Crucea.ro

Pe pitoresti meleaguri bucovinene, prin preajma voievodalei cetati a Sucevei, anume în satul Mihoveni, traia pe la sfîrsitul secolului al XIX-lea, familia Tanase, sotul numindu-se Nicolae, iar femeia sa, Rahila. Erau saraci, fara o îndestulatoare brazda de pamînt si asezarea lor gospodareasca suferea de multe lipsuri.

În ziua de 9 februarie a anului mîntuirii 1891, familia aceasta a fost însa binecuvîntata de Dumnezeu prin nasterea unui fecior, cel dintîi si singurul vlastar, pe care ei l-au botezat întru Hristos cu numele de Gheorghe, ocrotitorul plugarilor si al tuturor cultivatorilor de pamînt.

Read the rest of this entry »

Revue La Lumière du Thabor:

Entretien avec Monseigneur Vlassie Métropolite de Roumanie

Comme nous l’avons annoncé dans la lecture de la presse du précédent numéro de La Lumière du Thabor, nous donnons ici le texte de l’interview de Monseigneur Vlassie (ou Blaise), premier hiérarque de l’Eglise Roumaine Ancienne Calendariste que le Synode de l’Eglise Russe Hors Frontières a reçu dans sa communion le 25 novembre/8 décembre 1992. L’interview qui suit a été réalisée au monastère de la Sainte Trinité à Jordanville et publiée dans Russie Orthodoxe n°2 du 15/288 janvier 1993.

Question : Vladyka, pouvez-vous parler un peu de vous-même ?

Réponse : Je suis né le 18 octobre 1941. Enfant, j’ai vécu la Seconde guerre mondiale. Je me souviens des périodes difficiles, lorsqu’à cause de la guerre nous avons été obligés de quitter notre village natal. En 1949, après la chute de la monarchie, je suis entré à l’école primaire que j’ai terminée en 1957, Dans le pays le communisme était florissant. J’avais seize ans lorsque je suis arrivé au monastère de Slatioara.

Question : Avez-vous grandi dans le milieu des vieux-calendaristes ?

Réponse : Oui, mes parents n’ont jamais changé de calendrier. J’ai grandi dans le monastère -là-bas, il y avait une école de chant religieux et mes parents m’ont fait suivre les cours de cette école, pour que j’étudie la musique byzantine -ils voulaient que je devienne chantre. De fait, j’aimais le chant byzantin, j’aimais beaucoup la musique, j’aimais chanter. J’ai compris alors, ajoute Vladyka en souriant, que si je devenais chantre de paroisse, je ne pourrais chanter que le samedi et le dimanche, alors qu’au monastère, on peut chanter tous les jours ; et c’est ainsi que je suis devenu novice.

Read the rest of this entry »

Site-ul oficial al BOSVR a publicat recent un articol despre eclesiologia adoptata de Sfantul Sinod, care continua in chip statornic mostenirea duhovniceasca a Sfantului Glicherie. Prezentam aici un fragment, textul integral este disponibil pe site-ul Mitropoliei Slatioara.

[...]

Hotărâri sinodale

Prin Can. 3 (Soborul al-II-lea Ecumenic); Can. 7 (Sinodul al III-lea Ecumenic); Can. 1 (Sinodul al IV-lea Ecumenic), Can. 1 (Sinodul al VI-lea Ecumenic); Can. 1 (Sinodul al VII-lea Ecumenic), Sfinţii Părinţi, îi caterisesc pe cei ce „introduc sau numai acceptă scornituri în materie de credinţă” (introducerea calendarului gregorian în uzul Bisericii; schimbarea datei Paştelui din 1926 şi 1929 şi prăznuirea acestuia la aceeaşi dată cu iudeii; reducerea sau chiar anularea postului Sfinţilor Apostoli; prăznuirea marilor sărbători ale Bisericii la aceeaşi dată cu catolicii, protestanţii şi neo-protestanţii). La aceste canoane ale Sfinţilor Părinţi, se adaugă anatemele patriarhilor celor patru Patriarhii ortodoxe (Alexandria, Constantinopol, Antiohia şi Ierusalimul), recunoscute şi publicate sub denumirea de Enciclice Sinodale (Sigilioanele patriarhale) din 1583, 1756, 1848, prin care cei ce au introdus sau numai au acceptat inovaţii în materie de credinţă (precum cele de mai sus), sunt caterisiţi de Sinoadele Patriarhiilor Ortodoxe şi numiţi „lipsiţi de Dar”. În conglăsuire cu Sfinţii Părinţi , care (prin ale lor canoane), şi cu Sinoadele Patriarhiilor Ortodoxe (prin anatemele enciclicelor sinodale) – îi numesc pe aceştia „caterisiţi şi lipsiţi de Dar”, aşa şi noi, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România numim „caterisiţi şi lipsiţi de Dar” pe toţi cei care au primit inovaţii în materie de credinţă. Conform Can. 15 al celui Dintâi şi celui de al Doilea Sobor de la Constantinopol din anul 861, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România se îngrădeşte pe sineşi şi nu acceptă comuniunea liturgică sau alte relaţii confesionale cu cei care din 1924 (în România) au primit schimbarea calendarului. În acest sens, pe baza canoanelor Sfinţilor Părinţi şi a deciziilor sinodale (de mai sus) ale marilor patriarhi ai lumii, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România nu recunoaşte nici una dintre tainele Bisericilor aflate în schisma calendaristică, cu excepţia botezului. Nu recunoaştem hirotonie, jertfă euharistică, maslu, mirungere, cununie, spovedanie şi nici botez (dacă acesta din urmă nu este făcut după rânduiala Ortodoxiei. Acest lucru îl întărim prin faptul că Sfinţii Părinţi de la Sinodul Şase Ecumenic, în tâlcuirea Canonului 6 – nota 204, prin puterea pricipiului scumpătăţii, precizează că „toţi prezbiterii, ca şi episcopii ce se vor caterisi pentru arătate învinuiri (inovaţii în materie de credinţă n.ed) – unii ca aceştia nu pot nici a blagoslovi, nici a sfinţi, nici vreo altă sfinţită lucrare a face, nici a cumineca pe cineva (…) findcă în toate aceste sfinte lucrări se face împărtăşire de binecuvântare şi de sfinţenie, pe care ei nu o au”. Deci unii ca aceştia nu mai au putere de a mai săvârşi nici taine ale Bisericii, nici ierurgii şi nici altă lucrare de sfinţenie. Cu atât mai mult nu acceptăm nicio taină săvârştă de ereticii apuseni sau alte confesiuni care îşi au originea în schisma din 1054.

Read the rest of this entry »

Un articol al presei B.O.R. “evoca” un episod in relatie cu actualul patriarh:

Ar mai putea fi amintită încercarea Mitropolitului Daniel de a-i apropia pe slujitorii stilişti de la Slătioara, oferindu-le chiar posibilitatea studierii în seminarii şi facultăţi de teologie. Întâlnirea de la Mănăstirea Neamţ, din decembrie 1990, nu a avut, din păcate, rezultatul dorit. Din partea lor s-a dorit rămânerea departe de Biserică şi chiar nerecunoaşterea adevărului istoric. Mitropolitul Silvestru Onofrei, trecut între timp la cele veşnice, a avut curajul (singurul) să admită că, în momentul hirotoniei primului lor arhiereu, episcopul Galaction Cordun avea deja povara neascultării faţă de patriarhul şi ierarhii ţării.

PS Episcop Vicar Sofronie Suceveanul raspunde pe site-ul Mitropoliei Slatioara, cu articolul Replică dată unui articol defăimător, la adresa Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România:

[...]

Mulţumesc, pe această, cale, pentru iniţiativa sfinţiilor voastre de a primi la studii şi tineri din Biserica Ortodoxă de Stil Vechi. Dar, în spatele acestei „generozităţi” pline de „dragoste” se află ceva. Acest ceva îl putem lesne bănui ce înseamnă, uitându-ne peste cursurile susţinute în cadrul facultăţilor şi seminariilor teologice aflate sub oblăduirea B.O.R., şi care sunt pline de propagandă ecumenistă şi care respiră, cu mici excepţii, un aer străin de duhul patristic ortodox. Oare nu cumva aveţi de gând să ne reeducaţi, în duh ecumenist, viitoarele generaţii de slujitori ai sfintelor altare ai Bisericii noastre?

      Iar când văd că „se lasă vouă casa voastră pustie” (Matei 23, 38), căutând să „faceţi un nemernic, şi dacă se face, îl faceţi pe el fiu Gheenei îndoit decât voi” (Matei 23, 15) hrănindu-l cu erezia Apusului catolic, eu, prin vrednicia ce mi-a fost dată – aceea de episcop al Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România, nu voi da binecuvântare fiilor mei duhovniceşti să se înfrupte din aluatul teologiei falsificate prin putreda voastră propovăduire a „dragostei şi a păcii”.

      În final, vă mai îndemn să cercetaţi, pentru a afla cauza adevărată pentru care, aşa după cum spuneţi în articol, „întâlnirea de la Neamţ din 1990 – dintre clerul nostru şi cel al stilului nou – nu a avut rezultatul dorit”. În materie de credinţă, nu există concesie (Sfântul Ierarh Marcu al Efesului), iar dacă vreţi rezultate, va trebui să reveniţi la ceea ce Sfinţii au mărturisit. Şi, dacă Mântuitorul Hristos zice: „Eu spre aceasta M-am născut şi pentru aceasta am venit în lume, ca să dau mărturie pentru adevăr” (Ioan 18, 37), cu ajutorul lui Dumnezeu, ne vom sârgui şi noi să fim mărturisitori ai adevărului, iar nu ai minciunii. Niciodată nu va fi vreun „rezultat dorit”, în sensul înţeles de sfinţia voastră, atâta timp cât vă îmbrăcaţi în haina nedemnă a neadevărului. „Oricine este din adevăr ascultă glasul Meu” (Ioan 18, 37), zice iarăşi Domnul, iar eu vă zic în numele Bisericii Ortodoxe a Răsăritului: atunci când veţi fi din adevăr şi veţi asculta glasul Sfinţilor Părinţi ai Bisericii de la cele şapte Soboare Ecumenice, abia atunci vom putea ajunge la „rezultatul dorit” despre care vorbiţi. 

Campania oficiala de stergere a identitatii monahilor athoniti din manastirea Esphigmenou face un salt in imaginea publica: de la calendarele-pirat de alta data, la un site “oficial”, bilingv, un vadit instrument de manipulare. Pe pagina de link-uri a Patriarhiei Ecumenice de la Constantiopole, singura manastire amintita este cea a zelotilor athoniti, ceea ce transmite un mesaj clar al importantei date de Patriarhul Bartolomeu acestei situatii.

Site-ul are o categorie aparte, numita OLD CALENDARISM AND THE MONASTERY OF ESPHIGMENOU, in care sint desfasurate argumente impotriva zelotilor si a vechilor calendaristi. Unul dintre ele este semnat de Staretul Sfintei Manastiri Esfigmenu, Arhimandritul Chrysostomos, chiliotul din Kapsala numit de Patriarhia Ecumenica in locul staretului actual, parintele Metodie, in tentativa Patriarhului Ecumenic de a inlocui pur si simplu obstea de 100 de monahi care i se opune pentru ratacirile sale ecumeniste cu un grup de citiva monahi fideli Fanarului.

A devenit limpede ca intrebarea nu mai este daca Manastirea Espigmenou va fi evacuata si predata comemorationistilor (athonitii care il pomenesc pe patriarhul Bartolomeu) , ci care va fi momentul in care se va consuma pina la capat aceasta nenorocire.

O marturie:

People of all faiths from the world over-Jews, Copts, Armenians, Jacobites, Latins, Moslems, Protestants, etc.-flock every year to the Holy City to witness for themselves this living connection between the earthly and the Heavenly realms, which only takes place according to true ecclesiastical chronology, viz., the Orthodox Church Calendar. Testifying to the uncanny connection between the miracle of the Holy Fire and the Church Calendar, Archimandrite Sergius (Iazadjiev) relates the following:

In August of 1971, Nikolai [now Hieromonk Theophan] and I were coming back from rest and medical treatment at Narechen. Passing through the town of Plovdiv, we called in at the Metochion of Zographou to venerate the tomb of the Holy King Boris [ 906]. Schema-monk Seraphim of Zographou was in attendance at the tomb. He told us that recently (1969-70), under pressure from the Geneva-based World Council of Churches, the Jerusalem Patriarchate had introduced the ‘New Julian’ Calendar (as had the Bulgarian, Macedonian, and other Patriarchates, since there was overwhelming pressure at the time to introduce the New Calendar). That same year, on Great Saturday, when from time immemorial the Holy Fire descends on the Lord’s Sepulchre, this year the Fire did not appear. Shocked, Patriarch Benedict of Jerusalem commanded that the Old Calendar, which had been in use until then, be restored immediately in the jurisdiction of his Patriarchate. The next year, the Holy Fire once again descended on the Lord’s Sepulchre on Great Saturday; the same occurs even until the present.

Cu ajutorul lui Dumnezeu, azi incepem Postul Sfintilor Apostoli, care anul acesta va dura trei saptamini.

Post cu folos tuturor!

Adevăraţii fii ai Sfintei Biserici Creştine Ortodoxe de Răsărit – dintre care şi noi facem parte, cu Darul lui Dumnezeu -, cele ce ca Creştini Ortodocşi suntem datori ca cu însuşi preţul vieţii noastre să păzim fără de altă făgăduinţă dată prin jurământ în vremea naşterii cei de adoua oară în baia Sântului Botez, care datorie, ne stă asupra, ca atunci când vom fi siliţi a călca vreuna din poruncile Sfintei noastre Biserici – de va chema vremea – să ne vărsăm pre însuşi sângele nostru pentru apărarea Sfintei noastre credinţe Ortodoxe şi a păzirei stramoşăştilor obiceiuri Creştineşti. Iar cei ce s-au învrednicit ca de a doua oară să repete acest Sfânt jurământ, în vremea tunderii în Sfântul şi Marele îngerescul Chip Monahicesc, cu mult mai mult li se impune aceasta. Iar pentru Sfinţiţii Clerici, şi mai ales P.S. Arhierei, mai cu deosebire şi mai cu îndatorire le stă asupră-le aceasta. Căci în vremea hirotoniei, de 3 ori au jurat, cum că vor păzi predaniile cele pentru Dumnezeu, şi pentru cele Dumnezeeşti şi tâlcuirele Bisericei Cei Una, şi Sfântă, şi Sobornicească şi Apostolească; pentru care, atuncea în auzul tuturor, împreună cu mărturisirea Credinţei, cu mare glas au strigat: „Tuturor începătorilor de eresuri şi pre cei de un cuget cu dânşii, îi lepăd şi îi dau Anatemii, şi luminat propoveduesc cu mare glas: tuturor ereticilor „ANATEMA” (Vezi Rânduiala hirotoniei Arhiereşti, a 3-a Mărturisire). Şi iarăşi a 3-a oară: tuturor ereticilor, ANATEMA!

Read the rest of this entry »

O poveste pe care am auzit-o nu de mult, despre o troita de piatra vinduta de un om care, sarmanul, ajunsese sa nu mai pretuiasca cele sfinte.

Intr-un sat, la inceputul veacului xx, s-au ridicat o sumedenie de troite. Citeva zeci de troite cu siguranta, daca nu chiar peste o suta, imprastiate in sat la casele gospodarilor. Prin anii 80-90, dupa decenii de comunism si smintire, unele case cu troite au ajuns in stapinirea unor oameni care s-au lepadat de credinta.

Un crestin, cel care mi-a povestit intimplarea, a vazut o astfel de cruce rupta in doua bucati si lepadata intr-o fundatura din curtea unui sectant, care ridea de cei care se inchinau cu semnul crucii. Atunci, crestinul nostru pravoslavnic l-a vizitat pe sectant si i-a propus sa ii cumpere el crucea sparta. N-a fost greu sa obtina o invoiala pentru ceea ce sectarul numea bucati de piatra, asa ca peste vreo doua zile a venit cu caruta, a platit pretul cerut, le-a incarcat si a dat sa plece in drumul sau.

Si, mi-a povestit crestinul, cind si si-a luat ramas bun de la sectar, acesta, un om mindru, care pina atunci vorbise in bataie de joc despre cruce si se arata nepasator, s-a schimbat intr-un chip cutremurator. In clipa in care a vazut crucea in caruta, fostul proprietar s-a intunecat la fata si a inceput sa plinga, fara sa se poata stapini…

Crestinul a reparat cu un inel de fier crucea sparta si a ridicat-o in curtea casei sale. Nu l-a mai intilnit pe sectar. Insa amintirea lacrimilor acestuia il stapineste si astazi, ca un semn al durerii pe care ar trebui s-o simtim cind, in vietuirea noastra, ne departam de cele sfinte.

Am intilnit deunazi un articol cu aceasta tema pe un site ortodox oarecum consacrat in mediul electronic, apartinind unui preot BOR aflat la Paris. Articolul e practic o invitatie adresata vizitatorilor de a alcatui impreuna o colectie de urari crestine de Revelion. Publicat pe Internet la 31 decembrie stil nou, articolul a adunat deja citeva sugestii, care par sa puna un inceput consistent al acestei viitoare antologii.

Nimeni dintre vizitatori nu pare insa sa observe ca Revelionul ca sarbatoare nu face parte din calendarul bisericii. Daca anul nou bisericesc incepe (potrivit indictionului constantinopolitan) la 1 septembrie, pentru ceea ce se sarbatoreste in noaptea de 31 decembrie spre 1 ianuarie nu exista un temei duhovnicesc, caci sarbatorile zilei sint Taierea imprejur a Mintuitorului si Sf. Ierarh Vasile cel Mare. Pe de alta parte, insusi autorul articolului este furnizor a doua excelente solutii software de calendar si sinaxar, care, evident, nu contin nici ele vreo referire la Revelion, o sarbatoare civila, ca sa zic asa.

Chiar daca schimbul de urari (de obicei de prosperitate, sanatate) in ziua respectiva (si in cea de 1/14 ianuarie pentru ortodocsii care pastreaza calendarul vechi) e larg raspindit, aceasta nu il “valideaza” ca obicei crestin. La fel de bine, ca sa ne apropiem de luna in care sintem, nu exista urari crestine pentru Martisor s.a.m.d. Asa ca urarile din ziua cu pricina ar trebui vazute mai degraba ca o concesie facuta lumescului decit ca pe un gest crestin, o urmare a Sfintei Traditii.

Ca in fiecare an, ritualul pagan al primaverii include una din minciunile oficiale aparent inofensive: trecerea la ora de vara. Sintem incurajati sa acceptam ideea ca ziua de miine are 23 de ore si ca toata aceasta manevra ne va ajuta sa economisim energie sau cine stie ce alte baliverne similare.

Slava Domnului, pentru Biserica noastra aceasta ora mincinoasa nu are nici o noima si nu este folosita, asa incit nu vom sarbatori, de pilda, Pastele dupa orarul indreptat, ci dupa cum se cuvine.

In ce priveste energia economisita prin aceasta masura artificiala, am intilnit articole care sustin chiar contrariul, mai precis ca acolo unde se pot masura statistic consumurile energetice, nu numai ca nu se inregistreaza o scadere a acestora, ci se poate chiar observa o crestere a lor. Si nu doar pe vreun site “centrifugal” pentru puternicii acestei lumi, ci chiar pe Wall Street Journal.

Am aminat citeva saptamini aceasta tema, dar fiindca nu gasesc oricum timpul necesar sa explorez subiectele importante pentru Ortodoxie in 2007, va propun sa lucram impreuna la acest articol. Imi ingadui sa initiez astfel o mica serie de materiale pe care sper sa le dezvoltam in acest chip.

Pentru mine, evenimentul central al Ortodoxiei in 2007 este unul pe care il socotesc cutremurator, anume unirea Bisericii Ruse din afara granitelor cu Patriarhia moscovita.

Apoi, intr-o ordine nu tocmai lamurita deocamdata, urmeaza discutiile ortodocsilor cu papistasii la Ravenna si schimbarea de ritm din Patriarhia BOR, dupa sfirsitul PF Teoctist.

Pentru crestinii din Biserica Ortodoxa de Stil Vechi evenimentul esential mi se pare alegerea a trei noi ierarhi in noiembrie anul trecut: PS Glicherie Ieseanul, PS Dionisie Galateanul si PS Evloghie Sibianul.

Astept si propunerile voastre. Va multumesc.

Biserica manastirii Braditel (jud. Neamt, com. Grumazesti), cu hramurile: Acoperamantul Maicii Domnului si Izvorul Tamaduirii.

Despre intemeierea si istoria plina de sfintenie a sfantului lacas puteti citi pe situl revistei Catacombele Ortodoxiei. Istoricul are pana acum doua episoade (I, II).

O marturie personala a Arhiepiscopului Hrisostom de Etna despre Sfântul Ioan Maximovici

Sfântul Ioan (Maximovici) de Shanghai si San Francisco:
Nebun pentru Hristos al vremurilor noastre, sustinator ferm al traditionalistilor greci si pilda celor ce staruie în apostazia ecumenista

Pe tarâmul Americii moderne, în orasul San Francisco, moastele unui sfânt ortodox revarsa un har nestiut pâna atunci asupra unui popor nu doar cufundat în întunericul materialismului si hedonismului ci si remarcat printr-o populatie heterodoxa renumita pentru tradarea poruncilor lui Dumnezeu.

Când, în toamna lui 1993, mormântul arhiepiscopului Ioan de Shanghai si San Francisco a fost deschis, trupul sau s-a vadit a fi nestricat, si pastrat de minunea îndumnezeitoare revarsata asupra acestui ierarh contemporan al Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Granitelor. Proslavirea Sfântului Ioan, sau recunoasterea oficiala a sfinteniei sale, care a avut loc în anul 1994, nu a fost decât o alta revelatie a Biruintei Adevaratei Ortodoxii asupra compromisurilor ecumeniste si a modernismului celor ce resping predaniile Sfintilor Parinti si asezamintele credintei noastre – o biruinta ce ajunge chiar si dincolo de asa-zisa descompunere a mortii.

Read the rest of this entry »

Când Sfintele Paşti cad pe 25 martie, de BunaVestire, atunci are loc praznicul numit Kiriopasca, vestit pentru frumuseţea cântărilor slăvind îndoit pe Hristos, pentru Învierea şi Zămislirea Sa din pântecele Fecioarei. Cele două praznice pot avea loc împreună numai păstrând calendarul iulian (sau vechiul calendar).
Sfântul Ierarh Serafim Sobolev spune: „Atitudinea negativă faţă de limitele arătate pentru stabilirea timpului serbării marilor sărbători duce în continuare noul calendar la încălcarea Tipicului. Biserica a prevăzut coincidenţa unora din marile sărbători neschimbătoare cu sărbătorile schimbătoare, la fel şi cu alte zile ale Postului Mare. Pentru toate aceste cazuri de coincidenţă ea a stabilit o rânduială fixă a slujbelor bisericeşti. Dar distrugând aceste limite, calendarul nou distruge de asemenea şi această hotărâre a Bisericii Ortodoxe. De aceea în stilul nou niciodată nu poate coincide aceeaşi sărbătoare a Bunei-Vestiri cu zilele Săptămânii Patimilor şi la fel nu poate avea Kirio-Paşti, adică coincidenţa Bunei-Vestiri cu sărbătoarea Paştelui, lucru care încalcă clar Tipicul bisericesc.”

din cartea Viaţa, minunile şi învăţăturile Sfântului Ierarh Serafim Sobolev făcătorul de minuni din Sofia, editura AMD, Bucureşti, 2003, pag. 119.