 miliarde EUR în 2008 și urmează să crească până la circa 20 miliarde EUR până în 2018.

Context:

În 2006, Comisia Europeană a lansat o consultare publică (IP/06/289) cu privire la realizarea și utilizarea de cipuri inteligente (sau de tehnologii de identificare prin frecvență radio). Pe baza acestei consultări, Comisia a adoptat ulterior, în martie 2007, o comunicare (IP/07/332) în care arăta că publicul așteaptă măsuri suplimentare de protecție a vieții private și a datelor. Recomandarea adoptată astăzi, a cărei elaborare s-a bazat pe consultarea tuturor părților interesate, inclusiv furnizorii și utilizatorii acestei tehnologii, organismele de standardizare, organizațiile consumatorilor, grupurile din cadrul societății civile și sindicatele, constituie un răspuns la aceste așteptări și vizează crearea de condiții echitabile pentru industria europeană de profil, respectând în același timp dreptul la viață privată al persoanelor. Statele membre au acum la dispoziție doi ani pentru a informa Comisia cu privire la măsurile pe care intenționează să le ia pentru a asigura îndeplinirea obiectivelor din recomandare. În termen de trei ani, Comisia va prezenta un raport cu privire la implementarea recomandării, inclusiv o analiză a impactului acesteia asupra companiilor și a autorităților publice care utilizează cipuri inteligente, precum și asupra cetățenilor.

Recomandarea poate fi consultată la:

http://ec.europa.eu/information_society/policy/rfid/index_en.htm

MEMO/09/232

Sursa: Europa.eu

Press Release on CEC-ETE/WCC Conference in Sambata de Sus, Romania

Some 37 participants joined in a major conference on the future of ecumenical theological education in Eastern and Central Europe in Sambata de Sus Monastery (Romania) from 24 to 28 September 2008 which was organized by the program on Ecumenical Theological Education (ETE) of WCC and the Conference of European Churches (CEC) in cooperation with Volos Academy (Greece). Leading representatives of institutions of theological education, ecumenical institutes and theological educators coming together in order to share experiences in ecumenical learning in this region included participants from Belarus, Bulgaria, Czech Republic, Estonia, Georgia, Greece, Germany, Hungary, Italy, Latvia, Lithuania, Poland, Romania, Russia, Switzerland and Ukraine, representing the following Church Traditions: Greek-Catholic, Hussite, Lutheran, Orthodox, Reformed and Roman-Catholic.
The conviction was expressed that in the context of rapid social and political changes in Eastern and Central Europe, institutions of theological education can at present only respond to their historic responsibilities if they seek more mutual cooperation and more ecumenical commitment. Ecumenical theological education according to the conference statement is vital for churches and societies, and the participants therefore recognized the need to promote ecumenical dialogue in theological education in the curricula of their universities and seminaries as well as in the life of the churches of this region. According to the organizers Dr. Viorel Ionita (CEC) and Dr. Dietrich Werner (ETE) there was an enormous enthusiasm and commitment in the consultation, based on the feeling that there is a certain kairos and new longing for ecumenical cooperation in theological education in Central and Eastern Europe, expressed in many new openings, and some innovative new projects of ecumenical learning going beyond the boundaries of denominational and national identities. Several centers of ecumenical education were created in the last years to face and answer the newly evolving stage of the ecclesial and civil consciousness.
Key contributions were presented from Konrad Raiser (Berlin), Stefan Tobler (Sibiu), Anne Kull (Tartu), Teresa Rossi (Rome), Dietrich Werner (Geneva), Constantin Scouteris (represented by Marina Kolovopoulou, Athens), Pantelis Kalaitzidis (paper presented) and Eleni Kasselouri (Volos Academy), Dagmar Heller (Bossey), Vasile Leb (Cluj-Napoca), Antoine Arjakovsky (Lviv), Ivana Noble (Prague) and Kakhaber Kurtanidze (Georgia).
Apart from collecting some major case studies on innovative models for ecumenical learning in theological education participants identified some important principles for ecumenical theological education and also shortcomings in their implementation, and positive strategies towards the future. They recommended that ecumenism as an attitude of sincere openness and dialogue needs to find ways to go much deeper into the structures and contents of theological education. A cultivation of an ecumenical ethos should be encouraged, which allows learning from each other beyond our denominational traditions, encourages the development of friendship and at the same time avoids stereotypes and distorted images about the others as only together the different Christian traditions more fruitfully reach the width and depth of Christian Faith and contribute to a missionary presence of Christian churches in contemporary societies.
The conference proposed to build up a network of Eastern and Central European Ecumenical Institutes and Theological educators, to unfold its potentials and also invited the Roman Catholic Church to join in this project. Both ETE/WCC and CEC were urged to continue playing an initiating, enabling and accompanying role in this new process of networking and equipping an Eastern and Central European Network of Ecumenical Theological Institutions and Educators.

Papers of the conference and a list of important centers for ecumenical theological education and research will be available on the ETE section of WCC website (http://www.oikoumene.org/en/resources/documents/wcc-programmes/education-and-ecumenical-formation.html).

Source: http://www.ecumenicalstudies.org.ua/eng/ies_activity/

Hieromonk Metrophanes, in the world Michael Vasilyevich Vasilyev was born in 1876 in the village of Tipnery, Cheboksari uyezd. He finished four classes of the village school, worked on the land, and in 1904 entered as a novice the Hodigitria monastery in Belebejsk uyezd, Ufa province, not far from the village of Nikolayevka, Karyavdinskaya volost. This was a Chuvash community, which had been given the status of a monastery by the Holy Synod in 1901. Here Michael was tonsured with the name Metrophanes. In 1915 Bishop Andrew of Ufa ordained him to the diaconate, and in 1918 – to the priesthood. After the closure of his monastery in 1929, Fr. Metrophanes served in parish churches in the Ufa and Kazan dioceses. At the beginning of the 1930s he was serving in the village of Toisi, Tsivilsky region, and in the village of Pervoye Churyashevo, October region, in Ufa province.
During this period Hieromonk Gurias (Pavlov) was serving in the Shutnerovskaya church. In 1932 the two hieromonks were arrested almost simultaneously and accused of “anti-Soviet agitation and propaganda”, but were convicted in different trials. Hieromonk Metrophanes was sentenced to three years’ exile and sent to Kologriv in Kostroma diocese. In 1935 he returned to Chuvashia, and again met Fr. Gurias in the church of the village of Akulevka, Cheboksari region. The two priests then stayed together in Fr. Metrophanes’ house in Tipnery. Thereafter they frequently met each other, although both were forced to live the lives of wanderers. Fr. Gurias confessed with Fr. Metrophanes and later declared at his interrogation that Fr. Metrophanes was his spiritual father. In the summer of 1950 Fr. Metrophanes sent the Chuvash MGB a letter containing a brochure called “My Life in Christ”, with a very strong anti-soviet content. He was summoned to the MGB, and promised not to publish the text.
After signing this promise he repented, considering it a sin before God. Fr. Gurias relates that at the end of March, 1951 he met Fr. Metrophanes in a Chuvash village on the other side of the Volga not far from the settlement of Zvenigovo in Mari ASSR. They gave each other Holy Unction, confessed and received Communion. Then Fr. Metrophanes said that he had to cross the Volga. Fr. Gurias tried to dissuade him – it was the time of the spring thaw, and Fr. Metrophanes only had bast shoes. But Fr. Metrophanes was unbending. He gave his bronze icon of the Kazan Mother of God together with other holy things to Fr. Gurias and left. Towards the end of March Fr. Metrophanes arrived in Zvenigovo, where he stayed for a few days with the parishioner Gregory Ivanov. It was then that he told Gregory that he would soon die, and he wanted to die as a martyr. So he would soon go to the square and denounce the antichristian authorities. Gregory tried to dissuade him, but on March 26 Fr. Metrophanes gave a speech before the people against the atheist authorities and tore down a slogan with the name of Stalin from the wall of a shop, tearing it to pieces. He was arrested and sent to the Zvenigovo regional department of the MGB, where he continued to preach and tried to tear the portraits of communist leaders from the walls. Later Gregory Ivanov told Fr. Gurias about all this.
Fr. Metrophanes’ interrogation began on the same day. He openly rejected Soviet power, saying that he “hated” it and “completely” confessed to being anti-soviet. He also confessed to being a monarchist and rejecting the Moscow Patriarchate. However, he refused to give any information about other True Orthodox Christians. On April 7, 1951 he was convicted in accordance with article 58-10 part 1 and sentenced to ten years in the camps.
Beginning his sentence on July 14, he “showed himself to be a foreign element motivated against Soviet power”. On October 5, 1951 an anti-soviet letter was taken from him. On October 6 he tore up a portrait of Stalin in the cultural-educational section of the camp and broke a window in which the newspaper “Mariiskaya Pravda” was hanging. Nothing more is known about him. He is presumed to have died in the strict regime camp.

(Source: Lydia Sikorskaya, Taijnoj Tserkvi Revnitel’. Zhizneopisania i dokumenty, Moscow: Bratonezh, 1908;

http://www.portal-credo.ru.site/print.php?act=lib&id=2453

Source, Vadimir Moss

A venit un nor, a ascuns soarele si s-a facut întuneric. Tot asa, pentru un singur gând de mândrie, sufletul pierde harul, si îl napadeste întunericul. Dar, tot asa, si numai pentru un singur gând de smerenie harul vine din nou. Am încercat aceasta pe mine însumi. […]

Daca vezi o lumina înauntrul sau în afara ta, nu te încrede în ea, daca împreuna cu lumina nu simti în tine zdrobire (de inima) pentru Dumnezeu, nici iubire pentru aproapele; însa nici nu te teme, ci smereste-te si lumina va pieri. Daca vezi vreo vedenie sau un chip sau ai un vis, nu te încrede în aceasta, pentru ca daca este de la Dumnezeu, Domnul te va face sa întelegi aceasta. Daca n-a cunoscut dupa gust pe Duhul Sfânt, sufletul nu poate întelege de unde anume vine vedenia. Vrajmasul da sufletului o anumita dulceata amestecata cu slava desarta si dupa aceasta se recunoaste înselarea.

Parintii zic ca daca o vedenie e pricinuita de vrajmasul, sufletul simte tulburare. Însa numai sufletul smerit si care nu se socoteste pe sine vrednic de vedenii simte tulburare sau frica la lucrarea vrajmasilor dar omul mândru si cazut în slava desarta nu poate încerca nici frica, nici tulburare, fiindca el vrea sa aiba vedenii, si se socoteste pe sine vrednic de aceasta si de aceea vrajmasul îl înseala usor.

Lucrurile ceresti se cunosc prin Duhul Sfânt, iar cele pamântesti prin minte: dar cine vrea sa cunoasca pe Dumnezeu cu mintea lui din stiinta, acela e în înselare pentru ca Dumnezeu este cunoscut numai prin Duhul Sfânt. Daca vezi cu mintea demoni, smereste-te si sileste-te sa nu-i vezi si mergi degraba la duhovnicul sau „batrânul” (staretul) caruia ai fost încredintat. Spune totul duhovnicului si atunci Domnul te va milui si vei scapa de înselare. Dar daca crezi ca stii mai multe în privinta vietii duhovnicesti decât duhovnicul tau si daca la marturisire nu-i spui ce ti s-a întâmplat, atunci pentru mândria ta va fi îngaduit unei înselari sa puna stapânire pe tine spre povatuire. […]

Asa cum oamenii intra si ies dintr-o casa, asa si gândurile iscate de demoni vin si iarasi pleaca, daca nu le primesti. Daca gândul îti spune: „Fura!” si tu-l asculti, ai dat prin aceasta demonului o putere asupra ta. Daca gândul îti spune: „Manânca mult!” pâna la ghiftuiala si tu vei mânca mult, demonul a luat din nou putere asupra ta. Si asa, daca gândul fiecarei patimi te va stapâni, vei ajunge un bârlog de demoni. Dar daca întelegi sa te pocaiesti cum se cuvine, vor tremura si vor fi siliti sa plece. […]

La început, când omul vine sa lucreze pentru Domnul, Domnul da sufletului harul Sau si o râvna puternica pentru bine, si totul îi este atunci usor si placut; si când sufletul vede în el aceasta, atunci, în lipsa lui de experienta, îsi spune: „Voi avea toata viata aceasta râvna. Si prin aceasta se înalta mai presus de cei ce traiesc în nepasare si începe sa-i judece; si asa pierde harul care l-a ajutat sa împlineasca poruncile lui Dumnezeu. Si sufletul nu întelege cum s-a întâmplat aceasta, totul mergea atât de bine, dar acum totul e atât de chinuitor si nu mai vrea sa se roage. Dar nu trebuie sa se înfricoseze: este Domnul Care povatuieste cu milostivire sufletul. De îndata ce se înalta mai presus de fratele sau, chiar în acel minut sufletului îi vine un gând rau care nu-i place lui Dumnezeu, si daca sufletul se smereste, harul nu-l paraseste, dar daca nu se smereste, se iveste o mica ispita ca sufletul sa se smereasca. Daca iarasi nu se smereste, atunci începe lupta curviei. Daca tot nu se smereste, atunci cade într-un pacat oarecare. Si daca nici atunci nu se smereste, vine o mare ispita si el va savârsi un pacat mare. Si asa ispita se va face tot mai puternica, pâna ce sufletul se va smeri; atunci ispita piere si, daca se smereste mult, vine strapungerea inimii si pacea si tot raul piere.

Astfel, TOT RAZBOIUL SE DUCE PENTRU SMERENIE. Mândria a pricinuit caderea vrajmasilor si ei ne-au tras în adânc si pe noi. Vrajmasii ne lauda, si daca sufletul primeste lauda, harul se retrage de la el pâna ce se pocaieste. Astfel, toata viata învata sufletul smerenia lui Hristos si, pâna ce nu va avea smerenia, va fi totdeauna chinuit de gânduri rele. Dar sufletul smerit gaseste odihna si pacea de care vorbeste Domnul (In 14, 27).

Postul si înfrânarea si privegherea si linistirea (isihia) si celelalte nevointe (ascetice) ne ajuta, dar puterea de capetenie sta în smerenie. Maria Egipteanca si-a uscat trupul prin post într-un singur an, pentru ca nu avea nimic de mâncare, dar cu gândurile a trebuit sa lupte timp de saptesprezece ani.

Smerenia nu se învata dintr-o data. De aceea a zis Domnul: „Învatati de la Mine smerenia si blândetea” (Mt 11, 29). Ca sa înveti ai nevoie de timp. Unii au îmbatrânit în nevointe si totusi n-au învatat smerenia si nu pot întelege de ce nu le merge bine, de ce n-au pace si sufletul lor e mâhnit, si abatut. […]

Sfântul Siluan Athonitul

Sursa: mantuire.50webs.com via logos.md

by Vladimir Moss

If Darwin defined the modern, twentieth-century attitude to the physical and biological world, and Marx did the same in relation to the social and political world, Sigmund Freud defined it in relation to the inner world of the psyche, including religion. His theory, like theirs, is a doctrine of will understood in the broadest sense; he takes the will to survive, to conquer and to reproduce that we find in the physical, biological and social worlds, and internalizes it within the individual psyche and in particular within the unconscious, the “id”. The purpose of this article is to examine to what extent Freudianism is compatible with Orthodoxy, and in particular whether the Freudian “id” has any relation to the Christian concept of original sin.

The Theory of Psychoanalysis

Great sea-changes in human thought are often accompanied by changes in the honour accorded to particular human faculties. The Renaissance, for example, exalted reason; hence the heretical mind-set that exaggerates the power of reason that we know as rationalism. The Romantic era, on the other hand, tended to downgrade reason in favour of the irrational faculties of will, imagination and emotion, which in artistic geniuses were considered capable of attaining higher truths than those attained by philosophers and scientists. Another human faculty that came into prominence during the Romantic era was memory, both collective and individual. The nineteenth century marks the heyday of historiography and historicism and the belief that the truth about a man, a nation or an epoch is to be discovered above all in his or its history: “In my beginning is my end”.
Read the rest of this entry »

O stire din Evenimentul Zilei:

Ziarul „National Post”, din Toronto, Canada, a dezvăluit, la sfârşitul săptămânii trecute, cazul unui bărbat originar din România care a fost eutanasiat de personalul unei clinici specializate din Elveţia, în ciuda faptului că era sănătos şi suferea doar de depresie. Zilele lui Andrei Haber, 62 de ani, au fost curmate în martie 2008, la solicitare sa expresă, unitatea medicală care i-a dus la bun sfârşit „execuţia” – Dignitas – fiind cunoscută pentru uşurinţa cu care face acest serviciu.

„Legislaţia elveţiană permite eutanasia, atâta vreme cât ea nu este făcută în mod interesat”, a declarat pentru „National Post” judecătorul Philippe Barboni, cel care a investigat sinuciderea lui Haber. Barboni a afirmat, pentru aceeaşi sursă, că, datorită specificului acestui caz (sănătatea clinică a eutanasiatului), speţa a fost înaintată şi consiliului medical, care mai cercetează şi astăzi respectarea codului etic profesional de către clinica privată Dignitas.

Restul articolului aici.

Mai intii, un semnal de alarma de la razbointrucuvant.ro, unde apare articolul “Un moment de rezistenta al BOR in fata presiunilor mondialiste pentru fixarea datei Pastelui”, semnat de pr. Dan Badulescu. Articolul rememoreaza opinia despre schimbarea pascaliei, exprimata in perioada interbelica de teologul Vasile Gheorghiu, la cererea Sfantului Sinod al BOR:

Pentru cazul însă, că ni s-ar impune din afară, cu toată opoziţia noastră hotărâtă, ca să acceptăm noua reformă de stabilizare a sărbătorii de Paşti, noi să fim gata, ca să suferim, dar să nu cedăm. Cine va ceda pe această chestiune va trebui considerat un trădător al unei vechi tradiţii bisericeşti, care a fost sancţionată de însuşi Domnul nostru Iisus Hristos prin moartea Sa de pe cruce şi Învierea Sa din morţi, fapt, ce s-a întâmplat în prima duminică după luna plină de după echinocţiul de primăvară.

Articolul reia si sugestia unui politician irlandez de a cere Uniunii Europene sa fixeze data Sfintelor Pasti, idee sinistra de care probabil va mai amintiti, pentru ca a fost tradusa si publicata aici.

Un al doilea material a fost publicat pe blogul lui Danion Vasile si va invit sa-l cititi, pentru ca veti afla citeva detalii bine de stiut despre “Problema calendarului bisericesc“. Danion semnaleaza citeva instante in care editii romanesti ale unor carti care in original contineau texte neplacute neocalendaristilor, ca sa ma exprim asa, au fost cenzurate. Danion Vasile este editor el insusi, asa ca stie exact ce spune cind afirma ca:

Cartea Tebaida Nordului, apărută în româneşte la Editura Bunavestire, are anexată viaţa Cuviosului Mihail, ultimul mare mistic de la Valaam. În această carte apăreau – în ediţia originală multe detalii legate de revenirea Rusiei pe vechiul calendar, detalii care lipsesc din ediţia românească.

Un articol in care autorul marturiseste:

Am în sufletul meu o legătura foarte strânsă cu sfinţii şi cuvioşii ale căror materiale le voi posta aici. Postarea lor este pentru mine o formă de mărturisire de credinţă. Da, cred – împreună cu Sfântul Kukşa din Odessa, cu Sfântul Ioan Maximovici, cu Sfântul Nicolae Velimirovici, cu Sfântul Ioan Iacob, cu Sfântul Serafim Sobolev – că schimbarea calendarului a fost o greşeală. Şi Îl rog pe Dumnezeu ca la Judecata Sa să nu mă aşeze lângă cei care au făcut această schimbare, ci pentru rugăciunile tuturor sfinţilor să mă aşeze în Împărăţia Sa…

Articolul mai pomeneste in treacat si sinodul milanez, cunoscut cititorilor nostri pentru ceremonialul sau “cavaleresc” descris in materialul nostru despre asa numitele “ordine ortodoxe“, asociat in mod tendentios cu imaginea parintelui Justin Parvu, asociere care il determina pe Danion Vasile sa spuna:

Cred că acest Sinod, care mai degrabă pare asociaţie ocultă decât grupare bisericească, va produce în România din ce în ce mai multă tulburare. Tocmai pentru ca oamenii să nu confunde lucrurile e nevoie de o prezentare obiectivă a problemei. Unii s-au smintit şi au crezut că părintele Justin Pârvu ţine legătura cu aceşti schismatici (cred că e prea mult să li se spună şi aşa). Dar lucrurile nu stau aşa. Nici părintele Justin, nici maica Ecaterina Fermo, nici eu nu vom trăda credinţa ortodoxă prin asocierea cu acest discutabil sinod.

Una peste alta, doua articole, despre pascalie si calendar, care merita citite. Si un al treilea, despre ceea ce zelotii numesc Noua Aratare a Sfintei Cruci.

by Cristian Popa, FoodLaw

Introduction

International trade is a complex issue due to the many different political and economical interests of the countries involved. In order to gain economic advantages and for protecting their local economies, countries around the world may impose various barriers for the imported products and, on the other hand, may organise themselves in regional associations, such as NAFTA or the European Union and to remove the trade barriers within those regional associations.
When it comes to food products, the international trade becomes even more complicated, due to the simple fact that imposing barriers to international trade is easier to be done. The reason is that restrictions to the food supply chain are easier to be applied when it comes to food safety and consumer protection, which are very sensitive issues, which are exploited by politicians around the world according to their national economical interests.
In this regard, the World Health Organisation (WHO) and the Food and Agriculture Organisation of the United Nations (FAO) established the Codex Alimentarius in the sixties. The role of Codex was to simplify the international food trade, by applying same standards to all food products and to remove in this way the barriers to the international food and agricultural trade.
However, after more than forty years from its birth, the importance of Codex in the international trade is still controversial, and in the present paper a critical analyse of the various aspects related to Codex Alimentarius will be done.
The present paper will take a critical look to the following:
- the aspects of the international food trade organisations and agreements,
- the role of Codex in establishing the EU legislation,
- the Codex decision making process, and
- the Codex key areas of activities.

Read the rest of this entry »

Aleksandr MAZYRIN
A. Mazyrin, priest, master of theology, Cand. Sc. (History), associate professor, lecturer, St. Tikhon Orthodox Humanitarian University (PSTGU). This article was first published in Russian in the journal Otechestvennaya istoriya, No. 4, 2008. The work was performed with financial support from the Russia State Scientific Fund, Project No. 07-10-00180a.
Historians pay much attention to relations between the atheist Soviet authorities and religious organizations. In the early 1990s, it became possible to study not only the official policies in respect of the religions and the Church but also some secret aims behind them. As a result, we have a number of fundamental studies on Church-State relations in the Soviet period. They, however, predominantly consider either the first years after the 1917 Bolshevik revolution (till 1925 inclusive) or the war (1941-1945) and postwar periods.1 What failed to be studied in depth was the secret aims that the Soviet authorities pursued in allowing the legalization of the Moscow Patriarchate (1927), an organization that refused to accept the communist (atheistic) ideology.
From the very start, the Soviets did not conceal their attitude to the Church. The Decree of the Council of People’s Commissars (CPC) of the Russian Soviet Federated Socialist Republic (RSFSR) “On the Separation of the Church from the State and of the School from the Church” deprived the Church of its legal entity rights. This meant that de jure the Church ceased to exist as a single organization. Only local religious communities could exist in legal terms, the authorities signing with them agreements on the use of Church property.2 The Eighth Department of the People’s Commissariat of Justice, which was due to put into practice the Lenin’s decree, was officially dubbed “Liquidation” Department. It is the elimination of the Church, not its legalization as a social institution, that was the aim pursued by the “people’s commissars” government. But the Bolsheviks failed to eliminate the Church at one go, entirely, and within a brief timeframe. Then in the early 1920s, the authorities changed their tactics, seeking to disorganize the Church from within and to crush it piecemeal. For this purpose, secret informers were actively implanted, and the church groups that were able to help the authorities accomplish their tactical tasks were legalized and registered. Some cases in point are the Renovation and Gregorian schisms in the Russian Orthodox Church that sprung up between 1922 and 1925.
But their influence on the believers was minimal, and thus the plan to split the Church with their help failed. For this reason, the authorities, along with using the schismatic groups for their purposes, brought pressure to bear on the top hierarchs of the Patriarchal (“Tikhonian”) Church to force them into taking steps that would provoke indignation in the Church masses causing new divisions within the Church.
That the Patriarchal Church lacked a legal status was its major problem, for any administrative actions on its part were illegal and even criminal from the point of view of the Soviet laws. The Renovationists, however, and other schismatics came out to exploit their privilege of Soviet legality. The Soviets offered to legalize the top hierarchy both to Patriarch Tikhon and his successor (as of 1925), the patriarchal locum tenens Metropolitan Pyotr (Polyansky), but their condition was that its composition should be coordinated with the OGPU (United State Political Directorate under the USSR Council of Peoples Commissars) and that its further activities should be controlled by that organization. In the first place, the authorities wanted to lay their hands on the Church personnel policy. They were also strongly displeased with the activities of the Russian church emigré community, upon which the Moscow Patriarchate was supposed to come down with tough denunciations. For example, Patriarch Tikhon was urged to make an address containing this invective against the refugee hierarchs: “We repudiate, excommunicate and anathematize them, declaring them to be the enemies of not only our homeland and its peoples but also of our Holy Orthodox Church.”3 Metropolitan Pyotr was urged to do approximately the same. But neither Patriarch Tikhon, nor Metropolitan Pyotr accepted those legalization terms. In particular, not only did they not “anathematize” the church emigrés, they did not even dismiss, to the official indignation, their head, Metropolitan Antony (Khrapovitsky), from the Kiev See which he formally held.4
The OGPU view on Church legalization was clearly set forth in the indictment in the case of Metropolitan Pyotr that was compiled in May 1926 by one A. Kazansky, Commissioner, Section Six, Secret Department: “From the first days of Soviet power and to the present, the Church behaved towards the latter as an irreconcilable anti-Soviet organization. For this reason, its most reactionary part has, to this day, no ecclesiastical administrative bodies of its own and enjoys a semilegal status. The necessity of going over to normal relations with the Soviet authorities has lately become particularly great, and the pressure brought to bear by the supporters of peaceful relations with the authorities has intensified. To establish normal relations, it was necessary (for the Church.—A.M.) to henceforth renounce all anti-Soviet activities. For it, therefore, the matter of legalization means, in the first place, a split into an irreconcilable (emigré) and loyal parts; moreover, it is quite natural that the latter will have to very energetically dissociate itself from the former and to consolidate the dissociation by a serious act, like making a denunciation, one suggested by certain Church figures, of those abroad for their counterrevolutionary activities.”5
Metropolitan Sergius (Stragorodsky) of Nizhny Novgorod, the acting patriarchal locum tenens after Metropolitan Pyotr’s arrest, also held talks with the authorities, in summer 1926, on legalizing his government. In June, he sent around his draft address to the archpastors, pastors and the flock of the Moscow Patriarchate that argued the need for legalization in this way: “The lack of free registration for our church government bodies is creating for the hierarchy many practical inconveniences, imparting to its activities a kind of secret and even conspiratorial character, which, in turn, generates all sorts of misunderstanding and suspicion.”6 Thus, Metropolitan Sergius clearly hinted that the Soviets themselves were the main source of “misunderstanding.” The negotiations lasted till the fall of 1926 but yielded no result: the authorities wished to make the top hierarchy a tool in the fight against their political enemies, while Metropolitan Sergius kept to the same stance as his predecessors. “We cannot assume punitive functions and apply ecclesiastical punishments for vengeance,” he stated firmly in the same draft address; in 1926, he did not as yet depart from that position.7 This unwillingness to “be open” to the authorities made an early dismissal of Metropolitan Sergius from the Church government practically inevitable. In November, after the failure of a secret attempt to elect a Patriarch (the initiative for the election came from several bishops forming Metropolitan Sergius’ inner circle, and the main candidate was Metropolitan Cyril of Kazan (Smirnov), who knew nothing about the ballot), the authorities were given a good pretext for making a short shrift of the locum tenens and his supporters. Metropolitan Sergius was arrested in Nizhny Novgorod and later transferred, in mid-December 1926, to Moscow’s OGPU Inner Prison in Lubyanka.8

Read the rest of this entry »