Crucea.ro

Cuvânt înainte

Ediția de față urmărește textul manuscrisului românesc “În care se cuprind: Minunile, vedeniile şi cuvintele Preacuviosului părintelui nostru Nil Izvorâtorul de Mir Cavsocalivitul Din Sfântul Munte Athos, Prescrisă la anul 1916, în Colciu, Chilia Sfântului Gheorghe”. Manuscrisul este, la rândul său, o transliterare a unei versiuni mai vechi, în alfabet chirilic, din a doua jumatate a secolului XIX, aflată odinioară în biblioteca Schitului Românesc Prodromu, pe care am avut ocazia să o consultăm la Colciu.

Puteți așadar nota că originalele textelor de referință și-au schimbat sălașul între ele: manuscrisul aflat astăzi la Prodromu este cel originar din Colciu, în vreme ce versiunea prodromită se află în biblioteca Chiliei Sf. Gheorghe.

O verificare suplimentară a acestor traduceri românești este și dactilograma din “Anul Mântuirei 1935, Martie în 29 de zile, Orthodoxul Calendar”, “care s-au prescris în Sf. Skit Pustnicesc al Sfăntului Marelui Vasilie, din acest Sf. Munte al Athonului”, de către monahul Arsenie Cottea.

Read the rest of this entry »

“Din pricina schimbării calendarului, în anul 1926, părintele Glicherie Tănase va pleca din schitul Pocrov al Mănăstirii Neamţ, unde avusese funcţia de egumen, întărind relaţii de colaborare cu zeloţii din Sfântul Munte, grupați în Liga Zeloţilor (n.red: zelot: râvnitor al dreptei credinţe), aflați sub conducerea părintelui Arsenie Cotea. Liga Zeloţilor era formată dintr-un număr de 450 de monahi athoniţi, gata pentru apărarea Ortodoxiei împotriva inovaţiei calendariste, văzută ca un început al punerii în practică a ereziei ecumenismului.
Colaborarea părintelui Glicherie cu această organizare ortodoxă athonită s-a realizat prin mijlocirea ieroschimonahilor Varuh și Zosima, plecați în Sfântul Munte datorită acţiunilor violente îndreptate la adresa călugărilor ce protestau împotriva introducerii noului calendar greogorian în BOR. În primăvara anului 1927, cei doi pustnici vor trimite, prin intermediul unor creştini apropiaţi ai părinților Glicherie și David (ce se aflau adăpostiți în pustia de la Râpa lui Coroi) o epistolă, prin care erau chemaţi să li se alăture în mica lor sihăstrie din Grădina Maicii Domnului.
În toamna anului 1927, cuvioşii părinți Glicherie și David pornesc spre Sfântul Munte, stabilindu-se, alături de cei doi fraţi întru Hristos Varuh şi Zosima, la schitul Bunavestire, ce aparţinea de marea mănăstire grecească Pantocrator. La scurtă vreme, s-a aflat şi la mănăstirea Prodromu că printre călugării români ce lucrează moşiile mănăstirii Pantocrator se află şi cuviosul Glicherie din România. În această vreme, la schitul Prodromu se afla monahul român Arsenie Cotea, care îl cunoştea pe părintele Glicherie din vremea stăreţiei acestuia la schitul Pocrov. Vrând să-i întoarcă dragostea și ospitalitatea cu care părintele Glicherie l-a primit pe acesta în 1925 la schitul nemţean, părintele Arsenie a cerut binecuvântare de la starețul schitului, arhimandritul Ioasaf, să îl primească în mănăstirea românească pe părintele Glicherie. El va rămâne aici mai multă vreme, primind şi tunderea în schima mare, alături de părintele David, cu binecuvântarea Chinotitei Sfântului Munte, chiar din mâinile părintelui Ioasaf.
Aflaţi în Sfântul Munte de aproape un an, părinţii români Glicherie şi David au înaintat mai multe cereri la Chinotita Athonită (conducerea autonomă a Sfântului Munte), prin care au prezentat situaţia necanonică în care intrase Biserica de stil nou din România după anul 1924, relatând totodată şi soarta precară a multor călugări şi creștini dreptslăvitori care, din motivul schimbării calendarului, s-au îngrădit de Biserica schismatică din România. În acelaşi context, părinţii români făceau apel către Chinotită, ca ori să li se acorde binecuvântare pentru a se stabili definitiv în Sfântul Munte, ori să li se acorde ajutor pentru a institui în România o Biserică Ortodoxă după vechiul calendar iulian. Mai concludent, pentru instituirea acestei Biserici era nevoie de un arhiereu care să accepte să vină în România în acest sens.
Decizia Chinotitei Sfântului Munte din anul 1928 a fost fără echivoc: hirotonia vreunui arhiereu athonit pentru Biserica noastră nu era cu putinţă, întrucât canoanele Bisericii Ortodoxe nu permit amestecul unei episcopii străine pe teritoriul canonic şi administrativ al altei jurisdicţii. În schimb, Chinotita Sfântului Munte a sfătuit pe părinții Glicherie și David astfel: „Mergeți în România și țineți aprinsă făclia dreptei credințe a Sfinților Părinți, așa cum ați văzut că se păstrează la noi. Să faceți multă rugăciune la Maica Domnului și ea va rândui pentru Biserica voastră și creștini buni și conducători (ierarhi, n.ed.) pentru aceasta. Întoarceți-vă în România și căutați sprijinul vreunui episcop din Biserica de stil nou. Și, dacă veți găsi unul ca acesta, să nu-l primiți mai înainte de a-l cerceta după mărturisirea de credință (să fie dreaptă și în conglăsuire cu cea a Sfinților Părinți); după hirotonie (să aibă hirotonia de la Sfinții Părinți) și după canoane (situația de reprimire să se încadreze în canoanele apostolice)”.
Cu această binecuvântare şi cu dorinţa de a fi alături de mult-pătimitorii păstrători ai vechiului calendar (monahi şi mireni) din România, Sfântul Glicherie și cuviosul David s-au întors din Sfântul Munte. Ca o dovadă a faptului că sfatul primit din partea athoniţilor a fost de la Dumnezeu, Sfântul Glicherie va obţine aceeaşi binecuvântare şi din partea patriarhului Damianos al Ierusalimului, care va întări cele spuse mai sus, în anul 1930, cu prilejul unui pelerinaj al Cuviosului la Sfintele Locuri.”

Fragment dintr-un articol aparut pe site-ul Mitropoliei Slatioara

Address of the confessors of the Name of God [to the Court of the Holy Council of the Russian Orthodox Church]. August 1, 1918

A much-awaited moment has arrived of the conciliar examination of the dispute that took place on the Holy Mountain concerning the Name of the Lord, and the Holy Synod is expected to deliver its decisions on the following issues:

I. Is it fitting to offer divine worship to the Name of God, just as it is expressed by St. Tikhon of Zadonsk: “to give all worship as to God Himself“, without separating in our mind the Name of God from God? Or is it fitting to render to it only relative worship, as it is demanded by the decree of the Holy Synod of 29 August 1913?

II. Is it fitting to worship the Name of God as divinely revealed, and in this sense as a Divine Energy and Divinity, or is it enough to consider it only a linguisticsymbol of material origin, which merely reminds us of God?

III. Is it fitting to believe in the Energetic Power of the Name of the Lord in the mysteries, in miracles and in prayer, or to see in it a mere human word, which does not possess in itself any Divine power and that does not give to them that call upon His Name any real contact with God Himself? As from the very beginning of the dispute, we were unjustly accused of deifying “the very” created name according to its outward appearance and even of “equating” this “very” name “with the very essence” of the One Who Is and of “merging” them. Therefore we feel obliged to declare that we never deified “the very name” and nowhere in our confessions of faith can be found the expression “the very Name of God is God“. But rather, in our confessions of faith starting from 1909, we said it very clearly, that by calling – together with Father John of Kronstadt – the Name of God “God Himself”, we do it in the same sense as did Father John of Kronstadt, believing in the inseparable presence of God in His Name, but never in the sense of deification of the name in its material, outward appearance and separately from God.  Because if we understand God to be present in His Name, then we ought to relate to It as to God Himself.

We are also innocent of what we are accused of in the [Ecumenical] Patriarch’s decree of April 5 1913, “of equating Hypostatically the Name of Jesus with Jesus Himself”. Likewise, we are innocent of the accusation of ascribing to the name of the Lord magical power, as though this power consisted in the pronunciation of verbal combinations. But from the very beginning, we unwaveringly repeated, that if we allow to call the Name of God – God Himself, we do it not in its outward, vocal aspect, but by understanding that it is a Divine revelation, behind which the Church recognizes the Divine dignity, in accordance with the Catechesis, which says the following concerning the Name of God: “It is Holy in Itself“, or as St. Cyril of Jerusalem expressed it  -”The Name of God is holy by Its nature” and St. John Chrysostom – “There is no doubt, that It is wondrous by Its nature.” But our opponents, with means that we are unable to comprehend, have been transforming an absolutely Orthodox veneration of the Name of God in God Himself and our expression “the Name of God is God Himself” – into an expression that is unacceptable to us: “the very Name is God” – something we have never said. Our opponents also have attributed to us the opinion according to which we consider that the very name Jesus is God, when taken separately from Him and with no relation to the Person of the God-man, even when this name was used by the sons of Sirach, Josedech and Navi.

Read the rest of this entry »

To His Beatitude Kirill, Patriarch of Moscow and All Russia

from the clergy of the Izhevsk and Udmurtia Diocese:

Archpriest Sergey Kondakov
Director of the Armed Forces Liaison Department
and Law-enforcement Office of the Izhevsk and Udmurtia Diocese;
Rector of the St. Nicholas Church in Zavyalova;
Member of the Civic Chamber of the Udmurtia Republic.

Archpriest Mikhail Karpeev
Rector of the Transfiguration Church in Yagul
and the St. Basil the Great Church in Khokhryak.

Reverend Aleksandr Malikh
Priest at the St. Alexander Nevsky Cathedral in Izhevsk;
Candidate of Theological Studies

Though we are unworthy, we are moved by our love of our flocks and our personal salvation to write
this open letter to you.

With God’s mercy and the prayers of the Holy New Martyrs and Confessors of Russia, atheistic
communism has been overcome and millions have returned to the Mother Church.  Sadly, a complete
rebirth of our nation has not occurred.  On the contrary, a majority of our people find themselves in
conditions that are worse than 20 years ago.  Russia is threatened by ruin, caused by a spiritual and
moral crisis.  One can ask, “Perhaps the reason there was no accompanying rebirth within the Russian
government, military, culture and families when the Orthodox churches were restored was that the stain
of 70 years of servitude to the Bolsheviks was not removed from life within the Church?”
Your Holiness, in recent years as the vertical power structure has been established in the Church, it has
engaged in missionary work that is reminiscent of the “missionary work” which swept the West after
Vatican II.  What good is our “missionary to Russia,” Fr. Andrey Kuraev, when he mocks the canons
and traditions of the Orthodox Church without any punishment?

We cannot hope but be embarrassed when we see how easily the Church awards medals with the
likenesses of saints to representatives of governments and businesses.  We are compelled to ask, “What
medal would King Herod receive from the Moscow Patriarchate of the Russian Orthodox Church?”
After all, he did much to rebuild and decorate the temple in Jerusalem.

Read the rest of this entry »

Vesti din Apus, unde Biserica Mitropoliei de Milan a decis sa treaca sub omoforul Mitropolitului Vladimir al Chisinaului. O lume mica, la urma urmei. In acest mod, B.O.R. e in comuniune cu ierarhii “Milanezi”, iar Patriarhia Moscovei isi mai asigura, via Moldova, un avanpost. Sintem in Postul Pastelui, 2011. Cine stie ce mai urmeaza?

Sursa:

Sua Beatidudine Evloghios ha celebrato la Divina Liturgia nella Parrocchia di Como. Comunicando ai fedeli presenti che la nostra chiesa di Como sarà concessa alla Chiesa Ortodossa Moldava posta sotto l’Omoforion di S.E. Metropolita Vladimir di Chisinau (del patriarcato di Mosca).

Azi am vazut o inregistrare video care are nevoie de o sumedenie de comentarii si nuante, dar pe care nu ma simt in stare sa le articulez acum. O reproduc aici, mai cu seama pentru ca ma va ajuta in acest an, inca de la inceput, sa vad mai usor o farâma din bârna din ochiul meu.
(Note despre sursa: Desi erau disponibile pe youtube inca de acum trei luni, am gasit abia azi materialele video pe site-ul d-lui Aurel Botezatu, aflat de citava vreme intr-o corespondenta polemica cu IPS Vlasie, Mitropolitul BOSV. )

In zi de praznic, la Slatioara, un oaspete, politicianul Corneliu Vadim Tudor, e invitat sa tina cuvânt credinciosilor. Nu am fost in anul acela la Slatioara, si cind am auzit despre asta, am izgonit repede din gând imaginea politrucului calcând in curtea Sfantului Glicherie. Azi e pentru prima oara cind vad si aud ce a rostit Vadim Tudor acolo.

Sinistru, de pilda, ca a putut fi evocat in acel context Miron Constantinescu, unul din stalpii criminalului regim comunist. Vai de capul meu. Bataie de joc:

Read the rest of this entry »

Publicăm aici prima scrisoare dintr-o mapă de corespondență aflată în arhiva revistei Crucea: scrisori trimise de pr. Ioanichie Pârâială, ucenicul Sf. Ioan de la Hozeva, către pr. Dionisie Ignat si pr. Ioan Șova din Sf. Munte.

Mânăstirea Hozeva

IS HS

NI KA

14/27 mai 1983

Hristos a Inviat!

Blagosloviți, prea cuvioase părinte Dionisie și cuv. părinte Ioane. Când am închis scrisoarea, să vă trimet în acel moment am primit scrisoarea pe care ați trimes-o acum cu data 28 aprilie de care foarte mult m-am bucurat, dar m-am și întristat.

Un bătrân de 80 de ani a venit să vadă cele auzite, cuv. părinte Gherasim de la Sf. Ana din Sf. Munte, care începuse să scrie slujba cuv. părinte Ioan și eu l-am oprit, acum știe ce va scrie, că a văzut cu ochii și m-a întrebat și i-am spus în scurt că adevărul nu pot să i-l spun, decât ce a văzut să creadă. Egumenul l-a îngropat pentru că era egumen și l-a desgropat pentru că el era egumen. Dar celelalte toate numai cu minuni s-a făcut. Istoria trebue să scrie adevărul.

Despre Păsărele e drept că vreo cinci soiuri de Păsărele le hrăneam cu bucăți mici de stafide și posmag pisat mărunt. E drept că după ce l-am pus în mormânt când ședeam toți pe scaune, o păsărică mică din care le hrănea pr. Ioan, a venit și s-a așezat în mijlocul nostru jos la picioare și se uita la noi și aștepta ca de obicei să mănânce, dar mai mult e o economie să vadă și egumenul, dându-i pricină să spue la lume cele ce a spus, nu ca să laude pe pr. Ioan, că a fost cât a trăit dușman, a spus cu scopul pe care nu-l pot spune prin scris.

Și cu judecățile care le știe numai Bunul Dumnezeu ca să dea pricină la lume să se intereseze de viața lui plăcută lui Dumnezeu și mai ales că e de crezut că însuși Egumenul le-a spus de aceea sunt adevărate, zice lumea. Dar fiindcă s-au scris, trebue să scrim și noi ceva în scurt să fie de crezut:

După ce l-am pus în mormânt și când ne odihneam pe scaune, a venit și păsărelele pe care le hrănea cuv. pr. Ioan și zburând printre noi ciripind (ca semn) îi dădea ultimul salut. Și complectați-o cât mai frumos cum vă va lumina Bunul Dumnezeu.

Văd că te doare inima și te sârguești să se facă ce e de folos, dar a veni nu poți, deaceia să știi că avem să ne lipsim de toatepentru că aici nu mai este nici o siguranță pentru ziua de mâine. Trăim zilele apocaliptice. Este o vorbă: când auzi sau vezi ursul la vecini să știi că vine și la noi. (…) Sunt multe de vorbit, prin scris am terminat. (…)

Iată, întocma, în copie, şi actul formal: prin carele s-au împreună învoit monastirea cu evreii, dupre porunca ocârmuirii: spre a le face sinagoga. “Act de învoială. Anul una mie optsute cincizeci şi cinci, luna aprilie în zece zile. Supt iscăliţii vechili şi alţii, din comunitatea naţiei evreeşti, din Târgul Neamţului: facem ştiut, că pentru siguranţia ospitalului ce au făcut monastirea Neamţului, în târgul său de aceeaşi numire, după rostirea artic. 79 § 4, secţia a III-a din capul al III-le a organicescului reglement, în folosul public, urmând neapărată nevoie de strămutarea şcoalei evreeşti, ce să afla în mare apropiere de acesta: însuşi ocârmuirea au încuviinţat aciasta, pe temeiul § 479 din condica ţivilă, şi a altor legiuiri a ţării. Spre nejignirea însă, a dritului ce are comunitatea, de a avea sinagogă, şi ca să dăscălească aproape de ea: potrivit cu cartea domnului Ioann Sturza voevod, din anul 1823, luna octovrie.
Sfatul administrativ, prin închierile sale înalt întărite, din anul 1849 septemvrie 29 No 245-u şi 1852 noiemvrie 17 No 3704 şi 1855 februarie 4 cu No 385: au pus îndatorire monastirii aceştia, ca pentru locul şcoalei lor, ce au fost în apropiere de zisul ospital: şi care s-au şi desfiinţat, cu ale sale porunci: că ne dea locul numit a lui Drăghici, după însuşi stăruitoare cererea noastră: şi apoi, pe lângă locul arătat, să ne mai dee monastirea, şi tot materialul trebuitoriu pentru asemenea zidire. Pre cum piatra pentru temelie: cărămidă, var, năsip şi toată cheresteaua trebuitoare. Toate acestea, scoase, făcute şi cărate de monastire, la faţa locului. Pre cum şi două sute galbeni, pentru plata lucrului, tuturor meşterilor, şi a salahorilor, şi altele orice ne-ar trebui. Acum, dar, fiind sosită vremea de a să pune în lucrare zidirea sinagogăi noastre, pe locul arătat, după hotărârile ocârmuirei ţitate mai sus: şi după luarea aminte ce au făcut, şi o parte şi alta, adecă comunitatea zisă: pre cum, şi monastirea: am văzut multe greutăţi: şi cunoscând că pentru înlăturarea acestora, neapărat urmează a să aţiţa nouă prigonire. Şi anume: că jos iscăliţii vechili din partea naţiei, tocmai acum sau lămurit că numai pe locul numit a lui Drăghiciu, cerut de noi înşine cu toată stăruirea: şi încuviinţat, de prea înălţatul domn, de loc pentru sinagogă, nici cum nu este cu putinţă a încăpea zidirea arătată: fiind acesta, numai de cinci stânjini, şi una palmă în curmezişi. Şi după hotărârile date, am cunoscut că noi nu avem nici un drept a face cerere, de a nu să da mai mult loc: fără numai acela a lui Drăghici.
Iară pe de altă parte, cerându-să acum monastirei materialul şi cheresteaua, ce este îndatorită a nu o da: îi vine foarte greu a intra în aşa lucrare, mai vârtos acum, în timpul plugăriei. Cu care, greu se struncină, atât monastirea cât şi lăcuitoriia. Mai ales cu cărătura acelui total material. În privirea dar, a împrejurărilor dezvăluite acum, găsindu-să şi o parte şi alta, în strâmtorare: am cunoscut că lănţuirea prigonirii aceştia, mai mult nu este folositoare nici unei părţi. Şi prin urmare, după folosul ce am cunoscut şi o parte alta, ne-am învoit, cu bună mulţemire, în chipul următoriu:
1-iu. Ca monastirea, pe lângă locul lui Drăghiciu, carele este de cinci stânjini şi o palmă: încuviinţat de hotărârile de mai nainte, să ne mai dee încă şi osebite alte două locuri de alăturea, numite „a ţiganilor”, cumpărate de monastire. În măsură de patru stânjini şi şapte palme. Care locuri, unite, fac un loc de zece stânjini curmezişul la amăndouă capetele: şi de douăzeci stânjini, în lungime. S-au sau pre cât în lungime va erta, linierea uliţilor, după împrejurările de la faţa locului. Care loc, să află, parte din sus, între locul dumisale Anton Ioann: şi în partea de jos, a sfinţiei sale iconomului Grigorie. Şi pe lângă arătatul loc, să ne mai dea monastirea, atât benaua de piatră, ce să află în fiinţă pe însuşi locul lui Drăghiciu: şi piatra ce este cărată tot de monastire, pe acelaşi locu: încă şi cinci coşuri de piatră de zidiu, cărată la faţa locului, acum din nou: care le-am şi priimit. Rămânând monastirea a-şi priimi numai toate lemnăriile din casele ţiganilor, ce le-au cumpărat.
2 -lea. Pentru tăierea cherestelii şi cărătura ei din pădure, pentru facerea cărămizii şi a varului şi cărătura acestor materialuri şi a năsipului şi a altora ce mai sunt de trebuinţă spre zidirea şi acoperirea ziselor benale, precum şi acei douăsute galbeni, hotărâţi a ne da monastirea pentru lucrători. Şi pentru toate acestea la un loc, monastirea să îndatoreşte ca potrivit învoelii aceştia, priimită de cătră amândoauă părţile, a ne da una mie galbeni zimţi, pre carii i-am şi priimit acum la facerea aceştei învoeli, iară altă nimică.
3-lea. Pe lângă suma de bani arătată mai sus, monastirea se îndatoreşte a ne da din locurile de păduri slobode, toată cheresteaua trebuitoare la înfiinţarea sinagogăi, fără plată de giugărit, precum şi tot celalalt material, ce să va găsi pe moşia ei, fără de nici o plată de dejmă, sau giugărit.
4-lea. Dacă noi am mai cumpăra alăturea cu locul arătat la punctul întâiu şi vre un alt loc, pentru ograda şcoalei ce s-ar cuprinde de zidirea trupului şcoalei noastre: monastirea să fie datoare a nu întări fără zeciuiala cuvenită ei. Rămânând iarăşi nesupus bezmănului cuvenit proprietăţii, în veci, după vechiul obiceiu. Pre vreme cât însă aceasta va fiinţa de şcoală. Iară alte încăperi, s-au lăcuinţe lăturalnice de spiculaţie vor fi supuse legiuit, ca şi toate celelalte benale din târgul acesta.
5-lea. Şi în sfârşit, tot feliul de docomenturi şi orice feliu de înscrisuri vom fi păstrând, asupra locului sau a locurilor, pe care au fost până acum desfiinţatele şcoale, pe lângă spital: toate să desfiinţează, rămâind ca nişte hârtii albe, bezidritul din cartea domnească. Fiindcă monastirea, prin darea locului arătat la punctul întâiu, a învoelii aceştia, ne-au despăgubit în totul: rămâind locul sau locurile acelea, iarăşi în vecinica stăpânire a monastirii. Rămâind şi toate pretenţiile iscate dintre comunitatea sau vechilii ei, asupra monastirii, în de veci stânsă. Pre cum şi orice feliu de hârtii reclemarisitoare, înaintate cătră orişice locuri administrative, sau giudecătoreşti. De astăzi înainte, rămân toate albe şi nelucrătoare. Şi ori la ce locuri s-ar arăta, să nu să ţie nici întru o seamă, ca pentru o pricină sfârşită, şi stânsă pentru totdeauna.
Deci, spre ştiinţă, şi întocmai urmare a învoelii făcută în chipul arătat mai sus: şi primite de cătră amândouă părţile: s-au făcut două deopotrivă acturi. Din care acesta adeverit prin iscălituri, de cătră plenipotenţii comunităţii evreeşti: şi alte persoane dintre noi. Pre cum şi osebiţi martori creştini, carii s-au întâmplat faţă: s-au dat sfintei monastiri Neamţului, primind şi noi un alt asemenea act, din partea sfintei monastiri, supt pecetea sa, şi iscăliturile cuvenite, a sobornicescului sfat, a aceştii monastiri: spre vecinica curmare a prigonirei ce au urmat până acum, în predmetul acesta al şcoalelor: încredinţându-să acesta, şi de locul competent. Şi urmează iscăliturile.

Şi Mitropolitul, ne având ce să facă: s-au îngrozit, văzind pre aceste grozevii, pornite de cătră însuşi domnitoriul: şi îndată, i-au rânduit, pre un arhimandrit anume Antonie Dumbravă, carele era igumen monastirii Bogdana: spre ai îndeplini dorinţa. Pre carele, domnitoriul, l-au şi însercinat, cu domneştile sale despoziţii: ca să le pue în lucrare. Însă, mâine să pornească acel arhimandrit: domnitoriul, nu s-au putut răbda: ci, uneltind, tot feliul de sfaturi vicleane, împreună cu Dimitrie Ralet, ministrul bisericesc: şi cu Laschirache Catargiu şi cu Constantin Negrea, şi cu alţi ajutători ai cugetului său: au trimis, mai întâiu, pre nişte oameni batjocoritori, în sfânta monastire Neamţul, spre a-şi face râs de Dumnezeescul lăcaşu. Carii ajungând în monastire, în săptămâna cea întâiu a sfântului şi marelui post, la zile ale lunii lui februarie, marţi seara, în vremea poveceriei ceii mari: pe când, noi, tot soborul, eram în soborniceasca bisearică, intru un cuget lăudând pre Dumnezeu: şi rugându-ne pentru mântuirea sufletelor noastre şi pentru pacea a toată lumea dupre cum avem predanie: cântându-să atuncea canonul cel mare: cum că au intrat nişte boiari în monastire şi pecetluiesc uşile, la chiliile părinţilor celor mai însemnaţi carii era prin slujbele monastirii. Cuvintele acestea, auzindu-le noi: şi foarte înspăimântându-ne cu toţii nu ne dumeream ce este pricina ; că aşa fără de viaste, întru aşa sfinte şi mari zile, care sunt pentru curăţirea sufletului: să face acest feliu de lucrare, când în ţara Moldaviei este domn patriot, creştin: şi nu să află nici o năvălire, de oareşi carii barbari: pre cum au fost mai înainte: turci, tătari, nemţi, unguri, leşi, şi alţii. Dar, după ce am eşit din biserică: am văzut că aşa este cu adevărat. Căci, umblau ca nişte lei turbaţi de mânie, prin farmacliancurile monastirii, acei boiari: Lascarache Catargiu, Dimitrie Ralet şi privighitoriul din Târgul Neamţului Niculae Parvu, şi poliţmaister Ioan Grigoriu: carii arăta uşile, pre care să le pecetluiască: şi alţii în încungiurând chiliile părinţilor, cu ostaşi întrarmaţi, şi pecetluindu-le uşile, pre cum am zis, aşijderea, şi la cămara monastirii: şi la canţalerie: şi la arhivă, şi la bibliotică: şi încă şi la preacuviosul părintele nostru stareţul Natanail: zicând în gura mare : cum că stareţul ţine în monastire, spigoni ruseşti.
Read the rest of this entry »

Pentru tiutiun prea cuviosul părinte Martirie, ucenicul prea fericitului părintelui nostru stareţului Paisie, scrie aşa: „un om bogat au făcut masă mare: şi chiemând oameni mulţi la masa sa, au venit şi un sfânt arhiereu, ca să o blagoslovească. Dar fiindcă era mainainte văzătoriu, apoi, au cunoscut cu duhul, cum că bucatele acelea sunt gătite pentru jărtvă la idoli: şi au poruncit ca nimenea să nu mănânce din masa aceea. Ci să ducă acele bucate, la loc depărtat, şi să le îngroape: ca să nu cumva să mănânce cineva dintrânsele, şi să se spurce.
Deci, fiind lepădate, au crescut din putrezeciunea lor, o buruiană păturoasă: carea acum, îndeobşte, să zice tiutiun. Iară oamenii cei obraznici, şi nebăgătoriu de seamă, pentru mântuirea lor, şi fără de ruşine, văzânc cum că nici o suflare nu să atinge de această bururiană a iadului, ei mai fără de minte decât dobitoacele arătându-se, au socotit pre această odraslă împuţită, ca pre o buruiană de celelalte: şi au început a jertvi idolilor minţei lor: şi a o unelti întru tot chipul, dupre gustul lor, fără a avea blagoslovenie de undeva.
Şi când păzeşte vreun creştin, o săptămână la biserică, gătindu-să spre a să împărtăşi: atuncea are voe de mânâncă tot feliul de rădăcini, şi de buruiane, pre care le-au dat Dumnezeu, pentru mâncarea omului: şi nu să opreşte de a lua anaforă. Iară dacă va be tiutiun, apoi atuncea nu poate să ia anaforă. Asemenea şi de la sfânta împărtăşire, a Dumnezeeştelor Taine, daca va mânca omul din tot feliul de legumi, nu este oprit; iară dacă va be tiutiun, apoi nu să poate a să împărtăşi. Căci, că pentru mâncare are omul vremi rânduite: şi le păzeşte. Pentru că a călca hotărârile pravelilor creştineşti, şi a mânca noaptea, sau preste toată ziua a clefăi din gură, îi este ruşine, omului celui cu minte întreagă. De vreme ce, şi mulţemiri ale mesei au pravoslavnicii creştini, numai pentru dimineaţa, şi pentru seara: iară nu şi pentru miezul nopţii, şi pentru alte vremi ale zilei. Că vremea miezului nopţii, are alte rugăciuni, potrivite eii: şi care, fieştecăruia creştin, îi sânt hotărâte ale păzi. Având chip şi pildă , spre aceasta: pre sfântul proroc şi împărat David: carele nu era călugăr: şi pre împăratul Teodosie cel Mic: şi pre alţii. Şi iarăşi, omul carele mânâncă şi nu mulţemeşte lui Dumnezeu: acela, prin faptă, dovedeşte cum că nu crede că este Dumnezeu. Iară tiutiunul, fiindcă nu are nici o rugăciune, vrednică lui, de mulţemire cătră Dumnezeu: pentru acea, şi cei ce îi sunt robiţi lui, îl beu şi ziua şi noaptea, şi mainainte de masă, şi după masă. Şi măcar de s-ar şi găsi cineva, să-i sfătuiască ca să nu bea: însă fiindcă ei mai hotărât în mintea lor, spre a nu să ruşina nici odată, căci să numesc robi unei buruiane împuţite a iadului: adecă tiutiungii. De acea, nici să tem de Dumnezeu, când îl întrebuinţează. Şi nici de om se ruşinează, cănd îl sfătuieşte. Şi face înaintea lui Dumnezeu, şi înaintea oamenilor, acest păcat, fără de nici o ruşine. Pentru carele, nu trebuieşte mai multă dovadă, cum că îl desparte de Dumnezeu, pre omu: fără numai aceasta, carea o am văzut cu ochii noştrii: căci mulţi din tiutiungii, moru cu luleaua în gură: neiertaţi şă fără de pocăinţă. De unde, arătat este, cum că întru ceea ce îl va apuca moartea, întru acea îl va şi judeca Dumnezeu.
Read the rest of this entry »

Fragmente din:

Cartea a şaptea,
Istoria sfintelor Monastiri Neamţul şi Secul.
Dată la lumină, infolosul sfintei nouăi monastiri  Neamţului: a sfintei înălţării Domnului Dumnezeu şi Mantuitoriului nostru Iisus Hristos: întemeiată în gubernia Besarabia.

Andronic ieroshimonah şi duhovnic am alcătuit şi am adunat şi am scris pre aceste sfinte şi de suflet folositoare istorisiri, cu multă amănunţime, şi cu dovezi întru acest chip, pre cum şi văd pentru sfintele monastiri Neamţul şi Secul cele din Principatul Moldoviei, ca un adevărat duhovnicesc fiu al lor. Îndemnat fiind din singură bună voinţă a Tatălui ceresc şi cu a atoate Săvîrşitorului Duh. Prin acoperămîntul şi povăţuirea a prea Sfintei Stăpînei noastre Născătoarei de Dumnezeu şi pururea Fecioarei Mariea. Spre ştiinţa şi folosul atuturor duhovnicestilor fraţilor noştri celor mai de pre urmă. Şi atuturor iubitorilor de ştiinţă.

ISTORIE
Pentru sfintele Monastiri Neamţul şi Secul, care se află in Principatul Moldoviei si pentru toate lucrările formale a inceperii zguduirilor spre sfărâmare

Cartea a 3-a

Am arătat de ajuns, cu ajutorul întru tot înduratului Dumnezeu, dupre cât mi-au dat El putere; si dupre cât mi-au descoperit si sfinţii: pentru începerea şi întemeierea a acestor sfinte monastiri Neamţul si Secul: prin cartea întâia şi a doua, am pus acolo dovezi adeverite prin copiile hrisoavelor domneşti; dintru care ori şi carele prea iubit cetitoriu, cu luarea aminte, cugetând bine, poate să inteleagă foarte lămurit: cum că ele, chiar din început, sînt întemeate, şi umbrite, numai din mila Domnului Dumnezeu , prin voevozasca râvnă, a bine credincioşilor domni ai Moldaviei: şi a tuturor celoralalţi bine cinstitori patrioţi, boieri şi bogaţi şi seraci, şi dintru toată vârsta. Am arătat, iarăşi, dupre cât mai inţelepţit, ne ruşinata nădejdea noastră, prea curata maica lui Dumnezeu: cum au fost iele miluite, iarăşi, şi apărate, întru toată vremea: şi de către toţi prea sfinţiţii mitropoliţi şi alţi de Dumnezeu iubitori arhierei ai patriei; am lămurit, iarăşi, dupre cât mai luminat darul Prea Sfîntului Duh: sfinţii, şi pentru toţi pea cuvioşii părinţii noştri igumeni, cei mai din nainte; prin a cărora sirguinţi şi osteneale  cu indelunga răbdare s-au şi făcut pricina inceperii şi a intemeerii  a acestor sfinte si dumnezeeşti lăcaşuri: şi s-au adunat in iele  soboare de monahi intru numele Domnului spre mântuire, sub păstoria lor. Am mai arătat, încă, şi cum s-au nevoit ei , fie carii, in vremia lor: ca să le inzestreaze, şi cu averi, miscătoare si ne miscătoare: pre acestea din care am aflat şi noi, nu puţine.

Read the rest of this entry »

MILLENNIUM CELEBRATION AND MONKS ON MOUNT ATHOS