Crucea.ro

Şi Mitropolitul, ne având ce să facă: s-au îngrozit, văzind pre aceste grozevii, pornite de cătră însuşi domnitoriul: şi îndată, i-au rânduit, pre un arhimandrit anume Antonie Dumbravă, carele era igumen monastirii Bogdana: spre ai îndeplini dorinţa. Pre carele, domnitoriul, l-au şi însercinat, cu domneştile sale despoziţii: ca să le pue în lucrare. Însă, mâine să pornească acel arhimandrit: domnitoriul, nu s-au putut răbda: ci, uneltind, tot feliul de sfaturi vicleane, împreună cu Dimitrie Ralet, ministrul bisericesc: şi cu Laschirache Catargiu şi cu Constantin Negrea, şi cu alţi ajutători ai cugetului său: au trimis, mai întâiu, pre nişte oameni batjocoritori, în sfânta monastire Neamţul, spre a-şi face râs de Dumnezeescul lăcaşu. Carii ajungând în monastire, în săptămâna cea întâiu a sfântului şi marelui post, la zile ale lunii lui februarie, marţi seara, în vremea poveceriei ceii mari: pe când, noi, tot soborul, eram în soborniceasca bisearică, intru un cuget lăudând pre Dumnezeu: şi rugându-ne pentru mântuirea sufletelor noastre şi pentru pacea a toată lumea dupre cum avem predanie: cântându-să atuncea canonul cel mare: cum că au intrat nişte boiari în monastire şi pecetluiesc uşile, la chiliile părinţilor celor mai însemnaţi carii era prin slujbele monastirii. Cuvintele acestea, auzindu-le noi: şi foarte înspăimântându-ne cu toţii nu ne dumeream ce este pricina ; că aşa fără de viaste, întru aşa sfinte şi mari zile, care sunt pentru curăţirea sufletului: să face acest feliu de lucrare, când în ţara Moldaviei este domn patriot, creştin: şi nu să află nici o năvălire, de oareşi carii barbari: pre cum au fost mai înainte: turci, tătari, nemţi, unguri, leşi, şi alţii. Dar, după ce am eşit din biserică: am văzut că aşa este cu adevărat. Căci, umblau ca nişte lei turbaţi de mânie, prin farmacliancurile monastirii, acei boiari: Lascarache Catargiu, Dimitrie Ralet şi privighitoriul din Târgul Neamţului Niculae Parvu, şi poliţmaister Ioan Grigoriu: carii arăta uşile, pre care să le pecetluiască: şi alţii în încungiurând chiliile părinţilor, cu ostaşi întrarmaţi, şi pecetluindu-le uşile, pre cum am zis, aşijderea, şi la cămara monastirii: şi la canţalerie: şi la arhivă, şi la bibliotică: şi încă şi la preacuviosul părintele nostru stareţul Natanail: zicând în gura mare : cum că stareţul ţine în monastire, spigoni ruseşti.

Între acestea, încă ş-au mai arătat, şi întru altele, ne omenia: căci, că au adunat pre vreo câţiva părinţi cinstiţi, şi i-au închis întru o chilie la un loc, puindu-le strajă soldaţi, şi păzindu-i poliţmaister Ioann Grigoriu: ca nu cumva să fugă. Apoi, după ce i-au ţinut douăzeci şi patru de ceasuri acolo închişi, la arhondaric jos: şi i-au mai necăjit, le-au dat drumul la unii, iară pre patru părinţi cinstiţi după ce au despecetluit uşile, pre care le pecetluisă de preste tot locul: văzând, cum că nu au găsit nici un semn de pricină, din cele ce căuta: ca să se încăere de soboru cu mare batjocoră, şi silnicie i-au pregătit să-i ducă la Iaşi: ne lăsindu-i, măcar, nici să se închine la Sfânta Icoană cea Făcătoare de Minuni a Prea Curatei Maicii lui Dumnezeu. Căci, că un monah anume Ionatan, alergasă cu fuga în soborniceasca biserică, ca să se închine: dar chiar când au ajuns înaintea Icoanei Prea Curatei Maicii lui Dumnezeu, au alergat un radavoiu cu şapca în cap, în biserică, şi cu sabia la dânsul: şi l-au răpit cu cumpliţie de acolo: suduindu-l. Asemenea, şi monahul Efrem, dichiul moşiei Timişeştii, să ruga să-l lese, ca să se împărtăşască cu Prea Sfintele şi de viaţă făcătoarele ale lui Hristos Taine: însă nu au fost învoit. Ci pre toţi îngrab, i-au pus întu o haraba. Împreună şi pre două femei, ce păzea săptămâna la monastire, ca să se împărtăşască cu Dumnezeeştile Taine: voind ei, ca cu aceasta, de săvârşit să-şi facă râs de călugări, şi de monastire, şi aşa i-au dus la Iaşi. Deci, cine poate să povestească, batjocorile, şi necazurile, ce au pătimit acei părinţi pre drum; mai ales, şi vreame de iarnă fiind; asemenea, şi frica noastră! Şi îngrozirea a tot soborului fraţilor în monastire! Căci că să vedea o pornire, cu ne milostivire, nu de la păgâni: nu de la eretici: ci chiar de la creştini patrioţi. Şi mai ales de la însuşi domnitoriul pământului Moldaviei: şi de la ministrul bisericesc. Pentru care, nu aveam cui să ne jelim: la cine să alergăm, şi pre cine să punem mijlocitori spre îmblânzire. Ba, încă, şi aceasta, era mai ne domerită groază. Căci, că nici ne întreba de ceva, cum să cade: şi nici ne spunea pentru ce închid pre părinţi: sau ce caută de pecetluesc uşile; ci cum venea părintele cel cu chilia, îndată îi despecetluia usa: şi apoi, nu-l lăsa să între mai înlăuntru, din uşă: ci, să ducea ministrul şi cu ceialalţi, şi cotrobăia prin dulapuri, prin seltarele mesei, pre supt aşternuturi, şi pre supt pat: şi tot suduia de cruci, şi răscruci călugăreşti: că nu afla nimic, din cele ce cerca ei. Şi aşa, ieşea din chilie, fără să-i mai zică ceva, călugărului celui cu chilia: şi îşi lua şi radavoiu ce păzia la uşă, întrarmat. Deci, văzându-ne noi, întru o aşa ne aşteptată grozevie, îndată dupre cum şi întru altele primejdii, este obiceiul acestui sobor: am alergat, cu rugăciuni, la ajutoriul Prea Sfintei Stăpânei noastre Născătoarei de Dumnezeu: rugându-ne Ei, ca să fim scutiţi de acea ispită ne gândită, şi ne aşteptată. Căci, de ar fi fost alţii streini: apoi, puteam a ne jelui domnitoriului. Iară aşa, acestora, acum, să potrivea a li să grăi: adecă, „că de m-ar fi ocărât vrăjmaşul, aş fi răbdat: şi cel ce mă urăşte, de ar fi grăit mari asupra mea, m-aş fi ascuns de dânsul. Iară tu, omule, cel întocma la suflet, dregătoriul meu: carele împreună cu mine te-ai îndulcit în mâncări: în casa lui Dumnezeu am umblat cu un gând”, şi iarăşi rugăciunea lui cătru Dumnezeu: şi hotărârea: adecă, „ să vie dar, moartea preste ei: şi să se pogoare la iad de vii: că vicleşug este în lăcaşurile lor, în mijlocul lor” căci că şi însuşi domnioriul Grigorie Ghica: şi aceşti boieri: pre de o parte cerea ca să se facă rugăciuni cătră Dumnezeu, de cătră prea cuviosul stareţ, şi de cătră ceialalţi părinţi ai soborului: întru nevoile, şi primejdiile lor: şi a toată ţara Moldaviei: pre cum, în vreame de holeră , şi de năvălirea lăcustelor, şi a altor bătăi, slobozite de la Dumnezeu: pentru păcate: iară pre de alta, cu vicleşug, căuta tot fieliul de meşteşugite pricinuiri, spre a răsipi pre această sfântă adunare de sobor monahicesc. Aprinzindu-si ei însuşi, mânia lui Dumnezeu, pre capul lor: şi asupra a toată ţara Moldaviei. Să înţelege: cum că nu credea, cuvântul cel ce este scris: “că, pre cel ce va strica casa lui Dumnezeu, strica-l-va pre acela Dumnezeu”.
Ispravindu-se acestea, aşa, de cătră acei nelegiuiţi, zişi mai sus: apoi, la 23 de zile ale lunii lui februarie, miercuri a treia săptămână a sfântului şi marelui post: au sosit la monastire, şi acel arhimandrit Antonie, ţitat mai sus. Şi îndată au poruncit de s-au adunat toţi părinţii soborului, de pre la monastirea Secului, şi de pre la schiturile de prin prejur. Şi joi , la 24 de zile ale lunii lui februarie, trăgându-să clopotul cel mare, s-au adunat tot soborul fraţilor, în casa trapezii cea mare. Şi suindu-să numitul arhimnadrit în amvonul trapezii, au făcut cunoscut, mai întâiu soborului, cum că, după despoziţiile luate de guvern, părintele arhimnadritul Natanail este desfiinţat din stăreţie: şi din toată ocârmuirea monastirii. Şi apoi, au început a ceti în fiinţa a tot soborului, nişte ocări şi îngroziri foarte aspre, asupra soborului acestuia, slobozite de cătră domnitoriul. Asemenea ş-au arătat, încă şi împuternicirile ce le avea el spre a fi însuşi ocârmuitoriu monastirii: dupre cum va găsi de cuviinţă. Şi noi, rămâind cu toţii, foarte încutremuraţi. El, eşind din trapeză, s-au aşezat în chiliile stăreţiei ce să numea noauă: alegându-şi singur, vro şase feţe, cu nume din sobor: anume duhovnicii Dimitrie, Augustin Bragă, şi alţii: carii ştiia numai a să iscăli, cea ce va zice el: şi să se numească sfat al soborului, pentru ochii oamenilor: ca să poată aduce întru îndeplinire, pre tot planul domnitoriului Grigorie Ghica: cu carele tainic, îl însercinasă. Pre cum, îi şi zice, în ofisul ce i l-au dat mai pre urmă (a), cum că toate chipurile să facă, spre a adduce întru îndeplinire, deosebitele despoziţii, cu care l-au însercinat.
Eu, despre cele ce s-au lucrat, în vremea a acestui sfat: prin vicleşug adunat: nimic, vrednic de însemnat, nu pot a scrie lămurit, cum că s-ar fi lucrat, în folosul monastirii: de cât numai aceasta: că după ce au văzut pre părintele arhimnadritul şi stareţul Natanail, despărţit din ocârmuirea monastirii: apoi îndată, tot în sfântul şi marele post, schimbând şi pre părintele duhovnicul Ioasaf, igumenul monastirii Secului: au pus în locul lui, pre părintele duhovnicul Augustin Bragă, ce era împreună lucrătoriu în sfat. Şi după aceasta, spre cea de istov* desfiinţare a vieţii de obşte călugăreşti: aceasta, cu multă sufletească părere de rău, vi-o înfăţişezu: că îndată, au sosit de la Iaşi la monastire, un boieriu, anume Anastasie Panu: aducând şi nişte programe foarte întinse, alcătuite gata, pentru înfiinţarea unei seminarii, înlăuntrul monastirii. Şi aducând pre acest sfat, în chiliile stăreţiei vechi, după ce au încuiat uşile: apoi le-au arătat porunca tainică, a domnului Grigorie Ghica, cea dată lui numai prin cuvânt: ca numai decât, să silească pre sobor, a iscăli pre acele programe: şi a trimite rugăminte, ca despre faţa a tot soborului în scris, cătră ocârmuire: cu zicere, cum că inseşi dorinţa soborului este ca să se aşeze în această monastire, o asemenea seminarie, şi aşa după această propunere: iscălindu-le mai întâiu, acel arhimandrit Antonie: ca unul ce ţinea loc de stareţ şi ca unul ce nimic îi păsa pentru stricarea orânduelei călugăreşti: fiindcă nici el să ţinea de dânsa: apoi au iscălit şi ieromonahii Dimitrie, Ghenadie şi Teodosie: şi monahii Ieremia şi Timoteiu: şi au silit la urmă şi pre monahul Gherasim, logofătul cel mare al monastirii, ca să le iscălească. Dar acela, aflându-să cu duh de adevărat fiiu al casei, şi cunoscând cum că nu este dupre voia lui Dumnezeu, o asemenea lucrare: nici spre folosul monastirii, s-au împrotivit, nevrând să iscălească. Iară boieriul Panu, au rădicat scaunul strigând că îi dă în cap, şi hotărându-i să iscălească. Şi el, văzându-i aceasta, i-au zis: ia seama domnule: că dacă este treaba de a da cu scaunul: apoi, mai sunt scaune, şi altele aicea in casă. Şi aşa, rămâind neiscălite de dânsul: au mers, cu o aşa feliu de ispravă, acel boieriu, la Iaşi.
Răutatea, însă, tot să întindă şi mai departe, pentru că după acestea, netrecând multă vreme, au venit la monastirea Neamţului ministru bisericesc, împreună cu alţi boieri. Şi din porunca lor, trăgându-să clopotul cel mare, spre a să aduna tot soborul fraţilor în soboniceasca biserică: şi aducându-să au intrat şi ministrul acolo, îmbrăcat întru toată uniforma sa. Şi puindu-să lângă strana arhierească, au început a ceti pre acele programe, ţitate mai sus. Dar, bătut fiind nevăzut de Preacurata Maica lui Dumnezeu au început îndată şi a tremura cu tot trupul, foarte cumplit! Şi aşa de tare, întrucât nu au putut ceti, nici măcar patru rânduiri, din acele programe, în fiinţa a tot soborului, şi fiindcă să afla întru mare primejdie! Pentru aceea, i-au luat altul programele din mâaini: însă nu le-au mai cetit nimenea. Dar fiindcă să şi îneca de tot, din un sughiţ strein, ce îl apucasă: de aceea i-au adus degrab, Isaiia arhondariul cel mare al monastirii, un păhar cu apă rece, de l-au băut acolo în biserică: în fiinţa a atot soborului, spre aşi mai veni ceva în fire. Şi aşa, au eşit din biserică, cu acel feliu de ispravă: şi s-au dus la Iaşi.
Osebit, de toate acestea, apoi în grab au mai trimis domnul Grigorie Ghica, încă şi o altă poruncă: ca adecă numai decât să facă monastirea, cu a sa chieltuială, în Târgul Neamţului, sinagoga evreiască. Şi neînvoindu-să soborul, ai îndeplini pre această nelegiuită poruncă, el îndată au trimis pre un boieriu, Miloş, eczecuţ în monastire: ca să silnicească prin tot chipul pre sobor, spre ai îndeplini, ţitata poruncă. Cărui boieriu, îi plătea monastirea, pe fiecare zi, câte doi galbeni austrieci: şi la doi soldaţi ce erau cu el, un galben pe fiecare zi:osebit de mâncare şi băutură, pentru dânşii: şi pentru cai fân şi grăunţe, vreme de trei luni de zile. Până ce, văzându-să soborul monastirii, întru o aşa primejdie, au făcut, măcar şi nevrând, cu a sa chieltuială, şi material, sinagoga evreiasca: în ce chip o au cerut evreii, de la domnul Grigorie Ghica: şi de la boierii săi.
Socotiam, eu şi voiam: ca pre acestea, şi pre altele asemenea: ce s-au lucrat, împotriva dreptăţilor soborului a acestor sfinte monastiri, întru aceste vremi: să le trec cu tăcerea. Nu pentru altă ceva, ci numai pentru cinstea treptelor ce purta făptuitorii. Dar, mi-am luat de seamă: cum că mai bine este a şti şi urmaşii noştri: pre cum pre făcătorii de bine, ai acestor sfinte monastiri: despre carii am istorisit mai înainte: aşa şi pre cei ce s-au făcut pricinuitori a prădării, şi a pustiirii lor, atât de averi, precum şi de numerul cel mult al monahilor: aşijderea şi acelor cu minciună fraţi ai noştri, vieţuitori în mijlocul nostru şi îmbrăcaţi ca şi noi; iară în faptă streini cu totul, nu numai de vieţuirea monahicească, ci şi de a mirenilor celor cinstiţi. Prin ale cărora rătăcite căi, din drumul pustniciei, ce ne-am legat fiecarii monahi, cu făgăduinţele la îmbrăcarea în acest mare chip îngeresc: au venit întru aceste sfinte monastiri, şi mâncarea cărnii (a), şi focul iadului, tartariceasca putoare a buruenii ce să numeşte tiutiun (b). Pricinuitoarele de batjocoră , şi de defăimare, tagmei călugăreşti: şi împrotivitoarele la arătare, a atoată buna cuviinţă, potrivită nouă monahilor. Care proaste şi mojiceşti întrebuinţeri, şi de necinste tagmei călugăreşti, precum am zis: s-au încuibat aicea în timpul ocârmuirii arhimandritului Antonie, cu desăvârşire! Că te înăduşa fumul tiutiunului, când intrai în chiliile stăriţeşti. Asemenea, şi mâncarea de carne: dacă mânca el , ca povăţuitoriu, apoi este cunoscut, cum că şi cei de pe lângă el: şi alţii de pe lângă aceia, aceeaşi făcea. Acestă înţelepciune şi luminare a minţii, în loc de a Preasfântului Duh, au intrat în soborul fraţilor acestor sfinte monastiri Neamţul şi Secul: îndată cum au povăţuitorii duhovniceşti, cei adevăraţi.
Hotărârile domnului Grigorie Ghica, pentru că biruia întru acest chip, s-au inceput a să pune în lucrare, precum am zis. Iară prea cuviosul părintele nostru arhimandritul şi stareţul Natanail, după scoaterea sa din ocârmuirea monastirii, au rămas liniştindu-să la chilie. Şi aşa, în vremea ocârmuirei arhimandritului Antonie, au mai avut încă puţină pace. Dar nu mult s-au îndulcit, de aceasta. Pentru că domnul Grigorie Ghica, nu s-au mulţămit numai cu atâta. Ci şi după acesta, puind pricină mincinoasele alcătuiri despre cererea soborului, ca să fie seminariu în monastire: pentru ca să se aducă acela întru fiinţă: înlăturând şi pre arhimandritul Antonie din ocărmuirea a acestor sfinte monastiri, au trimis pre Arhimandritul Dionisie Romanul, locotenent de stareţ, la 1-u zile ale lunii lui maiu. Dar el, întru o socotinţă fiind cu domnitoriul, au stătut în Târgul Neamţului la gospitalul monastirii, până ce marele logofăt Gheorghie Sturza şi cu biezedea Iancu Ghica, fiiul domnitoriului şi Grigorie Cozadin, cei ce erau rânduiţi spre această lucrare, au silnicit pre fraţii soborului lavrei, cu multe feliuri de îngroziri, ca să dea în scris, cum că îl cere, încă şi stareţ desăvârşit, pre acesta şi Arhimandrit Dionisie cu mari rugăminţi pentru că aceşti boieri, zişi mai sus, viind în monastire şi adunându-ne pre toţi părinţii duhovnici în chiliile stăreţiei ceii nouă, şi propuindu-ne pre aceste socotinţi, şi îndemnându-ne ca să ne împreună glăsuim, după ce au văzut, cum că nici întru un chip nu s-au învoit nici unul din bună voe ca să priimească asuprăşi, pre un asemenea arhimandrit.