Crucea.ro

“Din pricina schimbării calendarului, în anul 1926, părintele Glicherie Tănase va pleca din schitul Pocrov al Mănăstirii Neamţ, unde avusese funcţia de egumen, întărind relaţii de colaborare cu zeloţii din Sfântul Munte, grupați în Liga Zeloţilor (n.red: zelot: râvnitor al dreptei credinţe), aflați sub conducerea părintelui Arsenie Cotea. Liga Zeloţilor era formată dintr-un număr de 450 de monahi athoniţi, gata pentru apărarea Ortodoxiei împotriva inovaţiei calendariste, văzută ca un început al punerii în practică a ereziei ecumenismului.
Colaborarea părintelui Glicherie cu această organizare ortodoxă athonită s-a realizat prin mijlocirea ieroschimonahilor Varuh și Zosima, plecați în Sfântul Munte datorită acţiunilor violente îndreptate la adresa călugărilor ce protestau împotriva introducerii noului calendar greogorian în BOR. În primăvara anului 1927, cei doi pustnici vor trimite, prin intermediul unor creştini apropiaţi ai părinților Glicherie și David (ce se aflau adăpostiți în pustia de la Râpa lui Coroi) o epistolă, prin care erau chemaţi să li se alăture în mica lor sihăstrie din Grădina Maicii Domnului.
În toamna anului 1927, cuvioşii părinți Glicherie și David pornesc spre Sfântul Munte, stabilindu-se, alături de cei doi fraţi întru Hristos Varuh şi Zosima, la schitul Bunavestire, ce aparţinea de marea mănăstire grecească Pantocrator. La scurtă vreme, s-a aflat şi la mănăstirea Prodromu că printre călugării români ce lucrează moşiile mănăstirii Pantocrator se află şi cuviosul Glicherie din România. În această vreme, la schitul Prodromu se afla monahul român Arsenie Cotea, care îl cunoştea pe părintele Glicherie din vremea stăreţiei acestuia la schitul Pocrov. Vrând să-i întoarcă dragostea și ospitalitatea cu care părintele Glicherie l-a primit pe acesta în 1925 la schitul nemţean, părintele Arsenie a cerut binecuvântare de la starețul schitului, arhimandritul Ioasaf, să îl primească în mănăstirea românească pe părintele Glicherie. El va rămâne aici mai multă vreme, primind şi tunderea în schima mare, alături de părintele David, cu binecuvântarea Chinotitei Sfântului Munte, chiar din mâinile părintelui Ioasaf.
Aflaţi în Sfântul Munte de aproape un an, părinţii români Glicherie şi David au înaintat mai multe cereri la Chinotita Athonită (conducerea autonomă a Sfântului Munte), prin care au prezentat situaţia necanonică în care intrase Biserica de stil nou din România după anul 1924, relatând totodată şi soarta precară a multor călugări şi creștini dreptslăvitori care, din motivul schimbării calendarului, s-au îngrădit de Biserica schismatică din România. În acelaşi context, părinţii români făceau apel către Chinotită, ca ori să li se acorde binecuvântare pentru a se stabili definitiv în Sfântul Munte, ori să li se acorde ajutor pentru a institui în România o Biserică Ortodoxă după vechiul calendar iulian. Mai concludent, pentru instituirea acestei Biserici era nevoie de un arhiereu care să accepte să vină în România în acest sens.
Decizia Chinotitei Sfântului Munte din anul 1928 a fost fără echivoc: hirotonia vreunui arhiereu athonit pentru Biserica noastră nu era cu putinţă, întrucât canoanele Bisericii Ortodoxe nu permit amestecul unei episcopii străine pe teritoriul canonic şi administrativ al altei jurisdicţii. În schimb, Chinotita Sfântului Munte a sfătuit pe părinții Glicherie și David astfel: „Mergeți în România și țineți aprinsă făclia dreptei credințe a Sfinților Părinți, așa cum ați văzut că se păstrează la noi. Să faceți multă rugăciune la Maica Domnului și ea va rândui pentru Biserica voastră și creștini buni și conducători (ierarhi, n.ed.) pentru aceasta. Întoarceți-vă în România și căutați sprijinul vreunui episcop din Biserica de stil nou. Și, dacă veți găsi unul ca acesta, să nu-l primiți mai înainte de a-l cerceta după mărturisirea de credință (să fie dreaptă și în conglăsuire cu cea a Sfinților Părinți); după hirotonie (să aibă hirotonia de la Sfinții Părinți) și după canoane (situația de reprimire să se încadreze în canoanele apostolice)”.
Cu această binecuvântare şi cu dorinţa de a fi alături de mult-pătimitorii păstrători ai vechiului calendar (monahi şi mireni) din România, Sfântul Glicherie și cuviosul David s-au întors din Sfântul Munte. Ca o dovadă a faptului că sfatul primit din partea athoniţilor a fost de la Dumnezeu, Sfântul Glicherie va obţine aceeaşi binecuvântare şi din partea patriarhului Damianos al Ierusalimului, care va întări cele spuse mai sus, în anul 1930, cu prilejul unui pelerinaj al Cuviosului la Sfintele Locuri.”

Fragment dintr-un articol aparut pe site-ul Mitropoliei Slatioara

ΨΕΥΔΟΝΤΑΙ ΟΙ ΝΕΟΗΜΕΡΟΛΟΓΙΤΕΣ
ΥΠΟ ΤΟΥ ΑΓΙΟΡΕΙΤΟΥ ΜΟΝΑΧΟΥ ΑΡΣΕΝΙΟΥ ΚΟΤΤΕΑ

ΑΝΤΕΛΕΓΧΟΣ ΑΒΑΣΙΜΟΥ ΚΑΙ ΑΣΥΣΤΑΤΟΥ ΕΛΕΓΧΟΥ ΑΠΑΝΤΗΣΙΣ ΕΙΣ ΤΟΝ ΑΡΧΙΕΠΙΣΚΟΠΟΝ ΑΘΗΝΩΝ ΧΡΥΣΟΣΤΟΜΟΝ ΠΑΠΑΔΟΠΟΥΛΟΝ ΠΕΡΙ ΤΟΥ ΕΚΚΛΗΣΙΑΣΤΙΚΟΥ ΗΜΕΡΟΛΟΓΙΟΥ

ΕΓΡΑΦΗ ΕΝ ΑΓΙΩ ΟΡΕΙ ΚΑΙ ΕΔΗΜΟΣΙΕΥΘΗ ΥΠΟ ΤΟΥ «ΚΗΡΥΚΟΣ ΤΩΝ ΟΡΘΟΔΟΞΩΝ»  ΕΝ ΕΤΕΙ 1932

«Μή κρίνετε, ἵνα μή κριθῆτε …(Ματθ., κεφ. Ζ, 1) 
«Ὅς δ’ ἄν σκανδαλίση ἕνα τῶν μικρῶν τούτων, τῶν πιστευόντων εἰς ἐμέ, συμφέρει αὐτῶ ἵνα κρεμασθῆ μύλος ὀνικός ἐπί τόν τράχηλον αὐτοῦ, καί καταποντισθῆ ἐν τῶ πελάγει τῆς θαλάσσης»(Ματθ. ΙΗ, 12).

Εἰς δύο συνεχῆ φύλλα τοῦ ἑβδομαδιαίου φύλλου «’Εκκλησία», ἐπισήμου Δελτίου τῆς ‘Εκκλησίας τῆς Ἑλλάδος ὑπό τόν τίτλον «Ἔλεγχος παραποιήσεως Συνοδικῶν Πράξεων καί Πατριαρχικῶν ἐγγράφων» ὁ ΄Αρχιεπίσκοπος ‘Αθηνῶν έδημοσίευσε μακράν πραγματείαν ἀναφερομένην εἰς τό ζήτημα τοῦ ‘Ημερολογίου, ἐν τῆ ὁποία ἔχων πάντοτε ὡς σκοπόν νά δικαιολογήση ἀπό ἐκκλησιαστικῆς ἐπόψεως τήν ἐναντίον τῶν Παραδόσεων τῆς ‘Εκκλησίας καί ὡρισμένων Συνοδικῶν Πράξεων καί Πατριαρχικῶν ἐγγράφων διαπραχθεῖσαν ὑπό τῆς Ἐκκλησίας τῆς Ἑλλάδος ἡμερολογιακήν μεταρρύθμισιν διά τῆς παραδοχῆς τοῦ Γρηγοριανοῦ Ἡμερολογίου, παρά τήν ἐμμονήν ἄλλων Ὀρθοδόξων ‘Εκκλησιῶν εἰς τό πατροπαράδοτον ‘Ιουλιανόν Ἡμερολόγιον καί παρά τήν ἔνεκα τούτου ἐπελθοῦσαν διάσπασιν τῆς ἑνότητος τῶν ‘Εκκλησιῶν καί τήν διαίρεσιν τῶν ‘Ορθοδόξων Χριστιανῶν, προβαίνει, ὡς λέγει, εἰς τόν ἔλεγχον «θρασείας παραποιήσεως Συνοδικῶν τινων Πράξεων καί Πατριαρχικῶν ἐγγράφων τοῦ ιστ΄ καί ιζ΄ αἰῶνος» περιλαμβανόντων ἀναθεματισμούς, ἵνα προφυλάξη, ὡς λέγει, τά εὐσεβῆ τέκνα τῆς ‘Εκκλησίας, τινά τῶν ὁποίων «ἐξ’ ἀγνοίας καί ἁπλοϊκότητος παρασύρονται εἰς ἀπείθειαν πρός τήν ‘Εκκλησίαν διά τῆς μεταξύ αὐτῶν διαδόσεως ψευδῶν καί πλαστῶν ἀναθεματισμῶν». 
Χαίρομεν, διότι πρώτην φοράν ὁ ‘Αρχιεπίσκοπος ‘Αθηνῶν προβάλλει ἐπισήμως καί ἐνυπογράφως ὑπεραμυνόμενος τῆς ἀντικανονικῆς ἐκκλησιαστικῆς καινοτομίας ἐν τῶ ἡμερολογιακῶ ζητήματι καί ἐπικρίνων τά κατ’ αὐτῆς δημοσιευθέντα, ἐνῶ μέχρι τοῦδε, ἀπήντα εἰς αὐτά δι’ ἀνωνύμων καί ἀνευθύνων φυλλαδίων, ἐν οἷς αἱ ὕβρεις κατά τῶν ἐπικριτῶν του ἠμιλλῶντο πρός τάς τολμηροτέρας ἀντορθοδόξους δοξασίας καί τάς πλέον ἀνιέρους συστάσεις καί συμβουλάς, τινές τῶν ὁποίων μετεφέροντο καί εἰς ἐμπιστευτικά αὐτοῦ ἔγγραφα πρός διαφόρους ἀρχάς, παρ’ ὧν ἐζήτει τήν «ῥαγδαίως καί ἀθορύβως» έξόντωσιν τῶν ἐχόντων τό θάρρος νά ψέξωσι δριμύτατα τήν ἐναντίον τῶν Κανόνων καί τῆς Παραδόσεως τῆς ‘Εκκλησίας πολιτείαν αὐτοῦ.
Δέν γνωρίζομεν ὅμως ποῦ νά ἀποδώσωμεν τήν τόσον κοπιώδη ἐκδρομήν τοῦ ‘Αρχιεπισκόπου ‘Αθηνῶν εἰς ἀρχαῖα δύσβατα καί ἐρεβώδη ἱστορικά πεδία, διά νά καταγγείλη ὡς παραποιημένα δῆθεν καί πλαστά κείμενα ὡρισμένων Συνοδικῶν πράξεων καί Πατριαρχικῶν ἐγγράφων, ἀπαγγελόντων ἀναθεματισμούς κατά τῶν ἀποδεχομένων τό Παπικόν Ἡμερολόγιον. Ὡς ἐάν οἱ ἀναθεματισμοί καί μόνον αὐτοί καθίστων ἀπαράδεκτον καί καταδικαστέον τό Γρηγοριανόν ἡμερολόγιον καί ὡς νά μή προσέκρουε τοῦτο εἰς οὐδεμίαν ἄλλην ἐκκλησιαστικήν διάταξιν καί εἰς οὐδεμίαν παράδοσιν καί ἐπομένως ὡς νά ἔπρεπε ὅλαι αἱ ‘Ορθόδοξοι ‘Εκκλησίαι ν’ ἀσπασθῶσιν ἀσμένως τήν καινοτομίαν τοῦ Ἡμερολογίου, ἐπειδή τάχα ἡ τήρησις τοῦ ‘Ιουλιανοῦ Ἡμερολογίου δέν κατωχυροῦτο δι’ ἀναθεματισμοῦ! Καί φαίνεται πιστεύων ὁ ἀρχηγός τῆς ‘Εκκλησίας τῆς Ἑλλάδος, ὁ ἐκκλησιαστικός συγγραφεύς καί πρώην Καθηγητής τῆς Θεολογίας, ὠς ρητῶς γράφει ἐν τῶ προλόγω τῆς πραγματείας του, ὅτι «τινά τῶν εὐσεβῶν τέκνων τῆς Ὀρθοδόξου ‘Εκκλησίας», ἐάν ἀπειθῶσι πρός τήν ἐπίσημον ‘Εκκλησίαν καί δέν ἐδέχθησαν μέχρι σήμερον τήν εἰσαγωγήν τοῦ Παπικοῦ ἡμερολογίου ἐμμένοντα εἰς τό παλαιόν ‘Ιουλιανόν ἠμερολόγιον πράττουσι τοῦτο «ἐξ’ ἀγνοίας» δῆθεν καί «ἁπλοϊκότητος διά τῆς μεταξύ αὐτῶν διαδόσεως ψευδῶν καί πλαστῶν ἀναθεματισμῶν».
Ἀλλ’ ἐάν ἡ καταδίκη τοῦ Γρηγοριανοῦ Ἡμερολογίου ὑπό τῆς ‘Ορθοδόξου ‘Ανατολικῆς ‘Εκκλησίας ὑπῆρξεν, ὡς εἶναι βέβαιον, καί, ὡς θά ἀποδείξωμεν, γενική, ρητή καί ἀναντίρρητος, καί ἄν αἱ παραδόσεις τῆς Ἐκκλησίας καί ἡ διηνεκής πρᾶξις αὐτῆς ἐπί εἴκοσιν αἰῶνας τήν ἐπεσφράγισαν καί τήν κατέστησαν ἀναλλοίωτον τῆς ‘Ορθοδοξίας θεσμόν καί τό ἐμφανέστερον ἐξωτερικόν γνώρισμα αὐτῆς ἀπέναντι τῆς Παπικῆς Ἐκκλησίας, εἰς τί δύναται νά ὠφελήση ἡ ἀποκάλυψις δῆθεν τῆς πλαστότητος τοῦ ἀναθεματισμοῦ, ὅν ἐν τούτοις ἀναγινώσκομεν ἀπό τόσων αἰώνων εἰς κείμενα Πατριαρχικῶν ἐγγράφων καί Συνοδικῶν ἀποφάσεων;
Μήτοι αἱ ἱεραί Παραδόσεις καί αἱ διατάξεις τῆς ‘Εκκλησίας διά νά εἶναι σεβασταί καί νά τηρῶνται αὐστηρῶς πρέπει ἀπαραιτήτως νά περιφρουρῶνται δι’ ἀναθεματισμῶν;
Καί ἀν δέν συνοδεύωνται ὑπό ἀναθεματισμῶν ἔχει ἄρα γε πᾶς τις τό δικαίωμα νά τάς ἀθετῆ καί τάς ποδοπατῆ;

Read the rest of this entry »

O imagine publicata aici pentru folosul celor care cerceteaza viata staretului Dionisie Ignat de la Schitul Colciu: o fotografie inedita, facuta cu citeva clipe inainte de plecarea sa la Athos in septembrie 1926. Parintele Dionisie este primul din stanga, iar fratele sau, parintele Ghimazie, e primul din dreapta. In spate, cazinoul din Constanta.

constanta 1926, drumul spre Athos

Tinarul cu palaria la picioare este viitorul ieromonah Xenofon din Capsala, duhovnicul unor parinti cu viata sfinta dintre zelotii athoniti. Din pasaportul acestuia aflam si data exacta a iesirii lor din tara: 12 septembrie 1926.

viza de iesire din tara, constanta 1926

Sursa: arhiva revistei Crucea.

Va ofer aici citeva imagini din biserica Adormirea Maicii Domnului, demolata de comunisti in 1983. Fotografiile, care se afla azi in arhiva revistei Crucea, provin din colectia parintelui Dionisie de la Schitul Colciu, caruia autorul notelor de pe verso (pe care le reproducem mai jos), PS Evloghie Ota, ii prezenta Biserica. Cu o singura exceptie, fotografiile au fost expediate in 26 august 1977. Fotografia datata decembrie 1977 are aceeasi sursa, dar a fost expediata dupa ce a fost incheiata pictura exterioara a bisericii.

August 1977: Intrarea in Biserica Adormirea Maicii Domnului

Intrarea generala in Biserica prin usa de stejar foarte frumos sculptata in vita si struguri cu cruce in mijlocul rotundurilor. Iata si contraforturile peretelui Bisericii spre strada.
Intre Biserica si poarta este planta un pui de tei. Fatada Bisericii urmeaza a fi pictata acum sau la anul.
(se vede si cum a stricat casa)

Decembrie 1977: Biserica Adormirea Maicii Domnului

Pictura terminata in fata intrarii bisericii ortodoxa Romina de stil vechi din Bucuresti str. televiziunii nr. 13 sector 7
Pentru rugaciunile Sfitilor Parintilor nostri, Doamne Isuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu milueste-ne pre noi.
30 Dec. 1977 Bucuresti

Read the rest of this entry »

Catre
Inalt Prea Sfintitul Justinian,
Arhiepiscopul Bucurestilor si Patriarhul tuturor Romanilor, Bucuresti

Inalt Prea Sfintite Stapane,

Cu adanca smerenie, Va rog sa binevoiti a lua in considerare smerita mea rugaminte:
Sunt aproape 5 ani de zile decand am primit egumenia Schitului romanesc “Sf. Ioan Botezatorul” dela Iordan. De-atunci am avut parte in Palestina numai de lipsuri si de suferinti.
Straduintele mele de a pastra si de a spori bunurile acestui Schit s’au lovit totdeauna de vitregia vremurilor, care ne-a sporit mereu lipsa de mijloace pentru intretinere, ne-a pricinuit perderea personalului, ne-a adus boala si descurajare.
Din cauza ostenelilor de tot felul si a caldurilor de nesuferit din timpul verii, ma simt acum greu bolnav, deaceea am neaparata nevoie si de urgenta – de o ingrijire serioasa.
Neavand aici la Iordan, in pustie, posibilitati de ingrijire, sunt nevoit sa plec in alta regiune mai racoroasa si cu alte inlesniri.
Deaceea va fac cunoscut ca, fiind cazul de boala grea, am apelat mai intai la concursul Patriarhiei de Ierusalim spre a fi inlocuit provizoriu prin cineva dintre Romanii de-aici, pana ce veti decide I.P.S. Voastra cele de cuviinta pentru egumenia Schitului dela Iordan.
Va declar ca, starea sanatatii mele, zdruncinata de greutatile de aici si in ultima vreme agravandu-se mult, nu mai pot purta pe viitor sarcina egumeniei Schitului, deci Va rog pe I.P.S. Voastra ca sa randuiti o alta persoana la conducerea sus numitului Schit, iar pana atunci sa-mi fie ingaduit a lasa provizoriu administrarea bunurilor acestui schit asupra unuia din clericii romani, potrivit cu avizul Prea Fericitului Patriarh Timothei a Ierusalimului.
Cu inima sdrobita si cu glas slabanogit de boala, Va rog sa luati in considerare umila mea cerinta, slobozindu-ma dela Egumenie cu parinteasca purtare de grija ce o implor cu lacarami, cu cel instrainat de caminul parintesc si mai nevrednic intre ieromonahi,
Ioan Iacob
Superiorul Schitului romanesc de la Iordan
Iordan 8 septembrie 1952**

Note:

* Scrisoarea Sf. Ioan Iacob este un document din arhiva revistei Crucea.

** Sf. Ioan Iacob a plecat de la Schitul “Sf. Ioan Botezatorul” la pustie, impreuna cu ucenicul sau, schimonahul Ioanichie, la schitul Sf. Ana din Valea Hozevei, cu permisiunea staretului manastirii Sf. Gheorghe Hozevitul. A ajuns aici in noiembrie 1952. A ramas aici vreme de un an, pina la sosirea monahului Pavel, cu care s-a inteles sa mearga la pesterile Schitului Sf. Ana, unde a ramas vreme de inca 7 ani, pina la trecerea sa la Domnul, in cetele sfintilor. Vezi volumul Sfantul Ioan Iacob Romanul, Ierusalim 1999, pagina 30

P.S. Evloghie Ota

„Nu mă pot apăra decât prin a mă supune legilor politice ale statului şi administraţiei, adică de a nu fura sau omorî pe nimeni. Acuza adusă asupra mea, că fac slujbe dumnezeeşti ziua şi noaptea, este de fapt datoria mea, pentru că un episcop trebuie să fie găsit mereu rugându-se în biserică pentru ţară şi conducătorii ei, fie că aceştia cred sau nu în Dumnezeu. (…) Linia de credinţă pe care merg împreună cu credincioşii mei rămâne de stil vechi, suntem atâtea mii în ţară şi nu suntem o sectă otrăvită cum spun unii preoţi de stil nou, nu suntem nici un cult nou născocit şi periculos pentru stat, ci am rămas aceeaşi neschimbaţi, cum a fost întreaga Biserică Ortodoxă Romană până la data de 1 octombrie 1924, când ziua de 1 a devenit 14. Oare cum s-a plămădit statul unitar român şi România mare sub stilul vechi, fără ca nimeni să ne poreclească “stilişti”. (…) Noi n-am schimbat stilul, ci am rămas ceea ce am fost şi suntem în continuare, Biserica Ortodoxă Română păstrătoare a tezaurului ortodox neştirbit. Este de datoria noastră, ca slujitori cinstiţi şi corecţi, să păstrăm credinţa aşa cum ne-au predat-o străbunii noştri, pentru care să aibă poporul român creştin deplina încredere că vom lua cu toţii dumnezeeasca răsplată în ziua dreptei judecăţi de apoi.”

Staretul Dionisie. Duhovnicul de la Sfantul Munte Athos
Editura Prodromos
Pret: 10.00 lei
14 x 21 cm
304 pagini + 8 planse color
De vinzare la Libraria Sophia

Volumul cuprinde, pe lângă dialogurile purtate cu bâtrânul avvă, un prolog semnat de Arhim. Efrem, stareţul Măn. Vatopedu, un cuvânt de introducere al ucenicilor părintelui Dionisie şi o scurtă biografie a acestuia. Temele pe care sunt purtate dialogurile sunt: viaţa mirenilor, modernismul, ortodoxia, ecumenismul, lupta cu patimile, despre preoţie, către tineri, despre post, spovedanie şi împărtăşanie, asupra rugăciunii minţii ş.a. precum şi “prima sută de capete ale Stareţului Dionisie”.

Stiu ca este un inceput mai putin obisnuit, insa trebuie sa va spun ca micul articol care urmeaza nu reprezinta un punct de vedere oficial al vreunei Biserici sau jurisdictii, cel putin nu dupa stiinta mea. Este o marturie personala bazata pe invatatura parintelui Arsenie Cotea, asa cum am primit-o de la secretarul acestuia, parintele Ilarion, pustnic din muntele Athosului, si de la ucenicul sau, tinarul monah Gavriil din Capsala.

Mai intii, nu spunem  “Hristos a Inviat!” asa cum am spune “Hai sa traiesti!” sau “Servus!”. O spunem ca pe o marturie lumeasca a faptului ca sintem martori ai Invierii Domnului. Inainte de a rosti cuvintele acestea, este bine sa le cintarim o clipa greutatea in contextul lumesc in care marturisim: e o marturie pretioasa care nu trebuie sa rasune in desert.

Asta mai cu seama ca marturia lumeasca de care vorbeam inchipuie o marturisire duhovniceasca: trebuie sa simtim ca atunci cind spunem “Hristos a Inviat!” transmitem de fapt Crezul intreg al crestinului:

Cred întru Unul Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul, Făcătorul cerului şi al pământului, văzutelor tuturor şi nevăzutelor.
Şi întru Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toţi vecii. Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut; Cel de o fiinţă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut.
Care pentru noi, oamenii, şi pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara, şi S-a făcut om.
Şi S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponţiu Pilat şi a pătimit şi S-a îngropat.
Şi a înviat a treia zi, după Scripturi.
Şi S-a înălţat la ceruri şi şade de-a dreapta Tatălui.
Şi iarăşi va să vină cu slavă, să judece viii şi morţii, a Cărui împărăţie nu va avea sfârşit.
Şi întru Duhul Sfânt, Domnul de viaţă Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi slăvit, Care a grăit prin prooroci.
Întru una, sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică.
Mărturisesc un botez întru iertarea păcatelor.
Aştept învierea morţilor.
Şi viaţa veacului ce va să fie. Amin!

Asadar, spunind cu mintea si cu gura “Hristos a Inviat”, marturism in chip ortodox Invierea Domnului, cea cintata de tropare:

Piatra fiind pecetluită de iudei şi ostaşii străjuind preacurat Trupul Tău, înviat-ai a treia zi, Mântuitorule, dăruind lumii viaţă. Pentru aceasta, Puterile cerurilor strigau Ţie, Dătătorule de viaţă: Slavă învierii Tale, Hristoase! Slavă împărăţiei Tale! Slavă iconomiei Tale, Unule Iubitorule de oameni!
Când Te-ai pogorât la moarte, Cela ce eşti Viaţa cea fără-de-moarte, atunci iadul l-ai omorât cu strălucirea Dumnezeirii; şi când ai înviat pe cei morţi din cele de desubt, toate Puterile cereşti au strigat: Dătătorule de viaţă, Hristoase, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!
Să se veselească cele cereşti şi să se bucure cele pământeşti! Că a făcut biruinţă cu braţul Său Domnul, călcat-a cu moartea pe moarte, Cel Întâi-născut din morţi S-a făcut; din pântecele iadului ne-a mântuit pe noi şi a dat lumii mare milă.
Propovăduirea Învierii cea luminată înţelegând-o de la înger uceniţele Domnului şi lepădând osândirea cea strămoşească, Apostolilor lăudându-se au zis: Jefuitu-s-a moartea, sculatu-S-a Hristos Dumnezeu, dăruind lumii mare milă.
Pe Cuvântul Cel împreună fără de început cu Tatăl şi cu Duhul, Carele S-a născut din Fecioara spre mântuirea noastră, să-L lăudăm, credincioşii, şi să I ne închinăm; că bine a voit a Se sui cu trupul pe Cruce şi moarte a răbda şi a scula pe cei morţi, întru slăvită Învierea Sa.
Puterile îngereşti la mormântul Tău şi străjerii au amorţit şi sta Maria la mormânt, căutând preacurat Trupul Tău. Prădat-ai iadul, nefiind ispitit de dânsul; întâmpinat-ai pe Fecioara, dăruind viaţă. Cela ce ai înviat din morţi, Doamne, slavă Ţie!
Stricat-ai cu Crucea Ta moartea, deschis-ai tâlharului raiul; plângerea mironosiţelor o ai schimbat şi Apostolilor a propovădui ai poruncit că ai înviat, Hristoase Dumnezeule, dăruind lumii mare milă.
Dintru înălţime Te-ai pogorât, Milostive; îngropare ai luat de trei zile, ca să ne slobozeşti pe noi din patimi. Cela ce eşti Viaţa şi Învierea noastră, Doamne, slavă Ţie!

Acum, daca veti cintari o clipa insemnatatea duhovniceasca a acestei marturisiri de credinta, veti intelege de ce atunci cind spunem unui frate dreptcredincios “Hristos a Inviat” si primim minunatul raspuns “Adevarat a Inviat!”, alcatuim o biserica, dupa Cuvantul Domnului:

Că unde sunt doi sau trei, adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor.   (Matei 18,20)

Iata de ce, cintarind acestea, parintele Arsenie si cei de un duh cu el nu primeau cu usurinta aceasta impreuna marturisire a Mintuitorului, a credintei intregi. Spre uimirea si cirtirea multora, parintii zeloti nu spun cu usuratate, oricui este dispus sa il rosteasca fara temei duhovnicesc, ceea ce trece drept “traditionalul salut pascal“… Multi heterodocsi sau schismatici sau eretici sau chiar atei pot spune in zilele noastre cu gura “Hristos a Inviat!” (sau derivate din categoria “Paste fericit!” sau “Sarbatori fericite”), fara ca aceasta sa insemne nimic in plan duhovnicesc si soteriologic, ci dimpotriva. Aceste saluturi goale de inteles al mintuirii sint o schimonosire cumplita a marturisirii crestine de credinta. Sint o luare in desert a Numelui lui Hristos. Sint un fel de “Hai-sa-traiesti-in-sezonul-pascal” sau, mai rau, o pseudo marturisire de credinta.

Caci ce inseamna pentru un ecumenist “Hristos a Inviat!”? Dar pentru un ateu care o spune din respect condescendent pentru “obiceiuri”? Dar pentru un “ortodox” rupt de Sfanta Traditie? Dar pentru un papistas sau mai stiu eu ce soi de protestant? De buna seama, NU inseamna o marturisire de credinta in chipul descris mai sus. Si atunci, de ce sa impreuna marturisim un asemenea Crez? Din reflexul ecumenist de a celebra un numitor comun care inseamna din ce in ce mai putin? Sa nu fie aceasta!

Asadar, sa cintarim in minte si in suflet minunata marturisire de credinta pe care sintem chemati sa o facem.

Iar daca, si aici se incheie cuvantul zelotilor arsenioti si vine parerea neputinciosului si pacatosului de mine, nu gasim inca taria sa ne asumam singuratatea care decurge din marturisirea nesmintita ortodoxa, si folosim cuvantul “Hristos a Inviat!” doar ca pe o marturie lumeasca, sociala, sa o facem in chip cuviincios si purtind in suflet, in clipa rostirii, o rugaciune cu dragoste pentru cel pe care il salutam desi nu e dreptcredincios, ca Bunul Dumnezeu sa il aduca la intelegerea Adevarului si la Credinta dreptslavitoare. Dar, ca sa inchei in duhul zelotilor arsenioti, nu aceasta este calea, ci numai Ortodoxia, marturisita deplin, mantuitor.

de Ioan N. Polychroniade

Cum ai indrasnit, Parinte, in ast secol de rusine

Sa te ‘nalti cu cugetarea pana ‘n sferele divine?

Si cu sufletul tau mare de apostol si martir

Sa dai suflet si simtire mortilor din cimitir?

Vreai lumina? Dar in noapte, Crima, lumea stapaneste!

Vreai Virtutea? Dar desfraul pretutindeni straluceste!

Vreai Dreptate? Dar in lanturi Dreptul e incatenat!

Vreai Credinta? Dar Cuvantul e si azi crucificat!

“Esti nebun” caci crezi ‘n Domnul, c’o ardoare ingereasca!

“Esti nebun” caci vrei Altarul sa nu se mai pangareasca!

“Esti nebun” caci pentru Tara si Dreptate vrei sa mori!

“Esti nebun” caci inferat-ai pe sperjuri si tradatori!

Indrasneala ti-a fost mare, Arhiereu fara prihana,

Sa dai piept cu Athanase, cu a iadului Satana,

Si de paisprezece umbre, stapanite de pacat,

Tu, al Eclisiei Soare… judecat si condamnat!

Read the rest of this entry »

Părintele Dionisie: Uniunea asta Europeană e după Dumnezeu? Ε desăvârşit după Satana. Desăvârşit, sigur. Că după Dumnezeu este numai Biserica. Biserica Ortodoxă e după Dumnezeu.

Dar vedeţi că şi oamenii Bisericii zic că Uniunea Europeană e un lucru bun.

Părintele Dionisie: S-a terminat. Oamenii Bisericii au alunecat. Fiindcă ăştia, europenii, vezi cât sunt de diplomaţi? Întâi pe capii Bisericii vor să-i înşele. Dacă au înşelat capii Bisericii, sigur… S-a terminat, e sfârşitul. Ei, măi, măi, măi. Vezi ce se lucrează? (2003)

Părintele Dionisie: Conducătorii omenirii vor să îngenunche adevărul, fiindcă se apropie împărăţia lui Antihrist, şi aceia, cu diplomaţia lor, se osârduiesc să facă lesnicios drumul pentru Antihrist. Şi ca să fie lesnicios drumul, na, fac şărlătăniile lor.

Ei spun că e numai o chestiune politică.

Părintele Dionisie: Politică, da’ care-i scopul politicii ăsteia?

Şi mai spun că Biserica n-are voie să se amestece în treburi politice.

Părintele Dionisie: Apoi vezi? (părintele râde) „N-are dreptul”. Biserica n-are dreptul să spună adevărul. Da, da, e „bun”. Ei găsesc Biserica vinovată, vinovată de fărădelegile lor. Dar Biserica propovăduieşte adevărul, iar adevărul este Dumnezeu. Numai Dumnezeu îi fără greşeală şi numai lui Dumnezeu nu-i poţi găsi pricină, că-i Dumnezeu, că-i Adevărul, bunătate. De aceea vine Antihrist, pentru că e învederat contra lui Hristos, contra Adevărului.

Articolul integral este disponibil in revista Presa Ortodoxa.

In urma cu 100 de ani, Episcopul Romanului, Gherasim Saffirin, in lupta sa duhovniceasca impotriva smintelii legii consistoriului bisericesc superior, a adresat Sfantului Sinod o scrisoare in care anunta public pozitia sa marturisitoare fata de episcopii care sustineau, in epoca, o inovatie legislativa impotriva Sfintei Traditii:

Rup, deci, orice legatura si comuniune canonica cu ei, nu-i mai socotesc impreuna liturghisitori cu mine, ii aforisesc, ii dau anatemei ca pe niste “madulare putrede si streine” trupului Bisericei, ca pe niste “pagani si vamesi” (Mat. 18.17), vrednici de Dumnezeiescul glas: “Nu va stiu pre voi” (Mat. 25,12); “departati-va de la mine toti lucratorii nedreptatei”(Luca 13,27).

Iata un fragment din scrisoarea Episcopului Gherasim:

[...] Mare si grea raspundere veti avea inaintea Dreptului Judecator pentru cele ce ati faptuit si faptuiti. Nu in chipul acesta sa negutatoresc talantii pe cari Domnul ni i-a incredintat. O negutatorie ca aceasta, protivnica sfintelor si dumnezeestilor asezaminte ale Bisericei, aduce moarte vesnica, duce la “intunericul cel mai dinafara, unde va fi plangerea si scarsnirea dintilor” (Mat. 25,30), in urma dumnezeescului si stapanescului glas: “Din gura ta te voiu judeca, sluga vicleana” (Luca 19,22) si “netrebnica” (Mat. 25,30).

Sfintele canoane poruncesc celor cari se hirotonisesc Arhierei, Preoti si Diaconi, ca sa fagaduiasca sarbatoreste, ca vor pazi cu scumpatate toate cele bisericesti (can. 2 al Sin. VII icum.; 24/19 Cartag.).

Acestei obligatiuni ne-am supus si noi membrii ai acestui Sf. Sinod, nu de sila, ci de buna voe, in ziua hirotoniei noastre ca arhierei, marturisind si jurand, ca pana la suflarea noastra cea mai de pe urma vom pastra si vom pazi cu sfintenie toate sfintele canoane, toate invataturile de Dumnezeu purtatorilor Parinti si intreaga predanie a Sfintei biserici celei drept maritoare de Rasarit, rostind atunci si anatemile si aforisirile cele ce sunt de rostit (vezi Arhieraticonul).

Unii dintre noi, insa, s-au calcat promisiunile si juramintele, nesocotind invatatura si canoanele Sfintei noastre Biserici, cu prilejul discutiunei asupra proectului devenit legea sinodala de azi, atragandu-si prin aceasta canoniceasca aforisire si anatema. Read the rest of this entry »

NU sunt chemat sa apar Biserica, asta e rolul marturisitorilor. Sf. Maxim, Sf. Marcu Efeseanul, Sf. Teodor Studitul…. Din vana romaneasca, ma gindesc la pilda unor ierarhi ca PS Gherasim Saffirin, PS Evloghie Ota si la Sf. Glicherie de la Slatioara.

Vorbeam despre asta cu un monah athonit drag mie, care ma indemna sa scriu si sa vorbesc tuturor despre apostazia vremurilor acestea. Nu stiu daca ma prefaceam smerit sau daca eram cu adevarat inspaimintat de increderea pe care mi-o arata fratele meu intru Hristos, dar i-am zis raspicat ca nu ma socotesc un marturisitor, ci un guraliv. De fapt, cred ca urmatorul marturistor pe care il va cunoaste credinta cea adevarata va fi chiar Sf. Ilie. Pina atunci e vremea guralivilor.

Si atunci, de unde resursele acestea de a scrie si semnala aici sute de articole despre viata duhovniceasca de azi si despre tot felul de razne? Pe de o parte din conditia mea confuza de gazetar, scriitor si teolog. Sigur, nici una din aceste trei “obarsii” nu m-a adus mai aproape de biserica si de pocainta. Poate chiar dimpotriva. Dar e o sursa de “trezvie lumeasca” pe care o socotesc oarecum folositoare, lumeste. Stiu ca ceea ce scriu aici nu ajuta la mantuirea cuiva, fiindca doar Biserica are aceasta misiune. Am spus-o in multe rinduri: nu veti gasi online (sau la radio sau la TV) mantuirea. Nici pocainta.

Revista Crucea e o sursa de informatie. Nu de cunoastere, pentru aceasta va trebui sa procesati singuri informatia. Pentru aceasta trebuie discernamint, iar acesta vine dupa despatimire, iar acolo nu putem ajunge fara un duhovnic si fara Biserica. Sint citeva lucruri pe care vi le pot povesti eu insumi, cum ar fi fragmente din istoria zelotilor romani athoniti, dar si asta cu destule ezitari. Si nu stiu daca, de fapt, mai vrea cineva sa le afle.

Sint multumit ca in jurul publicatiei noastre au venit o mina de cititori si de oameni, asta ma intareste uneori. Alteori ma gindesc la aceasta comunitate cu un fel de teama duhovniceasca, fiindca, de pilda, unele din articolele publicate aici sint mai degraba smintitoare. Sigur, ele “nu reprezinta punctul de vedere al revistei Crucea”, dar cine le scormoneste de pe unde sint imprastiate si le aduce inaintea voastra, ca un alai de blestematii si tulburari? Eu… Si asta din reflexul de “a informa” ce se petrece, ca si cum nu ar fi de ajuns sa rememoram doar marile nenorociri din viata credintei noastre. Schismele si ereziile, mortile mucenicesti intru viata si, mai cu seama, rastignirea Mantuitorului.

Destule sint incercarile omului in Postul Mare.

Sint un crestin ortodox al Bisericii de Stil Vechi din Romania. Am spus insa lamurit ca aceasta publicatie, crucea.ro, este una independenta, iar nu o publicatie oficiala a BOSVR. Nu demult, am primit citeva scrisori care ma indeamna sa va reamintesc aceasta. Mai intii, una de la secretariatul Mitropoliei Slatioara, care, dupa ce am republicat un “document mizerabil”, “se disociaza de imaginea publicatiei Crucea” si imi cere sa scot linkul spre site-ul Mitropoliei. Am facut asta, desigur. Apoi am primit un mesaj similar de la revista Catacombele Ortodoxiei. Am scos si linkul catre ei, fireste, mai cu seama ca semnatarul, domnul Partenie Filipescu, redactorul sef al publicatiei, spune limpede ca revista Crucea: “nu reprezinta interesele Bisericii noastre. Ne disociem de o suma de articole de pe site si, in general, de unele atitudini prezente.” As putea sa va descriu o a treia scrisoare, de data ata din partea unui ierarh grec caruia ii solicitasem in urma cu citeva luni un interviu, dar cred ca deja e limpede ce s-a intimplat.

Asadar, cu putina amaraciune,  reamintesc ce am invatat in Postul Mare al acestui an. Revista Crucea nu reprezinta interesele BOSVR. Nimeni nu a chemat-o sa fac asta. Dimpotriva. In plus, exista un fel de “cyberdisociere” intre pozitiile exprimate pe crucea.ro si pozitiile site-urilor Mitropoliei si revistei Catacombele Ortodoxiei. NICIODATA lucrurile nu au stat altfel. Ar trebui sa-mi cunosc mai bine locul.

Scriu asta ca sa avertizez pe crestinii ortodocsi de stil vechi, carora ma adresez de doi ani in mod direct, despre o stare de fapt. Sintem frati intru Hristos. NU reprezint oficial Biserica.

In ce priveste site-urile oficiale BOSVR? Nu facem schimb de linkuri. Ne disociem in ceea ce una din scrisori numeste… “atmosfera ortodoxa virtuala”.

Nu sint un marturisitor, ci un guraliv.

Va rog sa ma iertati.

Hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România cu privire la introducerea actelor de identitate biometrice
„Domnul este întărirea mea şi scăparea mea şi izbăvitorul meu” (Ps. 18, 2)

Luând act cu deosebită îngrijorare de reacţiile publice de protest ale unor medii laice şi monahale, organizate împotriva introducerii sistemului de supraveghere biometrică în România, în cadrul Sinaxei ce a avut loc la sediul Mitropoliei Slătioara, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România, întrunit astăzi 10/23 februarie 2009, ia atitudine împotriva introducerii documentelor de identitate biometrice, denunţându-le ca parte componentă a sistemului de supraveghere totalitară a persoanei, iniţiată de cercurile de interese oculte şi extinsă la nivel mondial.

Prin acordul tuturor membrilor  Sfântului Sinod, Biserica Ortodoxă de Stil Vechi din România dezaprobă şi osândeşte iniţiativa introducerii acestor documente prevăzute cu microcip de stocare, prelucrare şi transmitere de date cu caracter personal (imaginea facială, amprentele digitale, precum şi alte elemente de identificare) – date la care posesorul actului nu are acces.

Pentru argumentarea opoziţiei noastre, invocăm în primul rând motivele religioase, întrucât aceste documente, după cum s-a dovedit tehnologic, conţin în structura lor electronică numărul fiarei – 666: „Aicea este înţelepciunea, cel ce are minte, socotească numărul fiarei; că număr de om este, şi numărul ei, 666” (Apocalipsa 13, 18). În al doilea rând, Sfântul Sinod al Bisericii noastre dezaprobă introducerea documentelor biometrice pe temeiul considerentului că ele reprezintă un act anticonstituţional şi antidemocratic, ce ne privează de libertatea şi intimitatea personală.

Introducerea acestora nu reprezintă rezultatul deciziei unui referendum organizat la scară naţională, demersurile de introducere ale acestor documente presupunând o dezbatere publică, organizată după informarea corectă şi obiectivă a populaţiei, fără a se ajunge la situaţia din prezent, când aceste acte sunt acceptate de către oamenii lipsiţi de o informare reală şi temeinică, şi ţinuţi în mod deliberat în necunoştinţă de cauză.

Evoluţia alarmantă a acestor mijloace de supraveghere, ce atentează la libertatea şi intimitatea persoanei, ca şi reacţiile întârziate (sau chiar lipsa reacţiilor) la nivel oficial, ne fac să credem şi chiar ne întăresc temerile referitoare la acţiunile ce se întrevăd în viitorul apropiat, ce are drept ţintă finală introducerea microcipului în corpul uman, pe frunte ori pe mâna dreaptă. Tocmai pentru acest motiv, considerăm că acceptarea documentelor biometrice reprezintă un prim pas spre lepădarea peceţii Darului Sfântului Duh, primit la Botezul ortodox, şi înlocuirea lui cu semnul fiarei apocaliptice, pentru care s-a scris: „Şi face pe toţi cei mici şi pe cei mari, şi pe cei bogaţi şi pe cei săraci, şi pe cei slobozi şi pe cei robi, ca să le dea lor semn (semn scris) peste mâna lor cea dreaptă, sau peste frunţile lor” (Apocalipsa 13, 16).

În numele lui Dumnezeu şi spre mântuirea tuturor celor ce cred într-Însul, chemăm pe toţi credincioşii, cu dragoste şi îngrijorare părintească, sfătuindu-i să nu primească niciun document biometric, invocând în primul rând motive religioase, întrucât scopul introducerii lor este de a înşela „pe cei ce locuiesc pe pământ” (Apocalipsa 13, 14). Fără a le nega totuşi, vom exclude din argumentaţia noastră motivele referitoare la securitatea datelor personale înscrise în structura microcipului, deoarece invocarea acestor lipsuri şi riscuri ale tehnologiei informaţiei ar putea grăbi trecerea de la sistemul documentelor biometrice la introducerea microcipului în organismul uman, care va fi prezentat, în chip înşelător, drept un sistem perfect de securitate a persoanei.

În concluzie, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România se declară fără echivoc şi întrutotul împotriva iniţiativei de introducere a documentelor biometrice. În calitate de instituţie divino-umană, ce are datoria de a păstori duhovniceşte pe cei ce ascultă glasul ei, şi nearătându-se nepăsătoare nici faţă de nevoile şi drepturile sociale şi civice ale poporului nostru, Biserica Ortodoxă de Stil Vechi din România nu acordă binecuvântare credincioşilor din sânul său în vederea acceptării documentelor biometrice de identitate.

Pe această cale, facem apel către instituţiile şi mediile abilitate să întreprindă toate demersurile ce le stau în putinţă, pentru a asigura poporului român dreptul vieţuirii în deplinătatea frumuseţii chipului dumnezeiesc cu care a fost dăruit la naştere, dar şi a libertăţii şi intimităţii personale, conform normelor convieţuirii sociale. Totodată, însărcinăm pe preacuvioşii stareţi şi egumeni ai mănăstirilor şi schiturilor, precum şi pe preacucernicii protoierei şi preoţi de mir din parohiile noastre, să aducă la cunoştinţa păstoriţilor cele hotărâte de Sfântul Sinod.

„Deci voi, iubiţilor, cunoscând acestea de mai înainte, păziţi-vă, ca nu cumva, lăsându-vă târâţi de rătăcirea celor fără de lege, să cădeţi din întărirea voastră” (II Petru 3, 17).

Preşedinte al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România

Î.P.S. Arhiepiscop şi Mitropolit

VLASIE MOGÂRZAN

Nr. 40/23.02.2009