Crucea.ro

 

Cuvânt înainte

Ediția de față urmărește textul manuscrisului românesc “În care se cuprind: Minunile, vedeniile şi cuvintele Preacuviosului părintelui nostru Nil Izvorâtorul de Mir Cavsocalivitul Din Sfântul Munte Athos, Prescrisă la anul 1916, în Colciu, Chilia Sfântului Gheorghe”. Manuscrisul este, la rândul său, o transliterare a unei versiuni mai vechi, în alfabet chirilic, din a doua jumatate a secolului XIX, aflată odinioară în biblioteca Schitului Românesc Prodromu, pe care am avut ocazia să o consultăm la Colciu.

Puteți așadar nota că originalele textelor de referință și-au schimbat sălașul între ele: manuscrisul aflat astăzi la Prodromu este cel originar din Colciu, în vreme ce versiunea prodromită se află în biblioteca Chiliei Sf. Gheorghe.

O verificare suplimentară a acestor traduceri românești este și dactilograma din “Anul Mântuirei 1935, Martie în 29 de zile, Orthodoxul Calendar”, “care s-au prescris în Sf. Skit Pustnicesc al Sfăntului Marelui Vasilie, din acest Sf. Munte al Athonului”, de către monahul Arsenie Cottea.

Despre viața Sfântului Nil Athonitul, Izvorâtorul de mir, prăznuit de Ortodoxie la 12 noiembrie, aflăm puține lucruri din sinaxar. Dacă manuscrisele aghiorite ale Profețiilor spun că sfântul a trăit între anii 1612 și 1692, mineele de astăzi arată că el s-a săvârşit către Domnul în anul 1651.

 

Acest Sfânt Nil s-a născut în Grecia, într-un sat numit dupa Sfântul Petru, din dioceza Zakoneia. A fost crescut de unchiul său, ieromonahul Macarie. La vârsta bărbăției, a fost tuns în monahism și apoi a ajuns, la rândul său, preot.

Căutând lupta cea bună, cei doi au mers la Sfântul Munte Athos, şi acolo s-au așezat pustnicește la un loc ce se numea „Pietrele Sfinte”. După plecarea la Domnul a unchiului sau, Sfântul Nil s-a nevoit până la capătul zilelor lui într-o peșteră a muntelui. Din sfintele lui moaşte a izvorât şuvoi de mir, care curgea din vârful acelui munte şi se vărsa în mare. Această minune nemaivăzută a adus la acel loc oameni greu bolnavi de pretutindeni. Mulţimea lor a tulburat liniştea unuia dintre ucenicii Sfântului Nil, iar rugându-se acesta Sfântului, mirul a încetat pe dată să mai curgă.

 

Dezvăluirile făcute de Sfântul Nil monahului aghiorit Teofan au însoțit vremea descoperirii sfintelor sale moaște din anul 1815, prăznuită la 7 mai. Pentru câțiva ani înainte și după această întâmplare minunată, monahii athoniți au avut parte de o părtășie extraordinară cu Sfântul Nil, ca de o călăuză duhovnicească între veacurile marilor căderi și încercări din Sfântul Munte Athos.

Există un rost lămurit al acestor arătări a Sfântului Nil, care încerca astfel să întărească pe “cel ce înțelege” pentru urgiile care urmau să se abată asupra obștei: profețiile sale sunt un îndreptar esențial pentru monahul aghiorit. Deși cuvintele taioase ale Sf. Nil au fost mai degrabă nepopulare pentru unii stareți (“îndumnezeiții în barbă“, despre care știm că au ridicat “război către Sfântul Nil, că numele Sfântului nu vrea să-l audă”), această carte a circulat în manuscris preț de două sute de ani, iar unele profeții sunt astăzi cunoscute de toți athoniții. Un exemplu este pasajul referitor la sfârșitul vieții monahale din Sfântul Munte, pus în relație cu icoana Maicii Domnului “Portărița”, din mânăstirea Ivirului:

 

O, Preacuvioşilor părinţi! Întâi are să se clătească mănăstirea unde se află icoana puţină vreme. Şi aceasta însemnează că o să simţească nesimţirea, că o să plece păzitoarea ei, care a păzit-o până acum.

(…) Şi Athonul o să troznească înfricoşat şi o să scoată sunet subţire. Şi cînd o să iasă icoana Stăpânei noastre Născătoarei de Dumnezeu, o să se facă semn înfricoşat şi încutremurat, că o să se întoarcă toate bisericile din munte spre petrecerea Împărătesei, întru plecarea mântuirii. (…)

Aceasta să se ştie: că în câtă vreme se află icoana Maicii Domnului în muntele acesta, să nu îndrăznească cineva să fugă de aici din munte, pentru că celor ce vor fugi o să le vină osânda sufletească şi trupească. Iar de va fugi icoana Maicii lui Dumnezeu din muntele acesta, atunci vă duceţi şi voi oriunde veţi voi, numai făgăduinţele să le păziţi orişiunde vă veţi afla.

 

Cum poate fi pregătit cititorul de azi pentru întâlnirea cu Profețiile sfântului Nil Athonitul? Există oare o rețetă care să ofere cititorului din mileniul al treilea după Hristos o legătură cu lumea în care aceste scrieri aveau rostul lor deplin? Poate că una din condițiile necesare este ca cititorul să fie dreptcredincios. Asta fiindcă efortul de acomodare pe care un străin ar trebui să îl facă pentru a înjgheba o punte către lumea Sfântului Munte din veacul al XIX-lea ar secătui probabil înțelegerea întâlnirii propriu-zise cu monahii acelui veac și încercările lor. Din păcate, nici ortodocșii zilelor noastre nu sunt lipsiți de această sleire a priceperii: recursul la trecutul patristic și Tradiție este adesea formal, ca și cum singura valoare a acestei relații este asigurarea unei genealogii glorioase. Un autor contemporan, Arthur Williamson (Apocalypse then: prophecy and the making of the modern world, Praeger 2008) descrie acest fenomen, în Apus, într-o singură frază: “Căutarea unui pedigree confesional și a legitimității doctrinare a șters pur și simplu percepția complexității generațiilor de odinioară și a sărăcit capacitatea noastră de a înțelege dinamica și resorturile vremurilor de atunci.” Nu e mai puțin adevărat că există un duh de risipire al teologiei de azi care invită la o imersiune completă într-un nor de arabescuri și detalii care ocultează la fel de bine rostul mântuitor al Bisericii și moștenirea Sa de sânge.

Această stare de îndepărtare de noima rădăcinilor duhovnicești, interpretată drept răcire, lenevie, împietrire, apostazie, perplexitate, mândrie sau ignoranță, poate trece drept un semn al vremurilor. Într-o spirală a căderii duhovnicești, neputința de a înțelege semnele este un semn în sine. Sf. Nil descrie această cheie soteriologică astfel: “pentru aceea zic că nesimţirea o să simţească, dar înţelegerea o să se întunece şi nu o să cunoască că se duce mântuirea din întunecarea celor pământeşti.”

Deși poate trece drept o piesă de senzație pentru colecționarii de interpretări si avertismente în registre apocaliptice, cartea de față nu reprezintă mărturia athonită a vreunei numărători inverse marcate de accidente nucleare, conspirații bancaro-corporatiste, asteroizi și politici dictatoriale. Pentru monahul athonit de astăzi și de acum două sute de ani, semnele sfârșitului nu se citesc numai în zvărcolirea patimilor lumii, ci mai cu seamă în încercările din obștea din Grădina Maicii Domnului.

Dimpreună cu monahul aghiorit Teofan, primim în Profețiile sfântului Nil Athonitul o mărturie frățească despre pericolele din calea spre mântuire. O certare pentru neghiobie, înstrăinare și minciună. O îndreptare la adevăr și păzirea minții. Un semn al veacului de acum, cititorului cu înțelegerea neîntunecată.

Gheorghe