Crucea.ro

“Din pricina schimbării calendarului, în anul 1926, părintele Glicherie Tănase va pleca din schitul Pocrov al Mănăstirii Neamţ, unde avusese funcţia de egumen, întărind relaţii de colaborare cu zeloţii din Sfântul Munte, grupați în Liga Zeloţilor (n.red: zelot: râvnitor al dreptei credinţe), aflați sub conducerea părintelui Arsenie Cotea. Liga Zeloţilor era formată dintr-un număr de 450 de monahi athoniţi, gata pentru apărarea Ortodoxiei împotriva inovaţiei calendariste, văzută ca un început al punerii în practică a ereziei ecumenismului.
Colaborarea părintelui Glicherie cu această organizare ortodoxă athonită s-a realizat prin mijlocirea ieroschimonahilor Varuh și Zosima, plecați în Sfântul Munte datorită acţiunilor violente îndreptate la adresa călugărilor ce protestau împotriva introducerii noului calendar greogorian în BOR. În primăvara anului 1927, cei doi pustnici vor trimite, prin intermediul unor creştini apropiaţi ai părinților Glicherie și David (ce se aflau adăpostiți în pustia de la Râpa lui Coroi) o epistolă, prin care erau chemaţi să li se alăture în mica lor sihăstrie din Grădina Maicii Domnului.
În toamna anului 1927, cuvioşii părinți Glicherie și David pornesc spre Sfântul Munte, stabilindu-se, alături de cei doi fraţi întru Hristos Varuh şi Zosima, la schitul Bunavestire, ce aparţinea de marea mănăstire grecească Pantocrator. La scurtă vreme, s-a aflat şi la mănăstirea Prodromu că printre călugării români ce lucrează moşiile mănăstirii Pantocrator se află şi cuviosul Glicherie din România. În această vreme, la schitul Prodromu se afla monahul român Arsenie Cotea, care îl cunoştea pe părintele Glicherie din vremea stăreţiei acestuia la schitul Pocrov. Vrând să-i întoarcă dragostea și ospitalitatea cu care părintele Glicherie l-a primit pe acesta în 1925 la schitul nemţean, părintele Arsenie a cerut binecuvântare de la starețul schitului, arhimandritul Ioasaf, să îl primească în mănăstirea românească pe părintele Glicherie. El va rămâne aici mai multă vreme, primind şi tunderea în schima mare, alături de părintele David, cu binecuvântarea Chinotitei Sfântului Munte, chiar din mâinile părintelui Ioasaf.
Aflaţi în Sfântul Munte de aproape un an, părinţii români Glicherie şi David au înaintat mai multe cereri la Chinotita Athonită (conducerea autonomă a Sfântului Munte), prin care au prezentat situaţia necanonică în care intrase Biserica de stil nou din România după anul 1924, relatând totodată şi soarta precară a multor călugări şi creștini dreptslăvitori care, din motivul schimbării calendarului, s-au îngrădit de Biserica schismatică din România. În acelaşi context, părinţii români făceau apel către Chinotită, ca ori să li se acorde binecuvântare pentru a se stabili definitiv în Sfântul Munte, ori să li se acorde ajutor pentru a institui în România o Biserică Ortodoxă după vechiul calendar iulian. Mai concludent, pentru instituirea acestei Biserici era nevoie de un arhiereu care să accepte să vină în România în acest sens.
Decizia Chinotitei Sfântului Munte din anul 1928 a fost fără echivoc: hirotonia vreunui arhiereu athonit pentru Biserica noastră nu era cu putinţă, întrucât canoanele Bisericii Ortodoxe nu permit amestecul unei episcopii străine pe teritoriul canonic şi administrativ al altei jurisdicţii. În schimb, Chinotita Sfântului Munte a sfătuit pe părinții Glicherie și David astfel: „Mergeți în România și țineți aprinsă făclia dreptei credințe a Sfinților Părinți, așa cum ați văzut că se păstrează la noi. Să faceți multă rugăciune la Maica Domnului și ea va rândui pentru Biserica voastră și creștini buni și conducători (ierarhi, n.ed.) pentru aceasta. Întoarceți-vă în România și căutați sprijinul vreunui episcop din Biserica de stil nou. Și, dacă veți găsi unul ca acesta, să nu-l primiți mai înainte de a-l cerceta după mărturisirea de credință (să fie dreaptă și în conglăsuire cu cea a Sfinților Părinți); după hirotonie (să aibă hirotonia de la Sfinții Părinți) și după canoane (situația de reprimire să se încadreze în canoanele apostolice)”.
Cu această binecuvântare şi cu dorinţa de a fi alături de mult-pătimitorii păstrători ai vechiului calendar (monahi şi mireni) din România, Sfântul Glicherie și cuviosul David s-au întors din Sfântul Munte. Ca o dovadă a faptului că sfatul primit din partea athoniţilor a fost de la Dumnezeu, Sfântul Glicherie va obţine aceeaşi binecuvântare şi din partea patriarhului Damianos al Ierusalimului, care va întări cele spuse mai sus, în anul 1930, cu prilejul unui pelerinaj al Cuviosului la Sfintele Locuri.”

Fragment dintr-un articol aparut pe site-ul Mitropoliei Slatioara