Crucea.ro

În această lună, în ziua a douăzeci şi noua, pomenirea Sfinţilor Slăviţilor şi întru tot lăudaţilor şi mai-marilor Apostoli Petru şi Pavel.

La aceştia care altă pricină mai mare de laudă ar putea cineva să gândească a afla, afară de mărturisirea şi chemarea Domnului.

De vreme ce pe unul l-a fericit, şi l-a numit piatră, asupra căruia zice că a întărit Biserica (adică asupra mărturisirii lui); iar pentru celălalt (adică pentru Pavel) a zis că va să fie vas alegerii, şi-i va purta numele Lui înaintea tiranilor şi a împăraţilor. Însă Sfântul Petru era frate lui Andrei cel întâi-chemat, trăgându-se dintr-un oraş mic şi neînsemnat, adică din Betsaida, feciorul lui Iona, din neamul lui Simeon, pe vremea arhiereului Ircan. Trăind cu mare lipsă şi sărăcie, îşi ţinea viaţa cu osteneala mâinilor sale. Murind tatăl său Iona, atunci Simon căsătorindu-se, şi-a luat femeie pe fiica lui Aristobul, fratele lui Varnava apostolul, şi a născut fii, iar Andrei a rămas întru curăţie. Deci pe vremea în care era Ioan la pază în temniţă, mergând Iisus la lacul Ghenizaretului, şi aflând pe Andrei şi pe Petru unde-şi întindeau năvodul şi mrejele, i-a chemat şi îndată au urmat după Dânsul. După aceea propovăduind Petru Evanghelia în Iudeea, Antiohia, Pont, Galaţia, Capadocia, Asia şi în Bitinia, s-a pogorât până la Roma. Şi pentru că a biruit cu minunile pe Simon vrăjitorul, împărăţind acolo Nero, a fost răstignit cu capul în jos, precum el însuşi a cerut şi şi-a primit fericitul sfârşit. El era la chipul feţei alb, puţin cam galben, pleşuv şi des la părul ce-i rămăsese, cam crunt la ochi şi roşu, cărunt la cap şi la barbă, cu nasul cam lungăreţ, cu sprâncenele înalte, la vârstă om de mijloc, drept la stat; se pornea îndată împotriva nedreptăţii, din râvnă dumnezeiască. Spre cei ce veneau la pocăinţă era iertător, şi lesne a schimba şi a muta hotărârile şi judecăţile cele mai dinainte.

Iar Sf. Pavel, şi el era evreu, din neamul lui Veniamin, dintre farisei, fiind învăţat de Gamaliel, şi instruit desăvârşit în Legea lui Moise. Locuia în Tars, care fiind fierbinte iubitor Legii, jefuia şi strica Biserica lui Hristos, şi cu a lui voie şi sfat a fost omorât întâiul mucenic Ştefan. Cunoscându-se de Dumnezeu în amiaza zilei, şi orbindu-i-se vederea, i s-a trimis glas dumnezeiesc din cer, prin care a fost trimis către Anania, vechiul ucenic al Domnului, ce locuia în Damasc; şi acela învăţându-l, l-a botezat. Şi fiindcă s-a făcut vas alegerii, a purces, ca şi cum ar fi zburat cu aripi, de a înconjurat şi a cuprins toată lumea; şi ajungând la Roma, şi învăţând pe mulţi, şi-a săvârşit viaţa acolo, tăindu-i-se capul din porunca împăratului Nero pentru mărturisirea lui Hristos, în urma lui Petru. Şi se spune că din tăierea aceea a curs sânge şi lapte. Şi măcar că fericitul Pavel s-a săvârşit mai pe urma lui Petru, moaştele lor însă tot la un loc s-au pus. Fericitul apostol Pavel era şi el pleşuv la cap, vesel la căutătură, cu sprâncenele plecate în jos, alb la faţă, barba îi era cam lungă cu cuviinţă, cu nasul rotund şi cuvios, la toată faţa împodobit, cam cărunt la cap şi la barbă, om sănătos cu virtutea, puţin cam scurt la trup, înţelept, plin de daruri, cu cuviinţa obiceiurilor sale şi cu tăria cuvintelor sale, şi cu dumnezeiască putere trăgea pe cei ce mergeau la dânsul. Însă amândoi corifeii apostoli erau plini de Duhul Sfânt şi de dumnezeiescul har. Şi se face prăznuirea lor în biserica Sfinţilor Apostoli cea mare, şi la Orfanotrofion, şi în cinstita biserică a Sf. Apostol Petru ce este aproape de sfânta biserică cea mare, şi la toate cele de pe alocuri sfintele lui Dumnezeu biserici.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sursa: www.calendar-ortodox.ro

Associated Press: Pope Benedict XVI has called for a new world financial order guided by ethics, dignity and the search for the common good in the third encyclical of his pontificate.

The Kremlin’s Religious Crusade By: Ion Mihai Pacepa

If you think that Russia has become a friend of ours, think again. Let’s not spend all our money on welfare and global warming. The recent “election” of Russia’s new patriarch shows that we still need to defend ourselves against the Kremlin’s imperial dreams.

Since ancient times the Kremlin has used religion to manipulate people. The tsars employed the Church to instill domestic obedience. The Soviet rulers kept the population quiet through the KGB, but they dreamed about world revolution. After the home front had calmed down, they charged the KGB to work through the church to help the Kremlin expand its influence into Latin America and beyond—since Peter the Great, Russian tsars have been obsessed with finding a way to break into the New World.

Creating a secret intelligence army of religious servants and using it to promote the Kremlin’s interests abroad was an important task the KGB community had during the 27 years I belonged to it. Thousands of uncooperative religious servants were killed or sent to gulags. The compliant ones were used. Since priests were not allowed to become KGB officers, they assumed the position of cooptee or deepcoverofficer. A cooptee received perks from the KGB (promotions, trips abroad, foreign cigarettes, foreign beverages, etc). A deepcover officer enjoyed the same perks, plus a secret supplementary salary according to his real or imaginary KGB rank. To preserve their secrecy, all priests who became cooptees or deepcover officers were known inside the KGB only by their code names.

Recent revelations show that the KGB continues along the same religious crusade as before, although it has meanwhile been discreetly renamed the FSB to promote the idea that the criminal Soviet political police, which killed over 20 million people, has been dispersed to the winds of change.

On December 5, 2008, the Russian patriarch Aleksi II died. The KGB had carried him under the codename “DROZDOV” and awarded him its Certificate of Honor, as was learned from a KGB archive accidentally left behind in Estonia. For the first time in its history, Russia could now democratically elect a new patriarch.

On January 27, 2009, the 700 Synod delegates assembling in Moscow were indeed presented with a slate listing three candidates. All, however, belonged to the secret KGB army: Metropolitan Kirill of Smolensk worked for the KGB under the code name “MIKHAYLOV”; Metropolitan Filaret of Minsk has just been identified as having labored for the KGB under the codename “OSTROVSKY”; Metropolitan Kliment of Kaluga was recently discovered to have been listed under the codename “TOPAZ”.

When the bells at Christ the Savior Cathedral in Moscow announced that a new patriarch had been elected, Metropolitan Kirill, aka “MIKHAYLOV,” proved to be the winner. Presumably, the KGB/FSB considered him to be in a better position to carry out its tasks abroad, where he had directed his efforts during most of his professional life. In 1971, the KGB had sent him to Geneva (Switzerland) as a representative of the Russian Orthodox Church to the World Council of Churches (WCC), the largest international ecumenical organization after the Vatican, representing some 550 million Christians of various denominations throughout 120 countries. His task was to use his position in the WCC to spread the doctrine of Liberation Theology—a Marxist religious movement born in the KGB—throughout Latin America. In 1975, the KGB had infiltrated “MIKHAYLOV” into the WCC’s central committee, and in 1989 the KGB had appointed him chairman of the Russian patriarchate’s foreign relations as well—positions he still held when he was “elected” patriarch. Indeed, in his acceptance speech “MIKHAYLOV” announced that he would establish religious television channels in Russia that would broadcast abroad.
Read the rest of this entry »

Source: Guba, via David Lester

Nicio altă dictatură nu este asociată mai mult cu teroarea, paranoia şi supravegherea maselor din romanul 1984 al lui George Orwell, ca România lui Ceauşescu. Oare este posibil ca moştenitorii acestei tiranii şi aliaţii pe care i-au câştigat pe drumul lor către putere, în special în zona afacerilor şi în mass-media, să fie pe punctul de a dezvolta o formă mai rafinată, dar la fel de sufocantă de control înregimentat, care îi va asigura României un loc important în manualele de ştiinţă politică ale secolului XXI?
Unul dintre secretele succesului lor a constat în abilitatea de a exploata vulnerabilităţile colective ale poporului român. O populaţie care, în urmă cu 60 de ani, era alcătuită într-un procent covârşitor din ţărani poate fi uşor exploatată de demagogi, în special pe fondul unor schimbări sociale rapide, precum o urbanizare lipsită de suportul unor instituţii capabile să modereze efectele dezordinii. Argentina a fost martora lansării mişcării peroniste în aceleaşi condiţii.

Dar, în România, îndepărtarea de pământ a fost însoţită de impunerea unei dictaturi necruţătoare, hotărâtă să dezrădăcineze acele valori care împiedicau statul totalitar să ia în stăpânire minţile oamenilor. Luate împreună, acestea au constituit o dublă lovitură pentru România, din care îşi va reveni după multe generaţii sau poate niciodată. Populaţia de astăzi este într-o stare psihologică precară, fragmentată şi incapabilă să articuleze sau să se pună de acord asupra unui set de valori publice care să-i permită să modeleze măcar o mică parte din destinul său naţional. Într-o ţară în care psihologii şi sociologii au fost, practic, interzişi în anii ’70, astăzi guvernanţii fac uz de o armată de angajaţi din aceste ramuri ale ştiinţelor sociale, dar şi din media sau din zona de management, pentru a dezvolta mijloace şi mai eficiente de a-i ţine pe români sedaţi şi, prin urmare, incapabili să-şi îmbunătăţească situaţia socială.

Experienţa comunistă oferă, în mod evident, un sprijin extrem de valoros pentru aceşti tehnocraţi ai puterii. Distrugerea instituţiilor şi a elitelor care au susţinut cu maxim devotament o moralitate colectivă a fost o pierdere devastatoare. Sistemul de valori al naţiunii a fost pervertit. S-au lansat atacuri împotriva familiei, a religiei şi asupra oricărei alte forme de ataşament pe care statul nu o putea manipula.

Restul articolului in Revista 22

Un articol scris de Bogdan Pacurar in ziarul Financiarul (22 iunie, calendarul civil) preia citeva observatii si note din articolul* din Crucea despre camata, dobanda si banci comerciale, publicat deunazi aici.

Trebuie sa nuantam aici afirmatia din Financiarul: Calugarii de la Muntele Athos investesc in actiuni. Chiar daca minastirea Vatopedu, care traverseaza de un an un scandal financiar de proportii uriase in Grecia, ar putea oferi un oarecare temei pentru o asemenea “dramatizare” a situatiei athonite, nu putem spune, fireste, ca e vorba de toti calugarii de acolo. Calugarul (athonit) obisnuit nu are avere si evident, nu investeste in actiuni. E uimitor insa, cu siguranta, ca o minastire a facut-o.

*Articolul din Crucea e constituit din raspunsuri pe care le-am oferit d-lui Bogdan Pacurar la intrebarile sale. Ii multumesc pentru prilejul de a enunta o perspectiva ortodoxa.

Un gazetar mi-a cerut recent sa raspund la citeva intrebari legate de camata, dobanda, banci comerciale. Iata versiunea finala a raspunsurilor mele (o versiune mai veche aici):

1. Religia crestina, catolica sau ortodoxa, interzice/condamna dobinda? Sau camata?

Dobinda si camata sint acelasi lucru. Crestinismul pune obtinerea acestui fel de venit in rindul pacatelor. Pentru nuantarea acestui adevar care pare abrupt, e folositor sa ne gindim cine spune acest lucru, cum si mai ales cui. Mai intii, ceea ce lumea numeste azi crestinism e mai degraba un conglomerat de structuri ecleziastice eterodoxe sau modernist-renovationiste, in vreme ce Ortodoxia traditionalista e doar o fractiune marginala din punct de vedere social. Daca privim crestinismul ca un fel de identificator social, observam lesne ca atit clerul cit si mirenii din bisericile de tip crestin au acceptat in diferite masuri practica luarii de dobanzi. Exista curente de opinie care sustin ca dobinda e acceptabila, in vreme ce camata nu, fiindca este un fel de exploatare fara scrupule a dobinzii. Sfinta Traditie nu primeste aceste neadevaruri. Fixata si obtinuta cu moderatie si blindete, sau marita discretionar si smulsa cu salbaticie, dobinda are aceeasi obirsie cu iubirea de arginti si poate duce la moartea duhovniceasca. Dar modul in care acest precept este astazi transmis este in cel mai bun caz estompat, iar alteori complet rasturnat. Tot asa cum oameni cu alte indeletniciri socotite daunatoare din perspectiva duhovniceasca, de pilda actoria (practicata de mimi) sau sportul, furnizeaza constant “credibilitatate” si “relevanta” crestinismului modernizat, si bancherul, de pilda, a devenit o prezenta acceptata si chiar cultivata in acest mediu.
Asadar, cui i se mai adreseaza azi invatatura ca luarea de camata e un pacat? Greu de spus, mai cu seama intr-un mediu in care cuvintul pacat a devenit un fel de metafora a carei prezenta in discursul media e fie ridiculizata fie extirpata: asistam la o asmutire perpetua a simturilor oamenilor, invitati sa isi dea friu liber “pasiunilor” si patimilor. “Crestinul” de azi crede ca multe din faptele socotite pacate de inaintemergatorii nostri sint aproape firesti in zilele noastre.
Dar invatatura, fireste, nu si-a pierdut relevanta, ci audienta. Evident, Sfanta Traditie nu trebuie sa faca rating ca sa isi justifice valoarea soteriologica. In sens mistic, asadar, pacatul camatariei poate duce, daca nu este indreptat, la moarte duhovniceasca pe cei care isi cauta mintuirea.
E foarte important sa stim fara nici un fel de ocolis sau echivoc de unde se trage acest pacat: de la vrajmasul omului, cel Necurat. In acest punct ne intilnim cu un alt concept “igienizat” sau ignorat sau considerat in cel mai bun caz metaforic de o buna parte din societatea “crestina”: Satana. Iubirea de arginti este atit de straina naturii omului, asa cum a fost el creat de Dumnezeu, incit este vadita obarsia sa diavoleasca. Primirea ei in viata noastra e un pericol de moarte spirituala.
Pe aceasta temelie se ridica puterea lumeasca a camatarilor de astazi.
Read the rest of this entry »

„Jurnaliştii pot fi manipulaţi uşor prin surse sau informaţie. Dincolo de toate suspiciunile de corupţie, înregimentare şi aşa mai departe, cea mai simplă cale de a subjuga un jurnalist este să-i oferi un “pont” convenabil, conform cu opţiunile lui ideologice. Oricât va încerca jurnalistul să le filtreze, aceste opţiuni există.

La limită, orice informaţie apărută în presă serveşte intereselor cuiva, iar presa nu poate opri tot ceea ce se scurge către redacţie, pur şi simplu pentru că astfel de lucruri convin sau nu unui anume actor politic sau fiindcă redacţia nu a avut timpul ori capacitatea de a stabili faptele la modul etern şi imuabil. Adevărul jurnalistic este parţial, imanent şi, oricâte procese ar pune presa în scenă, verdictele lor sunt de altă substanţă decât cele ale justiţiei. Însă, de la un punct încolo, începe manipularea. (…)”

E un fragment din cartea lui Iulian Comanescu “Cum să devii un Nimeni. Mecanismele notorietăţii, branduri personale şi piaţa media din România”, semnalata de Mihnea Maruta si lansata la Bookfest 2009.

O stire din presa Patriarhiei BOR, preluata si de Razboi intru Cuvant:

Fundaţia „Pro Oriente“ a organizat la Viena un moment festiv în onoarea Bisericii Ortodoxe Române şi a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, căruia i s-a conferit Diploma de Protector al Fundaţiei „Pro Oriente“. Această Fundaţie a fost înfiinţată în anul 1964 de cardinalul Vienei, Franz König, cu scopul dezvoltării relaţiilor dintre Biserica Romano-Catolică şi Bisericile Ortodoxe.

Un prieten mi-a transmis ca in urma cu citeva ore legea pasapoartelor biometrice a “trecut” fara amendamente de ultima votare.

Lansat acum citeva ore, portalul eRomania contine o mentiune despre BOSVR:

Biserica Ortodoxă de Stil Vechi din România a luat fiinţă în anul 1924, când Biserica Ortodoxă Română a introdus calendarul gregorian (iulian îndreptat), fapt care a determinat un grup de preoţi şi credincioşi să serbeze în continuare sărbătorile după vechiul calendar (iulian), astfel luând naştere mişcarea stilistă în rândul românilor.
Cel mai cunoscut oponent al introducerii noului calendar era ieromonahul Glicherie Tănase. Acesta a fost nevoit să părasească Mănăstirea Neamţ – Schitul Pocrov şi să construiască alte lăcaşe de cult pentru a putea sluji după calendarul vechi. Ulterior el va deveni primul mitropolit al Bisericii Ortodoxe Române de stil vechi şi o nouă ierarhie va fi creată.
Biserica Ortodoxă de Stil Vechi din România are o mitropolie autonomă cu sediul la Slătioara în comuna Râşca, judeţul Suceava.
Această biserică este considerată necanonică şi schismatică de către celelalte Biserici Ortodoxe Autocefale, validitatea acesteia (a clericilor şi mirenilor, deopotrivă) nefiind recunoscută nici de Bisericile Ortodoxe Autocefale ce folosesc calendarul iulian.

Sfantul Glicherie nu a fost primul mitropolit al BOSVR, ci IPS Galaction Cordun.

Trebuie sa remarc observatia autorilor, potrivit carora BOSVR “este considerata necanonica si schismatica de celelalte Biserici Ortodoxe Autocefale”. Portalul gazduieste de asemenea articole despre romano-catolici, reformati, uniati si luterani, despre care insa nu mai avem sa aflam ca sint socotiti de Ortodoxie eretici, necanonici, schismatici si despre a caror “validitate” (”a clericilor si mirenilor deopotriva”) nu ni se spune o iota. Dimpotrivă. Daca autorul articolului e un BOR-ist, macar asta ar trebui sa-l puna pe ginduri. In plus, ce cauta o astfel de manipulare, din categoria “pentru unii muma, pentru altii ciuma”, pe un site guvernamental?

June 13, 2009, New York Times: The Saturday Profile

In Finland, a Man of Politics, Without His Cloth

By JOHN TAGLIABUE
HELSINKI, Finland

By conventional lights, the Rev. Mitro Repo’s candidacy for the European
Parliament never should have succeeded. As a Finnish Orthodox priest, he was
bucking his superiors, who have strict rules about the mixing of politics and
piety. As a Social Democrat, he was bucking the political tides sweeping Europe
after the financial crisis.

But last Sunday Father Repo, 50, the son and grandson of priests, was elected as
an independent candidate on the Social Democratic ticket as one of Finland’s 13
deputies in the 376-seat Parliament. It was a bittersweet victory in one
respect: along the way, the bishops of the church forbade him to conduct
religious services or wear the robe or pectoral cross or any other symbols of
his priesthood. “They are accusing me of a crime,” he said of the church
officials during the campaign. “I think it is an honor to do what I do.”
Read the rest of this entry »